These shoes are made for not walking... - sau cum să ne potolim copiii năstruşnici

Am găsit soluţia de a-l potoli pe junior atunci când debordează de energie, dar vă rog să trataţi cele de mai jos cu maximum de umor şi detaşare şi să nu încercaţi măsuri draconice pentru a aplica ceea ce noi am experimentat, din pură întâmplare, cum ar fi pantofi gen copite, îngrozitor de mici cu care nici doi paşi nu poţi face sau pantofi lipiţi de podea. Noi i-am luat celui mic în premieră sandale. Am pornit de la premiza că dacă îi luăm Nike, şi calitatea este într-o mare măsură asigurată, aşa că nu ne-am uitat foarte mult la preţ. Ieri, încălţându-l, am avut surpriza de a constata că îl podidesc lacrimile, combinate cu oarecare isterie. Negăsind altă soluţie, am apelat la "dresare", prin urmare l-am coborât pe propriile sale două picioare şi, lansându-l la marginea patului am ieşit din cameră unde el nu ne putea vedea, având grijă totuşi să îl monitorizăm atent prin intermediul reflecţiei din ecranul stins al plasmei.

Treburile s-au desfaşurat cam aşa: după cinci minute de plâns în hohote, de ni se rupea pur şi simplu inima, se lasă liniştea, şi la interval de câteva minute, din când în când încpee să se audă câte un interogativ: mama? După cam 15 minute, întors cu faţa spre perete, nemişcat în sandalele sale noi exact în poziţia în care fusese "debarcat" de noi iniţial încearcă să ia diverse obiecte. Dar nu oricum, cu paşi laterali sau frontali, ci prin arcuirea corpului, cu tălpile lipite ferm de podea. Ai fi zis că are pantofii lui Spiderman, cu lipici pe tălpi. După alte 15 minute face primul pas, după care îşi dă drumul, uitând că iniţial crezuse că are pantofi de beton. O jumătate de oră în care fiul nostru s-a autopedepsit... Până seara nu l-a mai scos nimeni din sandale şi, prin urmare, am ajuns să ne felicităm că nu am cedat presiunilor.

Din păcate, data viitoare nu va mai funcţiona, aşa că va trebui să căutăm altfel de încălţări, care să îi anihileze energia debordantă, măcar pentru jumătate de oră. Ce ar fi să îl încalţ în ciocatele mele? Vă rog nu încercaţi însă acasă la voi astfel de procedee, lăsaţi-ne pe noi să experimentăm. Niciodată nu poţi şti ce înrâurile au pantofii asupra anumitor caractere. Eu de pilda, pe la 12 ani am dormit două nopţi în prima pereche de adidaşi primiţi cadou. Aşa că: carefull with the shoes!

De ce m-am înscris la RoBlogFest 2012

Ei bine, mi-am introdus în premieră blogul la RoBlogfest 2012. Nu vă ascund că este vorba despre un gest pe care l-aş fi făcut şi anul trecut, dacă nu m-aş fi trezit prea târziu.

De ce am făcut acest lucru? Pentru că îmi plac competiţiile. Îmi place să pierd, am o pornire sado-maso adânc încriptată în creier şi carne care mă îndeamnă să mă admir luându-mi-o în freză de la unul şi de la altul. Adevărul e că nu trebuie să fii foarte buni ca să mă baţi, e suficient doar să participi. Îmi place să îmi fac competitorii fericiţi, ce mai tura vura. Pe mulţi dintre ei mi-i imaginez plictisiţi ca şi mine, uneori, şi dornici de participare, de verificare a forţelor. Poate că nu sunt decât un spare partner, dar lucrul ăsta e bine să nu se ştie, pentru că, pe de o parte există riscul ca ceilalţi concurenţi să refuze competiţia, din motive că nu mă ridic la aşteptările lor, sau să piardă şi pe urmă să dea vina pe mine că i-am învins, prin dezinformare. Pentru că încercările şi tentativele mă fac mai bun. Pentru că dacă la început Domnu Domnu mă bătea la tenis cu 3 din 3, în cele din urmă ajunsesem să mi-o iau la tie-break. Din fericire pentru concurenţii mei, concursurile au reguli, iar aceste reguli pun botniţă timpului, aşa că, atunci când sunt şi eu pregătit să le administrez o bătută, meciul se terminase de mult... Dar în orice caz, cred că merită să îmi încerc forţele.

Nu concurez nici pentru că sunt bun, nici pentru că, demagogic vorbind aş dori în felul acesta să mulţumesc cititorilor mei. Ar însemna să reinterpretez o declaraţie mai veche a unui "trubadur modern", Gabriel Dorobanţu, care spunea la un moment dat că din banii luaţi de la public pe concerte şi albume, îşi cumpără haine pentru a fi pe placul publicului său. Să fim serioşi, nu intru în concurs pentru cei care mă citesc, pentru ei doar scriu, sau de fapt, poate că şi pentru ei scriu. Poate că în primul rând scriu pentru mine. Intru în concurs pentru că s-ar putea să fiu mai bun decât ceilalţi înscrişi şi pentru că nu sunt de acord să îi las să câştige fără să îşi încerce puterile şi cu mine.

Vorba românului, "it ain't over till the fat lady sings".

Contra fumatului - Să te laşi de fumătură poţi să-ţi bagi falusu-n gură...

Nu am mai scris pe tema asta pentru că m-am gândit că până la urmă, decât să vă mint mai bine mă fac că am uitat să că era mult prea evident să mai comentez. Evident, nu m-a ţinut prea mult lăsatul de fumat. Continui cu aceeaşi străşnicie. Am trecut ca prin urechile acului pe lângă achiziţionarea unei ţigări electronice, şi acum mă felicit pentru că nu am aruncat banii şi pe prostia asta de gadget, pe care probabil l-aş fi folosit mai intens doar în primele zile. Mă uit la Lajos, un alt împătimit după E-penis-uri şi constat că nici la el nu a funcţionat. Pufăie de zor din ţigara electronică după care îşi face singur o ţigară tare ca dracu. Aşadar am continuat să fumez, regulat, atât că am schimbat ţigările cu unele mai uşoare.

Nu am renunţat însă la nici un alt viciu, prin urmare am unul în plus. Mai mult de atât, de câteva zile am descoperit farmecul de a mă folosi de SexBox şi de Kinectul lui la maxim. Mai nou serile intru pe serverul de la EA Sports şi joc fotbal (FIFA 2011) cu tot felul de puşti (pun pariu că cel mai în vârstă nu are mai mult de 16 ani). Evident, eu cu echipa mea de suflet şi ei, culmea, întotdeauna cu Barcelona. Aşadar anticipăm astfel finala din Champions League. Dacă e să ascult după rezultatele din aceste meciuri, Manchester va pierde. În cel mai bun caz ca aseară, când am dat în sfârşit peste unul puţin mai prost ca mine (asta înseamnă destul de prost) şi am reuşit să înscriu, după ce iniţial ageamiul marcase luându-i portarului meu visător mingea, în pragul degajării. M-a bătut la penaltiuri, cu unul mai mult ca mine. La final în faţa obţiunii de a rejuca meciul, pentru prima oară am stat în cumpănă. Îmi plăcea acest contrajucător. Aş fi dat DA. El însă s-a grăbit să iasă. Probabil că s-a gândit că nu e bun de nimic. În câteva rânduri mi-a trecut si mie asta prin cap, dar timpul te ajută să uiţi. A doua zi am pierdut cu un gol mai puţin, apoi cu unul şi mai puţin, până am ajuns să pierd la doar 5 goluri diferenţă. Şi aseară cineva a avut mai mult noroc decât mine. Atât... Ideea e că nici de SexBox nu o să mă las. Mai bine să iau bătaie de la unii care nu există sau cu care oricum nu mă voi întâlni niciodată conştient face-to-face.

În final mai ales pentru cei care chiar sunt gata să taie în carne vie pentru a se lăsa de fumat, un filmuleţ, pentru a le reaminti că eu nu sunt un reper. De aici rezultă că dacă vrei te poţi lăsa de fumat. După ce îl veţi vedea, nu ştiu de ce, dar am convingerea că o parte din voi se vor întreba dacă chiar vor să se lase de fumat. Enjoy!

Vezi mai multe din Funny pe 220.ro

De ce sunt convins că va veni sfârşitul lumii? - Argumentaţie cu seriale TV

Deci da, cred că vine Sfârşitul lumii, nu însă neapărat pe 21 mai 2011, cum anunţă panourile publicitare deja ajunse şi în România. Acum să vă spun de unde mi-am dat seama. Domne, sunt disperat că sistează americanu la seriale pe bandă rulantă. Au renunţat la "Lie to Me", care chiar îmi plăcea şi de curând şi la "V", "The Event" şi "Criminal Minds - Suspect Behavior". Asta după ce cu vreun an-doi în urmă opriseră câteva seriale la care mă uitam cu mare plăcere: "Jericho", sau "The Gates". Prima explicaţie ar fi că de pomană le vede europeanul, ele trebuie mai întâi să se vândă peste ocean, şi dacă acolo în acel interval orar nu deschide nimeni televizorul, e clar că filmul nu e bun. Dincolo însă de această glazură de motiv, este foarte posibil să se ascundă altceva.

Încet încet publicul trebuie dezobişnuit de televizor, să rămână vigilent şi cu simţurile treze, în caz de catastrofă, cu urechiuşili ciulite ca pârşii. Dacă ne uităm la prostii riscăm să dea cataclismul peste noi şi noi nici să nu ne dăm seama, vorba lui Morrissey: "A world war was announced days ago, but they didn't know - the lazy sunbathers". Riscăm să împlinim profeţiile lui Yoko Ono, cu familia încremenită pe bancă, turnată toată în lavă şi cenuşă şi cu terierul la picioare. Mai grav este că murim nedemni, uitându-ne la "Lie to Me", de exemplu. Ţara arde şi baba se uită la micţiuni. Vroiam să zic la ficţiuni. De ce nu s-a renunţat încă la altele? Spun încă, pentru că nu se ştie ce se va mai întâmpla în viitorul apropiat. Mai avem încă: "House". Educativ. Ştii cam ce să faci, medical, în instanţa catastrofei. Sau dimpotrivă, nu faci nimic, şi te apuci să pui pariuri cu prietenii pe găini. "Rescue Me". Încă favoritul meu, cu funcţie apotropaică şi ignifugă - un film cu pompieri. Foarte important la ceasul rău. "Criminal Minds" şi "Bones" s-ar putea să urmeze pe lista de sistări, pentru că nu au nimic de-a face cu supravieţuirea. În schimb "Shameless", noul meu guilty pleasure o mai aibă multe episoade de rulat. Este foarte util şi educativ să ştii să îţi păstrezi echilibrul în haosul general. Să bei mult, pentru că supravieţuitorii vor bea cu siguranţă enorm şi totuşi să nu dai colţul.

Aflu că totuşi vor apărea alte seriale. "Spartacus" continuă. Este foarte important să ştii să lupţi pentru drepturile tale. Util. Poate şi "24". Iarăşi, cred că nu se opune nimeni unei prostii de film în care alergi 24 de ore ca să dormi liniştit o noapte şi iar să alergi cu limba de-un cot următoarele 24 de ore. Dimensiunea luptei pentru existenţă va prevala. Era să zic filme gen "Lost", dar mi-am muşcat limba, pentru că în cele din urmă în Lost, până la urmă, cine a rezistat să îl vadă până la capăt ar fi aflat că toţi sunt morţi. Probabil că se va ajunge la un "Survivor" global. "Survivor de Ontario", "Survivor de Cabo Verde", "Survivor de Pakistan" şi "Survivor de Ţăndărei". Şi s-ar putea să aibă ceva satisfacţii şi cei mai nostalgici dintre noi. Poate reîncepe "Fort Boyard" tot aşa, la o dimensiune universală. Speriate de gradul ridicat de pregătire din rândul populaţiei catastrofele naturale vor renunţa să mai atace. Atunci va veni rândul celor nenaturale. Ofensiva colagenului şi a silicoanelor!

P.S.

Şi dacă se introduce până la urmă PTAP-ul în şcoli, promit că mă voi urca pe acoperişul Intercontinentalului unde voi face un planking mortal. Pentru că nu mi-aş putea ierta niciodată că aş fi putut profeţi aşa ceva şi totuşi nu am făcut-o...

Claudiu Bleonţ mă îndeamnă să fiu mai responsabil...

Dragă fiul meu,

astăzi am realizat că a venit momentul să îţi explic anumite lucruri pe care, altfel, le vei înţelege doar peste mulţi, foarte mulţi ani, când vei ajunge la vârsta mea de acum, în prag de schimbat prefixul. Această mică educaţie pe care încerc să ţi-o dau este menită unei mai bune comunicări cu mine, tactu. Cum a zis şi Claudiu Bleonţ, un actoraş acum deja neimportant, trebuie să înţelegi că nu sunt nici nebun şi nici disperat, ci că pur şi simplu, unii zic că la 30, alţii la 35, alţii la 40, alţii la 45 şi alţii la 50 - nu, să nu crezi că e vorba neapărat de o progresie de 5 ani, se poate la fel de bine întâmpla şi la 31 şi la 34 şi la 37 şi la 40 şi la 43 şi la 46, să nu crezi că e vorba neapărat de o progresie de 3 ani, se poate de fapt la orice vârstă, ce mai, este aproape inevitabil - se întâmplă ca la un moment dat tu ca orice bărbat să te schimbi. Uită-te la Claudiu Bleonţ, un actoraş acum neimportant, la 52 de ani îşi dă jos pantalonii în plină conferinţă de presă, şi, arătându-şi cucul în public declamă "aşa mică cum era, îţi făceai treaba cu ea". Şi mai foloseşte şi trecutul: îţi făceai. Să ştii că lucrul ăsta s-a întâmplat dincolo de voinţa lui, pur şi simplu i s-a întâmplat. Dacă ar fi fost cu intenţie, trebuia să facă asta cu câţiva ani în urmă, când mureau fetele după el, nu acum, când ... Mă rog, ideea este că lucrurile ăstea se întâmplă, aşa că de la o anumită vârstă, de la 30, 35, 40, 45, 50 - nu, nu e vorba de o progresie de 5 ani, cum ţi-am mai spus - e bine să te aştepţi că vei schimba ceva.

Este momentul când mie, tatălui tău, mi se dă mână liberă să încep cu o nebunie. Te conjur să dai dovadă de înţelegere şi să mă ierţi dacă îmi voi scoate vreodată cucul în public, dacă voi face strip-tease în plină stradă, dacă voi mărşălui pe magheru îmbrăcat în zebră intonând marsilieza sau internaţionala cu un pămătuf de majoretă în fund, dacă îmi voi lua pistol cu gloanţe de cauciuc şi voi trage la ţintă în indicatorul cu vaca pe ştrasse, din maşină vreau să zic, din trafic, dacă mă voi îmbrăca în clovn în restul anului şi în Moş Crăciun o singură dată pe an, dacă îmi voi lua motor şi parapantă şi mă voi întoarce la vremea când purtam ciocaţi, geacă de piele, părul strâns în coadă şi bandana pe cap, dacă îmi voi face implant de plete a-la-Slash în loc să îmi iau o banală perucă de caniche, dacă îmi voi schimba maşina cu un SUV negru-mat la mare modă de fiţe astăzi, dacă voi transforma casa, mărind baia astfel ca pe pereţii săi să instalez bibliotecă în toată regula şi plasme şi eventual, zic doar eventual: oglindă pe tavan, dacă voi începe să ciupesc blonde de fund imitând vocea lui Tweety, dacă îmi voi face trupa new-age-junction-sanction-sucktion-rock music pe care nu am reuşit să o fac în prima tinereţe: Ridichile Ridicole, dacă mă voi apuca de alpinism, cu tranzistorul pe umăr, dacă voi face o pasiune incorigibilă pentru Marioara Murărescu sau Ileana Ciuculete. Te rog să fii înţelegător. Acum, că l-am văzut pe Bleonţ cu cucul gol am realizat că un astfel de testament este eminamente necesar. Cine ştie ce voi face de-acum încolo. Aşa, măcar îndemn la clemenţă pentru acest climax posibil.

Şi încă ceva, fiul meu. Este posibil ca şi tu să faci la fel, mai încolo. Şi te sfătuiesc să întocmeşti şi tu un astfel de zapis care te va exonera de posibilele acuze. E un fel de: "v-am spus eu...". Din acel moment nebuniile îţi sunt permise. Mai există şi posibilitatea să le faci la timpul lor, ceea ce îţi doresc din suflet. Astfel, în momentul crizei nu îţi va mai rămâne decât să bifezi lucrurile serioase, la care nu ţi-a stat până atunci mintea. Să te însori sau dintr-o dată să umbli în costum ca unul dintre misionarii de la Buddy of Christ.

Voi reveni, promit, în măsura în care Claudiu Bleonţ îmi va mai da de gândit!

Părintele tău!

P.S.

Aştept să văd dacă intervine psihologul ăla care opinase că e posibil ca fotbalistul Chivu să o fi luat razna de la lovitura la cap şi în ceea ce îl priveşte pe Bleonţ, pentru că în cazul acesta îmi voi retrage această scrisoare-îndrumar. Nu are nici un rost să te sperii de pe acum şi să perpetuez idei false.