Alexandru Andrieş convingător, dar nu folkist!

"Alexandru Andries este un fenomen. Nu de genul Susan Boyle, despre care anul viitor n-o sa mai stie nimeni nimic, ci unul care canta folk de mai bine de trei decenii si are succes cu piese simple si texte asijderea." Am aflat asta de aici. Prin urmare Alexandru Andrieş cântă folk. Asta mi-a dat puţin peste cap prejudecăţile legate de muzica folk, pe care, recunosc, nu o am la inimă. Nu am nimic cu Socaciu, Hruşcă, Şeicaru şi cu alte câteva nume care mi-au marcat adolescenţa şi datorită Cenaclului Flacăra, dar dincolo de memorie nu sunt ataşat de acest gen de muzică, care, în concepţia mea nu face decât să repete la nesfârşit temele clasice ale trubadurilor şi truverilor, e drept, unii dintre ei suprapunând versuri, unele dintre ele remarcabile. În ciuda acestor prejudecăţi Alexandru Andrieş îmi place, aş punea spune că îmi place mult. Asta înseamnă însă că sunt un ipocrit, care de fapt adoră folkul dar îl fac pe nebunul ca să par mai eclectic.

Alexandru Andrieş, după mine nu cântă folk. Nu cântă poate nici jazz în adevăratul sens al cuvântului, şi chiar dacă are uneori furnici pe toată talpa nu pot spune nici că ar cânta rock-n roll. Aşa cum habar n-am ce cântă Tom Waits sau Nick Cave, cred că o să am aceeaşi părere şi despre muzica lui Andrieş: că habar n-am. Una e însă să cânţi pretexte folk şi cu totul alta să cânţi folk. Nicu Alifantis mimează folkul în Poştalionul, la fel şi Vali Sterian cu Iluzia unei insule, însă acestea nu sunt piese folk. Să spui că Andrieş cântă folk e ca şi cum ai opina că nu ştiu ce trupă care are câte o chitară cântă rock. Cred cu tărie că folkul nu este întocmai muzică, ci doar o schemă, un preludiu la ce va să vină. Altfel ar însemna că aproape orice concert MTV din seria "unplugged" ar fi un concert folk, ceea ce mi se pare o mare prostie.

În ceea ce priveşte "Petală", cel mai recent album Andrieş, la care, ca şi la celelalte producţii anterioare contribuie muzicieni unul şi unul, muzicieni de jazz însă numai de folk nu trebuie să spun că îmi place. Este sensibil, ingenios dar nu exagerat de inovator, armonios şi pigmentat cu versuri de calitate, chiar dacă nu foarte jucăuşe, ca în trecut. Este într-un fel logic, dat fiindcă "Petală" vrea să transmită ceva. Că Alexandru Andrieş îmbătrâneşte. Vrea, dacă se poate, să se aşeze la casa lui, în mod sigur la Sibiu, este hotărât să accepte că între cap şi gât doar cel din urmă organ anatomic i s-ar putea potrivi şi că ar fi în stare de orice pentru a stopa excesul de "dor". Pe acest album din urmă Andrieş declară aproape profetic că s-a săturat de "glumit". Şi este foarte convingător. Cu Tiberian, Mântulescu şi Sorin Romanescu alături nici nu ar putea fi altfel. Convingător. Şi posibil şi fără petale.

She loves me, she loves me not...

P.S.

Mi-a ieşit "Petală" din CD-playerul maşinii. Cred că a funcţionat "leapşa" de pe blog...