Daniel Făt cântă "Rămâne de văzut"

Nu știu dacă v-am mai spus până acum, dar când vine vorba de Daniel Făt am o sensibilitate aparte. Pentru că îl consider un tip special, un moț perfect. Daniel Făt debordează de umor, de umorul lui și lucrul ăsta cred că îl distinge în primul rând. Și compune de asemenea cu ușurința cu care unii înjură și alții te operează la buzunar. Și promite, promite enorm ca într-o bună zi să își facă trupă și să isterizeze publicul, însă dintr-un motiv sau altul continuă cu îndârjire să cânte folk-punk de unul singur, folk-punk, brand care îmi permit să cred că îi aparține.

Să-l ascultăm pe Daniel Făt cu ultima lui ”joacă”, un cântecel ca o glumă și o colaborare pe care aș dori să o ducă mai departe. ”Rămâne de văzut", un cântec de Daniel Făt, cu versuri năstruşnice de Bogdan Geană şi Daniel Făt.

Leapşa din cauza Akriturii

Asta e o leapşă de la Akritura, de pe blogul domniei sale Bomboana de sub colivă care mi s-a părut haioasă. Ia să vedem ce iese:

- după-amiaza de martie, cu un orizont aprins şi un refren de Beatles. Culmea e că sunt fan Rolling Stones şi nu Beatles, dar de fiecare dată când îmi revine sentimentul ăsta, un pitic ascuns începe să îngâne "across the universeeeeeeeee

...

Jai guru deva om
Nothing's gonna change my world
Nothing's gonna change my world
Nothing's gonna change my world
Nothing's gonna change my world "
- cea mai bună ciocolată din lume: cârnaţii "véres hurka"
- "Călăreţul fără cap", "Zece negri mititei". Nu l-am înţeles niciodată pe Verne Gyula, prin urmare l-am evitat cu obstinaţie.
- Morrissey forever.
- zăpada, indiferent în ce ordinem mai ales cea care cade începând cu lăsatul serii. Când eram mic, şi îmi consumasem orele de joacă în aer liber păzeam zăpada. Fără mişto. Mă uitam pe geam ca să mă asigur că nu s-a oprit şi că a doua zi mă voi bucura de o imensitate albă. Adormeam cu convingerea că dimineaţa totul va fi noroi, dar măcar asistasem la "fenomen".
- cafea clar şi o ţigară de foi (din păcate rar, în ultima vreme. Cred că va fi instaurată democraţia în Cuba...)
- Sofia Vicoveanca categoric, Grigore Leşe, ca folclorist (ca om pentru mine nu există) şi Nea Beni (îl iubesc pe omul ăsta mai ales pentru că construcţia sa umană, ca folclorist, e bine să fiu puţin afumat ca să vi-l laud).
- blugii
- jurnalul lui exarhu şi al simonei tache
- Faulkner - nu ştiu poker, dar învăţ mereu...
- cel mai mult si mai mult doamna şi domnu. bela şi oli. şi cumnaţii noştri. şi ana şi răzvan.

- cel mai puţin, Icră (piele fină). Cine ştie cunoaşte. Dar parol, uneori simt aşa că trebuie să îl văd, să îi ascult enormităţile şi să fac mişto de el. Oamenii ca el fac foarte bine sănătăţii mentale. Te asigură zi de zi că eşti încă bun, valabil şi că nu vei ajunge niciodată aşa.
- verdele clar şi oficial negrul
- visul unei nopţi de vară
- unghiile tăiate în carne
- dobro si craio (aici iar sunt de acord cu Akritura)
- iarna. în tot felul!!!
- noptile cu tom waits, cu lumină slabă, cu fum de ţigară şi cu bere
- Rescue Me
- Mihail Sebastian, L.D. Teodorovici
- bunicul din partea tatei şi bunica din partea mamei. Astăzi nu mai sunt, dar cred că s-ar bucura să afle că nu i-am uitat.
- câinii de talie cât se poate de mare. Boxer, ciobănesc belgian (Norah care există la ai mei). Mai nou visez la un Mastino napoletano sau la un dog german. Ştiu că sunt băloşi, dar nu-mi pasă...
- duş. Urăsc statul în cadă. Nu am niciodată timp suficient şi dacă aş fi avut vreodată până acum îndrăzneala să intru cu laptopul astăzi nu v-aş mai fi scris.
- Ardealul şi în mod special Vrancea (partea cu Odobeşti şi Soveja)
- când tună şi fulgeră şi se face întuneric la ora 3 după-amiază de zici că îi iese profeţia Babei Vanga.
- luiza zan şi jimmy jimmy. Oamenii ăştia doi au geniu şi nu ştiu.
- sosetele flausate cu degete. Am o pereche pe care o port numai la "ocazii".
- dulceata de nuci
- mirosul de gutui, da şi aici sunt de acord cu Akritura.

Ion Dichiseanu şi The Walking Pumpkin

Iată în Cancanul de astăzi un articol cel puţin senzaţional care respiră sudoarea reporterului de investigaţii care a trudit pentru a face ca adevărul să iasă la iveală. Adevărul este că actorul Dichiseanu (pentru unii Dicky) "a mers cu dovleacul să-şi ia covrigi". Some things never change, WTF! Să ne imaginăm momentul acelei zile, când jurnalistul Cancan a reuşit să surprindă această scenă cutremurătoare. În primul rând să lămurim echivocul. "A mers cu dovleacul" înseamnă clar că locul animalului de companie a fost luat de încă netradiţionalul dovleac. Prin urmare Dicky iese din casă cu un dovleac. Paparazzi Cancan sunt în alertă maximă. Sunt pe cale să descopere amanta din umbră a actorului, pentru că evident acesta va duce dovleacul la dânsa acasă şi i-l va face. Dezamăgire maximă. Dicky se îndreaptă spre covrigărie. Repede paparazzi se liniştesc. Există şansa ca actorul să urmeze vocaţia lui Iura - s-a ramolit. Duce dovleacul la covrigi, uitând că Halloween a trecut de mult. Cine ştie, poate au noroc şi îl fotografiază gol, făcând sex cu dovleacul, urmând exemplul lui Roberto Benigni din "Night on Earth"... Nu are nici o amantă, plimbă pur şi simplu bostanul. În cele din urmă, iese cu covrigii şi pleacă cu dovleacul înapoi spre casă. Acum ce erau să facă şi ei, după ce şi-au pierdut toată ziua. Scriu şi ei despre actorul pedant care în fiecare dimineaţă plimbă dovleacul. Ce fericit sunt că nu sunt persoană publică.

Acum câţiva ani, în Bucureşti mi s-a întâmplat ceva similar. Am ieşit din casă, la patru ace pentru a mă întâlni cu cineva. Am luat şi punga de gunoi pentru a o arunca la tomberon când ies din casă. Din nefericire, concentrat la întâlnirea cu pricina am uitat de escala la tomberon şi am plecat pe Dorobanţi cu punga de gunoi în mână. Noroc că am ajuns cu 10 minute mai repede. Am realizat că plimb gunoiul şi am pornit în căutarea unui coş de gunoi stradal. Dacă eram persoană publică, cred că vă e clar că i-aş fi ajutat pe cei de la Cancan să descopere America. Aşa, gestul meu a trecut neobservat. Şi astăzi sunt convins că se întâmplă acelaşi lucru, noroc cu Dichiseanu şi alte persoane publice că ne iau nouă faţa cu bostanii lor cu tot...

"You Can't Always Get What You Want" şi dovada clasicismului lui Rolling Stones

Aseară m-am apucat să îi fac lui Buni cultura serialelor. Şi i-am pus House, primul sezon, primul episod. În final, după mai multe trimiteri cinice între House şi Cuddy la "You Can't Always Get What You Want", pe care o ştiam pe dinafară de la Rolling Stones, fiecare riff, fiecare artificiu Jagger intră în crescdendo refrenul. Cor. Am înnebunit. În cele din urmă, după vreo două ore de detectivism internaut am aflat cine sunt autorii acestei bijuterii. Scala & Kolacny Brothers. Iată-i mai jos:

Enjoy!

Cancan fură drepturile lui Călin Peter Netzer şi i le atribuie lui Sergiu Nicolaescu

De mult nu mi s-a mai întâmplat să fiu copleşit de o avalanşă de porniri fiziologice, provocate de un articol de presă. Astăzi mi-a revenit această trăire interioară, prin urmare sunt neliniştit şi pregătit să refulez. Ziarul Cancan, astăzi s-a hotărât să o dea pe cultură, să renunţe la toate abjectele lor dejecţii de zi cu zi şi să ne cureţe puţin creierul şi sufletul. Şi taman acum, pam-pam, dă cu stângul în dreptul şi înstrăinează drepturile de autor ale lui Călin Peter Netzer, punându-l pe Sergiu Nicolaescu în posesia filmului "Medalia de onoare". Pic de onoare din partea Cancanilor! Iată şi pagina cu pricina, din care probabil în cursul zilei se va opera (sper eu!) modificarea acestei ruşini. Pentru orice eventualitate am făcut un print screen, pentru a rămâne aici pentru posteritate. Nu putem acuza pe nimeni, autorul articolului nu există, ce fericire, ce ziar minunat în care toată redacţia, conducerea, femeile de serviciu, instalatorii îşi asumă porcăria acestui măcelar!

Şi totuşi, mă întreb de ce chiar Sergiu Nicolaescu? Să fie Iliescu de vină? Adică dacă în film ar fi apărut Constantinescu, regia filmului i-ar fi fost atribuită lui Stere Gulea? Probabil că da. Şi mai e ceva: Călin Peter Netzer, lor, ignoranţilor, spoiţilor, alienaţilor, marilor jurnalişti de la Cancan nu le spune nimic. E un nimeni. Sergiu Nicolaescu nu! Mai există şi varianta ca Tudor Chirilă, "acest model al tinerei generaţii" să le-o fi tras a la grand finesse, băgându-l pe Nicolaescu în acest joc pervers şi cinic. Nu vreau să cred ca însuşi Chirilă a dat-o în bară. Nu vreau să cred, pentru că ne mor idolii şi ce ne mai facem noi după. Dacă se duce şi Chirilă pe copcă nu-mi mai rămâne decât să mă consolez cu Botezatu...

Mai e şi varianta cu marketingul viclean făcut filmului, dar pe asta refuz să o cred din parte unei fiţuici atât de noninteligente ca şi Cancan. Să invităm lumea la film, înlocuindu-l pe Călin Peter Netzer, care nu spune încă nimic maselor de bizoni cu Sergiu Nicolaescu, la filmele căruia, lumea vine. Dar e prea mult. Mult prea mult. Şi sunt prea scârbit ca să îmi mai ardă să fiu avocatul diavolului în acest caz...

P.S.

Am verificat pe site-ul "modelului tinerei generaţii". Omul chiar a fost decent, nu a zis o vorbă de Sergiu Nicolaescu.

Un nou blog marca VasileSensual - recenzii ale filmelor Sud-Coreene

Dragelor, dragilor,

am o veste pentru voi, am mai dat drumul unui blog, din dorinţa de a umple un gol, pe care eu îl consider major, o recenzie pertinentă de filme Sud-Coreene, deoarece în ultima vreme asta mănânc, pe pâine.

Vă aştept aşadar pe http://shicoreea.blogspot.com/ unde, pe lângă recenzii veţi avea ocazia să vedeţi şi trailerul fiecărui film.

Cu drag,

V.S.