Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...
Se afișează postările cu eticheta Alfa şi ceasul Omega. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alfa şi ceasul Omega. Afișați toate postările

marți, septembrie 18, 2012

Este românul "hater", sau doar "haterii" români au acces la Internet?

În ultima săptămână am citit două declaraţii interesante, unul al lui Artanu (Timpuri Noi, Partizan) şi celălalt, foarte proaspăt al Antoniei. Artanu se declară, în stilul caracteristic "comunist" iar Antonia, "mormonă".

Mai jos două comentarii edificatoare, din josul articolelor cu pricina:
Cine e de vina bai Artane ca esti un ratat in capitalism?! Daca nu ai stiut sa iti valorizezi munca ce vrei?! Du-te in comunism sa canti "Becule stai aprins" si "Drumul spre lumina trece prin uzina" ca era minunat. Jeg de om ai ajuns artane
DIDI

şi
Pai in cazul asta, draga Antonia, esti o proasta...
HH25

Trăim în plină democraţie, al naibii de originală şi româneşte implementată. Avem libertatea expresiei. Avem calificarea ce ne permitem să îi punem la zid şi să îi lovim cu pietre pe toţi cei care nu au aceleaşi convingeri politice sau religioase ca noi. Cei care se declară comunişti sunt nocivi, şi întotdeauna au ceva de ascuns. Ce dracu să mai ascunzi când ai avut tupeul să recunoşti că eşti comunist? A fi comunist nu are nicio legătură cu a iubi dictatura. A fi comunist presupune, din contra că urăşti orice formă de opresiune şi că visezi la o formă de existenţă care, global vorbind a fost compromisă. Trăim în democraţie şi urâm cu libertatea cu care nu ni s-a permis. În "comunismul lui Ceauşescu" eram îndoctrinaţi să urâm capitalismul, acum îi urâm pe cei care, eminamente desuet se declară comunişti. Dacă cineva şi-ar permite să spună că Gizăs era comunist, pentru că împărţea pescarilor în mod egal peştele miraculos, sau pentru că tămăduia la grămadă şi pe bogat şi pe sărac ar fi instantaneu acuyat de blasfemie. Numai pentru că în corpul textului apare cuvântul "comunist". Nu iubire de oameni, nu sacrificiu suprem. Comunism.

Eu mă declar, ca şi Artanu comunist. Nu e o noutate, pentru cine vrea să înţeleagă am tot spus-o şi nu voi intra acum în amănunte. De asemenea, am trăit momentele cântate de Timpuri Noi, nu l-am iubit pe Ceauşescu, nu am făcut poliţie politică însă le-am savurat versurile. Şi nu am înţeles o clipă ceea ce comentatorul DIDI consideră a fi fost adevăr absolut în versurile lor sau osanale aduse regimului comunist. Din contra. Ştiam cu toţii pe atunci, că numai lipsa de vigilenţă şi prostia diriguitorilor vremii făceau ca astfel de versuri să fie acceptate, pe motiv că preaslăvesc doctrina comunistă. Aiurea, sau, ca să citez tot din Timpuri Noi, dintr-o piesă scăpată de cenzură, fuga, fuga prin porumb.

Antonia nu îmi spune nimic, muzical nu este pe gustul meu. Aflu acum că este mormonă, ca şi Brandon Flowers (The Killers). So what? Antonia este o proastă pentru că nu e, probabil ortodoxă. Foarte obiectivă judecată. Sau poate că e o proastă, tocmai pentru că, tradiţional vorbind o femeie mormonă avea dreptul tot la un singur bărbat... şi la mai multe alte femei cu care îl împărţeau, un fel de rude prin alianţă. Poate că HH25 este o feministă. În cazul ăsta ar fi fost interesant să dezvolte, în câteva pagini de jurnal roz. De ce nu ar avea Antonia dreptul să coexiste în imediata noastră apropiere doar pentru că personal crede în altceva?

P.S.
Comentariile citate au fost alese pe criteriul debilităţii. Sunt cele mai tembele. Nu vă imaginaţi acum însă că celelalte erau pozitive. NU. Aproape toate comentariile îi atacau pe cei doi, pentru că sunt fie comunişti, fie mormoni. Aceasta este societatea în care trăim, şi nu mă va putea nimeni convinge că nu este aşa. Sau poate că veţi veni cu argumentul că ăştia sunt puţini. Şi că probabil ei eu internet iar cei destupaţi la minte nu. ...

miercuri, mai 09, 2012

Valize sau mot-valize pentru Bornescu şi arbitrul Tudor


Aseară m-am uitat la o cafteală care a degenerat într-un meci de box. De fapt, un meci de fotbal care a degenerat într-o cafteală şi ulterior într-un meci de box. Cam asta e istoria partidei U. Cluj - CFR Cluj, încheiată indecis. Ca rapidist mi-am dorit din tot sufletul ca CFR să piardă, deşi nu întrezăream prea mari şanse pentru U., o echipă subţirică rău, la care au venit niscaiva dinozauri gen Galamaz sau Prinţu'. Claudiu Niculescu nu se pune, că acum e mare antrenor... Până ieri am avut motive serioase de îndoială că Paszkany ar fi scos la înaintare valiza cu bani, de aseară însă nu mai am nicio îndoială şi în cazul în care Rapid nu va mai avea nicio şansă voi ţine până la capăt cu Vasluiul, şi pentru că fotbalul jucat de moldoveni este, după părerea mea cel mai "european", dintre ce joacă primele 5 clasate. Dar să revin. Am văzut toţi ce a făcut Bornescu, dar şi Cadu. Până la urmă nici nu cred ca mare parte din vină îi revine lui Cadu, indiferent de gradul de periculozitate al meciului. Unele lucruri nu se fac, dar ce pretenţii să am de la un portughez care negăsind loc la o echipă de club din ţara şi-a vândut pielea pe bani grei în Românica...Deci da, ieşirea lui Bornescu a fost exagerată, aproape că a încercat din răspunderi să creeze atmosferă propice unui meci cadou la masa verde, aşa că încep să mă gândesc serios dacă nu cumva Bornescu a fost motivat cu valiza lui Paszkany... Nu cred însă că trebuia să se meargă până la a se opri meciul, fiind suficientă eliminarea cu roşu a portarului.

Evident că nu doar Bornescu şi-a completat colecţia de valize, ci şi arbitrul Tudor. Rolul său a fost clar, trebuia să facă orice pentru a înclina balanţa în favoarea lui CFR. A început cu un penalti lejer, a continuat cu roşu la Bornescu şi la Cadu (eliminând un om de bază de la U. şi unul dispensabil de la CFR, mai ales după ce înscrisese un gol - logica este că U. îşi disloca un om din formula de bază pentru a face loc unui portar, câtă vreme CFR putea juca mai departe la fel, cel mult cu mici schimbări la înaintare) şi a sfârşit prin a scoate CFR-ul de pe teren. Da, dacă încăierarea devenea monumentală, dacă în afară de cei doi măscărici Cadu şi Bornescu se mai băteau şi alţii poate că aş înţelege, dar să scoţi CFR-ul din teren pe motiv de condiţii nesigure, lăsând mai departe U.Cluj să aştepte pe teren ca proştii, dar să introduci un astfel de argument, înainte de pumnii finali din tunelul spre vestiare, mi se pare cusut cu aţă albă. Cadu trece prin tunel când deja colegii săi trecuseră de mult, după ce Andone scosese echipa din teren, deci... Ce verdict se va da vineri la comisie? Clar 3-0 pentru CFR. Ce îşi va lua Bornescu din mall sâmbătă seara? Poate ar fi bine să aflăm dimensiunile valizei, ca să ştim cu ce anume s-ar înnoi.

În final două vorbe despre arbitrul Tudor. Am văzut la viaţa mea domnişoare cu mult mai curajoase decât acest metrosexual care şi-a greşit meseria. Un om care se fereşte de brichete şi care, în loc să intervină să calmeze spiritele fuge la vestiare. Raportat la întregul său comportament, lui Tudor i-ar sta bine la izolare, într-un loc unde nimeni nu atentează la siguranţa sa corporală. Eventual într-o cameră capitonată...

vineri, mai 04, 2012

Simularea ca soacră a învăţăturii...

"-Ce sa pice, un text la alegere dintre 2 romane.
-Ce ai ales?
-Nu am ales nimica ca m-am plictisit."

Este vorba despre replica dată de un elev la simularea pentru Bacalaureatul 2012, ce s-a desfăşurat zilele acestea, în Judeţul Timiş. Faptul că ne supărăm şi ne alarmăm şi că îl punem la zidul infamiei pe acest elev nu este decât încă o dovadă că noi, maturii, ne-am pierdut simţul umorului, fiind non stop constipaţi, deşi mulţi dintre noi ţinem să mâncăm numai alimente sănătoase.

Am uitt cu desăvârşire sensurile de dicţionar ale cuvintelor româneşti, şi una dintre aceste pierderi este "simularea". O simulare este o imitaţie, vezi cântecul celor de la REM - Immitation of life. Prin urmare, dacă imitaţia nu este decât o copie fidelă a realului, ne trezim cu toţii ca într-un vis urât, înconjuraţi de clone, prin urmare imitaţia e bine să îşi păstreze brandul. Pe de o parte e sănătos ca tânărul din poveste să se plictisească la simulare, deoarece îi lipseşte cu desăvârşire adrenalina. Pe de altă parte, este iarăşi sănătos să se comporte ca în viaţă, şi să nu se menajeze deloc, aşa că dacă se plictiseşte omul, să îl lăsăm să se plictisească şi să nu îl tragem la răspundere.

Plictisul este şi el parte din viaţă. Oamenii se îmbată, fac sex, mănâncă şi se plictisesc. Este natural să fie aşa. De aici şi alegerile şi schimbările de antrenori lipsite de motiv, chiar şi divorţurile. Aproape că îmi vine să spun că plictisul este viaţă. Toate marile invenţii s-au născut din plictis, toate revoluţiile au avut la bază plictisul. Mai trist este când de la plictis iau naştere copii. Atunci plictisul este de blamat. Numai atunci. Oricum până în prezent nici un studiu nu a relevat dacă copiii cei mai plictisiţi sunt şi făcuţi la plictis...

joi, mai 03, 2012

Stadionul de fotbal poate fi acasă...

Orice om normal care va privi datele postărilor va sesiza că cel din urmă post al meu datează din seara de înviere când vă uram una-alta. De atunci şi până acum pauză, care pe mulţi răuvoitori îi vor încuraja să creadă ca atât a durat prelungita mea beţie. Adevărul este că în tot acest timp am elaborat un proiect ingenios, care ar trebui să ajute la impulsionarea fotbalului românesc, la nivel de amatori şi să ducă la o diminuare clară a brutăriilor în România. Vă prezint acest proiect, cu conştiinţa împăcată că până la urmă ideile mari aparţin universalităţii, aşa că donez din start copyrightul tuturor celor care se vor grăbi să îl pună în practică.

Proiectul se numeşte "Stadionul de fotbal e acasă", variantele sale documentare purtând nume alternative de "Maidanul cu dragoste" sau "Dumbrava minunată". Există de asemenea şi variante străine, citez din memorie "Far from the madding crowd" sau "It". Concepţia acestuia este simplă, constând din blocuri de peste 12 etaje, amplasate liniar în jurul unui dreptunghi de pământ de dimensiunea unui teren de fotbal. Spaţiul verde de până acum, plin cu căcaţi şi pişaţi, cu prezervative folosite şi batiste folosite de hârtie şi pe ici pe colo cu câte o tufă de roşii sau de rododendron pitic este înlocuit cu un teren de fotbal în toată regula, dotat cu nocturnă, pistă de atletism şi cu toate facilităţile demne de un teren de fotbal. De la fiecare etaj, locatarii vor avea posibilitatea ca de la geamuri sau din balcon, adevărate loje vip să urmărească comod meciurile echipei "de bloc". Dincolo de aceaste meciuri, locatarii vor putea beneficia de concerte în aer liber, avantajul fiind că dincolo de o prezență fulger în oraş, Rihanna de pildă va putea fi invitată de către vecinii mai ospitalieri, în unele cazuri chiar pentru a-şi urmări din balcon propriul concert. Sigur am auzit cârcoteli de genul și ce facem cu vecinii care nu vor gălăgie. Simplu, îi mutăm pe partea dinspre autostradă a blocurilor. Dacă sunt băieți buni, la finala Cupei Campionilor îi chemăm la noi pe balcon și ei la rândul lor se pot achida, din când în când invitându-ne pe ”terenul” lor, să vedem cum trec mașinile, mai ales noaptea, cu beculețe mii și stele făclii.

De asemenea nu trebuie exclusă nici pista de atletism, unde se pot antrena viitorii atleți ai țării și, în pauzele dintre competiții câinii din vecini. Evident că de 1 mai, dincolo de meciul de seară toți vecinii vor ieși pe stadion și vor încinge grătarele la greu.

Acum că am lansat proiectul, mă las frumos pe spate în fotoliu și încep să mă dau pe google, să vedem cine ia primul inițiativa. Eu zic că se bagă tare chinezii...

miercuri, martie 07, 2012

Lucian Viziru - un anal-ist pe probleme de patrimoniu cultural național

Am o curiozitate morbida. Mi-aș dori să văd extemporalele lui Viziru Lucian, Temișan Aurelian și Trăistariu Mihai la română, mai precis la ”Țiganiada”. Îmi dau seama însă că cer prea mult. Oricum, fac apel la toți dascălii acestora, să caute lucrările acestor elevi. Sunt convins că acestea au deja o mare valoare sociologică. Răsfoindu-le s-ar putea să fim surprinși de naționalismul precoce al acestor trei elevi. Mare minune dacă ele nu se încheie cu: mie nu mia plăcut pentru că e cu țigani și Budai-Deleanu nu e un scritor pentru copi pentru că scrie prost și urât și despre țigani. În orice caz, mi-ar fi suficient și dacă cineva i-ar întreba astăzi cine a scris Țiganiada. Parol că nu știu. Viziru sigur o să zică ceva de Vârciu - că sunt pe același tronson: cântăreți actori, Temișan o să îl facă pe Rică Răducanu autorul epopeii iar Trăistariu cu siguranță o să ne răspundă ușor interogativ: Costi Ioniță sau Copilu? Copilu? Într-adevăr, dacă nu ar fi fost Budai-Deleanu, românul ar fi trăit mult mai fericit, ideea că țiganii sunt atestați până și în literatură adeseori tulburându-i nopțile. Eu personal în dimineața asta aș fi putut să îmi beau mult mai liniștit cafeaua dacă nu ar fi existat pe sticlă un anal-ist muzical (de fapt existențialist, pentru că raționamentele sale depășesc cu mult sferele muzicii) precum Viziru. Prezența sa m-a tulburat. Un băiețaș care nu s-a remarcat cu nimic în nimic, dar care a fost mereu prezent pe sticlă. Aveam eu niște colegi pe care astăzi îi suspectez că erau de fapt watcheri, care cum se întâmpla ceva special în zona în care coabitam erau prezenți. Se filma pe Dorobanți ”Alo, aterizează străbunica”, hop apăreau și ei în mulțime. Avea loc un accident, cei mai documentați în materie ghiciți cine erau? Trebuiau descărcați pepeni, hop apăreau și ăștia. Așa și Viziru. Trebuiau niște băiețași să pseudocânte, îl vedeai și pe Viziru. Era nevoie de un actor care să zică. Bună dimineața! sau Cât e ceasul?, rolul i se atribuia lui Viziru. Iar acum, Viziru acesta este și analist muzical. Și trage semnale de alarmă, ros pe față de invidia că el nu se găsește pe lista calificaților la preselecția pentru Eurovision 2012. Ce grozăvie, ce blestem pe România să fie reprezentată la Eurovision de o trupă care cântă în rromani. Pare articulat băiatul până când ne explică că același blestem s-ar repeta și dacă în locul celor de la Electric Fence am fi reprezentați de Cătălin Josan. Pentru că el nu este român, este moldovean!!! Asta m-a convins de intelighenția lui Viziru, de altfel român verde, fără nici o îndoială, după cum rezultă și din nume. Nepotu lu Gogu Viziru...

Din păcate, prezența lui Lucian Viziru pe sticlă este la fel de meteorică precum prezența sa oriunde, așa că să nu vă așteptați la consecvență. Data viitoare când îl vom mai vedea scremându-se să formeze sau să reformeze opinii va fi vorba de vreo eclipsă de soare sau de vreun pârș rătăcit pe DN1. Mi-ar plăcea să îl aud pe Viziru, nu vă mint, militând să fie scoasă înafara legii și ”Mica țiganiadă” a celor de la Phoenix, dar și filmul ”Șatra”. De asemenea și în ”Train de vie” filmul lui Mihăileanu, țiganii ar trebui înlocuiți cu niște români amărâți. Dar nu se va întâmpla acest lucru, pentru că Lucian Viziru, foarte consumat după talk-show-ul în care a explicat ce rău ar face României Electric Fence dacă s-ar prezenta cu piesa ”Șun ta” la Eurovision și-a luat o binemeritată pauză.


De fapt pe Viziru cel mai mult îl supără limba. Și manelele dacă ar fi fost cântate în rromani l-ar fi deranjat, firește, cântate în română acestea au devenit patrimoniu cultural național. Apropo de patrimoniul ăsta, poate că totuși, cineva ar trebui să îi explice lui Viziru că până la urmă scrierile în rromani, în maghiară, în germană, în sârbă, în rusă sau ucraineană de pe teritoriul României fac parte din patrimoniul cultural românesc. Pentru că ele aparțin unor cetățeni români, de alte etnii. Dacă respectivii emigrează, Viziru se laudă că sunt români de-ai lui, trend destul de specific momentului, mai ales că pe zi ce trece aflăm că tot mai mulți hollywoodieni sunt români de-ai noștri, dacă însă rămân în țară îi subminează supremația. Până la urmă, chiar dacă a fost supărat pe privighetoarea muzicii românești, recte Trăistariu, băiatul ăsta cu voce gâtuită de emoție mai ceva ca Fuego, Viziru recunoaște că a făcut lobby României cântând Tornero în italiană, ba mai mult, i-a făcut pe italieni să priceapă că și românii sunt oameni. După succesul lui Tornero în Italia, toți italienii se înghesuie să cunoască români. De altfel se și spune că mai nou italianul are o singură dorință arzătoare: să cunoască un singur român și să moară. Dar o trupă de români să cânte în rromani... așa ceva nu s-a mai auzit.


Ce rușine universală a produs Nat King Cole când a cântat ”Espanol”. Sau Sting cu al lui ”Fragile”. Ca să nu mai zic de Paul Simon pe ”Graceland”. Rușine pentru culturile lor!


P.S.

Propun ca în cazul în care Electric Fence câștigă Eurovision, Viziru să fie scutit de contribuția la acest eveniment. Până la urmă, ar trebui în cazul ăsta să plătească totul Electric Fence din buzunarul propriu, da? Pentru că eu nu am vrut să câștigăm concursul ăsta, da-o dracu de celebritate și de ieșire din anonimat. Dacă mă gândesc bine chiar nu vreau să știe Europa de noi. Noi îl avem pe Viziru, bun la orice. El poate să cânte, să joace un meci demonstrativ de tenis, să pupe o actriță și să îngaime raționamente. E tot ce ne trebuie. Și dacă chiar atât ne roade că nu avem și noi Eurovision la București, propun să organizăm noi un fel de festival iar interpreții din diverse țări să fie interpretați de Viziru cu peruci, fuste scurte și pantofi cu toc. Și unde Viziru chiar nu poate fi convingător, să îl susțină Trăistariu.
Lucian Viziru - românul nostru etern și universal.

joi, martie 01, 2012

Necazuri în dragoste cauzate de burete şi săpun

"Kerry, care locuieste in Marea Britanie, a spus: “"Este incredibil ce fac... Sper ca intr-o buna zi sa inving aceasta boala si sa fac dus fara sa fiu tentata sa mananc buretele si sapunul”. "



Aşadar, avem de-a face cu o domniţă care are o problemă legată de apetit. Simte nevoia să mănânce. Nu însă orice, ci doar produse de baie, care altora le-ar face cu ochiul cel mult datorită culorii sau a formei ghiduşe. Săpunuri şi bureţi. Pur şi simplu nu se poate abţine să mănânce aceste lucruri. Evident că, până la urmă nu e chiar aşa o mare problemă, nu sunt nici scumpe, nici interzise achiziţionării în cantităţi mari. Între preţul unei fripturi speciale cu o garnitură deosebită, a unei supe, prăjituri, cafea şi băuturi alcoolice şi costul unui săpun cu burete cu tot este o diferenţă de la cer la pământ. E ieftin să consumi bureţi şi săpun, dimineaţa, prânz şi seara. Marea problemă a fetei apare însă în momentul când cineva încearcă să o cucerească. Poate mânca nestingherită săpunul din toaleta restaurantului, până la urmă dacă va fi sărutată chiar nu e rău, va mirosi promiţător. Nici setea nu e chiar aşa nocivă, după ingerarea săpunului fiind recomandat să nu bea lichid câteva minute, pentru a nu invada spaţiul cu baloane de săpun. Marele necaz se produce atunci când ajunge la om acasă. Intră în baie şi mănâncă bureţii şi săpunul, şi a doua oară nu mai pupă ea om de omenie. Toate ca toate, dar până la cleptomanie. Azi îţi fură un săpun, mâine casa şi maşina. Plus că o relaţie armonioasă cu o astfel de persoană presupune ori să goleşti baia, ori să nu îi laşi accesul aici. Complicat.




Avea dreptate biata fată că datorită acestei metehne iubiţii o evită. Până la urmă nu există defect mai mare la o femeie decât să mănânce bureţi şi săpun. Poate să fie arogantă (aroganţa mai are şi ceva secsi, ca să nu zic că la armistiţiu te simţi un mare învingător şi civilizator!), nesimţită, să întârzie la întâlniri, să se creadă ceea ce nu e, să fie beţivă sau să-i miroasă picioarele. Toate pot fi tolerate, dar să o surprinzi în baie, muşcând cu poftă din săpun - NICIODATĂ. Ca să nu zic că mai poţi fi privit şi cu o anumită reticenţă atunci când zilnic ieşi din magazin cu alt săpun, cu alt burete de baie. Pentru că, bănuiesc că una cum e Kerry nu consumă chiar orice produs, ci doar pe cele proaspete.

vineri, februarie 24, 2012

Disidentul - un comis voiajor de succes

Totul pornește de la un raționament al lui Vasile Ernu, desprins din ”Născut în URSS”. Spune Ernu că "disidentul este primul produs al colaborârii dintre cele două sisteme, comunist şi capitalist. Cred câ este primul produs exportat de URSS pe care occidentalii nu numai că l-au consumat, ci i-au şi pus această etichetâ frumoasă. Disidenţa e o creaţie, un soi de limbaj comun al celor două sisteme care a fost întreţinut de ambele părţi. (...) Când URSS era vie, el era cel care îi împiedica să gândească, să scrie, cu toate că el, sistemul, era obiectul muncii, al cercetării şi al criticii lor. Acum, câ URSS nu mai există, ceea ce le stă în drumul liberei lor creaţii nu mai e URSS, ci lipsa sa." Într-adevăr, disidența ca popularizare a sistemelor închise este un adevăr de necontestat, de aceea, dincolo de ministere ala turismului dezvoltate special pentru popularizare, o disidență culturală în principal face cam toată treaba unui astfel de minister și încă ceva pe deasupra. De ce să aloci clădiri, personal cât cuprinde, cheltuieli pe salarii și de întreținere, câte și mai câte, când cel mai simplu e să te faci câteva clipe că nu ai fost atent și să deversezi în ”lumea bună” o mână de disidenți. E ca și cum ai arunca o căprioară printre lei. Dacă prin mega absurdul vieții capra scapă, atunci, în primă fază băștinașii se vor bucura de diversitatea cinegetică a zonei. Pe urmă vor umbla ca disperații după un țap, nu neapărat ca să îi ofere caprei satisfacție sexuală, cât mai ales pentru a se asigura de perpetuarea speciei. Când nu ai decât un exemplar ești incredibil de protector, pe urmă, odată cu înmulțirea pe bandă rulantă începi să iei în calcul și profitul. Pe măsură ce ne umplem de disidenți, scăpăm lejer de unii dintre ei, deja nefolositori la perpetuare.


Când nu ai nicio capră, atunci poți spune că ai într-adevăr o problemă. Poți să tunzi leii, să îi pui la cură și la o slăbire severă. Nu o să facă niciodată behehe, dar ai putea, eventual să îi dotezi cu un dispozitiv. Și tot nu îți ies capre. Cu o capră nu faci tu primăvară, dar ai măcar un sfert de material de studiu. Și pe urmă, populația ți se servește pe tavă, nimic nu te mai oprește să te implici în behaviorisme și alte curente care analizează din perspectiva ta specia. Capra este, dacă vreți un ambasador al celorlalte capre de pe continent.


La fel și disidentul. Ambasador neonorific și neoficial. Nu îi iese nimic dictatorului să eradicheze disidența, pentru că ar însemna că își anulează poate cea mai interesantă valență dictatorială. Și atunci dictatorii se fac că îi vânează pe disidenți, care, sunt utili într-un număr controlat. Prea mulți riscă să fondeze un stat în exil, pericol mare. Un disident este, vulgarizând nițel ca pipi de mâță - mimi siku. Marchează locul și îi oferă dictatorului la rândul său material de aprofundat pentru a-și păstra mai departe dictatura în pas cu moda. Statele gazdă de asemenea nu se vor grăbi să îi expulzeze pe disidenți, pentru că acest lucru le-ar nega egoul avansat, darnic și primitor. Și mai e și diversitatea culturală la mijloc. Părem cosmopoliți e bine!


Dă bine să cerem cetățenie țigănească, are un aer exotic și altruist. Vine disdentul la tine acasă, la ușă. Măcar odată în viață uită că obișnuiai să îi alungi pe colindători. Cine știe, poate că disidentul-colindătorul îți va oferi o surpriză neașteptată. Îți va vinde ceva și nu îți va cere niciun bănuț. Poate doar un păhăruț cu lichid. Mai toarnă domnule gazdă, mai toarnă un pahar!

vineri, februarie 17, 2012

Într-o lume ideală diavolu-i o pensionară

Ce v-am spus eu cu două posturi în urmă despre feţele bisericeşti care nu se implică în deszăpezit? Ziceam că momentan oamenii sunt foarte ocupaţi cu de-ale fiinţei umane şi că la dezgheţ o să apară pe piaţă informaţii doveditoare a comportamentului lor eminamente mundan din perioada îngheţului. Unii s-au grăbit şi au început deja informările şi uite aşa aflăm de existenţa stareţului Serafim şi a cămăruţei sale de nebunii trupeşti, din care, evident, nu lipseşte crucifixul. Şi nici muzica house. Flagrantul nu dezvăluie picanterii sexuale, ci doar comportamentale, cum ar fi spankingul administrat de un tânăr blond mai tăbăcitului fund al lui Serafim stareţul. La toate acuzele ce i s-au adus, faţa bisericească dă, cum era şi normal, vina pe satana. Probabil că şi palmele la funduleţ erau administrate tot de satana, aici fiind mâna diavolului. De ce ar fi vinovat omul că satana umblă liber, luând forme din ce în ce mai diverse. Poate că a venit vremea să îi credem şi pe cei care ne-au tot avertizat că satana s-a ascuns în tehnică. Diavolul este în toate, în house, dincolo de house şi chiar şi în ţigara electronică.


Pe de altă parte, nu pricep cum de îi atacă satana chiar şi pe cei care ar fi trebuit să fie primii lecuiţi de dânsul. Ce mi se pare interesant la popi este că ei sunt singurii cu comportamente pardonabile, acestea găsindu-şi justificarea în imediata prezenţă a satanei. Ori de câte ori se secsează cu persoane de acelaşi secs, sau fac secs cu copii sau cu animale ei sunt nevinovaţi, satana este de vină că i-a ispitit. România ar fi mai senină dacă trei sferturi dintre şpăgarii sau mituiţii de frunte s-ar înrola în armata domnului. Gesturile lor ar rămâne pe veci neatacabile. Dacă aşa ceva se întâmplă la popi, păi ce să mai zică Fuego, în a cărui muzică a intrat satana de mult, făcându-şi jocurile cu o nonşalanţă dezarmantă?

marți, februarie 14, 2012

Popii noştri la Sovata, doar Gigi dă cu lopata

În week-end m-am uitat puţin la televizor, puţin însă suficient de mult dincolo de ce mi-ar fi permis. Problema este că atunci când îţi permiţi una dintre acele "guilty pleasures" te şi încarci cu o energie destructivă, pregătită la orice pas să dea pe-afară. Ceea ce se întâmplă chiar acum. Am văzut dezastrul din Vrancea, şi cum mă consider vrâncean m-a durut. Suficient de tare ca să fiu foarte atent la detalii. Şi ce am observat. Pe Becali la poarta mea, declarând că nu pleacă de aici până nu face curăţenie generală. M-am speriat puţin, apoi m-am întrebat ce ar fi dacă, la viitoarele alegeri Becali chiar şi-ar câştiga dreptul să stea la poarta mea preţ de o felioară de brânză, după care să dea buzna peste mine şi să mă ia la rost că de ce sunt rapidist, nu stelist. Am realizat însă relativ repede că nu era la poarta mea, doar mi se păruse, din cauza troienelor de zăpadă. În orice caz, Becali era în Vrancea. De aici şi până la a-l acuza că îşi pregăteşte de pe-acum campania electorală mai e mult. Un lucru însă este demn de observat. Că dincolo de fundalismul său religios, căruia mă opun cu îndârjire, există în omul ăsta o anumită deontologie creştină. Probabil că la bază stă un soi de principiu al talgerului: dumnezeu mi-a dat, acum dau şi eu. Şi nu cred să mă deranjeze foarte mult mobilul din spatele acestui heirupism becalian, câtă vreme semenii noştri sunt ajutaţi. Mi-aş dori să descopăr într-o bună zi România ca un focar de potenţiali candidaţi care se implică până la sacrificiul suprem pentru a câştiga cât mai mult credit în ochii populaţiei. Până la urmă dintre toţi unul singur va fi alesul.


În contrast cu implicarea becaliană, am prins o constatare care m-a şocat. Cineva se întreba retoric "unde ne sunt popii". Într-adevăr, ortodoxismul este minunat, dar în practică el nu prea există. Probabil că şi-au mai suflecat mâinile şi câţiva popi, dar la nivel instituţional nimeni nu a auzit de ei. Popa ăsta este până la urmă elementul de bază al societăţii româneşti şi nimeni nu vrea să îl expună. E ca în jocurile de strategie în care magul iese ultimul din cochilie. Dacă pierzi prematur magul îţi pierzi fiinţa naţională. Nu-i aşa? De aici sacrificiul suprem al populaţiei, pentru a îi proteja pe popi. Care în timpul ăsta oare ce fac? Nu v-aţi întrebat niciodată cum de se întâmplă ca în fiecare primăvară să aflăm din tabloide că încă un popă s-a călărit cu un alt popă, cu vreo măicuţă sau cu vreun tinerel enoriaş? Nu o hârjoneală simplă, ci filmuleţe în toată regula. Păi explicaţia este simplă, oamenii ăştia iarna se plictisesc. Au timp de pornoşaguri. O deszăpezire cu popi înseamnă o primăvară cu mult mai puţine dezvăluiri ale orgiilor din chilii. Aşadar, să scoatem popii la înaintare numai după ce, urcaţi pe troieni dacă am ridica mâna am atinge cu ea soarele. Atunci e momentul să iasă popa şi să stingă soarele cu apa sfinţită.

miercuri, februarie 08, 2012

Carmen Şerban este lesbiană fiindcă este sub acoperire (undercover agent for Poliţia Română)

Iată, domnul a dat un semn. Mi-a îndrumat paşii pe site-ul oficial Carmen Şerban unde am fost întâmpinat de aceste texte. Printre ele, în josul paginii avem următorul mesaj: "mesajele cu caracter nepoliticos şi obscen nu vor fi luate în considerare şi vor fi redirecţionate organelor competente ale Poliţiei Române. " Acum cel puţin mie mi-e clar că Carmen Şerban joacă un rol, pentru a da pe mâna justiţiei cât mai multe drogate sau prostituate specializate pe lesbianism. Ea este Chuck Norris al României şi comisarul Moldovan (Andrei, fireşte!!!) la un loc. Din păcate, deconspirată, de-acum încolo Carmen Şerban nu va mai putea să fie luată drept lesbiană, deci probabil că în curând vom afla că s-a măritat şi că face mulţi copii. Sinceră din fire, Carmen Şerban s-a dat de gol şi a recunoscut, printre rânduri că are buton roşu direct cu Poliţia Română.





Altfel cum vă imaginaţi acest moment? Comisarul primeşte un mail cu fwd cu mesajul "Du-te-n..., sugi..., vrei să mi-o...." şi tot aşa. În mod normal acesta ar trebui să îşi alerteze colegul, dar el, calm mută mesajul în folderul Carmen Şerban, spunându-i tânărului său ucenic care îi admiră calmul "îl pun puţin aici, e de la Carmen".





De asemenea tot din textul de mai sus aflăm că, oricât de mult şi-ar iubi Carmen Şerban fanii, "mesajele cu caracter nepoliticos şi obscen nu vor fi luate în considerare", vedeta nu va pune totuşi botul la invitaţii de genul "suge-mi ciorapii" sau ... Mă abţin cu greu, dar mă abţin să vă redau şi restul mesajelor.

Carmen Şerban nu poate fi lesbiană pentru că e bărbat!

Lumea a luat-o razna clar. Aflăm pe zi ce trece că nimic nu este ce pare a fi, prin urmare da, pipa încetează să mai fie o pipă, doar Pippa va rămâne Pippa, ceea ce s-ar traduce prin: noroc cu naturelu! Înainte ca ACTA să îşi intre în drepturi, secrete ţinute cu mare stricteţe ascunse în tainiţele inimilor ies la iveală, şi nu o să ghiciţi niciodată unde, la CanCan TV de la KanalD, de unde sunt înclinat să trag concluzia că deja ACTA există în România şi că îşi face treaba, dar şi că providerii de net sunt mână în mână cu CanCanTV. Mai mult, printre angajaţii acestora câţiva sunt fani ai manelelor şi fac demersuri disperate de a scoate de la naftalină manelişti intraţi în dizgraţie.


Aseară am aflat cu stupoare că unica, inegalabila, regina manelelor şi a curelor de slăbire, Carmen Şerban ar fi gay. A căzut cerul pe mine. Toate visele mele erotice în care protagonista, Carmen Şerban cânta în momentul orgasmului "mănânc friptură la grătar fără grijă la cântar, măi" s-au năruit. Am sperat în timpul confruntării televizate între cele două ca Carmen Şerban o va face praf pe micuţa impostoare, însă nu a fost aşa. A recunoscut că a luat-o sub aripa ei protectoare. Că a tuns-o cu o forfecuţă mică, de unghii. În cap, cică. Eu unul m-aş plictisi să tund pe cineva cu forfecuţa de unghii, faptul că Carmen Şerban nu s-a plictisit mă face să cred că în paralel mai făcea ceva. Poate cu cealaltă mână îi făcea pedichiura, cine poate şti? Pe urmă a zis că micuţa nimfetă îi zicea chiar "mama", deci nici vorbă de sex, după care aflăm că Carmen Şerban îşi zice chiar ea "mamă" în relaţie cu cele mai bune prietene ale ei. Cu care doarme împreună în pat. Că sunt prietene, doar, cu prietenii împarţi şi acelaşi pat, la o adică. Noroc că nu sunt prieten cu Fuego, m-a ferit dumnezeu... Of doamne, mare şi atotputernic, scoate doamne nişte dovezi pertinente că Carmen Şerban nu a făcut secs cu micuţa şi dacă a făcut, ascunde doamne cearceaful care mai poartă şi astăzi semnele deflorării acesteia. Pentru că nu e bine. Nu e bine pentru întreaga cultură românească să ne pierdem şi puţinii artişti valoroşi.


Lumea fără Carmen Şerban va fi mult mai săracă şi lipsită de farmec. Muzica, cultura, alimentaţia sănătoasă fără dietele Carmenei Şerban sunt lucruri greu de conceput. Dacă este adevărat, eu unul nu voi mai putea să ascult manele fără să mă întreb: oare nu cumva sunt minţit? Oare nu cumva oamenii ăştia spun lucruri neadevărate. De pildă Guţă. Acum stau şi mă întreb dacă nu cumva Guţă ne minte când zice "sunt frumos ce faţă am de gigoloo0oo, mor femeile, de mine ce mişto..." Sau dacă nu cumva şi Guţă se iubeşte cu bărbaţi. .. O doamne, fă să nu fie adevărat.


Acum mă întreb - pentru că a făcut secs cu o minoră, ca profu de sport, până la urmă, nu? - oare dacă se dovedeşte că e adevărat, o să facă Carmen Şerban puşcărie? O doamne, salveaz-o pe Carmen Şerban, te conjur! Poate că aflăm că Carmen Şerban e transsexuală. E bărbat jos, înţelegeţi ce vreau să zic... Sau e marţian. Deci nu mai poate fi lesbiană. Şi poate nici fata nu era minoră în momentul actului secsual, doar că, din cochetărie feminină îşi ascundea vârsta.

marți, februarie 07, 2012

Să ne fie frică, Mutu nu e Gică!

Una dintre cele mai vechi şi subversive strategii de a legitima un inapt spune că este suficient să îl compari cu unul care nu are nici o legătură cu domeniul în care dobitocul excelează. Ştiu asta şi din proprie experienţă, în copilărie încercând să îmi justific anumite derapaje prin comparaţie cu alţii. Ai mei mi-o retezau spunând: tu nu eşti ei. Prin urmare, o comparaţie între babă şi mitralieră este în egală măsură absurdă dar şi jignitoare pentru babă sau pentru mitralieră, depinde cum privim lucrurile.



Prin cele scrise aici, în gsp aflăm că jurnalistul român contemporan poate scrie orice, devenind formator de opinie instantaneu doar pentru că are acces la marele public. Cu atât mai trist este că nimeni nu îşi asumă răspunderea pentru această statistică, să-i spunem aşa, neasumată. Titlul elucubrantului articol este: "ANUL BRILIANTULUI? Mutu îl surclasează pe Hagi în Italia şi se pregăteşte să-l detroneze şi de la naţională". Aţi citit bine: şi de la. Nu trebuie să citeşti şi restul articolului pentru a înţelege mesajul ce se doreşte transmis: "Hagi a fost întrecut pe toată linia". Noroc cu jurnalistul anonim, că altfel nimeni nu şi-ar mai aduce aminte de Hagi. Dacă însă te ambiţionezi să citeşti tot, iată încă o serie de enormităţi:


- "Adrian e fotbalistul român care a înscris cele mai multe goluri într-un campionat străin. Are 101 reuşite în Serie A, aproape dublu decît a izbutit Hagi în Turcia. În septembrie încep preliminariile CM 2014 şi pînă la sfîrşitul anului se vor disputa patru partide, în care Mutu poate deveni cel mai bun marcator din istoria ”naţionalei”. El are 34, iar Gică a dat 35"


Şi dacă totuşi se întâmplă minunea şi Mutu nu va mai face niciodată parte din lotul naţionalei României la fotbal? Poate îi face Piţurcă o aroganţă, cine ştie?



- "Mutu a fost clar mai important pentru Serie A decît el: are deja 101 goluri în prima ligă italiană, o competiţie în care Hagi a marcat doar de şase ori. Gică a petrecut doar un sezon cu Milan şi cu Juventus ca adversare, faţă de Adrian, care e la al 10-lea sezon în această competiţie. Dar "Regele" n-a dat 101 goluri în toate campionatele străine în care a jucat!"
Clar, Mutu e mai productiv decât Hagi. Vă rog totuşi să uitaţi că acesta s-a eternizat în Italia. La un calcul simplu, Mutu a înscris circa 10 goluri pe meci faţă de Hagi care a marcat 6. Primul fiind vârf, cel de-al doilea mijlocaş.


- "Mai rămîn suspendările pentru cocaină şi pentru sibutramină, în total 17 luni petrecute pe margine, 34 de goluri date la "naţională", cu 5 mai puţine decît are Hagi, pe care încă mai are ocazia să-l depăşească."


Până şi viciul lui Mutu pare că îl propulsează în faţa lui Hagi. Dacă nu ar fi fost suspendat, până acum probabil că îl bătea pe Gică la fundul gol...


Acum înţelegeţi mai bine titlul: Anul briliantului? Aici este vorba despre o profeţie care are şanse mari să se adeverească, mai mari decât sfârşitul lumii pronosticat pentru decembrie 2012. Vrem sau nu vrem, anul acesta Mutu îl va detrona pe Hagi. Mârlanul îl alungă pe Rege. Drogatul îi face vânt autodidactului. Risipitorul îl alungă pe "investitor". Şi mi se pare normal, pentru că Mutu îi mai este superior lui Hagi la încă câteva capitole, voi aminti aici bătaia administrată chelnerului, excluderea din lotul Naţionalei, beţii şi câteva aventuri de prost gust.


Trăim în plin new-age, băieţi. Nu trebuie decât să comparăm aiurea şi ne-am justificat. O crimă ni se iartă uşor, Manson a "efectuat mai multe". Îmi cer scuze pentru derapajul în patetic, dar constat şi eu, cu destulă surprindere, că în societatea din ce în ce mai nepăsătoare în care trăim, sunt valori la care încă sunt sensibil.

vineri, februarie 03, 2012

O meserie de viitor: comisar ACTA sau IT-ist la furnizorii de Internet sub dictatura ACTA

Pentru cine nu ştie ce este ACTA (de fapt nu ştie încă) iată câteva detalii:

ACTA apără interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală şi poate impune monitorizarea conţinutului online de către companii private. Acestea pot limita formele de exprimare de pe Internet şi pot împiedica utilizarea patrimoniului cultural al societăţii, în urma sporirii sancţiunilor. Tratatul va avantaja companiile mari şi poate ridica probleme celor cu o cifră de afacere mai mică.

Furnizorii de Internet ar putea supraveghea reţelele proprii, pentru a furniza deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală date ale unor presupuşi suspecţi şi poate utiliza mecanisme de identificare a unor presupuşi infractori.

1. Tratatul A.C.T.A este implementat la nivel GLOBAL
2. Tratatul A.C.T.A nu afecteaza doar continutul website-urilor si le blocheaza accesul la internet ci masurile inainteaza mai adanc penetrand si supraveghind orice trimiti/primesti oriunde pe internet.
3. Cu ajutorul tratatului A.C.T.A furnizorii de internet pot debransa abonatul daca incalca legile dreptului de autor.


Acestea sunt doar principiile de bază, enunţate cât se poate de neutru, pentru ca în realitate situaţia să stea cam aşa:

Furnizorii de Internet obţin astfel libertatea LEGALĂ de a se folosi de orice informaţie pe care abonaţii lor o deţin în calculatoare, sub acoperirea marilor companii care solicită monitorizarea "suspecţilor". Îmi poate garanta furnizorul de Internet că angajatul care îmi va monitoriza mie calculatorul legat la reţea nu este un tip instabil emoţional? Că din dorinţa de a face un ban necinstit nu îmi va fura proprietatea mea intelectuală? Să vă dau un exemplu. Sunt scriitor, am lucrări pe care aştept să le public. De unde ştiu eu că un nebun de angajat la furnizorii mai sus citaţi nu mi-l fură, schimbă pe alocuri topici şi câteva cuvinte şi nu îl publică drept al lui? Sau că un angajat nervos că tocmai a fost pus pe liber nu lansează în eter tot ce poate eu aş vrea sa rămână cât mai personal? Pot să previn toate aceste derapaje, dar pentru asta aş avea nevoie de încă un calculator pe care să nu îl leg la net, aşa că, în clipa când mă hotărăsc să îmi pun Internet ar trebui să fac un calcul financiar în care să intre şi respectivul calculator. Nu mi se pare ok. Nici dacă furnizorii mi-ar oferi pachetul Internet cu un calculator tot nu mi s-ar părea ok, pentru că îi pot bănui şi aşa că mi-au introdus un cip şi că oricum pot avea oricând acces wireless la acesta.


Ca să fie foarte clar, combaterea pirateriei mi se pare benefică şi aş încuraja-o foarte vocal, dacă aş găsi şi soluţii viabile pentru a nu transforma această măsură într-una abuzivă, care restrânge libertăţile la informare şi cultură. În prezent am abonament la câteva site-uri care îmi oferă şansa de a fi la curent cu noutăţile în ceea ce priveşte filmele sau serialele online. Nu downloadez pentru că nu mai are sens, de mult, fiind suficient să le văd. Filmele care cu adevărat mi se par importante le cumpăr în original. La cele româneşti mai ales, avantajul este că oricând am ocazia să mă întâlnesc cu regizorul sau cu actorii le pot cere autograf pe produsul lor, ceea ce şi fac, de aici valoarea în plus pe care consider că o au astfel de "produse". O astfel de implementare cu cap a vizionării online ar reduce substanţial pirateria globală. Dar nu cred că răspunsul trebuie aşteptat de la Big Brother. Nicidecum.


P.S.

Îmi amintesc că în copilărie unii vroiau să se facă poliţişti. Nu securişti sau turnători. Poliţişti. Alţii medici. Nu şpăgari. Medici. Astăzi aflu că unii copii visează să se facă IT-işti în funcţii înalte dezvoltate de luminaţii de la ACTA şi au şi un motiv. Măcar am acces la tot fără să fiu acuzat că fur. Nu IT-ist, ci "watcher". Big Brother. Nu vi se pare că ceva e în neregulă?

miercuri, ianuarie 18, 2012

Revoluţia misoginilor: femeia, un instrument, ca şi limba

Să ne înţelegem, în limba română când e vorba de persoane fizice naţionalităţile la genul feminin se fac de regulă după următoare regulă:
- adăugarea la forma de masculin a sufixului "că", cu, pe alocuri unele vocale de legătură ce le preced.

Exemple: ungur-oaică, chinez-oaică, turc-oaică, român-că (nu românoaică, please!!!), belgian-că, egipteancă, american-că, franţuz-oaică, bulgăroai-că, evrei-că, sârboai-că, nemţ-oaică, ceh-oaică, englez-oaică şi în cele din urmă, spaniol-oaică


Excepţie - adăugarea la forma de masculin a sufixului "ă", ca şi în cazul limbilor ţărilor respective.


Exemple: irlandez-ă, finlandez-ă, slovacă-ă, austriac-ă, portughez-ă, islandez-ă, albanez-ă, danez-ă,



Prin urmare, atunci când vorbim de o persoană fizică trebuie să ţinem cont de această regulă dar mai ales de excepţia care îi stă alături. Vorbim aşadar despre o "doamnă spanioloaică" şi nu despre una spaniolă. Să ne imaginăm cum ar suna: doamna chineză, doamna americană, doamna ungară, doamna română... Bleah...


Iată însă în cele ce urmează, aici, manifestul revoluţionar al celor care vor să ne înveţe că femeia este pe picior de egalitate cu limba, adică un instrument...

Au fost multe frumuseti care i-au cazut la asternut seducatorului actor roman Ion Dichiseanu, una dintre acestea fiind bomba sexy a anilor a50, spaniola Sara Montiel.

luni, ianuarie 16, 2012

Circul nostru vă (re)prezintă...Irinel, Sânzi sau pornoziarista?

2012 începe în România ca de obicei, cu spectacolul de rigoare, garantând distracţia ce va să vie. Dacă iau în calcul faptul că ar trebui ca acest an să fie şi ultimul pământesc, atunci cu atât mai mult va trebui să lăsăm hedonismul să ne abunde şi să îi dăm curs, la orice pas. Pentru moment, mă las purtat puţin de perspectivele electorale pentru Primăria Bucureştiului, care au toate premizele să ne scoată din letargia şi apatia mersului la vot. De data asta suntem invitaţi să ne transformăm oraşul într-un reality show, lucru inedit pentru cursele electorale anterioare. Au mai încercat să ocupe scaunul cu pricina câţiva ciudaţi şi îmi vine în minte automat Mudava (mai ştie cineva ceva de el???), dar parcă o cursă mai atrăgătoare ca cea din acest an nu ne-a mai fost dată vreodată.


Pentru cei care nu ştiu, până acum şi-a anunţat candidatura, în ordinea numerelor de la chiloţi Irinel Columbeanu, Sânziana Buruiană şi Ioana Popescu - mai lesne recunoscută de mase drept "pornoziarista" - evident, ziaristă al cărei mentor este nimeni altul decât marele filozof Fofocle. Simpatici şi irezistibili, cei trei par desprinşi dintr-un sitcom cu personaje de la circ. Măscăriciul, Ţâţe şi Fofo - acestea sunt numele lor de scenă.


Măscăriciul şi-a anunţat mai întâi candidatura în faţa web-cam-ului personal, din bucătăria conacului la adăpostul căruia elaborează mari idei populare. Cine ar fi crezut că e ceva serios în clipa aceea. Eu. Pentru că Domnul Domnul, urmare a marelui meu entuziasm a deschis filmuleţul cu pricina pe android, după care, speriat s-a grăbit să închidă. Viralul Irinel însă s-a impus rapid, refuzând să se mai închidă. Deşi ieşit din program, Irinel Columbeanu continua să declame. Grav-gravisim. Mi-e teamă că la fel va fi şi în cabine de vot. Pui ştampila pe Irinel dar fugi cu ea acasă, pentru că eşti dominat şi subjugat de o iubire ieşită din comun. Apoi, cam ca maniacul ăla din mijloacele de transport în comun începi să pui ştampila aiurea, unde nimereşti. Pe sânii şi fesele doamnelor - approved by Irinel. Pe ziduri şi în zonele fără blană ale animalelor de casă. Dacă ai animale antialergenice, adică chele, peste tot. Pe mobilă, pe cărţi, pe televizoare şi monitoare. Trebuie într-un fel să consemnezi acest moment, aşa că astfel îţi poţi aminti tot anul de gestul tău nechibzuit. În orice caz, Irinel este pentru moment cel mai serios candidat, acesta neezitând să se afişeze şi în piaţă aseară alături de manifestanţi. Chiar dacă pentru moment din măscărici nu a fost scos acesta simt eu că nu se va lăsa cu una cu două. În orice caz, cred că are totuşi nevoie de un consilier de imagine care să îi explice acestuia că nu are nicio şansă să fie votat de marea majoritate a electoratului câtă vreme se afişează în mijlocul acestora în haină de blană. Poate chiar şi de un consilier de imagine facială, care să îi propună un uşor lifting total.


La Sânzi nu am prea multe de spus decât că, umblă zvonul că aceasta ar dori să candideze într-un mod inedit, luând exemplu de la neo zeelandeza Tine Beznec, de doar 23 anişori, cea care pentru 8135 dolari şi-a scos spaţiul publicitar de pe fund la licitaţie. La fel cică ar face şi Sânzi, dar cu fundul. Se zvoneşte că este gata să îşi tatueze numele electorilor pe ţâţe... Aceasta va reprezenta partidul blondelor...


Şi nu în ultimul rând Ioana Popescu, ziarista de fofo. Acesteia îi prevăd şanse realmente mari dacă va şti cum să se impună. Sunt convins că o primăriţă care îşi va satisface toţi electorii este o contracandidată puternică pentru toţi cei înscrişi în competiţie, totul stă prin urmare numai între picioarele acesteia. Este sau nu dispusă să satisfacă electoratul.


Prevăd în curând o nouă candidată, care s-ar putea spune că are ceva din toţi aceştia, ceea ce înseamnă că ar avea prima şansă. Rouge. Rouge este singura care te poate face să râzi şi să plângi concomitent. Să îţi tai mâna dreaptă cu satârul. Să te autotrepanezi. Să îi asculţi muzica la nesfârşit în air-play şi să eradichezi manelele. Rouge este cea care te poate face din om neom. Până la urmă cred că acesta este candidatul ideal, cel sau cea care reuşeşte să cunoşti mai bine animalul din tine. Cu defecaţia în public e mai rău. Cel puţin la băieţi pare puţin mai simpluţ, e suficient să ducem puţin în spate unul dintre picioare. Un fel de cumpănă, însoţită însă de un cristalin şiroit de pârâu. Cu timpul reflexele necondiţionate pot şi stăpânite. Cu timpul, adică până la următoarele alegeri când următorul candidat ne va familiariza mai mult cu figurinele modelate din mucuşi...

joi, decembrie 22, 2011

Profesiunea de credinţă a unui redactor de ţâţe mari

Pentru că tot am vorbit înainte despre redactorii de nişă din presa românească, m-am gândit să intru puţin în intimitatea poate a celui mai prezent jurnalist din presa noastră tabloidă: redactorul de ţâţe mari. Cum încă nu mi-am făcut timp să mă infiltrez, am raţionat pe cont propriu, şi pentru o vreme am bănuit că de fapt sunt două posturi pentru două specializări distincte: redactorul de ţâţe mari şi redactorul de ţâţe mici. Dacă sunteţi puţin atenţi pe tarabe, în piaţă, veţi observa că la alimente, în general, se pune mult preţ pe distincţia mare-mic. Ouă mari şi ouă mici cu clare diferenţe de preţ. Ceapă mare şi ceapă mică. Ca să nu mai spun de măsline: mari-mici, pe lângă faptul că marile şi fără sâmburi golesc buzunarul. Suntem genetic programaţi să catalogăm toate cele înconjurătoare după mare sau mic, vezi o replică deja devenită celebră a lui Mo: "dar ţâţe mari...?". Prin urmare ar fi fost logic să existe şi un redactor de ţâţe mici. El nu există. Dacă veţi fi încă o dată puţin atenţi în redacţiile ăstea o să găsiţi un tip, care stă de regulă izolat de ceilalţi, cu dioptrii mari, fund de sifon. El de fapt are ochii în regulă dar este obligat de angajator poarte aceşti ochelari pentru a vedea ţâţele cât mai mari. Dincolo de acest compromis el este acceptat de colectivitate, ba mai mult, este cel puţin la fel de agramat ca şi ceilalţi colegi ai săi de la Ţâţe Mari. Articolele scrise de acesta pot fi recunoscute prin tonul retoric desprins chiar din titlu: "unde îţi sunt ţâţele, Cutare?" sau "ţi-au intrat ţâţele la ocean, Cutare". Aceste articole îl legimitează pe autor în rândul clasei sale.


Aşadar vorbim aici despre redactorul de ţâţe mari. Cum îl recunoşti în societate? Cam tot la nivelul ochiului, interpelându-l. Îţi vei da imediat seama dacă vorbeşte cu femeia de tine sau cu femeia din tine sau cu ţâţele tale. De asemenea, dacă contactul vizual este imperfect, acesta mai poate fi identificat în cârciumi. Clientul care cere vin de ţâţa caprei este redactorul căutat. În comparaţie cu munca colegilor săi de redacţie, redactorul de ţâţe mari munceşte mai puţin, aparenţele asigurându-i de cele mai multe ori fondul articolelor, în comparaţie cu redactorul de cadavre, care are ceva investigaţii de făcut. Un caz similar cu al său este cel al redactorului ginecolog care înglobează aici atât pe redactorul de graşi, pe redactorul fofolog (tipul supranumit şi Fofocle, filozof vaginal), cât şi pe cel futurolog. Acesta din urmă poate fi identificat după predicţiile care îi scapă, şi care trimit presa sa într-o nouă dimensiune: a culorii, a eredităţii şi a apartenenţei... Dar despre aceştia, altă dată.

vineri, decembrie 16, 2011

Pisi, pisi, pis, pis, pis în Sibiu noi te-am ucis

Nu înţeleg de ce suntem atât de marcaţi de întâmplarea întâmplată cu pisi răpus de nişte vânători cibinieni zilele trecute, care, chipurile, mai întâi ar fi trebuit să îl tranchilizeze? Încercăm în felul acesta să extirpăm comoara noastră naţională arhetipală de legendă şi basm, conform căreia Făt Frumos ia gâtul balaurului. Ce era să îi facă, să îl tranchilizeze mai întâi, după care, în cazul în care adăposturile l-ar fi respins, din lipsă de locuri sau din motive de agresivitate să îi curme viaţa (nici vorbă de decapitare) şi să aleagă între a-l formoliza sau a-l împăia şi trimite la Muzeul Regatului? Ce ar fi să îi facem acum procese de intenţie lui FF că nu a prezervat trecutul, ca să afle şi moştenitorii săi - Botezatu şi Fuego se pare că ar fi chiar rude directe - că răul a existat pe lume, în formă primară? Încearcă astfel să se nege gena noastră strămoşească de ortodocşi dintr-o bucată, care, faţă în faţă cu pericolul dispecerăm la rece situaţia, fără nici o ezitare. Şi nu e corect. Se încearcă să ni se spele creierele, convingându-ne prin diverse metode că vânătorii cu pricina sunt nişte tâmpiţi. Nu sunt domne deloc tâmpiţi, sunt doar action-men. A văzut careva vânător român să tragă prin gratiile cuştiilor de la zoo în tigri? Vă spun eu: NU. Prin urmare oamenii ăştia înţeleg simbolurile aşa cum trebuie. De asemenea se mai încearcă unificarea profilului românesc cu acela al stăpânului de sclav. Românul nu încurajează sclavia, noi nu vrem grădini zoologice cu animale fel de del după gratii. Poate că acum a venit vremea să închidem toate grădinile zoologice din ţară. Mai bine mort decât sclav! Vrei să vezi fiare, te urci în avion şi pleci în Africa, că bani avem, slavă domnului.


Apropo de Africa, mi-am amintit de o anecdota pe care mi-o povestea un cunoscut, petrecută pe vremea când se lăfăia în Congo-Brazaville. La un moment dat, românaşii noştri au cumpărat un crocodil. Ajunsă la maturitate, fiara a fost eliberată în piscină, trăind ca în sânul lui Crocovram. Când românaşii noştri au plecat, fiara a rămas fără stăpân. Ce credeţi că s-a întâmplat? Credeţi oare că băşinaşii s-au grăbit să îi ofere lui croco un habitat pe măsură? Nici vorbă. Au început să se bată între ei cine va dormi la noapte sătul. Fără milă. Deci dacă ei nu au milă cu fiarele ăstea în libertate, noi de ce am avea? Să ne imaginăm în Africa o oaie în libertate. O oaie de la noi, din Românica. Credeţi că băşinaşii ar căuta puşca cu tranchilizante, dacă s-ar trezi la 2 metri de fiară cum s-au trezit vânătorii noştri cibinieni? Credeţi că ulterior nu şi-ar rânji şi ei măselele în poză cum au făcut vânătorii noştri, cu trofeul în spinare? Numai noi să facem safari, ei nu?


Cred că suntem încă o dată prea exigenţi cu noi înşine şi că ceea ce s-a întâmplat cu fiara în libertate, adică împuşcarea ar trebui să fie o lecţie pentru toate animalele similare care se hotărăsc de capul lor să se plimbe prin Românica ca printr-un sat fără câini. Aşa că ar trebui dat un ultimatum, acum pentru totdeauna:

corcodili,

panda,

maimuţe,

lei

şi alte-animăluţe

de prin ţările călduţe:

FEREA

de român şi puşca sa!

Puşca şi cureaua lată, ce cretin voi fi-ncă-o-dată!

marți, decembrie 13, 2011

Florin Radu, fotograful care le-a furat sufletul Mălinei şi Mădălinei

Trebuie să vedeţi chestia asta pentru că o dovadă mai clară a faptului că paranormalul este la tot pasul nu există. De fapt, cazul de care vă vorbesc este într-un fel mai aproape de miturile indienilor, care considerau fotograful un hoţ de suflete. Odată poza făcută, multe zile nu mai aveai. Această cutumă s-a perpetuat, şi astfel de "vraci" au ajuns şi pe la noi iar unul dintre ei este Florin Radu. "În acest context, şedinţele foto cu Mălina şi Mădălina, făcute în acelaşi studio foto în 2006, la distanţă de numai câteva luni, par cel puţin stranii. Florin Radu, fotograful care a realizat imaginile, a povestit pentru cancan.ro că pozele cu Mălina au fost realizate în aprilie, iar cele cu Mădălina Manole - în august. Mai mult, după cum se poate vedea în fotografii, cele două cântăreţe au pozat în ipostaze asemănătoare."


Deşi este absolut evident din poze, eu o să mai punctez câteva dintre similitudinile ieşite din comun dintre destinul Mălinei Olinescu şi a Mădălinei Manole. Mai întâi nu este de neglijat că pe ambele le cheamă asemănător. Mălina-Mădălina. O silabă lipsă chiar nu mai contează când destinul vrea să îşi facă jocul. Pe urmă, uitaţi-vă la poze ca să vedeţi că ambele pozează nu doar aceluiaşi fotograf, dar în ipostaze identice: una cu chitară, alta cu scaun, una în blugi, alta în fustă, una cu mâna în păr, alta cu chitară lovindu-se în cap. Era să uit, că mai stau şi ambele cu mâna între picioare, ceea ce iar poate fi un semn către cei care le vor urma. Poate că e vorba de indicarea direcţiei, un fel de: aici, jos! Nu în ultimul rând cred că fotograful Florin Radu ar trebui pus urgent sub observaţie. E bine să ştim cine i-a mai pozat, ca să ştim să procurăm din timp materiale cât mai compromiţătoare pentru campania post mortem. Să fim cu un pas înainte, acesta este dezideratul.

vineri, decembrie 09, 2011

Dinu Maxer - un vigilante cu pretenţii mici de fante

Am o problemă majoră cu mitocănia. Odată reperată mă comport ciudat şi am ieşiri speciale, gen. صدر dinu ووٹ maxer پیمانے پر بلاک Cam asta se întâmplă şi acum, când citesc despre Dinu Maxer, gen, un tip ale cărui realizări,gen, îmi sunt la fel de străine ca limba urdu, gen. براہ کرم dinu maxer ہے کہ ہم ان کے انتظار میں نجی شعبے کو ہمارے کنسرٹ. Nu am auzit până acum voci care să îl omagieze pe doctorul Maxer, nici fane înlăcrimate după vocea nemaiîntâlnită a acestuia. Ştiu că a fost cu Luciu, şi atât, gen. میں سمجھتا ہوں dinu maxer ایک گائے بیل



Iată ce declară Dinu, gen, Maxer aici: "Eu ca persoană publică am tendinţa de multe ori să ameninţ când nu-mi convine ceva că fac public totul, dacă ştiu că dreptatea e de partea mea", pentru Zeus Tv. Şi cum vecinii lor vor să defrişeze zona verde de lângă bloc, lucru cu care soţii Maxer nu sunt de acord, au decis să se plângă la tv. کیا میرا pula عوام dinu شخص maxer? De ce dracu mă revolt eu, gen, acum, când reiese clar că Dinu Maxer este un iubitor de verde, un prieten al naturii şi când dialogul său cu Zeus îi asigură, gen, toată legitimitatea necesară, gen.کیا ان سے یہ ٹی وی کیا ہے ? (Asta se traduce prin: ce pizda măsii e Zeus TV ăsta?)



Mai zice Dinu, gen, Maxer că: "De curând am profitat de faptul că noi putem ajunge la tine în emisiune şi am ameninţat că dacă nu se potolesc venim la Lazarus. Cei din zona blocului nostru au vrut să defrişeze zona verde şi noua nu ne-a convenit acest lucru. Am făcut puţină ordine acolo dinu بھیجنے maxer ہے کہ وہ بہت عزیز ہے اور ہم یہ سن کر جلد از جلد اپنے ذاتی اثرات کارناموں. E tare domne Dinu Maxer ăsta, gen, mai tare ca Piedone, Cichi Cian, ca Miaghi, ca Master Yoda şi mai ceva ca Master DiYoda, eventual chiar la un loc. Eu zic să îl criogenizăm. Pe urmă, după sfârşitul lumii să îl şi clonăm. Nu de alta, dar cine ştie, de bufoni vom avea întotdeauna parte, şi dacă bufonul nu e performant, măcar de păpică pentru T-Rex...

joi, noiembrie 24, 2011

Defibrilatoare la îndemâna oricui în zonele aglomerate ale Galaţiului

"Şapte defibrilatoare semiautomate publice vor fi montate în următoarele săptămâni în cele mai aglomerate zone din Galaţi. Costurile acestei investiţii ajung la 14.000 de euro." Cu alte cuvinte suntem în pas cu tehnica, şi nici măcar în capitală ci culmea, la Galaţi. Mai avem oare motive să ne alarmăm că nu evoluăm? Nu, categoric nu.


Mă alarmez însă din alt motiv. Că avem acum aceste şapte defibrilatoare în zonele cele mai aglomerate ale Galaţiului, unde, ca în orice alt oraş din România trebuie să avem şi câţiva glumeţi, cetăţeni care dintr-un motiv sau altul vor apuca padelele şi vor începe să îi mângâie pe trecători pe frunte, abdomen sau dorsal. Treci şi tu pe strasse, şi când ţi-e lumea mai dragă pune glumeţul defibrilatorul pe tine. Sau poate că au fost puse defibrilatoarele chiar în zonele cele mai aglomerate ale oraşului pentru a îl decongestiona. Zilnic, un agent defibrilează câţiva trecători, şi astfel circulaţia se fluidizează.


Ce naiba putem face când trecem prin acele zone? Sau ce nu scrie în articol este că aceste defibrilatoare vor fi păzite de "defibrilatoare" - surori medicale, gata să te resusciteze în caz de nevoie, dar dotate şi cu arme care să apere integritatea defibrilatorului, în cazul că un glumeţ îi pune gând rău.


Sau poate că pur şi simplu este vorba despre nişte defibrilatoare pentru celuloză şi hârtie. Aici cred că nu ne vom confrunta cu niciun pericol.

Pleased to meet you, hope you guess my name...