Misterul , fascinația și calamburul elipticului ”la noi”

"Creierul lui Michael Jackson se afla la noi!" ne anunță Știrile ProTV din dorința evidentă de a ne trezi interesul și de a ne face pe noi, proștii și curioșii sa le accesăm site-ul pentru mai multe știri de senzație. Eu, credul, mă grăbesc să citesc știrea, ca să mă lămuresc și eu la ce grad a ajuns fanul român. În câteva nanosecunde îmi trec prin minte câteva posibile ipoteze: i l-o fi luat Nea Nelu, în amintirea zilelor acelora frumoase, când împreună visau la o viață mai bună pentru copiii lumii și al meu. Sau nu, poate că celebrul Petrișor își pregătește relansarea cu o rețetă de zile mari: creierul lui maicăl asezonat cu una și alta.

Fără nici o îndoială, odioasa conspirație mondială de a pune România într-un con de umbră mai are și scăpările ei, iar știrea de mai sus este dovada clară că țara noastră, oamenii noștri sunt mult mai prezenți decât s-ar crede. Eternă slavă destoinicei noastre prese, care face eforturi mari de a arăta lumii (deși deocamdată se limitează la vorbitorii de română) că românul contează în context mondial! Așadar când Joseph Jackson a declarat că maicăl iubea România acesta nu a mințit și nici nu a exagerat câtuși de puțin, prin urmare, ar exista și explicația că testamentar Maicăl a lăsat românilor creierul său, să facă ei ce vor cu el. Frumos gest, very much maicăl!

Iar după atâta reverie, mă apuc să citesc articolul în sine și ajung la pasajul: "Creierul lui Michael Jackson se afla la noi. Imediat ce terminam de analizat, il dam inapoi. Am auzit ca nu au ingropat corpul deocamdata", a declarat medicul legist Ed Winter. A, la noi adica la americani. Acum am cam ințeles.

Așadar asta este încă una din categoria ”invitația neamului prost”. Te așteptăm ori de câte ori vrei la noi. Omul credul se duce, acolo nu e nimeni, după care îl sună pe personajul care a lansat invitația. Ce mi-ai făcut domne, am bătut juma de București să ajung la voi și acolo nu era nimeni. Și acum explicația: a, păi la noi, adică la noi la birou, nu acasă că acasă nu ajungem decât seara.

La noi sunt codri verzi de brad... Mai vino seara pe la noi Ionele dragă... La noi, adică?

Amanda Palmer cu joja de măsurare a spleenului

Zilele trecute mi-am luat inima în dinţi, şi având la dispoziţie două ore în care nu puteam face mare lucru am mizat totul pe Neil Gaiman şi "Zeii lui americani" (American Gods) în original. Citibilă, profundă dar la limita bătăturii pe zona citirii la profani, amuzantă, aducând mult cu King ca şi scriitură şi imaginaţie, cartea lui Gaiman a reuşit să mă facă să uit că de la Stardust încoace am jurat că nu mai comit greşeala de a mă lăsa aşa uşor pe mâna creative writers-ilor. Dar nu asta era ideea. În fine, vrând să aflu mai multe, intru pe wiki şi citesc câteva date biografice şi aflu că, printre altele noua sa iubită se numeşte Amanda Palmer, care anterior prestase în trupa Dresden Dolls. Repede, nişte Dresden Dolls la băiatu' şi completaţi cu "Who Killed Amanda Palmer!" Surpriză: albumul Amandei Palmer este o bijuterie cum de mult pot spune că nu am mai ascultat. Vocea este surprinzătoare, spleenul este total, la limita demenţei, iar versurile... despre versuri ce să spun, încă mai există oameni care nu se mulţumesc să facă zgomotul necesar bălăngănirii din cap. Aproape fiecare piesă ar putea fi după mine un hit, ca să nu spun că de două zile numai asta ascult în maşină, plus că i-am corupt şi pe alţii. Evident, de la bun început am avut o preferată şi mă grăbesc să v-o sugerez şi vouă, asta neînsemnând că celelalte nu merită ascultate. NU. Veţi găsi câte puţin din fiecare senzaţie, din fiecare amintire care vă face să vibraţi. Prin urmare, vedeţi mai jos "The Point of It All" şi pentru ca experienţa să fie totală, încercaţi să citiţi şi versurile. Merită. Jocuri de cuvinte, trimiteri iscusite şi perspective care la prima vedere nu ar ascunde nimic. Vizionare plăcută:

Oh what a noble distiguished collection of fine little friends you have made
hitting the tables without you again no we'll wait no we promise we'll wait
june makes these excellent sewing machines out of common industrial waste
she spends a few months at a time on the couch
but she's safe she wears shades she wears shades
oh but no one can stare at the wall as good as you my baby doll
and you're racist for playing along
you're almost human after all
and youre learning that just 'cause they call themselves friends
doesnt mean they'll call
they made the comment and just
but youve got the needle I guess that's the point of it all

maybe a week in the tropics would help to remind you how nice life can be
we propped you right up in a chair on the deck with a beautiful view of the sea
but a couple days later we came back and you and the chair were nowhere to be seen
you had magically moved to the closet eyes fixed on the spot where the dryer had been
oh yes no one can stare at the wall as good as you my baby doll
and youre racist for playing along
youre almost human after all
why on earth would I keep you locked up in here where you so love the fall
well the patterns laid out on the bed
with hundreds of colors of thread
but youve got the needle I guess that's the point in the end

it's better to waste your life watching the scenery change at a comatose rate
and to put yourself in and turn into one of those cigarette ads that you hate
and while you were sleeping some men came around and said they had some dementions to take
i'm not sure what they were talking about but they sure a mess of your face
but still no one can stare at the wall as good as you my baby doll
and you're racist for coming along you're almost human even now
and just cause they call themself experts doesnt mean that they'll call
oh they've got the permanent price and the homes with a stable address
and they've got excitement and life by the fistful but you've got the meaning
i guess that's the point of it all

Câinii roşii au fost blestemaţi de Pidosnicul Lavrenţie să devină "câini utilitari"

Ştiţi noul scandal din presa noastră minunată, numai bună de nebăgat în seamă cu popa de la Căldăruşani care nutrea gânduri ascunse pentru băieţi? Story for Boys, cum ar zice The Cure. Ei bine, e groasă situaţia. Faza e că popa ăsta, Andreescu, pe lângă faptul că e pidosnic mai e şi satanist, sau pe româneşte piază rea, că la noi satanismul are deocamdată picioare foarte scurte. El era domne duhovnicul celor de la Dinamo, iar cu ocazia asta, Turcu, neam cu Pistol, evident a emis o maximă cum numai el putea germina: "E incredibil ca un asemenea nenorocit sa fie popa. Ne duceam sa ne reculegem sufletele acolo pentru ca era cea mai apropiata manastire. Mergeam sa ne rugam la Dumnezeu si langa noi era Iuda. Nu aveam cum sa ne dam seama ce inclinatii ascunse si bolnave are acest individ. Cred ca acum e momentul ca anumite institutii ale statului sa intervina pentru a curata biserica de asemenea uscaturi. E posibil ca toate ghinioanele care s-au abatut asupra echipei in ultimii ani sa vina din cauza diavolului cu sutana. Din cauza acestui Iuda homosexual poate ca nu am intrat in Liga Campionilor, pentru ca el se ruga stramb si murdar la Dumnezeu". Simt totuşi nevoia totuşi să decelez declaraţia acţionarului dinamovist. Prin urmare, zice el, totul a mers prost la Dinamo pentru că nu se ruga Părintele Lavrenţie Pidosnicul drept la Dumnezeu. Eu unul sunt însă convins că în ciuda posturii sale în mod obişnuit uşor aplecată, Lavrenţie Pidosnicul se ruga cum trebuie la dumnezeu, tocmai pentru că avea tot interesul ca afacerea lui să meargă bine. Om chivernisit, părintele s-a dat bine cu cine era cazul, cu dumnezeu şi cu organul, ca, în cazul unui fisuri (în alte cazuri li se spune "fracturi") să se asigure cu paza bună şi cu repaosul organului. Aşadar Lavrenţie Pidosnicul, stimate domnule Turcu, se ruga cum trebuie la dumnezeu, ba chiar din tot sufletul, pentru sănătatea sa şi a "seminului" său.

Când credeam că totul este din cale-afară de simplu, intervine şi un fotbalist dinamovist, cu nume uşor predestinat, Cristi Pulhac (mi-ar plăcea să aud un francez pronunţându-i numele!!!) şi zice: "Sunt absolut socat! Nu-mi vine sa cred. Noi mergeam acolo sa ne rugam si mi se face sila cand ma gandesc ce o fi fost in mintea lui". Cu ocazia asta am aflat de ce a pierdut Dinamo campionatul. Tocmai pentru că jucătorilor nu li s-a făcut o riguroasă pregătire psihică şi se şochează din orice. Acum că ştim care sunt sensibilităţile acolo, cred că deţin soluţia pentru ca Dinamo să îşi asigure campionatul urmator, şi deşi sunt "cioară până la moarte" şi nu câine, o voi da public, pentru că aşa mi se pare corect. Câinii trebuie obişnuiţi cu şocurile. De pildă, ăstora ca Pulhac ar trebui să li se explice că dincolo de igiena mâinilor, un lucru foarte util, scârba rămâne. Prin urmare, până se va inventa un dispozitiv care, înainte de a da mâna cu altul să te atenţioneze: "VEZI CĂ TOCMAI A FĂCUT UNA MICĂ, VEZI CĂ TOCMAI S-A ŞTERS LA FUND ŞI NU S-A SPĂLAT PE MÂINI, VEZI CĂ A MÂNGÂIAT PISICA, VEZI CĂ A SCOS-O DE LA PĂSĂRICĂ sau VEZI CĂ E POPONAR" ar fi bine să se resemneze cu ideea că niciodată nu poţi şti ce a făcut anterior mâna pe care o strângi. Prin urmare, ori renunţă la scârbă (că "idei preconcepute" e un termen care pe mulţi fotbalişti îi bagă în ceaţă), ori nu mai dau mâna cu nimeni. Şi atunci ce le mai rămâne de făcut? Să se sărute. Pupăcioşii de fotbalişti de la Dinamo...

Da, dar cât poţi fi de sigur că buzele acelea nu au sărutat înainte ceva ce i-ar face să vomite, eventual la MacDonalds, dacă se poate?

Jiji Becali face istorie(a)... mai frumoasă

Dacă până acum aţi avut parte numai de bancuri cu Chuck Norris, ei, bine, a venit vremea să îl scoatem şi noi la înaintare pe Jiji, nu de alta, dar avem şi noi valorile noastre. Iată câteva dintre adevărurile despre acest personaj "de poveste" :

- Gigi Becali nu face flotari, le cumpara gata facute.

− Daca tu ai 1 leu si Gigi Becali are 1 leu, atunci Gigi Becali are mai multi bani ca tine.

− Daca ai o prietena, inseamna ca Gigi Becali nu a mai avut chef de ea.

− Gigi Becali nu se spala pe dinti… dinti lui spala periuta de dinti.

− Gigi Becali a luat examenele inainte sa se le dea.

− Gigi Becali are puterea financiara necesara de a-l plati pe Chuck Norris sa-si dea o palma .

− Becali a fost primul om ce a elaborat teoria relativitatii, dar ca sa nu para tocilar a vandut-o lui Einstein.

− De ce in calendarul lui Gigi Becali se trece direct de la 31 martie la 2 aprilie? Nimeni nu face misto de Gigi Becali!

− Gigi Becali a fost de 3 ori pe Luna, odata cu oile la pascut, odata cu Steaua in deplasare, si odata cu Radoi cand era mic.

− Gigi Becali a lasat o urma de pantof pe apa!

− Initial erau 8 minuni in lume. Dar Gigi Becali a declarat ca prefera sa ramana modest.

− Un vultur poate citi un ziar de la 1400 metri distanta. Chuck Norris poate sa il citeasca si de pe luna. Gigi Becali poate sa si intoarca pagina.

− La scoala, profesorul trebuia sa ridice mana pentru a vorbi cu Gigi Becali.

− Gigi Becali este capabil sa lase un mesaj inainte de bipul sonor.

− Elvetienii nu sunt neutri, doar asteapta sa vada de ce parte se va pune Gigi Becali.

− Odata, s-a scris o carte despre Gigi Becali. Se cheama Biblie.

− Gigi Becali a indeplinit trei dorinte pestisorului de aur.

− Gigi Becali poate sa dea foc la furnici cu lupa. Noaptea!

− Iisus Hristos s-a nascut in 1958 inainte de G.B.

− Doar Gigi Becali stie sa scrie cu pana care se afla inca pe pasare.

− Gigi Becali are nevoie doar de doua taste pentru a utiliza un calculator. 0 si 1.

Ospitalitatea românească exclude oare curăţenia?

Ben Southall este un britanic norocos care a câştigat un job pe termen de şase luni pe Hamilton Island, la 950 mile mai la Nord de Brisbane. Misiunea acestuia este ca în cele şase luni să facă cât mai multe fotografii reprezentative pe care să le încarce în pagina oficială a insulei. Dincolo de aspectul de reality show, concursul în sine a intenţionat să promoveze farmecul părţii de Nord-Est a Queenslandului, ceea ce a şi reuşit, dacă ar fi să ne luăm după multele milioane de dolari de pe urma publicităţii. Hamilton Island a devenit numai în câteva luni un "produs" viral de marketing care a făcut înconjurul lumii atât prin intermediul You Tube cât şi a altor reţele sociale gen Facebook.

Stai strâmb şi gândeşti drept, de ce oare nu putem face şi noi chestia asta, pentru a resuscita interesul lumii pentru frumuseţile României, nu puţine la număr? Pentru că în România aşa ceva nu are nici un sens, pentru că avem fotografi de şapte mii de ori mai buni decât Ben Southall, pentru că.... Cam aşa ar gândi un pragmatic român. Ca să vină în România un Ben Southall se presupune a-i da acestuia o anumită zonă "la cheie", asigurându-te în acest fel că nici una din fotografiile acestuia nu ar compromite reclama anterioară. Iar dacă ar fi să se întâmple una ca asta, sunt sigur că instantaneu tăcerea acestuia ar fi cumpărată cu o vilă, cu o brânză sau cu o maşină de lux, în funcţie şi de natura coruptibilă a străinului. Dar nu se merită. Nu este rentabil să îţi cureţi ţara pentru o campanie publicitară care ar aduce, să zicem câştiguri, fiecare de câteva milioane de dolari pentru câteva zone din Deltă, sau pentru câteva zone din Carpaţi. ONG-urile nu mai au nici o valoare, grupurile de tineri care lunar bat munţii şi Delta strângând tone de gunoaie au devenit un soi de fantome: uneori apar în poze, dar ne-am educat să credem că sunt doar simple meandre vizuale ale obiectivelor prost confecţionate, probabil în ţări cu mână de lucru ieftină. În acest scop ar trebui investite alte milioane în forţa de muncă ce ar garanta curăţarea prealabilă a acestor zone. Pragmatismul românesc mă omoară. În loc să închiriezi o casă în perfectă stare, tu preferi să o închiriezi cu mici defecţiuni şi să scoţi mai puţin. Şi asta nu pentru că noi am fi mai amărâţi, ci pentru că "omul gospodar" în România este doar o figură de stil. Pentru că micile ciupeli şi "ciubucul" specific sunt mult mai importante decât un câştig major şi pe termen lung. Eşti gospodar cel mult pe tarlaua ta. România nu te mai reprezintă de mult, este doar un concept abstract, aşa cum şi Naţionala de fotbal a României a încetat să mai reprezinte România.

Eu unul aş milita pentru un post de primar onorific al Bucureştiului pe termen de câte şase luni (pentru că oraşul meu natal nu îmi dă pace). Şase luni să imortalizezi Bucureştiul, nu de plăcere, ci contra unei sume respectabile, ca în cazul lui Southall. Acum vor apărea cârcotaşii şi îmi vor explica câţi străini şi-au stabilit în ultimele 2 decenii domiciliul în Bucureşti. Iar eu îi voi întreba cu cât a crescut rata turismului în oraşul meu. Sună comunist, dar mi se pare interesant un apel la civism. "Să ne curăţăm oraşul pentru că ne vine un străin în vizită!" A ajuns românul să nu mai fie ospitalier, sau îşi invită străinii într-o locuinţă care arată ca o cocină, justificând că suntem săraci. A încetat să mai existe proverbiala ospitalitate românească, sau am dus eu lucrurile prea departe? Oare nu cumva am înţeles eu prost conceptul?

Cred că ideea este să îl inviţi pe străin în casa ta, nu şi să îl faci să se simtă bine sau să te asiguri că condiţiile acestuia de trai sunt antiseptice. Până la urmă el pleacă şi noi rămânem cu bănuţu'!

Jancy Korossy, Ramona Horvath şi redefinirea armoniei

La invitaţia ICR Budapesta, în colaborare cu Federaţia de Jazz din Ungaria şi cu programul KULTEA al Muzeului Comerţului şi al Industriei Turistice din Budapesta , vineri, 26 iunie 2009, Jancy Körössy şi Ramona Horvath au concertat la Sala Kultea la două piane.

Jancy Körössy - pianist compozitor şi aranjor, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, autodidact, considerat copil minune, a plecat din România, în 1969, după ce deja editase primul disc de jazz apărut la Casa Electrecord. Încă de pe atunci, urmare a turneelor şi concertelor internaţionale în Uniunea Sovietică, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, Körössy era considerat singurul artist non-american cu astfel de mari succese şi realizări în jazz-ul internaţional. În acelaşi an semnează cu MPS, din Germania, aceeaşi casă de discuri care îl publicase şi pe Oscar Peterson şi realizează celebrul „Identification”, album ulterior reeditat şi în Japonia. În SUA, unde se stabileşte, continuă să concerteze dar şi predă, iniţiind în universităţile americane chiar un ciclu de concerte cu tema "stiluri de improvizaţie". În 1975 primeşte din partea preşedintelui de atunci al SUA, Jimmy Carter, distincţia “Lieutenant Governor's award of Excellence” pentru extraordinarul merit cultural adus jazz-ului. Concertează alături de nume mari ale genului precum: Milt Jackson, Woody Herman, Phil Woods, Percy Heath, Ray Brown, Zoot Sims, Lee Konitz, James Martin, Connie Kay şi mulţi alţii.

Începând cu anii ’90 revine din ce în ce mai des în Europa pentru diverse proiecte sau concerte în diverse formule. Din 2005 se dedică proiectului de jazz la 2 piane - cu Ramona Horvath , alături de care participă la festivaluri internaţionale, turnee şi concerte în : România, Austria, Germania, Franţa.

În 2009 discul "Dor de acasă", în duet cu Ramona Horvath a fost răsplătit cu premiul pentru Cel mai bun album de Jazz al anului şi conţine compoziţii originale. După ce a fost lansat la Paris şi ulterior prezentat şi la Berlin, "Dor de Acasă" va fi lansat oficial şi la Budapesta cu ocazia acestui concert inedit.

Ramona Horvath este absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti, secţia pian principal. A început studiul jazz-ului alături de maestrul Jancy Körössy iar în 2009 pe lângă premiul pentru "Dor de Acasă" , obţine şi Premiul "Confirmarea Artistică a anului". Din 2008 până în mai 2009 susţine la Paris o serie de concerte, beneficiind de o rezidenţă artistică pentru un proiect de compoziţie a unei suite de jazz de inspiraţie folclorică românească.

Venit în număr mare, publicul a primit ceea ce merita, cu alte cuvinte, un concert de zile mari, susţinut cu evlavie de Ramona Horvath şi de cel care în anii 60 a i-a făcut pe mulţi români să viseze la America. Jancy Körössy nu este un simplu "muzicant", un "instrumentist", ci a demonstrat-o, dacă mai era cazul la Budapesta, un estet al clapelor şi un muzician respectuos. Respectuos faţă de linia melodică. Stilizările lui Jancy Körössy, respectă etimologia atât a termenului, cât şi a temei de bază, redefinind muzica şi nu siluind-o de dragul propriului ego. Este suficient să îi pătrunzi evlavia pianistică pentru a înţelege că piesele sale alungă crochiul în favoarea unei noi estetici, pe care, cu neţărmurită modestie maestrul a numit-o jazz. Pentru că în definitiv jazzul lui Jancy Körössy este la fel de clasic ca şi blues-ul Ninei Simone sau muzica populară a Mariei Tănase. În finalul concertului, maestrul a întrebat dacă există preferinşe din partea publicului şi cineva i-a cerut "Hora Staccato" a marelui Grogoraş Dinicu, iar răspunsul lui Korossi a venit prompt, cu umorul din dotare: "ce să mai stilizez că este deja stilizată". Prin urmare, inepuizabil, geniul lui Jancy Körössy a transmis un lucru esenţial pentru noua generaţie: există o limită în toate. Pentru o oră şi jumătate publicul a avut ocazia de a asculta un muzician de adâncă respiraţie, un pianist pios şi calculat. La un moment dat chiar mi l-am imaginat pe maestru ca pe un Picasso, angajat să "zugrăvească" o cameră de hotel. Surpriza contractorilor explodează când camera se înfăţişează proaspăt pictată într-o singură culoare. Iar explicaţia "zugravului" Picasso şochează: m-aţi chemat să vă pictez o cameră de hotel. La fel şi Jancy Körössy, a cântat jazz pentru că a fost invitat să cânte jazz şi nu să îşi expună public neliniştile artistice.

Despre Ramona Horvath necunoscătorii ar putea spune că "i-a făcut faţă maestrului cu brio", ceea ce este totalmente fals şi comod spus. Pianistă de formaţie clasică Ramona Horvath a strălucit, profitând de toate libertăţile pe care le-a avut la îndemână, fără însă să deturneze filonul muzical. Temele preluate de Jancy Körössy au fost aprofundate de aceasta şi deschise, pentru ca maestrul să aibă ce exploata, iar apoi invers, până ce nimic nu mai rămânea de zis. Cele două piese pe care Jancy Körössy i le-a lăsat pianistei au uimit şi în acelaşi timp au creat senzaţia că şi celelalte două mâini ale maestrului, deşi ridicate de pe clapele pianului său şi-au făcut treaba. Şi pentru că veni vorba de mâini, vineri seara mi-a fost dat să ascult cel mai perfect ragtime pe care l-am ascultat vreodată. La patru mâini.

Şi încă ceva. Mă simt norocos pentru că vineri, înaintea concertului am avut ocazia să îi urmăresc pe cei doi la repetiţii şi să îl admir pe Jancy Körössy, sfătos, admirând performanţele fără cusur ale pianistei. L-am surprins pe acesta mai degrabă nemulţumit de prestaţiile sale decât de cele ale discipolei, din când în când sugerându-i acesteia mici amănunte legate de tehnica mâinilor în abordarea pieselor jazz. Închei prin a cita două maxime chinezeşti: Profesorul îţi deschide uşa, de intrat intri singur şi Nu elevul îşi caută profesorul, ci profesorul elevul. Acesta apare când elevul este pregătit să îşi înceapă educaţia.