Ioana Bogdan - omul, discursul și susținătorii săi

Am îndoieli, deseori mi se întâmplă să am îndoieli că nu toate raționamentele mele sunt întemeiate, însă se întâmplă acest lucru prea târziu pentru a le mai retracta. Iar atunci, în clipa aceea, îmi vine să dau fuga și să repar ceva, așa cum mi se mai întâmplă uneori, în timpul vreunui meci de fotbal, să schițez eu, aiurea, șutul la poartă... Același reflex mi-a dat târcoale și în ceea ce privește postul anterior în care vorbeam despre Ioana Bogdan - Regina Calamburului. Până la urmă cine sunt eu să îmi dau cu părerea cu privire la valoarea îndoielnică a acestei dudui, cică scriitoare? Până să scriu eu ceva în care să dreg busuiocul, iată că scrie Ioana Bogdan, pe blogul ei, adică aici o chestie în cursul căreia nu aduce nici un argument împotriva acuzelor mele legate de prețiozitatea măriei sale, ba mai mult, mi le reconfirmă prin intermedul unei expozițiuni de filozofie și logică personală, din care citez: ”Despre atenţie, eu ştiu că înseamnă atunci când te concentrezi şi gândeşti, în acelaşi timp, în aceeaşi direcţie.” Mi-au dat lacrimile la formularea cu ”înseamnă atunci când”, pentru că mi-am amintit de referatele de la română, din generală. Prin urmare, considerațiunile estetice aduse condeiului Ioanei Bogdan erau întemeiate. Atunci de ce îmi răspunde, o fi oare masochistă? Simplu, ca să îmi facă câteva complimente. Unul ar fi că am un blog activ și des updatat, în comparație cu al domniei sale. E o ușoară mirare și invidie în reproșul Ioanei Bogdan, dar până la urmă aceasta își revine și concluzionează că mă bucur de acest privilegiu pentru că nu gândesc prea mult. Alt compliment este indirect, un fel de luck of the irish. Norocul prostului, eu, care nu gândesc deloc, m-am defecat în scăldătoare când alții miroaseau a ambrozie și acum iată, devoalez stângăciile de exprimare ale domniei sale. ”Unele mă plictisesc înfiorător, cum ar fi al dumneavoastră, deşi am văzut că munciţi din greu la el, poate pentru că nici nu gândiţi prea mult, săracul de dumneavoastră.”

Nu plecați! Stați că nu am terminat! Până acum nu lămurisem decât faza cu stângăciile recunoscute de Ioana Bogdan. Ce ne facem însă când susținătorii îi sunt cel mult de valoarea sa? Păi avem două varianta posibile: ori râdem până nu mai putem, ori punem de un cenaclu de poezie în care, pentru a avea și noi loc aruncăm mici amabilități amfitrioanei Ioana Bogdan. Și uite așa, pe lângă erorile evidente de limbă română, și nu erori de typo, cei doi ”ultraortodocși” români: Lil și Ilie decretează o aberație de zile mari, de un bigotism periculos, o chemare la arme! Sunt găsit vinovat că mă numesc VasileSensual, pentru că în felul acesta atentez la bunul renume al Sfântului Vasile. WTF. Mi-e frică de oamenii ăștia. Mi-e teamă de cei care ajung să nu ne mai lase să inventăm, să improvizăm, să ne jucăm. Mi-e scârbă de semidocții care, pentru că ei au auzit de rățoiul Donald trag concluzia că McDonald este anexa acestuia.
Lil
Cum poate cineva să-şi boteze blogul “Vasile senzual”, când Sfântul Vasile cel Mare a exceleat prin asceză?

Asta explică multe sofisme. Şi heirupisme din context.

Dacă bărbaţii sunt în concediu, m-am gândit că cineva trebuie să ia atitudine. Parafrazez:
“Mie nu mi-a părut nicicând nedreptatea un lucru mărunt”.

La drepturi egale, riscuri egale!



Ilie
Supscriu la cele de mai sus dar sa stiti ca barbatii adevarati nu au disparut si ca stiu sa ia atitudine.

Vasile senzual este o palma adusa curateniei noastre ortodoxe asa cum sunt strainii care isi boteaza copii Jesus care sunt hoti si traficanti si procseneti.

Sa facem ceva!

Aceștia sunt așadar susținătorii Ioanei Bogdan, aceștia sunt oamenii care gândesc, împreună cu Regina Calamburului. Cei care vor să facă ceva, să impună o nouă ordine mondială: a bigotismului și a cretinismului. Și și-au găsit să se ia de mine. Taman de mine!

Dinamo - the backdoor men

Revelaţii peste revelaţii: dumnezeu nu dă cu parul. Aseară încă o dovadă grăitoare: Dinamo, corcituri plouate cu pretenţie de pedigree. Calificaţi în cupe în detrimentul Rapidului, invitaţi la masa celor bogaţi pe uşa din spate, câinii au reuşit să facă în aşa fel încât să fie daţi afară tot pe unde au intrat - pe uşa din spate. O dovadă în plus că nu poţi fi domn peste noapte, oricât de bine ai simula, până la urmă tot îţi vine să te scobeşti în nas, să faci biluţe, sa te scarpini între degetele mari de la picioare sau între oricare dintre degetele de la picioare. Până la urmă tot ajungi în situaţia când trebuie să deschizi uşa unei doamne şi tu îi dai drumul în nasul cucoanei, pentru că, deh, nu ai exerciţiul bunului simţ. Pentru 3-0 sec de aseară Hajduk Split merită o scrisoare de felicitări din partea Rapidului, pentru restabilirea dreptăţii, pentru că aseară, croaţii au făcut ce nu a reuşit o Ligă naţională. Îmi pare rău că am pierdut din competiţii o echipă românească, dar îmi pare bine că Dinamo se întoarce acolo unde îi este locul, pe scara de serviciu. Îmi pare rău pentru Andone, pentru cei câţiva prieteni dinamovişti care au ajuns să spere în minuni fără voia lor. Adevărul este că suntem o societate manipulată de televiziuni şi de presă, prin urmare, după ce tot aud de valoare încep să creadă că o au şi nu este deloc aşa. Şi apropo de televiziune...

Tot aseară am râs şi de amatorismul comentatorilor de la Digi TV. Dacă ar fi comentat orice personaj neavizat, mi s-ar fi părut normal să fie introduse licenţe. În loc de Torje spun Piticul Porno, în loc de Dănciulescu spun Danciu, în loc de Cristea spun Prinţul. Aici însă nu mai e vorba de bun simţ, ci de meserie. Poţi fi simpatic prin informaţie, prin calitate, prin glumele de calitate. Dar nu te faci simpatic bătându-te pe burtă cu actorii. Faptul că aseară Adrian Cristea nu a fost scos din "Prinţul" echivalează cu un critic de teatru care, în paginile unei reviste de specialitate îl elogiază pe marele Gheorghe Dinică numindu-l GIGI. Evident, am exagerat pentru a ieşi mai bine în relief porcăria de aseară, nu s-a inventat picior de egalitate între Cristea şi Dinică. Până la urmă, chiar dacă comentatorul nu era dinamovist şi încerca tot felul de tertipuri ca să îi umilească pe câini, nu are scuze pentru replici de genul: "Prinţul la balon!" Îmi imaginez că cineva care habar nu are de porecla dată acestui băiat de mingi ajunge să creadă că Prinţul Duda s-a apucat de fotbal. "Marceleee, vino dragă repede la televizor că l-a băgat Dinamo în teren pe Prinţu' Radu (Duda)!"

În concluzie, în asentimentul celorlalţi cronicari nărozi, opinez şi eu că de-acum încolo Dinamo se va concentra mai bine pe campionatul intern. Pentru ca la anul să se califice iar într-o cupă europeană în detrimentul altei echipe merituoase. În orice caz, aseară dumnezeu a fost Rapidist.

P.S.

Who let the dogs out? Who who who?

Rolul unui unchi simpatic în educaţia copiilor...

Zilele trecute cu sau fără voia noastră am ajuns la topicul "funny uncle" pe care l-am dezbătut îndelung cu Doamna Doamna şi cu Domnu Domnu, cu faciesul său impenetrabil. Ştiam cu toţii ce înseamnă termenul ăsta, în slang. Paradoxal, dicţionarele de specialitate evită termenul consacrat de legendele urbane, conform cărora individul cu pricina este cel puţin homosexual şi cel mult pedofil, punând mai mult accentul pe "ciudăţenie": Another euphemism for the "confirmed bachelor" in a family or group. Although not necessarily a reference to homosexuality, it could be that the "uncle" in question is just eccentric, effeminate or prefers the company of his cats. It does not have pedophiliac connotations nor does it imply the man in question is of otherwise questionable character. Până la urmă treaba stă în felul următor: e de dorit sau nu să creşti în prezenţa unui "unchi simpatic"? Şi cu această ocazie mi-am amintit de un cântec Pet Shop Boys: "Your Funny Uncle", de fapt un B-side toată viaţa lui, dar o piesă muzical vorbind specială. Chiar dacă mulţi vor recunoaşte linia de la "The Other Woman" - mă gândesc mai ales la varianta Nina Simone, ce rămâne din piesa PSB sunt versurile. Este un atu al lor, sinceritatea şi asta m-a şi cucerit, dacă ţin cont de faptul că în sinea mea am fost şi rămân iubitor de rock, blues şi jazz.

E un lucru pe care l-am reproşat mai tinerilor "gay" din muzică, făcând abstracţie de muzica lor, mai bună sau mai proastă - lipsa sincerităţii. Lucrul ăsta ţine de demnitate: să ieşi din clozet. Deşi muzica nu i-am înţeles-o niciodată are respectul meu Jimmy Sommerville. La fel şi Boy George. Oarecum şi Elton John, chiar dacă s-a extras ceva mai târziu din debara. K.D. Lang idem. Despre Rob Halford ce să mai zic? Să ai curajul să recunoşti în anii 80 că eşti gay, când fiecare nu ştia cum să se mai ascundă şi să îşi umple existenţa cu alibi-uri, doar-doar ar mai stărui câţiva ani în chip de poster pe pereţii adolescentelor, mi se pare, dincolo de exibiţionismul de care oricum cei de mai sus nu pot fi acuzaţi prea mult (poate excepţie Boy George) o declaraţie de independenţă. Cei de la Pet Shop Boys au respectul meu. Uman vorbind ei îşi merită clasa din care fac parte. Dar să revin la textul de la "Your Funny Uncle". E dramatic. Este o diagnoză a statutului de gay în Marea Britanie a anilor 80, undeva în sectorul Jimmy Sommerville "Smalltown Boy", un "studiu" asupra singurătăţii, al singularităţii şi al acceptării. Este revelaţia "de a nu fi singur", momentul în care funny uncle, "stopped to stand, to smile and speak of you directly like you did everything correctly". Cu minim de indicii şi de cuvinte, PSB reuşesc să vorbească în câteva strofe despre înstrăinare, îndepărtare, curaj şi asumare. Britanicii ştiu, după părerea mea, cel mai bine sa vorbească despre scheletul din debara. Mă gândesc acum la "Being Human", unul dintre serialele mele preferate, britanic prin excelenţă pe care celor care nu l-au urmărit îl recomand din suflet. Un film despre singurătate, despre singularitate şi despre solidaritate în statutul de paria. Cum altfel ar trebui să stea lucrurile, într-o căsuţă locuită de un vampir, un vârcolac şi o fantomă?

Iată mai jos piesa PSB - "Your Funny Uncle" şi versurile.

A windy day
The cars in slow formation
Not far away
A final destination
One mother's son
His father's distant gaze, regretting
Where they went wrong
He always found it too upsetting

Me and my friend
We lived our lives completely
From start to end
You and your friend, so sweetly
With strength and pride
In spite of everything, and swimming
Against the tide
To obstinately hope of winning

And at the end
Your funny uncle staring
At all your friends
With military bearing
And stopped to stand
To smile and speak of you directly
Goodbye, shake hands
Like you did everything correctly

To wipe away the tears
No more pain, no fear
No sorrow or dying
No waiting or crying
These former things have passed away
Another life begins today

Ioana Bogdan - regina Calamburului

Îmi arătam mai demult uimirea cu privire la Ioana Bogdan, o domniţă care moderase o emisiune cu Draga Olteanu-Matei, Sergiu Nicolaescu şi George Mihăiţă şi care ieşise al naibii de şifonată, la final, cum dealtfel este natural şi sănătos să termini, dar nu o emisiune TV. Ei bine, de atunci linkul la filmuleţul cu pricina a fost şters, Ioana Bogdan mi-a dat o replică pe blog-ul ei şi mi-a profeţit cum că datorită publicităţii sale mie îmi va creşte traficul. Acum, dat fiind că în ultima vreme din ce în ce mai mulţi caută pe blogul meu articolul respectiv, m-am gândit să îi întorc serviciul Ioanei Bogdan şi să îi fac trafic.

Aşadar, a se deschide blogul domniţei la ultimul post Familia, prima biserică. Iată, talentul poeticesc al Ioanei Bogdan asmute din nou metafora împotriva logicii. Adică dacă eu nu am familie, sunt orfan, abandonat, vai mama mea, devine logic să se spună că sunt ateu. Sau că biserica de mai târziu, în loc să fie la mine a doua biserică a prima biserică, pentru că, din nefericire, şi în comparaţie cu alţii eu unul nu am avut parte de o familie. "Biserica, prima biserică." Trec peste asta şi iată ce descopăr: filozofie tati, filozofie şi nu altceva:

"Îmi plac familiile numeroase. Fără să fiu o familistă, adică o habotnică a conceputului de familie. De fapt, îmi plac familiile. Pentru că nu mi le pot imagina altfel decât numeroase şi întemeiate pe un anumit soi de comunicare şi dedicaţie. Am fost singură la părinţi şi ai mei, destul de împrăştiaţi şi necomunicativi. Aşa că mă simt confortabil în interiorul familiilor unde rolul fiecărui membru e bine delimitat, unic cumva. Într-o “familie” din trei membri lucrurile stau întotdeauna la fel. Odrasla e în centrul atenţiei sau nu e. Dacă părinţii divorţează, e limpede. Centrul nu există, n-a existat niciodată. Familia n-a existat. De “familiile” fără copii nici nu mai vorbesc. Cumva, continuitatea pe pământ trebuie asigurată. "

Am bolduit ce era de bolduit - fermecătoarele prestaţii ale Ioanei Bogdan. Memorabilă rămâne figura de stil "habotnică a conceptului de familie". Păi ce înseamnă "habotnic"? Este cel care respectă cu strictețe prescripțiile religiei. Prescripţiile religiei familiei... Nu vi se pare cam baroc, cam prea baroc pentru cineva care ar trebui să ne vorbească simplu despre cum vede ea familia? Ceea ce urmează însă mi se pare şi mai crăcănat. Asta e din ciclul cu cei patru apostoli, până la urmă doi. Sau altfel zis "Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire". Sau altfel zis: un meci de fotbal se desfăşoară întotdeauna la fel. Poate ţine 90 de minute, sau în cazul prelungirilor 120. Dacă urmează şi penaltiuri mai punem nişte minute.

Nu am răbdare să citesc până la capăt stupizenia asta cu familia. Sincer să fiu, acum, după ce am găsit regina - Ioana Bogdan, regina calamburului dictat de prea multa ei preţiozitate - chiar nu mă mai interesează programul ei zilnic, o regină rămâne o regină chiar şi când sughite. Cu o regină lucrurile stau întotdeauna la fel. E întotdeauna în centrul atenţiei, sau nu e...

Buba mică - de dorit faţă de buba mare

Aflăm de aici despre cele "32 de cazuri de ciumă bubomică şi pulmonară, în Peru". Iată un titlu comprehensiv şi totodată captivant, în ciuda dezgustului şi a temei pe care, de înţeles, o răspândesc. Nici nu mai ştiu ce să cred, dacă este de dorit ca termenii medicali să apară descriptiv în foile de scandal, citite de marea masă, sau să îşi păstreze echivocul sub forma eclectică a definiţiei medicale. Preferăm să citim despre impetigo sau despre buba dulce? Diabeticii probabil vor alege termenul medical, câtă vreme iubitorii de dulciuri pe cel popular, pentru că, până la urmă orice rahat devine mult mai tentant cu puţină ciocolată sau frişcă pe deasupra. Dacă citeşti despre impetigo nu prea ai motive să te alarmezi, cel mult să consulţi câteva dicţionare, câtă vreme, faţă cu buba dulce brusc realizezi că este posibil să fii masochist.

În ceea ce priveşte însă articolul din Libertatea, echivocul rămâne. Tot nu pot să prezint procentual câţi la sută dintre noi rămânem calmi şi câţi ne alarmăm aflând că ciuma bubomică se răspândeşte. Ciuma e de rău, aici nu mai există nici un dubiu că deja ne-a crescut tensiunea, însă când citim că de fapt este vorba despre o ciumă "bubo-mică" este foarte posibil să ne mai relaxăm puţin. Până la urmă, dacă bubele nu sunt mari, chiar dacă e vorba de ciumă nu poate să fie ceva chiar atât de catastrofal că facem bube mici. Le facem în fiecare vară de la ţânţari, şi în ultima vreme s-au cam obrăznicit şi ăştia, prin urmare nu aş zice ca bubele de la ei sunt chiar atât de mici.

Etimologic vorbind de asemenea observăm ceva interesant în definiţia populară a acestei molime: imperativul. Sesizez şi aici reminiscenţe ale "sindromului Stockholm". În urma suferinţei, victima se adresează familiar, opresorului, prin imperativul: bubo! Nu: "măi bubo!", "făh bubo!" sau "bre bubo!", ci pur şi simplu "bubo!", semn al respectului, indice de netăgăduit al nebătutului pe burtă cu afecţiunea...

Aurel Botezan s-a rătăcit, mai nasol c-a şi răcit (în acelaşi timp)

Am inaugurat mai demult o rubrică dedicată inegalabilului poet Aurel Botezan, pe care lumea l-a uitat pe nedrept sau nici măcar nu a apucat să îl cunoască pentru a-l putea uita, de data asta pe drept cuvânt.

Iată încă un poem al acestuia:

"Totul pulsa ca un fugar sfârşit

De-o cursă infinită

Lumea vedea cu groază cazanul

Ce nu-şi mai suporta capacul ferecat

Dar dacă...?

Blestem pe tine, om,

Acum, când văd că rodu-mi,

Speranţa, mândria şi iubirea

Mă fac să uit de toate

Celelalte griji lumeşti,

Vii tu şi te-nfiripi

În cuiburile minţii-mi

Şi-a nopţilor odihnă

O, tu-ndoială crudă

Şi veşnic blestemată,

Cu hulpăvie, acuma mi-o răpeşti!"

(Încotro?)

Întrebări fireşti, de natură gramaticală:

Pe cine, ce?

Întrebări fireşti de natură fizică:

Mai pulsezi dacă eşti sfârşit?

Întrebări fireşti de natură vizuală:

Asta cu cazanul care nu îşi mai suportă capacul ferecat nu e din Muppets? Sau din Sesame Street? Îmi amintesc că acolo ieşea un monstru păros din tomberon...

Răspunsuri posibile: se mai întâmplă!