La un pas de a omologa gulașul din pulă de porc

Să fiu al naibii dacă nu totul pe lumea asta... se mănâncă. Pe bune, puțină fantezie, o desolidalizare de prejudecăți cu sau fără ajutorul alcoolului (asta îmi întărește bănuiala că nu de pomană s-a înpământenit consumul de alcool la mesele cu pretenții și nu numai) și o iscoditoare curiozitate te pot face să consumi aproape orice. Nu poți însă comercializa un anumit tip de mâncare, pornind de la premiza că este vorba despre un sortiment neobișnuit, câtă vreme acesta nu este înfiat de o anumită bucătărie. În ilegalitate, toate aceste preparate au statut de accident, prin urmare, șanse minime să fie promovate global. Un român care își mănâncă câinele este o fiară, o bestie, un cetățean numai bun de condamnat. Un vietnamez care își mănâncă potaia este un vietnamez tradițional. Uite că de data asta, prin intermediul celor de la Metro, România încearcă să își impună un fel de mâncare pe care nimeni nu l-a promovat sub o asemenea umbrelă. Și încă o dată, o mică dovadă de bună conviețuire transfrontalieră, simbioză cu rezultate vizibile. Am luat de la vecinii noștri unguri gulașul căruia i-am adăugat penisul porcului.

Acum nu îmi mai rămâne să sper decât că vom fi suficient de rapizi și vigilenți cât să omologăm această delicatesă înainte ca alții să profite de indubitabila fantezie românească. Am pierdut noi pălinca dar acum a venit clipa dulce a răzbunării. Când spui gulașul din pulă de porc trebuie ca toată lumea să vadă în fața ochilor România. Acum, că un astfel de experiment, oarecum disperat și urmare a crizei s-a dovedit de succes, aștept cu nerăbdare să văd și alte combinații cel puțin la fel de îndrăznețe.

Neg sau Jeg

Lafam Nikita, care la pollul de pe acest blog îşi dispută supremaţia la capitolul "cei mai urâţi români" a devenit subiect de pictorial. Acum zău, să îmi traducă şi mie esenţa acestui cuvânt prezent şi în DEX "pictorial". Eu înţeleg că e vorba de o înlănţuire de imagini, un soi de triptic nesfârşit care ne creează o impresie mult mai amănunţită cu privire la o anumită persoană. Un fel de prezentare multidimensională a unei persoane, care ar trebui să ne convingă de perfecţiunea modelului în cauză. Un pictorial cu cei mai nereuşiţi dintre noi mi se pare că are o notă de cinism şi de nemilă, un soi de "dacă omul pe lângă faptul că a fost greşit la ştanţare mai e ştirbit şi la creier de ce nu am profita". Aşa stă treaba şi cu Nikita, care probabil că se simte nebăgată în seamă, şi sincer, această nouă ipostază îmi provoacă o neţărmurită milă. Parcă aş fi dispus să accept pumni în gură de la această amazoană, şuturi la fluierul piciorului, sule în coastă, orice numai să simt ceva durere din durerea pe care dumneaei nu o poate exprima. Autoflagelare pentru Nikita. Pentru dumneavoastră doamnă!

"Nikita, femeia cu suflet de bărbat, s-a arătat foarte multumită de rezultate şi a vrut să arate telespectatorilor că ea nu poarta o perna şi ca este o gravidă autentică şi, în acelaşi timp, sexy." Milă la pătrat. Să ne convingă că nu are pernă este înlocuitorul lui "băh, mi s-a tras, mi-am luat-o şi eu sub coadă, s-a uitat şi la mine cineva..." Cred că mulţi dintre noi nu aveau nici o îndoială că până şi Nikita poate fi penetrată, ca să citez dintr-un clasic al cinematografiei româneşti: "nici o muscă nu iese de aici nefutată!" Dacă ar fi fost totuşi o pernă însă, asta nu ar fi însemnat neapărat că Nikita nu a fost penetrată, ci eventual că nu a rămas, dar în primul rând ar fi absolvit-o de statutul de "grasă". Nikita este o grasă, era grasă şi înainte să fie gravidă. Şi mai are şi buba. Mă rog, un neg despe care nu sunt foarte edificat că nu ar fi o urmă de jeg. Cred că singura probă ar fi firul de păr. Îl are acolo sau nu?

Abducted by Icră în vremuri de criză

Revin cu episodul 2 de la nunta Anei cu Răzvan, cu o istorisire simplă pe care eu, în fantezia ce mă caracterizează am făcut-o să pară complicată. Aşadar, la ora 23.15 s-a furat mireasa. Până aici am putea spune că lucrurile se desfăşurau în deplină normalitate. Eu cu Biţă, responsabili cu momentul adevărului: se pune naşul faţă în faţă cu pantoful miresei. Zis şi făcut. Gigi la mare înălţime, fremătând să procure sticla de whisky şi trabucul solicitat pentru răscumpărare, cu legătura de mărar mai greu şi în cele din urmă imposibil, Răzvan respiră uşurat, mai era mult până la miezul nopţii, ce mai, toate în grafic. Şi acum momentul care îmi dă frisoane şi acum, când mi-l amintesc. Icră, cunoscut şi sub numele de "Pielefină", la masa noastră, îi transmite nevesti-mi complice că poate ar trebui să fure şi ei mirele. Răzvan furat. Asta e o variantă la care nu m-aş fi putut gândi niciodată. Şi acum, fantezia mea cu devierea pe timp de criză.

Se fură mireasă. Se fură şi mirele. Gata, hoţii au rezolvat problema cu tacâmul. Alţii se gândesc să profite şi ei. Fură hoţii. Hoţii de gradul doi îşi rezolvă tacâmul, câtă vreme hoţii primordiali ajung la fundul tezaurului. Invidioşi, răpitorii de gradul trei îi răpesc la rândul lor pe hoţii hoţilor. Hoţii de gradul trei îşi rezolvă tacâmul, câtă vreme hoţii primordiali şi secunzi ajung la fundul tezaurului. Nu o mai lungesc, deja seamănă cu "Ridichea uriaşă". Până la urmă toţi se răpesc între ei, trece de miezul nopţii, naşul este absolvit, mirele este răpit, chelnerii zvântă toată mâncarea, nu mai e nimeni de sunat pentru a cere răscumpărarea. Prizonierii sunt eliberaţi. O nuntă de criză. Vă mai zic de Icră, în posturile următoare, dar cu ţârâita deoarece este periculoasă administrarea acestui personaj cu ochi languroşi fără sfatul medicului.

Nunta a fost oricum, minunată. De aici poate fantezia mea adiacentă. Dacă era cu hopuri ar fi trebuit să povestesc factual întâmplările. Aşa, mă limitez la salata de icre...

Gheizerele Bucureştiul

Iată-mă întors din periplul bucureştean cu tolba plină de paradoxuri pe care mă grăbesc să vi le împărtăşesc. În acest post o să vă spun câteva vorbe despre gheizerele Bucureştiului, deoarece sunt convins că de aşa ceva nu aţi mai auzit. Prin urmare, Bucureştiul are şi el câteva astfel de focare de jet, care, periodic îşi arată personalitatea. Paradoxul de faţă este plasat pe Iancu de Hunedoara, vizavi de Stadionul Dinamo şi a fost surprins în miezul zilei. Evident că treceau oameni care priveau uimiţi cţteva clipe, după care treceau mai departe, ce era de făcut. Unul s-a oprit la auzul gheizerului dar cred că era mai mult înfuriat pe aparatul meu de fotografiat, prin urmare a zăbovit vreme de câteva minute bune până când a luat hotărârea de a merge mai departe. Spre norocul meu eu unul terminasem de fotografiat, altfel probabil aş fi fost pus în imposibilitate. De fapt, supărarea mare cred că era cauzată de faptul că acest gheizer artificial este întreţinut din banii locatarilor zonei aferente.

Sau poate că deranjante sunt semnele de circulaţie din imagine, care i-ar putea deruta pe minunaţii şi vigilenţii şoferi bucureşteni. Una peste alta, parol dacă am văzut oraş mai boem ca Bucureştiul 2009. Orice vrei să faci, faci. Libertate, neică...

Casă de piatră: Ana și Răzvan

După cum v-ați dat seama, am lipsit câteva zile de pe blog dintr-un motiv pe care îl anunțam cu ceva vreme în urmă: prietenii noștri, Ana și Răzvan se căsătoresc. Nu e vina lor că eu am absentat, ci a amintirilor care nu mi-au permis să le substitui unor prezențe care vor prinde mult mai multă valoare atunci când vor căpăta statut de amintire. Prin urmare, în câteva zile vă voi povesti impresii de bucureștean reîntors pentru câteva zile la matcă și vă voi arăta și ceva fotografii care vă vor amuza cu siguranță.

Până una alta însă, casă de piatră Anei și lui Răzvan. Diseară vom fi alături de voi, dragilor!

Un nou sinonim: WC=La Paul

Am ajuns în București. Să vă explic, sau poate mai încolo, ideea e că după 16 ore de traseu am ajuns în cele din urmă într-un oraș pe care nu îl mai recunosc. Despre asta tot altădată, mai am multe de povestit. În orice caz, ideea era că în țara noastră minunată scatologia este la ordinea zilei. Se poartă reclamele cu probleme legate de fecale. Una e aia cu ”mai nimicul” și alta cu Paul. Rezumat: un puști vrea să facă caca. Evident că în comparație cu domnița constipată, copilul ăsta e parfum. El poate să facă caca. Acum vine șocul: acesta îi comunică mamei că vrea să facă caca la Paul. Ei, asta da lovitură. Cine să fie oare Paul? Acest lucru nu îl vom afla nici până la finele reclamei. Dacă e un puști mai are o scuză, dar ce ne facem dacă Paul ăsta un bătrân libidinos și pedofil pe deasupra. Vreau să fac caca la Paul pentru că la el miroase în budă a Glade Microspray. De căcat, cu alte cuvinte. Mami, vreau să îmi scot mucii din nări, dar vreau să o fac la Sorina. De ce la Sorina. Pentru că ea are o păsărică... în cușcă. Sau. Mami, vreau să mă scarpin în fund. Vreau să mă scarpin în fund la Mihai. De ce la Mihai? Pentru că Mihai are o coadă de mătură. S-au schimbat vremurile. Pe vremea mea se spunea că vreau la cutare pentru că are un joc nou pe consolă, că are video, mașinuțe... Acum s-au schimbat timpurile. Am devenit mai sensibili, suntem gata de mari compromisuri pentru un miros plăcut, pentru o senzație unică. Și prin reclama asta am mai reușit ceva. Am compromis încă un nume propriu, de data asta Paul. A fost Dorel, l-am fumat, ba chiar am ajuns să le spunem Dorel tuturor celor simpatici. Acum a venit rândul lui Paul. Another one bites the dust.

În altă ordine de ideiSuntem noi mai căcăcioși de felul nostru? Priviți reclama și constatați cu ochii voștri. Un arbitru din România a făcut căcălică pe el în timpul meciului. Și noi ne văităm că suntem intoxicați cu reclame scatologice. Ce mult s-a schimbat România de un an de zile, de când n-am mai văzut-o. Au apărut problemele la sfincter. Sau la rozetă. Cineva mai mare cred că ne-a cam lărgit orificiul...