Trece, rece, regimentul zece

După multă vreme, revin asupra poetului meu de suflet, Aurel Botezan şi asupra volumului său de lirică, intitulat simplu, Poezii. De data asta vreau să vă supun atenţiei un poem pe cât de simplu pe atât de profund: "Ignorare". După mine, figura predominantă este "rece", deşi frigul nu rezultă din poem. Este clar o poezie scrisă după modelul "tu rămâi la toate rece", sau o reprezentaţie poetică a sintagmei: "îmi bat gura de pomană". De asemenea nu îmi poate scăpa nici imaginea deşertăciunii, eterne şi supreme. În concluzie, domnul Aurel Botezan ne transmite că putem face orice pe lumea asta până obosim. După aia natura îşi intră în drepturi.

De remarcat de asemenea că finalul poeziei este unul deschis,dovadă virgula de la sfârşit. Poate că ar trebui să îi scriu lui Botezan şi să îl întreb cam pe când partea a doua a poeziei, mai ales că au trecut 51 de ani de când a scris-o şi, paradoxal, în loc să îngheţ de frig ard de nerăbdare să aflu epilogul.

"Ridice vântul valuri

Cât munţii, pân la cer,

Că-odată oboseşte

Şi-atunci şi ele pier,"

(Ignorare, 1960)

Aurel Botezan s-a rătăcit, mai nasol c-a şi răcit (în acelaşi timp)

Am inaugurat mai demult o rubrică dedicată inegalabilului poet Aurel Botezan, pe care lumea l-a uitat pe nedrept sau nici măcar nu a apucat să îl cunoască pentru a-l putea uita, de data asta pe drept cuvânt.

Iată încă un poem al acestuia:

"Totul pulsa ca un fugar sfârşit

De-o cursă infinită

Lumea vedea cu groază cazanul

Ce nu-şi mai suporta capacul ferecat

Dar dacă...?

Blestem pe tine, om,

Acum, când văd că rodu-mi,

Speranţa, mândria şi iubirea

Mă fac să uit de toate

Celelalte griji lumeşti,

Vii tu şi te-nfiripi

În cuiburile minţii-mi

Şi-a nopţilor odihnă

O, tu-ndoială crudă

Şi veşnic blestemată,

Cu hulpăvie, acuma mi-o răpeşti!"

(Încotro?)

Întrebări fireşti, de natură gramaticală:

Pe cine, ce?

Întrebări fireşti de natură fizică:

Mai pulsezi dacă eşti sfârşit?

Întrebări fireşti de natură vizuală:

Asta cu cazanul care nu îşi mai suportă capacul ferecat nu e din Muppets? Sau din Sesame Street? Îmi amintesc că acolo ieşea un monstru păros din tomberon...

Răspunsuri posibile: se mai întâmplă!

Aurel Botezan, despre alungatul furnicilor

Azi l-am decoperit pe poetul Aurel Botezan, autor al volumului "Poezii", Editura Napoca Star 2000. Presimt că îi voi dedica acestui poet pe nedrept anonim din România mai multe comentarii, deoarece constat că talentul său merită puţină atenţie. Avem aici poemul "Furnica", care, desigur trebuie privit cu multă clemenţă, luându-se în considerare şi anul zămislirii acestui act artistic: 1974. La asemenea ani, asemenea scriitură.

De unde a pornit
Cu uriaşu-n cârcă
Şi unde-i-e hambarul,
Carul ori căruţa?


Poate-a trecut hotare
Şi împărăţii
Şi s-a oprit aici
Puterea să-şi refacă


Lăsaţi-i "prada",
Să nu o alungaţi,
Mai bine între voi
Exemple căutaţi...
Şi despre "pradă",
Şi despre "furnică"...
Şi-atunci veţi înţelege
Toată-nvăţătura...

(Furnica 1974)

La nivelul gestului însă, stau şi mă întreb cine alungă furnici. Înţeleg să alungăm vrăbii, muşte, câinii vagabonzi, dar furnicile... aceste lucruri însă îmi sunt foarte străine. Ştiam de genocid împotriva furnicilor, dar de "speriefurnici", nu. Uitaţi-vă la mine, ditamai omul care n-am ce face, stau şi alung furnici ca să le iau prada. Pe Porno Pitic să zicem că l-aş mai înţelege, dar nici măcar el nu are astfel de porniri, preferând să muncească şi să facă un ban cinstit. Lăsând la o parte acest amănunt, este evident că poemul lui Aurel Botezan are alte ambiţii şi una dintre acestea este de-a dreptul ontologică, clădită în jurul sintagmei: "De unde a pornit?" Poate că cineva ar trebui să îi explice poetului Botezan că şi alte animale merită cel puţin aceeaşi atenţie ca şi furnica, prin urmare cred că ar fi fost mai original dacă în loc de furnică poetul Botezan ar fi ales să dedice un poem antologic pârşului.