Hotelul Zboina din Soveja, condamnat la pieire

Dacă spun Soveja, ce semnificaţie are acest cuvânt pentru voi? Corect, Alecu Russo, surghiunit la Mănăstirea Soveja. Bingo! 10 puncte din oficiu. Pentru alţi vrânceni Soveja era locul unde se consumau cele mai reuşite concedii, sau petreceri. Zona faină, miros de brad cât cuprinde, mai ales seara, când zgomotul caruselului şi al vânzătorilor ambulanţi era pus cu botul pe labe de cri-cri-ul greierilor.

Astăzi, dacă spun Soveja şi nu argumentez, nu mai transmit nimănui nimic. De ce? Simplu. Pentru că dincolo de onomastică, staţiunea în sine nu mai există. A fost un şoc când, coborât din maşină am descoperit o staţiune fantomă, cu clădiri nelocuite de mult, în stadiu avansat de degradare, cu geamuri sparte sau lăsate deschise indiferent de sezon, cu alei asfaltate şi pustii. Un cazino arătând astăzi ca o colibă de refugiu, dughene pentru vânzătorii ambulanţi cu obloanele ferecate, şi un hotel, Zboina, demn de a turna aici Shinning 2.

Pe 11 februarie 2011, în Adevărul de Vrancea, aflam de la autorul articolului, Ştefan Borcea următoarele:
"Staţiunea este renovată în întregime de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi se pregăteşte să aducă bani judeţului. Noii proprietari ai staţiunii Soveja sunt sindicatele care şi-au propus ca în maxim cinci ani să redea zonei strălucirea de altădată. Deja, până acum s-au investit 500. 000 de euro în baza hotelieră."

Vă pot confirma, eu cel care în luna august 2012 am descălecat aici, că atât staţiunea, cât şi Hotelul Zboina se află într-un stadiu ridicat de degradare. Unde sunt cei 500.000 de euro investiţi în baza hotelieră, dacă aceasta arată în momentul acesta după cum puteţi vedea în fotografiile pe care le-am făcut?

„Lucrăm la foc continuu acum. De fapt, toată iarna s-a muncit aici, am înlocuit tot ce era vechi şi aşa cum se prezintă lucrurile avem toate şansele ca până la sfârşitul anului să dăm drumul bucătăriei, restaurantului şi la 50 de camere din cele 150 de care dispune hotelul. Noii proprietari sunt serioşi", ne asigură Neculai Ciolan, directorul Staţiunii.

Foc continuu pe naiba. Neculai Ciolan, edilul Staţiunii Soveja minte! Noii proprietari nu sunt nici pe de parte serioşi. Minte şi Ştefan Borcea, cel care îşi intitulase articolul Hotelul Zboina din Soveja, salvat de la pieire, câtă vreme, acest titlu ar fi trebuit să fie Hotelul Zboina din Soveja, condamnat la pieire. Unde sunt cei 500.000 de Euro, banii Confederaţiei Sindicatelor Democratice?

Altceva însă mi se pare cel puţin la fel de interesant şi învăluit în mister. După cum v-am spus, şocat de pustiul la care nu mă aşteptam, dau să mă urc în maşină şi să plec, plin de tristeţe. Noroc că la un moment dat mă întâlnesc cu o pereche, coborând pe aleea asfaltată. În afară de aceştia aveam să mă mai întâlnesc cu încă o pereche, prin urmare, după un calcul corect, Staţiunea Soveja a găzduit în acea zi din august 4 oameni plus noi. Mă rog, întrebându-i pe cei doi tineri dacă nu se poate mânca ceva, mi se spune că ceva mai sus ne stă la dispoziţie o pensiune. Într-adevăr, aşa era, iar deservirea şi mâncarea în sine s-au dovedit a fi decente. Însă, la o privire atentă ai fi constatat că atât tacâmurile cât şi vesela erau toate gravate fie cu cifre, fie cu însemnele Hotelului Zboina. Ce ar trebui să înţelegem de aici? Oare să fi investit Confederaţia Sindicatelor Democratice 500.000 de Euro în această Pensiune?

Sper mai departe că dacă nu alţii, noi, cel puţin noi, nostalgicii putem salva Staţiunea Soveja. Şi dacă e nevoie de ajutor, sunt aici, gata să pun umărul.

They kiss stewards, don't they?

Alaltăieri seara meci mare de fotbal, Real Madrid - Manchester City. Meci mare pentru că juca Realul, chiar dacă se spunea că nu ar fi în formă maximă, despre cealaltă echipă să vorbim cât mai puțin posibil - nu uitaţi că rămân pe viaţă fan United. La meci, în tribune şi Liam Gallagher. Cui îi sună uşor cunoscut omul ăsta, să spunem doar că este fratele beţivan al lui Noel Gallagher, cei doi fraţi-petardă de la Oasis. Magnetizat nevoie mare, la golul lui City de 0-1, Liam se manifestă după cum îi dictează alcoolul din sânge, după care fuge la un steward, pe care îl pupă pe gură. Prin urmare, fratele-Oasis este evacuat din stadion, pierzând toată desfăşurarea ulterioară, nu lipsită de surprize a meciului.

Ce concluzii trag eu de aici?

1. Că dacă Liam s-ar fi declarat din timp gay, o astfel de ieşire nu s-ar fi încheiat niciodată cu o evacuare. Heterosexual convins, când sari şi pupi pe gură un bărbat creezi un precedent. Se consideră necesar să fii reeducat, pentru că deja sexualitatea ta este pusă în pericol. Poate că ţi-a plăcut, şi atunci ţi se aplică o corecţie. Poate că nu ţi-a plăcut, însă, sincronizând sărutul cu vuietul şi ovaţiile din tribună şi ţinând cont că aprecierea colectivă ţi-a cam lipsit în ultima vreme ai putea fi tentat să recidivezi. Dacă Elton John pupă un steward pe gură în public, probabil că primul care ar sări în apărarea starului gay ar fi chiar stewardul împricinat, nu în fiecare zi ai ocazia să fii pupat de un sir. Dar dacă te pupă un huligan, dincolo de fiorul tinereţii care îţi compune sângele din vene sub forma literelor C, O, O şi L nu prea mai simţi mare lucru.Prin urmare Liam Gallagher este un exemplu de neurmat.

2. Că la trezire, Liam Gallagher a înţeles că a aruncat banii de pomană. S-a plictisit de moarte la Madrid şi nu s-a ales cu nimic. Tot atunci a realizat că mai bine stătea acasă, iar dacă chiar vroia să pupe pe gură un spaniol mai bine îl suna pe Banderas, cu pretextul că ar face împreună un cover la Cancion del Mariachi.

3. Că dacă la anul City va juca în grupe cu o echipă din România, ar fi interesant să îl invităm din oficiu la meci şi să îl postăm în imediata lui apropiere pe Fuego, îmbrăcat în steward. Cel puţin a doua zi Gallagher ar fi celebru în România, cum nu a reuşit până acum, devenind primul englez care s-a pupat pe gură cu Fuego. Celebritatea sa intercontinentală de aici şi-ar lua zborul, tot prin intermediul lui Fuego Liam făcând cunoştinţă cu Irina Loghin, supranumită Măicuţa, alături de care ar putea lansa un duet de excepţie cu prilejul sărbătorilor.

Mihai Stoichiţă şi promisiunea unui "orgasm cosmic" plin de ambiguităţi...

Suntem anunţaţi astăzi, semioficial cel puţin, dacă nu de-a dreptul oficial câtă vreme anunţul s-a făcut prin organele noastre de presă că Mihai Stoichiţă consideră că ”Titlul ar însemna un orgasm cosmic!”

Asta m-a şocat şi mi-a dat, totodată de gândit. Cum adică "orgasm cosmic"? Adică o să fie un orgasm pentru el însuşi, până la cer şi îndărăt, după care, soarele şi luna vor fuma ţigara de după? Sau o să fie unul global, pentru noi toţi, din partea sa, Stoichiţă urmând să ne dea fiecăruia câte unul, cât să ajungă tuturor?

Ce nu pricep eu este de ce să sufere şi nesteliştii, ca mine de pildă, de pe urma orgasmului cosmic indus de Stoichiţă, sau, şi mai grav, de Stoichiţă şi gaşca lui. Deja mi-l imaginez pe Dodel în toată splendoarea sa şi nu miroase a bine.

Prin urmare, îi doresc lui Stoichiţă să nu câştige titlul (chiar dacă la ultimul meci Steaua a jucat cu adevărat frumos - dar ce ne facem că şi Rapidul a excelat???) şi să rămână nesatisfăcut sexual, cu un orgasm mai puţin, cel puţin cu unul cosmic.

Despre conceptul de ”tragedie în lumea muzicală din România”

Aflu din presă că "o noua tragedie zguduie lumea muzicala din Romania." A murit fratele lui Puya. M-am liniştit. Pentru început mi-era teamă că vom fi anunţaţi că Fuego şi-a schimbat secsul cu unul care se vindea la reducere. Sau că Pamela de România va scoate primul album solo, după Ecstasy, cu Dan Grigore la pian, intitulat "Liduri celebre la dildo şi vibrator". Sau că Denisa de la Bambi a fost numită şefă de campanie la Irinel Columbeanu şi că nu va mai cânta niciodată. A plecat nenea Maicăl şi nu o să se mai întoarcă niciodată - cam aşa se exprima un băieţel după concertul lui Maicăl Gecsăn de la Bucureşti. Şi a avut dreptate să se văicărească, pentru că nu s-a mai întors.

Acum, la rece mă întreb şi eu ce legătură are cu lumea muzicală. Sesizaţi vă rog că sunt totuşi băiat finuţ şi nu mă întreb retoric ce legătură are Puya cu lumea muzicală românească, ci ce legătură are fratele său. Ar fi culmea ca de acum încolo, când moare fratele unui medic lumea medicală românească să fie zguduită de tragedie sau tragedie în lumea inginerilor, a murit fratele inginerului Pârvu... Doar pentru că era fratele lui Puya ar fi fost cazul ca toate casele de discuri şi imprimeriile din ţară să îşi oprească procesul. Produsul întrerupt brusc urmând astfel să se comercializeze pe bani grei, însoţit de disclaimerul: material muzical întrerupt în momentul când a fost anunţată oficial ora morţii fratelui lui Puya!!! De pildă, cred că acum este momentul când sunt făcute CD-urile cu colinde pentru decembrie, noile materiale cu "ler" şi cu Hruşcă. Brusc, după câteva leruri curajoase, linişte. Ca la Nutopiam International Anthem al lui Lennon. Opriţi zgomotele, a murit fratele lui Puya, PUIU.

Cum a murit fratele lui Puya? De supradoză. OK. Ce ar mai fi de spus? Că e greu pentru Puya, categoric, era doar fratele lui, dar tragedie pentru muzica românească nu văd de ce? Să fie oare pentru că din acest motiv Puya va juca câteva zile rolul Baronului Tourette, care va duce la neînțelegeri cu toți din preajam lui. Mai degrabă cred că e vorba despre o tragedie în lumea service-urilor auto din Italia, pentru că unii mecanici vor munci dublu ca să suplinească absența fratelui lui Puya. Și poate că și unii clienți îi vor simți lipsa.

Indiferent cum este privită, o tragedie rămâne o tragedie. Aici nu este vorba despre lumi, găști sau echipe, ci despre un om care nu mai este printre noi. Printre noi toți.

Ambasadori români pentru repopulări rurale

De pe "Bad As Me", îmi permit să afirm că "Pay Me" este una dintre cele mai reuşite piese lirice marca Tom Waits, acesta explorând mai departe simbolistica "good girl turn bad" sau "runnaway girl". Până la cântecul ăsta mai fuseseră "A Christmas Card From a Hooker in Minneapolis" şi "Hold On" ambele explorând aceeaşi temă a fetei care, dintr-un motiv sau altul alege să îşi caute norocul prin lume şi evident, nu reuşeşte, dându-i prilej lui Tom să îi cânte jalea, militând pentru legarea fetelor tinere de casa părintească, până când le vine mintea la cap şi înţeleg că vremurile s-au schimbat, că dictonul cu "muntele şi cu Mahomed" este mai departe valabil şi că în orice ţară investitorii rurali sunt la mare căutare. Ţinând cont de predilecţia cu care Tom vorbeşte despre destinul tragic al acestor fete, şi avem şi noi câteva exemple de pe la noi: Monica Columbeanu, sărăcuţa plecată de la Bacău ca să dea peste cine, la Bucureşti, peste Irinel... sau Carmen Caca (înţeleg că în arăbeşte Harra s-ar traduce prin caca) care a plecat din România ca să culeagă praful de pe tobă în State, nici măcar cu epifania nu se poate spune că s-a ales (poate că la vamă, la întoarcere o fi fost supusă unui debriefing nemilos din partea serviciilor secrete...), înclin să cred că interesele americanului sunt să aducă cât mai mulţi filantropi în preerie, şi în zonele slab populate şi neexploatate. În orice caz, unul dintre versurile lui Tom mă face să zâmbesc, realizând cât de mult s-a schimbat lumea: "you don't meet nice girls in coffee shops". Păi astăzi "you meet nice girls only in coffee shops", aşa că valenţele actuale încep să mi se pară din ce în ce mai dramatice.

Poate că nu ar fi rău să pornească şi la noi moda asta, cu rechemarea fetelor tinere la obârşie. De pildă, aş institui o bursă pentru cele mai convingătoare cântece de gen. Propun să îşi încerce talentul solişti cu patină şi cu înclinaţii pentru impresionarea facilă: Dorobanţu, Crişan şi Fuego, pe care i-aş numi ambasadori români ai repopulării rurale. Ambasador onorific Tom Waits.

Frumuseţea româncelor sau Nu ne vindem ţara dar permitem penetrarea

Zilele trecute citisem într-un tabloid despre prezenţa la Bucureşti a unui mare actor de box-office de la Hollywood. Dincolo de tot felul de întrebări care mai de care mai idioată adresată acestuia, trona, cu superioritate eterna şi imanenta: "Cum vi se par femeile din România?" Asta chiar m-a enervat, deşi, ulterior am realizat că dintre toate complimentele pe care le cerşim de la străini, ăsta cu femeile este cel mai nevinovat, chiar dacă, din necunoaştere i se pune unui homosexual. Până la urmă ce e frumos îi place şi lui dumnezeu, nu? Cu brânza sau cu carnea e puţin mai delicat, pentru că nu tot vizitatorul în România este consumator de lapte sau carne. Decât să îţi răspundă că îl lasă rece, mai bine să ne spună că femeile din România sunt cele mai frumoase din lume, chiar dacă se simte de la o poştă că ne-a minţit.

Mă întreb ce fac feministele românce în timpul ăsta, pentru că un astfel de clişeu transformat într-un canon de "diplomaţie culturală" nu le poate face decât rău. Bine că m-am scandalizat eu, în timp ce ele şi-au rezervat din timp bilete la Titanic 3D.... Şi ne mai întrebăm unde s-a pierdut seva geto-dacă a românismului, lăudându-ne în sus şi în jos cu acuplarea între bărbaţii daci şi femeile romane, care a dus la naşterea poporului român. Adică invers, dar reducerea asta la absurd mă incită.

Mi-e teamă de această recrudescenţă a propagandei cu frumoasa, neasemuita şi nemaiîntâlnita femeie româncă. Mi-e teamă de genocid. Deşi aparent acesta este îmbrăcat în haina turismului, fie el şi sexual, există pericolul ca la un moment dat genocidul să se declanşeze. Să ne pună Uniunea Europeană popreală la româncele frumoase. Să nu aibă voie să iasă în stradă decât cu măşti pe faţă de Batman, Minnie Mouse sau Sergiu Nicolaescu.

Anecdota care îmi dă de gândit a fost relatată de cineva, care tocmai a vizitat o puşcărie din afară, populată cu cei mai periculoşi infractori. La un moment dat i se oferă ocazia să dialogheze cu unul dintre ei şi, surpriză mare, omul vorbeşte româneşte. Terminase medicină la Bucureşti. Amintiri grozave din România, şi printre altele întreabă: "Româncele tot aşa, frumoase ?" La sfârşitul conversaţiei, cunoştinţa mea îi mulţumeşte directorului penitenciarului şi îşi exprimă surpriza de a fi întâlnit oameni foarte drăguţi, totuşi închişi. Nominalizându-l pe deţinutul care studiase în România, directorul face ochii mari şi, relaxat spune: "Omul ăsta este închis pe viaţă. Ucigaş în serie! După ce s-a întors din România a omorât una după alta 10 femei".

Şi uite aşa, stau şi mă întreb cu privire la efectul pe care îl au româncele noastre asupra străinilor. Nu e cazul să generalizez, fireşte, dar este totuşi un subiect... sensibil...

Doru Iuga, această Prinţesă Maró a opiniei româneşti ne vorbeşte despre chestii abstracte

"Un act sexual cu un minor nu este pedofilie, ea nu are legătură cu homosexualitatea" declară Doru Iuga aici şi acesta este doar începutul unui şir întreg de elucubraţii debitate de un fost formator de opinie. Nu ştiu de ce, dar mi-a venit aşa, ca într-o epifanie, să îl numesc pe Doru Iuga Prinţesa Maró, aşa că vă rog să îmi permiteţi să o apelez astfel. Ei bine, mai întâi Prinţesa Maró îşi recunoaşte statutul de prinţesă, şi acesta este un prim pas important în folosul călătoriei iniţiatice la care tocmai se înhamă. Dă de pereţi cu maşinuţele, cu soldăţeii, aruncă cu un oftat pachetul de ţigări boţit la nervi în hazna şi strânge în braţe păpuşica roz, toată numai dantelă şi voaluri. "Hai să mergem, fată, să ne vedem de-ale noastre!" Pe urmă ni se explică că actul sexual cu un minor nu este pedofilie, pedofilia neavând legătură cu homosexualitatea. Dar Prinţesa Maró este homosexuală, pedofilia este inferioară homosexualităţii iar actul sexual cu un minor nici măcar pedofilie nu e. De ce oare Prinţesa Maró ne vorbeşte atât de abstract, să fi fost de vină răcoarea, să-l fi tras la cap? Staţi aşa că s-ar putea să fi elucidat eu însumi misterul. Iată ce zice la un moment dat Prinţesa Maró: "Îmi pare rău că nu am rechizitoriul la mine, reţeaua nu a fost condusă de mine, sunt nişte tineri care se prostituau pe nişte sume de bani. Erau minori!" Adică dacă i se face act secsual de către un minor, nu poţi domne să îl acuzi pe respectivul sodomizat că ar fi pedofil, cum nu poţi să acuzi pe unul care trece sub geamul unei bănci că a spart banca, dacă din senin fereastra se sparge şi cade peste el. L-a spart banca pe bietul om, asta s-a întâmplat!!! Nu poţi să îl acuzi, nu-i aşa? NU POŢI!!! Iar minorul activ nu este neapărat homosexual, de aici şi constatarea Prinţesei Maró cum că nu are legătură cu homosexualitatea. Prinţesa Maró ca mulţi alţii acuzaţi că ar fi pedofili sunt de fapt victimele unor minori emancipaţi, nu neapărat homosexuali, dar în orice caz curioşi şi iubitori de sporturi extreme. Un soi de indieni tălpi iute, cum te prind cum te şi ... Normal că Prinţesa Maró nu a plătit pentru favorui sexuale pentru că nu au fost favoruri. Pentru nişte heterosexuali acestea sunt defavoruri, pentru un homosexual sunt un fel de surprize-suprize. Şi totuşi tinerii aceia aveau farmecul lor, iar de-aici încolo trebuie citit printre rânduri, pentru că Prinţesa Maro ne face dovada bunelor sale intenţii, declarând că nu ne doreşte să ajungem şi noi la puşcărie "Pentru el, închisoarea a fost o experienţă cumplită şi umilitoare, pe care nu o doreşte nimănui." Ar fi fost culmea să ne dorească aşa ceva... Să trecem şi noi printr-o prismă greu de explicat, cum i s-a întâmplat domniei sale: "Am trecut printr-o prismă greu de explicat." Probabil că puşcăriile la noi sunt dispuse cu tuneluri sub formă de prismă, nu cilindrice, ca în puşcăriile americane (am văzut eu în Prison Break!!!) Şi totuşi, în ciuda aparenţelor avem de-a face cu un bărbat adevărat ascuns sub numele de Prinţesa Maró, pentru că iată, de ce este el revoltat: "Am primit scrisori în care eram întrebat dacă am scăpat săpunul la duş, cum pot formula ei oare aşa?" Adică totuşi, nu mă luaţi în balon, vorbiţi-mi cum îi vorbiţi unui bărbat adevărat: ţi-ai tras-o pe la spate? Te-ai înţepat în ochiul maro, Prinţesă Maró?

Şi iată ún cele din urmă şi ultima maximă a acestui ipochimen: "Nimeni nu purta mănuşi, nu aveam bucătăreasă pentru a servi, tot deţinuţi aduceau mâncarea." Păi auzi păpuşă mică, ia du-te tu dracu'... În puşcărie eşti infractor, violator sau violat de minori, nu mă-ntere, eşti oricum jegos de tot. Na că m-am enervat! Dacă vrei matale bucătăreasă du-te acum la pensiune, la demipensiune sau la hotel, ca să recuperezi timpul pierdut în care ai fost servit cu friptură de curcan în aspic şi sos de prune coapte cu mâna pe care tocmai şi-a scos-o deţinutul din rozetă. În ceea ce priveşte nevinovăţia Prinţesei Maró nu mă pronunţ, dar aştept să îi citesc viitoarele aventuri.

Cât pe lume fi-vor verişoare focoase...

Conversație halucinantă cu un ”amic” (în accepțiune Caragialescă). Îi povestesc despre concedii, serviciul meu, ritmul de lucru și colegi. La un moment dat îi spun că îl am șef pe Marțian. ”Amicul” face ochii mari, de pește fiert. Nu știuca sau somnul, carasul. Mă întreabă neîncrezător în marea sa descoperire, care în mod normal, în contextul economiei românești din piață l-ar putea transforma peste noapte într-un bun și vigilent jurnalist de investigații dacă e posibilă una ca asta. ”Cu un Marțian de pe Marte?” Ca sfat pentru cei care se vor mai confrunta cu astfel de specimene aș îndemna la a nu te lăsa pradă primului sentiment, acela de milă. Dăunează. Vorba lui Puiuț: ți-e milă, ți-am luat banii! Deci fără milă, dați cu logica în capul ipochimenului. Habar nu aveți cu câtă toxicitate vă va devoala ulterior micul secret în cercul său de prieten: tot răul planetar de la el pornește, că e prieten și coleg de serviciu cu alianu'. Eu nu am reușit. Am început să îi explic că Mass Effect 1, 2 sau 3 e un joc foarte mișto, dar totuși să lăsăm irealitatea mai departe câțiva ani lumină să dospească, în coșmelia ei. I-am explicat că contribuabulul român nu este încă atât de evoluat cât să îi finanțeze pe marțieni.

V-am povestit această ”aventură”, pentru că mi s-a părut util să vă exemplific cum dintr-un om mai mult decât obișnuit poți scoate un ”jurnalist de investigații” EXTRAORDINAR. La fel stă treaba și cu Roxana Filip de la Cancan, de exemplu, care lansează următoarea extraordinară investigație, încheiată chiar cu finalizare: In momentul in care acesta si-a facut intrarea, cei din jur banuiau ca fata cu parul aprins este vreo noua cucerire a lui Dani. Insa, se pare ca roscata focoasa si Olaroiu junior sunt de fapt verisori, tanara fiind fata surorii nevestei lui Cosmin Olaroiu, implicit nepoata antrenorului.

Cine ar fi putut crede una ca asta. Cine? Cine ar fi crezut că mai există şi verişoare secsi, gen roşcata focoasă, care să mai plimbe şi câinii. Şi totuşi există verişoare secsi, cu forme. Pentru asta mai avem încă nevoie de jurnaliştii de investigaţie, ca să îi înveţe pe români că multe femei frumoase pot să îţi fie şi rude, poate chiar plin alianţă, nu doar soţii sau mult mai grav, amante. Este meritul Roxanei Filip că ne deschide ochii. Să îi mulţumim toţi într-un glas. Să strigăm cu toţii în cor: Roxana Filip, mersi că exişti! Şi apropo, mi-a ieşit un coş pe spate. Şi nu, nu am încă nici un tatuaj inghinal...

Necazuri în dragoste cauzate de burete şi săpun

"Kerry, care locuieste in Marea Britanie, a spus: “"Este incredibil ce fac... Sper ca intr-o buna zi sa inving aceasta boala si sa fac dus fara sa fiu tentata sa mananc buretele si sapunul”. "

Aşadar, avem de-a face cu o domniţă care are o problemă legată de apetit. Simte nevoia să mănânce. Nu însă orice, ci doar produse de baie, care altora le-ar face cu ochiul cel mult datorită culorii sau a formei ghiduşe. Săpunuri şi bureţi. Pur şi simplu nu se poate abţine să mănânce aceste lucruri. Evident că, până la urmă nu e chiar aşa o mare problemă, nu sunt nici scumpe, nici interzise achiziţionării în cantităţi mari. Între preţul unei fripturi speciale cu o garnitură deosebită, a unei supe, prăjituri, cafea şi băuturi alcoolice şi costul unui săpun cu burete cu tot este o diferenţă de la cer la pământ. E ieftin să consumi bureţi şi săpun, dimineaţa, prânz şi seara. Marea problemă a fetei apare însă în momentul când cineva încearcă să o cucerească. Poate mânca nestingherită săpunul din toaleta restaurantului, până la urmă dacă va fi sărutată chiar nu e rău, va mirosi promiţător. Nici setea nu e chiar aşa nocivă, după ingerarea săpunului fiind recomandat să nu bea lichid câteva minute, pentru a nu invada spaţiul cu baloane de săpun. Marele necaz se produce atunci când ajunge la om acasă. Intră în baie şi mănâncă bureţii şi săpunul, şi a doua oară nu mai pupă ea om de omenie. Toate ca toate, dar până la cleptomanie. Azi îţi fură un săpun, mâine casa şi maşina. Plus că o relaţie armonioasă cu o astfel de persoană presupune ori să goleşti baia, ori să nu îi laşi accesul aici. Complicat.

Avea dreptate biata fată că datorită acestei metehne iubiţii o evită. Până la urmă nu există defect mai mare la o femeie decât să mănânce bureţi şi săpun. Poate să fie arogantă (aroganţa mai are şi ceva secsi, ca să nu zic că la armistiţiu te simţi un mare învingător şi civilizator!), nesimţită, să întârzie la întâlniri, să se creadă ceea ce nu e, să fie beţivă sau să-i miroasă picioarele. Toate pot fi tolerate, dar să o surprinzi în baie, muşcând cu poftă din săpun - NICIODATĂ. Ca să nu zic că mai poţi fi privit şi cu o anumită reticenţă atunci când zilnic ieşi din magazin cu alt săpun, cu alt burete de baie. Pentru că, bănuiesc că una cum e Kerry nu consumă chiar orice produs, ci doar pe cele proaspete.

Maria Răducanu a cântat alături de ”balo și nu-mai-știu cum”...

Astăzi, pe contul de Facebook al Mariei Răducanu (pentru unii dintre noi ”o cântăreață”, pentru ea însăși, după propriile declarații ”o artistă desăvârșită”) câteva vorbe despre un apropiat concert al acesteia la Budapesta.

”cantari la unguri acasa, cu sebastian burneci la tropeta, gyarfas istvan la ghitara, balazs horvath la gordun si inca un domn, balo si nu-mai-stiu cum la baterie. tare fain. apoi cantare la galati cu sorin terinte - din pacate, dupa cantare, florin sunetistul nu a fost destul de agil cat sa reuseasca sa ma prinda si sa ma bage in microbuz imediat, asa ca am apucat sa ascult o trupa de muzica lautareasca, ceva absolut naprasnic si fin in acelasi timp. acum sunt un pic mahmura. m-au distrus baietii aceia. nu stiu cum se pune problema "corect politic", dar vreau sa cer cetatenie tiganeasca.”

Din textul de mai sus trag două concluzii: Maria Răducanu are probleme cu memoria, una deosebit de scurtă, din moment ce nu mai reține numele unuia dintre muzicienii alături de care urma să cânte și este o împătimită a jocului ”de-a prinselea”. Asta îmi amintește de bancul cu găina care se întreabă dacă să se lase prinsă sau nu, și cum s-ar putea traduce decizia pe care ar lua-o. Fiecare concert este pentru Maria Răducanu un prilej de a își testa memoria, și unul de a nu se lăsa prinsă de responsabilii cu programul artistei, în perioada în care aceasta este în custodie. Până la urmă, poate că Maria Răducanu nici nu fuge conștient. Dacă are memoria scurtă, pentru cântăreața româncă fiecare astfel de galop de sănătate în care nu se lasă prinsă este primul...

Din respect pentru muzicianul maghiar, care a onorat-o pe Maria Răducanu cu virtuoasa sa percuție (și nu baterie!!!), iată numele întreg și portofoliul succint al acestuia:

István Baló

se familiarizează cu tobele la vârsta de 12 ani, iar în 1978 absolvă Colegiul de Muzică Bartók Béla, catedra de jazz. Cântă, în ordine cronologică alături de: István Regős, László Dés, János Másik, Károly Binder, Mihály Dresch, György Szabados (în al cărui grup este unul dintre membrii activi ce promovează „muzica ungurească liberă”), Gábor Gadó, Gyula Babos, Béla Szakcsi Lakatos, András Párniczky (grupul Nigun), Mihály Borbély. Cântă alături de grupurile artiştilor internaţionali John Tchicai, David Murray, Archie Shepp, Dewey Redman, Chico Freeman şi John Zorn. În prezent este membru permanent al grupurilor Dresch Quartet, Borbély Műhely, Bacsó Kristóf, respectiv Földi Gergő, însă în timpul liber cochetează cu colaborări alături de alţi muzicieni maghiari de jazz precum: István Grencsó, Róbert Benkő, Ernő Hock, János Egri, Miklós Birta sau i Márton Fenyves. A predat peste 30 de ani după propria metodologie iar din 2008 predă la catedra de artă a Colegiului de muzică Kodolányi János din Székesfehérvár.

P.S.

O să îi scriu eu lui Moș Nicolae să îi aducă Mariei Răducanu, în cizmele negre de cauciuc, cu floricele albe, atașate, floricele tot de cauciuc o folie de lecitină. Fabricată în America...

Iată și un print screen de pe pagina Mariei Răducanu, nu de alta, dar dacă uită că a zis așa ceva să am și eu dovada că am spus adevărul...

Popii noştri la Sovata, doar Gigi dă cu lopata

În week-end m-am uitat puţin la televizor, puţin însă suficient de mult dincolo de ce mi-ar fi permis. Problema este că atunci când îţi permiţi una dintre acele "guilty pleasures" te şi încarci cu o energie destructivă, pregătită la orice pas să dea pe-afară. Ceea ce se întâmplă chiar acum. Am văzut dezastrul din Vrancea, şi cum mă consider vrâncean m-a durut. Suficient de tare ca să fiu foarte atent la detalii. Şi ce am observat. Pe Becali la poarta mea, declarând că nu pleacă de aici până nu face curăţenie generală. M-am speriat puţin, apoi m-am întrebat ce ar fi dacă, la viitoarele alegeri Becali chiar şi-ar câştiga dreptul să stea la poarta mea preţ de o felioară de brânză, după care să dea buzna peste mine şi să mă ia la rost că de ce sunt rapidist, nu stelist. Am realizat însă relativ repede că nu era la poarta mea, doar mi se păruse, din cauza troienelor de zăpadă. În orice caz, Becali era în Vrancea. De aici şi până la a-l acuza că îşi pregăteşte de pe-acum campania electorală mai e mult. Un lucru însă este demn de observat. Că dincolo de fundalismul său religios, căruia mă opun cu îndârjire, există în omul ăsta o anumită deontologie creştină. Probabil că la bază stă un soi de principiu al talgerului: dumnezeu mi-a dat, acum dau şi eu. Şi nu cred să mă deranjeze foarte mult mobilul din spatele acestui heirupism becalian, câtă vreme semenii noştri sunt ajutaţi. Mi-aş dori să descopăr într-o bună zi România ca un focar de potenţiali candidaţi care se implică până la sacrificiul suprem pentru a câştiga cât mai mult credit în ochii populaţiei. Până la urmă dintre toţi unul singur va fi alesul.

În contrast cu implicarea becaliană, am prins o constatare care m-a şocat. Cineva se întreba retoric "unde ne sunt popii". Într-adevăr, ortodoxismul este minunat, dar în practică el nu prea există. Probabil că şi-au mai suflecat mâinile şi câţiva popi, dar la nivel instituţional nimeni nu a auzit de ei. Popa ăsta este până la urmă elementul de bază al societăţii româneşti şi nimeni nu vrea să îl expună. E ca în jocurile de strategie în care magul iese ultimul din cochilie. Dacă pierzi prematur magul îţi pierzi fiinţa naţională. Nu-i aşa? De aici sacrificiul suprem al populaţiei, pentru a îi proteja pe popi. Care în timpul ăsta oare ce fac? Nu v-aţi întrebat niciodată cum de se întâmplă ca în fiecare primăvară să aflăm din tabloide că încă un popă s-a călărit cu un alt popă, cu vreo măicuţă sau cu vreun tinerel enoriaş? Nu o hârjoneală simplă, ci filmuleţe în toată regula. Păi explicaţia este simplă, oamenii ăştia iarna se plictisesc. Au timp de pornoşaguri. O deszăpezire cu popi înseamnă o primăvară cu mult mai puţine dezvăluiri ale orgiilor din chilii. Aşadar, să scoatem popii la înaintare numai după ce, urcaţi pe troieni dacă am ridica mâna am atinge cu ea soarele. Atunci e momentul să iasă popa şi să stingă soarele cu apa sfinţită.

Boicot preselecţii Eurovision 2012 din motive de Fuego

Gata, am ameninţat de mult, dar de data asta chiar nu mă voi mai uita la preselecţiile româneşti pentru Eurovision. De data aceasta am un motiv serios şi acesta este "manipularea opiniei publice" indusă de TVR. Mai jos veţi putea citi o listă de "recomandări" ale unor interpreţi sau grupuri româneşti care ne-ar putea reprezenta ţara la Eurovision 2012. Aruncaţi un ochi peste ea, după care continuăm.

Aurelian Temisan
Akcent
Alex Velea
Alexa
Alexandra Stan
Alexandra Ungureanu
Alin Vaduva
Alina Eremia
Anamarie Dancs
Anda Adam
Andra
Andreea Banica
Antonia
Blaxy Girls
Bogdan Bradu
Catalin Josan
Claudia Pavel
Connect-R
Costi Ionita
Cristian Sanda
Cristina Vasiu
Dalma
Dan Balan
Delia
Desperado
Directia 5
Dj Project
Dya
Edward Maya
Elena Gheorghe
Ellie White
Fly Project
Giulia
Holograf
Horia Brenciu
Hotel Fm
Inna
Ionut Ungureanu
Irina Popa
Jasmine
Kamelia
Keo
Laurentiu Cazan
Laurentiu Duta
Leo Iorga
Liviu Teodorescu
Lora (Wasabi)
Loredana Groza
Lucia Dumitrescu
Luminita Anghel
Mandinga
Marcel Pavel
Maria Radu
Mihai Traistariu
Miki
Monica Anghel
Mona ( feat Liviu Hodor)
Morandi
Natalia Barbu
Nico
Nicola
Noni
Ovi
Pasager
Pasha
Paula Seling
Pepe
Proconsul
Razvan Krivach
RedBlonde
Silvia Stefanescu
Simona Nae
Smiley
Stefan Banica Jr.
Tabasco
Taxi
Tavi Colen
The Marker
Tica Alexe
Tony Tomas
Tara
Voltaj
Vunk
Zero

După ce ascultă piesa, juriul poate cere compozitorului să înlocuiască artistul care o interpretează cu un nume din respectiva listă. Potrivit regulamentului, dacă acesta refuză, melodia va fi descalificată.

Nu aţi constatat nici o absenţă (una cel puţin) flagrantă din această listă? Atunci vă întreb eu. Unde este Fuego? Tot eu vă răspund. Nicăieri. Nu îl veţi putea găsi nici după numele său din acte, Paul Surugiu. Şi atunci întreb: are vreun rost să te mai uiţi la aceste preselecţii dacă marele artist român cu nume străin lipseşte? Pentru mine NU.

Unde-i Marina Voica, Mirabela Dauer, Angela Similea, Mihai Constantinescu, Ilie Micolov, Gabriel Dorobanţu, Corina Chiriac, Alexandru Jula, unde-i Iris? Unde-i Artaxerxes...

Galinofilia - secs cu femei cărora li se face pielea ca de găină

Cele ce urmează mi-au dat de gândit: "Andrei i s-a făcut pielea ca de găina când a auzit-o pe ea! Puştoaica asta a făcut senzaţie la "Românii au talent" pe o melodie a lui Beyonce! O ieşeancă a făcut publicul, dar şi membrii juriului cu vocea sa incredibilă."

Mai întâi apelez la ajutorul vostru pentru a mă face să înţeleg ce înseamnă "a face publicul". Să facă oare parte expresia asta din familia celeilalte sintagme, mult mai celebre "a face la buzunar"? De ce fac atâta caz de această exprimare? Pentru că e clar ca lumina zilei că autorul articolului a scris acestea încă sub impresia dată de pielea ca de găină a Andrei.

Deşi destule decenii am trăit cu convingerea că se spune "piele de găină", înclin în ultima vreme să cred că în anumite cazuri "piele ca de găină" chiar are un sens. Adică una e să îi spui omului "ai piele de porc" şi alta "ai piele ca de porc". Ultima variantă presupune o expertiză mult mai apropiată, aş spune chiar tactilă. În cazul Andrei, ne obişnuise de ceva mai mult timp că uneori are piele de găină, numai că de această dată, lumea a început să se apropie de acest personaj mundan care este Andra, pipăindu-i pielea. Da, este ca de găină. Şi unde anume este această piele? Chiar pe ea, pe Andra, cu alte cuvinte, cum reiese şi din textul jurnalistic de mai sus: i s-a făcut pielea ca de găina când a auzit-o pe ea. Eu totuşi îmi menţin părerea că ar fi fost mai ok: i s-a făcut pielea ca de găină pe ea când a auzit-o, dar până la urmă, jurnalistul rămâne jurnalist şi nu mă bag eu în viaţa lui...

Totuşi, am o altă curiozitate, de această dată legată de Măruţă, soţul soţiei cu pielea ca de găină. Înţeleg că Andra se transformă doar în cazul emoţiilor puternice. Presupun că secsul produce şi la Andra astfel de emoţii, aşa că mă întreb dacă nu ar trebui să îl considerăm pe Măruţă "galinofil"?

Un nume pentru eternitate - Fântânele de Mureş

Într-adevăr, după atâta căutat nod în papura unor ziarişti, în definitiv de ţâţe, fofo şi chiloţi, am realizat, cu ajutorul celor de la Arad City Blog că până şi jurnalismul nu este altceva decât o mare, imensă, nesfârşită deşertăciune.

Ce naiba mai poţi spune (vorba de început a lui Segal în "Love Story"...) despre un secretar care este suspendat, fie că el provine din Fântânele sau din Bengeşti Cocâdia? Nimic. Simplu, numele oraşului: Fântânele.

Spui Fântânele şi e suficient. Numele oraşului sinonim cu buricul paranormalului, Fântânele, acest Haven de România (se poartă aceste integrări în natură!!!). Jurnaliştii arădeni reuşesc astfel să facă o sinteză a energiilor şi a întâmplărilor canalizate în frumoasa lor localitate prin simpla rostire a numelui Fântânele. Prevăd de aici o minunată licenţă jurnalistică ce se va concretiza, articol de articol prin simpla rostire a cuvântului Fântânele.

O fată a fost găsită beată într-un şanţ. Fântânele.

Un cetăţean şi-a dat foc la batistă. Fântânele.

O femeie a născut doi copii, fraţi. Fântânele.

A venit primăvara. Fântânele.

Se mărită Veta. Fântânele.

Azi, mi-a curs nasul. Fântânele.

Şi povestea continuă. Nu este nevoie decât de un strop de imaginaţie. Fântânele.

Apropo,iată şi linkul pentru cei care se îndoiesc de bunele mele intenţii. Fântânele!!!

Circul nostru vă (re)prezintă...Irinel, Sânzi sau pornoziarista?

2012 începe în România ca de obicei, cu spectacolul de rigoare, garantând distracţia ce va să vie. Dacă iau în calcul faptul că ar trebui ca acest an să fie şi ultimul pământesc, atunci cu atât mai mult va trebui să lăsăm hedonismul să ne abunde şi să îi dăm curs, la orice pas. Pentru moment, mă las purtat puţin de perspectivele electorale pentru Primăria Bucureştiului, care au toate premizele să ne scoată din letargia şi apatia mersului la vot. De data asta suntem invitaţi să ne transformăm oraşul într-un reality show, lucru inedit pentru cursele electorale anterioare. Au mai încercat să ocupe scaunul cu pricina câţiva ciudaţi şi îmi vine în minte automat Mudava (mai ştie cineva ceva de el???), dar parcă o cursă mai atrăgătoare ca cea din acest an nu ne-a mai fost dată vreodată.

Pentru cei care nu ştiu, până acum şi-a anunţat candidatura, în ordinea numerelor de la chiloţi Irinel Columbeanu, Sânziana Buruiană şi Ioana Popescu - mai lesne recunoscută de mase drept "pornoziarista" - evident, ziaristă al cărei mentor este nimeni altul decât marele filozof Fofocle. Simpatici şi irezistibili, cei trei par desprinşi dintr-un sitcom cu personaje de la circ. Măscăriciul, Ţâţe şi Fofo - acestea sunt numele lor de scenă.

Măscăriciul şi-a anunţat mai întâi candidatura în faţa web-cam-ului personal, din bucătăria conacului la adăpostul căruia elaborează mari idei populare. Cine ar fi crezut că e ceva serios în clipa aceea. Eu. Pentru că Domnul Domnul, urmare a marelui meu entuziasm a deschis filmuleţul cu pricina pe android, după care, speriat s-a grăbit să închidă. Viralul Irinel însă s-a impus rapid, refuzând să se mai închidă. Deşi ieşit din program, Irinel Columbeanu continua să declame. Grav-gravisim. Mi-e teamă că la fel va fi şi în cabine de vot. Pui ştampila pe Irinel dar fugi cu ea acasă, pentru că eşti dominat şi subjugat de o iubire ieşită din comun. Apoi, cam ca maniacul ăla din mijloacele de transport în comun începi să pui ştampila aiurea, unde nimereşti. Pe sânii şi fesele doamnelor - approved by Irinel. Pe ziduri şi în zonele fără blană ale animalelor de casă. Dacă ai animale antialergenice, adică chele, peste tot. Pe mobilă, pe cărţi, pe televizoare şi monitoare. Trebuie într-un fel să consemnezi acest moment, aşa că astfel îţi poţi aminti tot anul de gestul tău nechibzuit. În orice caz, Irinel este pentru moment cel mai serios candidat, acesta neezitând să se afişeze şi în piaţă aseară alături de manifestanţi. Chiar dacă pentru moment din măscărici nu a fost scos acesta simt eu că nu se va lăsa cu una cu două. În orice caz, cred că are totuşi nevoie de un consilier de imagine care să îi explice acestuia că nu are nicio şansă să fie votat de marea majoritate a electoratului câtă vreme se afişează în mijlocul acestora în haină de blană. Poate chiar şi de un consilier de imagine facială, care să îi propună un uşor lifting total.

La Sânzi nu am prea multe de spus decât că, umblă zvonul că aceasta ar dori să candideze într-un mod inedit, luând exemplu de la neo zeelandeza Tine Beznec, de doar 23 anişori, cea care pentru 8135 dolari şi-a scos spaţiul publicitar de pe fund la licitaţie. La fel cică ar face şi Sânzi, dar cu fundul. Se zvoneşte că este gata să îşi tatueze numele electorilor pe ţâţe... Aceasta va reprezenta partidul blondelor...

Şi nu în ultimul rând Ioana Popescu, ziarista de fofo. Acesteia îi prevăd şanse realmente mari dacă va şti cum să se impună. Sunt convins că o primăriţă care îşi va satisface toţi electorii este o contracandidată puternică pentru toţi cei înscrişi în competiţie, totul stă prin urmare numai între picioarele acesteia. Este sau nu dispusă să satisfacă electoratul.

Prevăd în curând o nouă candidată, care s-ar putea spune că are ceva din toţi aceştia, ceea ce înseamnă că ar avea prima şansă. Rouge. Rouge este singura care te poate face să râzi şi să plângi concomitent. Să îţi tai mâna dreaptă cu satârul. Să te autotrepanezi. Să îi asculţi muzica la nesfârşit în air-play şi să eradichezi manelele. Rouge este cea care te poate face din om neom. Până la urmă cred că acesta este candidatul ideal, cel sau cea care reuşeşte să cunoşti mai bine animalul din tine. Cu defecaţia în public e mai rău. Cel puţin la băieţi pare puţin mai simpluţ, e suficient să ducem puţin în spate unul dintre picioare. Un fel de cumpănă, însoţită însă de un cristalin şiroit de pârâu. Cu timpul reflexele necondiţionate pot şi stăpânite. Cu timpul, adică până la următoarele alegeri când următorul candidat ne va familiariza mai mult cu figurinele modelate din mucuşi...

Anul nou a început cu un mic pariu pierdut

Când ați pierdut ultima oară un pariu? Când v-ați dorit ultima oară să pierdeți un pariu? Vă întreb toate lucrurile ăstea pentru că mie mi s-au întâmplat chiar astăzi. Nu am crezut o clipă că l-aș putea pierde, așa se și explică de ce am acceptat nepăsător miza.

Dar să vă spun mai bine ce aș fi câștigat eu. Doamna Doamna ar fi trebuit să facă, în apropiata noastră vacanță acasă ca o cioară, mai precis cacaaaaaaaaa ori de câte ori i-aș fi făcut semn. În public, între noi, fără nici o opreliște. Credeți-mă, știu ce spun, nu există cioară mai nostimă decât Doamna Doamna făcând cacaaaaaaaaaa.

Apoi a venit rândul ei. A avut două variante. Prima ar fi fost să port în public un tricou cu Justin Beaver... Care ar fi fost problema? Am văzut tricouri mai penibile decât unul cu Bivăr.

Cea de-a doua variantă era perversă. Trebuia să votez, la apropiatele alegeri pentru primăria Bucureștiului cu Columbeanu. Și totuși, parcă între Columbeanu și Sânzi (dacă nu știți cine e nu vă bateți capul să aflați, nu merită) parcă Irinel e mai funny, un fel de Mickey Mouse suferind de piticism și nanism hipofizar.

Am pierdut, prin urmare va trebui să execut în primăvară porunca. Nu vă spun care a fost aleasă, însă v-aș ruga să nu aruncați cu roșii într-un bărbat decent, trecut de 40 care poartă tricou cu JUSTIN BEAVER. Nu de alta, dar nimeni nu are nicio vină pentru pariul meu pierdut...

Mi-am luat în sfârşit pastile şi tu strigi de fericire...

Vin aşadar sărbătorile şi ne gândim cu toţii că dacă până acum am putut să tragem mâţa de coardă, deja timpul devine inamicul nostru. Trebuie cât mai repede să luăm cadoul, ceea ce nu este deloc uşor. Măsuri, culori, memorie. Să ne amintim ce anume zicea că îi place, ca să nu o dăm în bară. Cadoul perfect pentru doamne sună a "sunt un bou", dar nu vă lasaţi derutaţi de aparenţe, pentru că până la urmă chestia asta cu animalele este mai mult decât relativă. Şi este mai mult decât o declaraţie de smerenie către femeia iubită. Până la urmă, ce dacă sunt un bou, dacă sunt unul fericit. Se rezolvă prin intermediul acestui neaşteptat dar următoarele lucruri: Îţi faci iubita să strige noaptea de fericire. Nu ştiu dacă e tocmai bine, pentru că asta ar însemna că nu prea vei dormi noaptea, dacă ea începe să urle ca disperata. Vin vecinii şi transformă totul într-un calvar. Ce le poţi spune? După care o ia pe panta religioasă şi începe să îl strige pe Dumnezeu. Asta deja e mai mult decât limita absolută a toleranţei şi miroase a horror cu paranoia hardcore. Casa ta se transformă dintr-o dată într-o adevărată casă de rugăciune. Adio somn, adio linişte de sărbători! În curând te vor invada toţi enoriaşii care vor striga în cor Dumnezeule! Îţi vine greu să crezi, dar meritul de a-ţi fi transformat iubita dintr-o intro- într-o extrovertită este numai şi numai al tău.

Şi tu, tu cu ce te alegi din treaba asta? Iată, deşi eşti nedormit devii totuşi viril. Nu dormi dar nici nu mai oboseşti. Începi să miroşi a sfinţenie, punând casa ta în slujba domnului. Cu alte cuvinte, ai devenit un bărbat perfect. Probabil pentru că i-ai făcut loc domnului în casa ta. Nopţi de iarnă, plină de dragoste şi pasiune... Adevărul e că dacă iarna asta nu o să fie plină de zăpadă, măcar de dragoste şi pasiune să dea pe dinafară...

Cumpara satibo, un produs natural 100%, un cadou care o sa o faca pe iubita ta sa strige noaptea de fericire!!!

Nu ai vrea sa iti auzi iubita strigand Dumnezeule, nu ai vrea sa ai nopti pline de pasiune si dragoste?

Nu vrei sa fii un barbat viril, sa nu obosesti?

Nu vrei sa-ti vezi iubita fericita?

SATIBO este un stimulent natural, sanatos, bazat pe plante. Iti ofera sansa sa devii un barbat perfect.

Nopti de iarna, plina de dragoste si pasiune!!!!

Să mori rănit din dragoste de nani

Cum vă aşezaţi în pat atunci când mergeţi la culcare? Aceasta este o întrebare simplă care, veţi vedea poate prezenta răspunsuri variate. Uneori ne culcăm pur şi simplu aruncându-ne în pat pe spate sau pe burtă. Iar alteori pur şi simplu ne aşezăm în fund, după care ne înclinăm într-o parte, făcând în aşa fel încât capul să planeze direct pe pernă. Nu e nimic eroic în a te întinde în pat.

Cât despre gestul sinuciderii prin aruncare, trebuie să recunosc că întreaga imagine mi se pare străbătută de un oarecare eroism al poziţiei căderii în vid, un soi de batmanism dar fără gadgeturile din dotare. Inamicul căderii spectaculoase este etnobotanica sau pastila hipnotică. Ea te poate face să mori comic. Iată ce declară Călin Geambaşu despre moartea Mălinei Olinescu: "Mălina Olinescu nu s-a sinucis. Ea a luat pastile hipnotice, a ieşit pe balcon şi a crezut că balustrada e patul. Există probe clare." Aşadar să reconstituim vizual căderea, pornind de la premiza că aceasta nu s-a aruncat pe burtă sau pe spate în pat, ca atunci când astfel este anticipată o bătaie serioasă cu perne. Mi se pare ridicolă vizual această moarte. Bine că nu a confundat balustrada cu closetul. Atunci totul ar fi devenit mult mai ridicol. Să ne imaginăm cum îţi cad pantalonii, chiloţii, după care te laşi pe vine. Şi cazi în gol, eventual însoţit de excrementele eliberate, care încep să zboare pe lângă tine. Dacă sunt solide. Dacă sunt lichide lumea ar putea să creadă că ar fi fosba despre o ploaie de stele...

P.S.

Unii oameni nu ar trebui să deschidă niciodată gura. Nici măcar când mănâncă!

Familia Medicii, o familie armonioasă!

Ştiaţi că viaţa reală nu este altceva decât punerea în practică a principiilor lansate de jocul "The Sims"? Ca în joc şi în viaţă timpul pe care îl ai la dispoziţie pentru marile realizări este mic şi zgârcit. Pe urmă devii bătrân şi zbârcit. Viaţa nu e joc, şi asta din păcate au înţeles-o puţini dintre noi. Cineva care vrea să aibă succes în viaţă ar trebui în mod normal să parcugă măcar o dată jocul Sims, pentru a şti cum să îşi dispecereze cel mai uşor priorităţile şi timpul.

De exemplu alegi în joc să fii medic. Foarte bine. Dacă te risipeşti şi alegi să îţi petreci nopţile în cluburi, cu femei, după care, împrăştiat faci copii te vei trezi că eşti nerealizat şi că în curând mori. De pomana încerci tu la bătrâneţe să devii un medic de succes, că canci. Şi în viaţă la fel. Cel mai bine este dacă vrei cu adevărat să devii un medic de renume să faci totul în familie, că ştiţi cum e, dacă şi acasă discuţi tot de serviciu, până la urmă acasă devine un serviciu şi lucrul ăsta te ţine mereu în tensiune. Ceea ce nu e deloc rău pentru un pasionat de meseria lui. Prin urmare, familiile de medici, ingineri, biologi, filologi, fotbalişti sau porno-staruri prezintă cele mai mari şanse de reuşită. Medicii, inginerii, biologii, fotbaliştii şi porno-starurile. Câteva detalii adiţionale veţi primi aici, e drept, particularizând pe breasla medicilor: "Niccolo di Bernardo dei Machiavelli a fost istoric, scriitor şi filozof italian. Este considerat unul dintre întemeietorii ştiinţelor politice moderne. A fost secretar la Cancelaria Republicii din Florenţa, 1498-1512 în perioada în care familia Medicii se afla la putere". O mare familie de doctori...

Dacă alte familii nu s-au mai bucurat de un astfel de succes, acest lucru se datorează fracturării breslei. A încercat La Familia, nu a mers. A încercat Familia Ewing, iar nu a mers. Familia Medicii însă s-a bucurat de succes. La mai mare!

Siguranţa tinerei generaţii din România în mâinile Nicoletei Luca, procuror din Timişoara, născută Plictisită

Am o întrebare, vorba lui Mo către FOCA: e sănătos să crezi în justiţie? Nu săriţi pe mine, staţi să vedeţi. Eu aş opina că nu, că este absolut periculos şi nerealist să crezi în justiţie. Că este mult mai sănătos să speri că în ziua în care procurorul va pune mâna pe dosarul tău va fi fericit: satisfăcut sexual, la o zi după ce a luat şpagă sau proaspăt posesorul unei maşini noi-nouţe, chiar cu fundiţă roz, de la cel/cea cu care speră să se însoare/mărite. Merge mai bine la femei, pentru că mă gândesc precis la o femeie. Nicoleta Luca. Ea este femeia care dacă este în toane bune face dreptate, dacă nu îmi transmite un sec: "Vă rog să contactaţi purtătorul de cuvînt al instituţiei". Nu vreau să sune fatalist, dar dacă intri sub incidenţa legii, în România actuală eşti aproape pierdut. Începi să te lupţi cu un corp străin, neidentificat deocamdată ca parametri biologici, căruia nu ştii unde să îi aplici lovitura fatală. Nu ai efectiv cui să te adresezi, nimeni nerăspunzând decât de un anumit demers, care oricum, pentru tine nu are nicio relevanţă: unul ţi-a luat dosarul de la registratură, altul ţi-a luat dosarul de acolo şi l-a dus mai departe la doamna cutare, de la doamna cutare se duce la arhivă, de acolo la procuroare, de la procuroare la şefu, pe traseu la purtătorul de cuvânt şi tot aşa. Vorbim despre un aberant telefon fără fir. Uitasem să spun că între timp, dosarul deshis ţine şi locul feţei de masă pe care procuroarea şi colegii, eventual o femeie de serviciu cu grădină mănâncă brânză cu roşii şi castraveciori.

Cazul concret care îmi trezeşte fatalismul poate fi citit în Evenimentul Zilei, aici. Pe scurt, o fată de 17 ani, violată în repetate rânduri de tatăl său este acum, când face cunoscut calvarul prin care trece, tratată cu indiferenţă (de fapt chiar cu cinism) de procurorul de caz, Nicoleta Luca, care îl şi eliberează pe părintele violator pe motiv că fata "a tăcut prea mult". Trag de aici concluzia că Nicoleta Luca este în posesia unui algoritm care ar contoariza limita acceptabilă a toleranţei". Să ne spună şi nouă cum calculează domnia sa, "limita de rupere" a fiecărui om. Nu de alta, dar poate va reuşi să calculeze şi cam când opinia publică din România se va revolta, făcând încă o dată să explodeze mămăliga, tot la Timişoara.

Se mai invocă dovezile insuficiente. Dacă doar moartea sau naşterea unui copil conceput în incest reprezintă suficienţa, atunci da, Nicoleta Luca poate să doarmă liniştită noaptea, pentru că încă nu s-a ajuns la aşa ceva. Încă.

Înclin şi eu să cred ca fata este totuşi vinovată. Vinovată ca în scrisoarea pe care o publică Georgeta Petrovici nu se regăsesc câteva cuvinte cheie, care ar fi făcut-o pe procuroarea care a citit dosarul în diagonală să se gândească de două ori: Jean Monnet, parlamentar, deputat, ministru sau măcar cămătar sau recuperator. Sau poate că fata este absolvită de vină, pentru că în declaraţia sa tatăl incestuos a avut grijă să scrie că este "ministrul de interne al familiei sale".

În concluzie, cred din ce în ce mai puţin într-o justiţie corectă, câtă vreme nimeni nu poate fi tras la răspundere. De aceea nu voi face acum un apel la corectitudine, ci la "conservare". Moare jurnalismul de investigaţii în România. Jurnalişti precum Georgeta Petrovici, care se implică, care practică profesia asta fiindcă vor ei să facă lumină sunt în plină extincţie. Ajutaţi-o pe Georgeta Petrovici şi pe semenii ei să nu ajungă să scrie despre piţipoance şi cocalari! Despre dive inexistente. Despre macho-mani de mahala. Ajutaţi România să devină un organism responsabil! Făceţi-ne să ne înfiorăm la ideea că în locul Monicăi, fata de 17 ani violată de un tată dement ar fi putut fi copilul nostru şi nu să răsuflăm uşuraţi că am scăpat de tragedie. Să ne umfle şi pe noi plânsul ca pe Bono când a avut de cântat în "Do they know it's Christmas?" versul 'Well, tonight, thank God it's them, instead of you!'...