Canisă sau adăpost, tot un drac dacă eşti prost!

Aseară încă o mostră de civism românesc cu protestatarii împotriva legii eutanasierii, din parlament. Mă aşteptam la mai multă jale românească şi patetism mioritic, la doine spontane bobiţăăăăăă, bobiţăăăăă ce ţi-au făcut mamă oamenii răi, nuţica lu mămica, ce ne facem mamăăăă, nu mai prinzi crăciunu tarzaneee, ochişorii tăi sau ce dor o să ne fie de tine puşaaaaaaaaaaaa. Cu un temperament uşor spartan am văzut amazoane vulcanice şi seniori placizi care aveau ceva de zis şi civismul acesta m-a dat pe spate.

Şi a venit momentul religios românesc, când mai ales un străin ar fi înţeles foarte bine relaţia complexă prin care românul se raportează la divinitate. O tăntică, în sughiţuri şi cu lacrimi de croco striga: "ce criminali, cum e posibil să îi omoare, că e postul Crăciunului, nenorociţii dracului!" Dincolo de râsul meu spontan, lipsit de zăgazuri, chestia asta mi-a dat de gândit. E concurenţă domne şi în sferele înalte, poate că o concurenţă mai dură decât am crede mulţi dintre noi. Adică domnul îţi pune un sechestru pe comportament, tu dacă îl încalci poţi să o faci, dar deja eşti legitimat în tabăra adversă. Ceea ce pentru noi, românii nu pare a fi un pericol, pentru că până la urmă dracu sau dumnezeu, tot superiori ne sunt. Prin urmare, imprecaţia cu pricina încetează să mai fie nocivă sau să mai emane vreun conţinut apotropaic. Pur şi simplu ni se comunică că nu jucăm pentru F.C. Raiu, ci pentru F.C. Infernul S.R.L. Fireşte că în profunzime nu e bine, dar asta până la o analiză mai atentă. Iei foaia de joc şi citeşti. Messi, Ronaldinho, Beckham, Alexa, Bozo, Cantona, Gascoigne, Mutu. La F.C. Infernu... Gata, joc cu ăştia, măcar că îl talonez pe Bănel care o vâră în aţele propriei porţi. Şi până la urmă Crăciunul vine pentru toţi. Chiar dacă simbolic pe alocuri.

The Trinity Killers - sleeping with chips, featuring Bambi şi 28 de câini... şi Oana Roman pe final

Mi-a trecut prin cap o imagine şi uite, nu mai pot să scap de ea. Este vorba despre o fantezie mai veche, legată de cum dorm vedetele şi nu numai. Cum o dormi Denisa şi Raluca, de la Bambi, în ce poziţie, cu ce gadget (dacă au aşa ceva) şi cu ce vestimentaţie? Preferabil ar fi să aibă, pentru că altfel nu mai au nici un farmec, două tute goale. Asta cică ar fi fantezia mea. Akritura are altele cu: Gheorghe Zamfir, Dan Puric şi Tudor Gheorghe - (în ordinea asta) trei generaţii de bărbaţi cu harfă la cap - Sfânta Trinitate: tata, fiu, sfântu dus. The Trinity Killers. Cică: oare care doarme la perete? Eu sunt curios care doarme între ei? Până la urmă cred că sunt curios şi care dintre ei doarme şi care nu. Indiferent de fanteziile pur masculine ale Akriturii, o întrebare este comună: bumbac sau saten? Sau poate flauşel? De aici poţi duce fantezia mai departe, şi să te întrebi cum fac oamenii ăştia toţi când visează, dar să nu deviem de la subiect.

Citesc aici că, citez:“Mânâncă cu mine şi dorm în pat cu mine. Nu sunt stăpânul lor, sunt tatăl lor”, ne-a mai spus naistul de origine română. "Exact cum v-am spus eu, Gheorghe Zamfir, prima generaţia împătată. Cred că am uitat să vă spun că vorbea despre nişte câini pe care i-a pripăşit în jurul casei: "Până astăzi am 28 de căţei în curte." Permiteţi-mi acum să am o altă fantezie, dincolo de cea a Akriturii, care nu include cei 28 de câini şi anume fantezia dormitului lângă chipuri. Printre cele 28 de chipuri cu care Zamfir doarme în pat. Vă daţi seama că acesta poate fi trackuit la orice oră din zi şi din noapte? Oare nu cumva chestia asta cu câinii în pat ascunde ceva mai profund, cum ar fi un reality show pe care îl face maestrul, şi pentru a nu plăti impozit s-a înconjurat de câini?

Şi uite-aşa, de la una ajung la alta. Oare cum arată Oana Roman dormind? Printre chipsuri de pildă. Printre chipsurile revărsate din 28 de pungi. Cu smântână şi usturoi, cu chili, cu brânză şi cu slănină afumată. Şi cu pui la rotisor, de ce nu? Îmi imaginez ceva gen American Beauty, doar că din tavan cad cipsuri.

Avertisment pentru băieţii şi fetele de la Tabu. În cazul unui pictorial vă înfiinţaţi cu caşcavalul la Vasile în poartă!

Un prieten mai găseşti, însă un câine greu

După o îndelungată sclavie a negrului şi a femeii, iată a venit şi vremea în care vom sclavagi câinii. Câinii fără stăpân, fireşte. După care, vor veni ani frumoşi, în care câinii se vor bucura fără măsură de drepturile care acum le sunt înstrăinate. Aşa s-a întâmplat şi cu negrii şi cu femeile... Probabil că în nomenclator va apărea jobul intitulat bouncing hunter, un amestec polifuncţional de detectiv particular, ulterior torţionar şi în cele din urmă hingher. E bine că se deschid noi locuri de muncă. Îmi imaginez că este vorba despre cineva care se infiltrează în cartiere, sub mai multe aspecte fizice: copil (orice meserie este bine să o înveţi de mic), adolescent de tip bully, domn îmbrăcat calitativ aşteptând tramvaiul, aurolac-boschetar, bătrân/bătrână pe bancă mâncând un covrig sau lucrător la cablu. Omul îşi face notiţe după care trage concluzia: câine fără stăpân, şo pă iel. E bine într-un fel pentru bătrânii din cartiere, pentru că mai are cine să le care şi lor o pâine, un lapte, să le ia un ziar sau un pachet de ţigări. E posibil să fie şi câteva babe perverse care să profite de lucrătorul din proximitate, dar cel mai sănătos pentru naţia noastră ar fi să le ignorăm.

Sunt atenţionat că nu merge aşa, de ce am merita norocul de a avea un aghiotant la fiecare cvartal de bloc. Nu. Câinele e ridicat de un hingher, şi dus la adăpost. Acolo, dacă în răstimp de nu ştiu câte zile nimeni nu îl revendică, ţac-pac, capul pe eşafod sau capul la pungă. Acum să luăm situaţia că se întâmplă să îmi fugă câinele, şi nu am timp să îl caut la adăpost în termenul acela. Şi mi-l omoară. Ce mai pot face? Vin cu scutire de la şefu, cum că am fost "în misiune"? Nu pre... Aici sper să intervină gherila urbană, formată din "oamenii de nerând", pentru că aşa am citit azi, că "majoritatea oamenilor de rând sunt de acord cu eutanasierea bietelor animale" şi să revendice bietele animale. Să se ducă pe rând pensionarii la întâmplare, în adăposturi "măi bobiţă măi, păi cine te-a pus să scapi din lesă" şi hap se ia câinele acasă. Fiind mulţi, diverşi şi prin rotaţie, hingherii nu se vor prinde. La un anumit interval de timp, se travestesc, pentru a bate şi mai puţin la ochi, oricum în intervalul ăsta numărul voluntarilor va creşte, pentru că, certamente, românul este a dog person.

Şi uite aşa, această nouă lege care prevede eutanasierea câinilor fără stăpân poate deveni un neverending story...

Cultură prin combaterea inculturii - cea mai nouă directivă CNA

Vineri, 18 noiembrie 2011 CNA s-a autosesizat urmare a unui articol din presă din care reieşea că în momentul de faţă nu ai ce discuta cu un fotbalist român mai mult de zace minute. Prin urmare, ieri a fost amendată Legea 1314 - Cultură prin combaterea inculturii "susţinerea culturii româneşti prin interdicţia prezenţei fotbaliştilor români în cluburi, baruri, cămine culturale şi alte locaşuri de desfrâu". Pentru păstrarea licenţelor, proprietarii au hotărât astăzi în unanimitate să instituie un filtru sever la intrare.

Deocamdată se vehiculează trei teste eliminatorii, în urma cărora doar cei care le vor absolvi vor avea dreptul să intre în club şi să se bucure de ofertele pierzaniei.

Primul test va consta în jonglarea cu capul, posteriorul sau ţinerea pe picior a unei mingi Puna, pe care bouncer-ul de serviciu o va pune la dispoziţia bărbaţilor care îşi vor manifesta dorinţa de a intra în club. La mai mult de 3 mingi ţinute în aer, clientul va fi respins şi trimis acasă cu un upercut puternic în tâmpla dreapta, aplicat ingenios de paznic, prin intermediul unui box.

Cel de-al doilea test eliminatoriu va consta într-un mini test mini grilă. Clienţii vor trebui să bifeze căsuţa potrivită întrebării: Alina Plugaru este: un om politic român sau un pornostar. Cei care vor alege prima variantă vor avea dreptul să fie supuşi şi celui de-al treilea test, drept bonus fiind înscrişi din oficiu în partidul pe care aceasta urmează să îl înfiinţeze.

Cel de-al treilea test eliminatoriu şi ultimul va consta tot într-un mini test grilă. De data aceasta clienţii vor bifa casuţa corectă la întrebarea: Ce este Lia Manoliu? O femeia sau un stadion. Cei care vor alege ultima variantă, deşi s-au calificat până acum vor primi un pahar de apă plată, pentru efort şi o punguţă de droguri uşoare, pentru a face mai uşor drumul către casă.

Ceilalţi vor putea astfel accede în club, unde vor afla mai multe despre Alina Plugaru şi celelalte membre de partid, chiar de la acestea în persoană.

Jan Mone, Jan Mone viitorul ţării e!

Pentru cei care nu ştiu, am absolvit un liceu care astăzi este implicat într-un mare scandal: cu minore, cu secs anal, cu viol şi cu destul alcool. Jean Monnet. Pe vremea mea se numea, banal, Industrial 32. Fost Mate-Fizică 2 şi 24. Gurile rele ziceau că e liceu de nomenclaturişti. Nimic mai fals! Poate fusese în anii 60-70, rivalizând fratricid cu Liceul Caragiale. Al meu îl adăpostea pe Nicu Ceauşescu, Caragiale pe Valentin. Alături de aceştia, protipendada îşi trimitea odraslele în funcţie de proximitatea liceului: Primăverii la noi, Dorobanţiul la ei. În anii 70-80 situaţia s-a schimbat, în principal datorită urbanizării. La Industrial 32 erau daţi în principal copiii celor care recent începuseră să colonizeze Otopeniul şi Băneasa, copiii celor care lucrau în proaspăt exploatabilele industrii ale locului. Aşa se face că am fost coleg cu Şumudică, pe vremea aceea habar neavând că mai târziu voi ajunge să îl adulez. Şi nu numai. De fapt ar fi trebuit să fiu coleg la Caragiale cu Vlase (ZOB) sau cu Bogdan Suceavă (matematician şi important scriitor - cu care acum câţiva ani m-am întâlnit la un Târg de Carte şi ne-am uitat unul la altul ca la deja vu). Deşi nu am fost colegi de liceu, am jucat destul fotbal la depou şi am şi băut ceva beri la Primăvara. Nu am ajuns la Caragiale pentru că alor mei li s-a părut important să învăţ la Industrial 32, unde erau profesori, zic ei, mai buni. Nu puteţi spune că acesta nu era un criteriu. Astăzi se dau copiii la Jean Monnet pentru că acolo sunt şi alţii de "familie bună". Pe vremea mea era important ca îi aveam la Sport pe Penea şi Predescu, la Fizică pe Vasile Fălie (o catastrofă de profesor, însă autor de manuale de fizică), directoare şi dirigintă pe Mănăilă (autoare de manuale de matematică o femeie senzaţională - genul acela care nu te umileşte public pentru că nu ai cap de matematician şi complimentele şi mulţumirea sper eu că i l-am întors când, la petrecerea de BAC, deşi ieşise la pensie a fost adusă cu forţa, de acasă, de mine şi de Marius (cine ştie cunoaşte), cei mai slabi "matematicieni" ai clasei - cei buni uitaseră de ea!!!), pe Stanca Chesaru la română - care mi-a fost şi dirigintă şi care a dat dovadă de o lipsă totală de delicateţe atunci când mi-a spus, sever: "măi băiete, dacă dai la medicină ai să pici!" Şi aşa a şi fost. Ulterior am sunat-o, noaptea târziu să îi comunic că am intrat... la Filologie. Pe Doris Bunaciu la Engleză, pe Vlad Nistor la Istorie şi tot aşa...

Sigur, existau şi fiii sau fiicele unor importanţi oameni de partid, niciodată însă nu a existat vreo sciziune între noi, vulgul şi aceştia. Eram prieteni la cataramă, împărţeam tot ce aveam, poşteam ţigările în spatele sălii de sport iar când apărea câte o casetă video o împărţeau cu toată lumea, de ajungea biata bandă într-un târziu vai de mama ei. Rar epata careva, ba mai mult, toamna, când se strângeau castanele noi eram primii care începeam bombardele cu castane în curtea lui Ceauşescu, de alături, de eram aduşi de urechi de soldaţi, şi "depozitaţi" în secretariat, unde Mija ne confisca cravatele şi ne ameninţa că fără părinţi, a doua zi nu le mai recuperăm. Şi a doua zi veneam cu cravate noi, fără părinţi. Că slavă domnului, cravate, epoleţi şi trese tot erau de vânzare.

Ideea este însă că s-au pierdut valorile. Astăzi nu îţi mai dai copilul la Jean Monnet pentru profesori, dovadă şi "dascălii" care au provocat acest scandal cu alcool şi secs. Să fie oare un blestem latent al lui Monnet, cel care s-a născut "în Cologne"? A blestemat liceul care îi va purta numele să fie bântuit de scandaluri pe bază de alcool. Probabil însă că pentru profesori dă bine să spună: predau la Jan Mone, ca şi cum ar spune, cu nonşalanţă şi mândrie că noaptea trecută au fost la o petrecere unde le-a cântat Jan de la Craiova.

Radu Alexandru, un ”cațavencu” numai bun de Cancan

Au trecut ceva ani de când aveam ocazia să dau la tot pasul de tineri complexați însă cu mințile incandescente, dornici ca prin actul lor creaționist să șteargă cu cei vechi și să se impună ei ca forță motrice. Pamfletari de felul lor, aceștia nu înțelegeau un lucru elementar, că pamfletul se scrie destins, cu zâmbetul pe buze. Când emani vitriol zămislești fără voia ta puroi. Pentru că nu se poate altfel. Și mai e ceva, oricât ai fi tu de pamfletar nu ai voie să nu îți iubești eroii. Ca să îi ”persiflezi” trebuie să te apleci asupra lor, nu să te ridici pe Intercontinental și să verși o găleată de lături. Ca să nu zic că sunt șanse mari de tot ca până jos concentrația să se disipeze și până la urmă să îl pătezi pe tac-tu pe reverul cămășii. Ești scos în șuturi și dus așa până acasă. Jenant.

Astăzi am dat peste încă un astfel de muc, muc cel mai mic, clar, care ”persiflează” la Cațavencii. Mă jur că până astăzi ziarul ăsta era pentru mine un reper. Astăzi încep să îmi pun întrebări, cu privire la libertățile de care ”seniorii” îi lasă pe pițifelnici să se bucure. Un astfel de pițifelnic este Radu Alexandru care scrie aici un soi de pamflet, în viziunea sa, intitulat: ”Sergiu Nicolaescu, o legendă vie, momentan”. Mai înainte de a ajunge la Nicolaescu, Radu Alexandru, puștiul cu praștia la betelia pantalonilor atuncă câte o piatră în geamurile din calea sa. Pentru a ne explica lipsa totală a estetismului în filmele lui Nicolaescu, face o trimitere de rânduri bune la Chirilov: Critica de film bănuiesc că e o chestie inventată de tipii gay, ca subiect de conversaţie în timp ce şi-o trag. Că în asemenea demers trebuie să faci conversaţie ca să-ţi păcăleşti creierul, că dacă începi să te gîndeşti raţional la faptul că ori eşti în cîrca unui bărbat, ori e un bărbat în cîrca ta, ţi se taie. Aşa că mai bine dai din fese şi te gîndeşti la filme. Dar nu trebuie să fi fost familiarizat cu penisul lui Mihai Chirilov ca să recunoşti că absolut toate filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost extraordinar de proaste.” Dar de ce? Dincolo de faptul că este un foarte bun critic de fillm, ce vină are Chirilov? Pur și simplu Radu Alexandru avea o piatră de aruncat și nu știa ce să facă cu ea. Așa că poc, în geamul unui gay. Când tocmai mă așteptam să spargă la rând geamurile unui politician, și ale unei femei pierdute, fără nici o îndoială, Radu Alexandru intră în materia fierbinte. ”Mai proaste decît filmele de pe YouTube cu drogaţi care se scobesc în nas. Dacă nu eşti de acord cu asta înseamnă doar că ai peste 35 de ani, ai trăit în perioada în care se băgau pe gît cu forţa filme româneşti şi eşti doar nostalgic. Dar şi fiica lui Fritzl probabil se gîndeşte cu nostalgie că în beci nu bătea vîntul şi uneori, aşa, îi e dor puţin de o bătaie cu finalizare în viol. Nostalgia traumatizatului nu se pune.” Acum, și nu din solidaritate cu Mihai Chirilov, aș vrea să îi atrag atenția lui Radu Alexandru că am și eu un geam, numai bun de spart.

Am peste 35 de ani, am trăit în perioada când se băgau cu forța filme românești, însă foarte rar Osânda, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Mihai Viteazul, Întâlnirea sau Ciuleandra și din când filmele cu Comisarul Moldovan. Poate că sunt nostalgic, în măsura în care mă mai apucă dorul de Tarkovsky, de Eastwood, de Sergio Leone, de Kieslowsky sau de Truffaut. Să îl reduci la absurd pe Nicolaescu alături de întreaga sa operă este echivalentul așezării delicate a ștreangului în jurul gâtului. Radu Alexandru nici măcar nu e consecvent, pentru că la un moment dat, simțind parcă gheața crăpându-i sub picioare vorbește numai de ultimele filme nicolaesciene. Oricum nu mai poate drege busuiocul.

Iar ultimul geam spart este poate și cel mai dureros. Momentul când Radu Alexandru se simte important, și mândru că este încă viu, în comparație cu Sergiu Nicolaescu, cel care poate mâine va întinde bocancii. Nedreaptă raportare. Și inegală. Dureroasă. Să te lauzi că ești mai lucid și mai tânăr decât Nicolaescu. Radu Alexandru, ești mai tânăr și decât Eastwood, și lui îi dorești să moară, sau filmele cu Dirty Harry ale bătrânului Clint ți se par de un estetism eminamente fukuyamic? ”Deja are 81 de ani. Nu cred că prinde premiera. Mă bucur însă că am apucat să scriu textul ăsta cît e viu. Că nu e frumos să critici morţii.” În final, am să declar că mi-e scârbă. De Radu Alexandru și de lejeritatea cu care calcă pe trecut. Pe ”legenda Nicolaescu” la înălțimea căruia nu se va ridica niciodată. Nu știu dacă prin film, dar prin pamflet cu siguranță NU.

Multe dintre multele filme ale lui Nicolaescu sunt proaste, puerile, ireale, false etc. Pentru cele câteva însă pe care le-am enumerat la un moment dat însă, pot oricând să depun mărturie că vor rămâne în timp. Și nu sunt critic de film, pentru că ar însemna ca, conform silogismului lui Radu Alexandru să fiu gay, și dacă aș fi gay sigur nu aș fi critic de film, pentru că nu vreau să impun nimănui punctul meu de vedere. De multe ori fac tot posibilul nici să nu îl scot la iveală. De data asta am făcut-o pentru că atacul lui Radu Alexandru este toxic. Și neîntemeiat.