Bolliac despre "monstruoasa coaliţiune"

"Coaliţiunea, oare, acum că şi-a sfârşit treaba, mai era vreun rezon a fi, sau se risipi ca să-şi vină fiecare acasă?"
Buciumul, 1863, Nr.15 (20II).

Asta scria Cezar Bolliac cu aproape un secol şi jumătate în urmă, într-un articol intitulat Monstruoasa coaliţiune. Era vorba pe atunci despre coaliţia stabilită între liberalii radicali şi conservatori, care puneau astfel bazele unei înţelegeri politice, cunoscută în istorie sub denumirea de "monstruoasa coaliţie". Se dorea astfel detronarea lui Cuza şi aducerea la conducerea României a unui prinţ dintr-o familie străină.

Cucu, tot o păsărică

Ceea ce tocmai aţi văzut este o reclamă la instalaţii termice. Dacă vă întrebaţi cum a reuşit o astfel de aberaţie să reprezinte o prestigioasă firmă de centrale termice eu zic să nu vă mai bateţi capul degeaba pentru că nu are sens. Cineva a venit de la francezi cu reclama în limba de origine, după care aceasta a fost tradusă în română, tot ce e posibil chiar cu un dicţionar electronic. Şi uite aşa a ieşit "căldurica de la păsărică".

Ce ne facem însă cu cucul, pentru că, fără îndoială, şi acesta este tot o păsărică. Pentru corecticutidenea sexuală a acestei reclame, propun lansarea în eter şi a uneia corespondente cu sloganul: "căldurică de la cucu".

De ce românul nu poate fi bun de Crăciun... 1

Încerc să caut răspunsuri la dilema pe care mi-am autoindus-o: de ce trebuie să fiu bun tocmai de Crăciun? Prin urmare voi apela la un instrument poate neobişnuit pentru mulţi, dar deosebit de profund şi analitic: Datinele şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică, Elena Niculiţă-Voronca, Editura Polirom, Iaşi, 1998. Sper să iasă un foileton care să bată la fundul gol totul în materie de foiletoane în România. Adio State şi alte orăşele mai modeste. În cele ce urmează voi încerca hermeneutic să înţeleg de unde anatema pe profilul sufletesc al românului şi ce şanse reale avem de a ne reabilita din timpul sacru în care trăim, într-unul eminamente profan, pentru că, veţi vedea, poate şi datorită profilului eminamente ortodox, trăim în plin timp sacru.

"Dacă furi în ziua de Ajun sara şi nu te prinde nimene, poţi să furi tot anul şi tot nu vei fi prins", aşa sună una dintre "poruncile" obşteşti din satul Mihalcea, sat reşedinţă de comună din raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, Ucraina.

Prin urmare, dacă aş fi bun în noaptea de ajun aş rămâne prostul satului, cel mai sărac şi aş putea spune că nici măcar cel mai cinstit, într-o comunitate amorală ca aceea din Mihalcea. Cheia de a prospera este însă să furi cu cap, pentru a nu te prinde nimeni şi pentru a excela în tunuri tot timpul anului. De asemenea, ne mirăm că trăim în cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană dar nimeni nu se gândeşte să meargă a rebours cu genealogia şi să facă un recensământ năstruşnic: câţi români au rude în Mihalcea? Antidotul la asemenea cutume româneşti, fără îndoială precreştine stă într-o pază bună în noaptea de Ajun a Crăciunului.

Vorba unei reclame la modă: îndreaptă forţele de ordine către averile oamenilor, nepoate! O noapte de pază bună poate ridica România de pe ultimul loc la corupţie, pe una dintre poziţiile fruntaşe.

Sărbătorile vin...

Sunt un sentimental și unul foarte împăcat cu sine de când am realizat că unele lucruri nu se vor schimba niciodată. Îmi doresc să mă plafonez în sentimentul ăsta care mă cuprinde cam prin ultima săptămână a lunii noiembrie și căruia unanim și contagios i se spune Crăciun și care mă cam ține până pe la începutul lui februarie. Să nu mă înțelegeți greșit: ador Crăciunul, așa cum îl simpatizez pe Batman sau mai nou pe Optimul Prime, dar asta nu înseamnă că aceste lucruri mai și există. Cu atât mai mult mă irit atunci când intru în incidență cu sloganul idiot care mă calcă pe sistem: ”de Crăciun fii mai bun.” Asta e culmea ipocriziei. De ce să fiu mai bun taman de Crăciun, ce naiba am prăsit tot restul anului? Să fie oare numai pentru simplul fapt că unor rude foaaaarte îndepărtate li s-a născut un fiu? Ăsta e motiv? Să fim serioși. De ce nu aș fi mai bun de 7 februarie, de 15 martie, de 23 august sau de 6 decembrie. De ce fix de Crăciun? Sau ar trebui să înțeleg că asta cu bunătatea ciclică (o dată pe an) e un fel de post, ajută la descărcarea sinapselor pentru ca după Crăciun să ne luăm de la capăt comportamentul malefic? De ce nu am renunța la această ipocrizie cu o singură zi pe an când omul e bun, înlocuind-o cu un Crăciun etern? Miros peren de brad, beculețe și ghirlande cât sunt nopțile de lungi și cadouri, cadouri cu nemiluita. Acum sunt eu însumi ipocrit pentru că evit conștient să vorbesc despre colinde. Asta e o problemă sensibilă, căci mă sperie dictatura Hrușcă și mă îngrozește pur și simplu spectrul Marinei Voica cântându-mi languros, precum cucuveaua ”O ce veste minunată...” în plină vară toridă sau în prag de restructurări. Dar să trec mai departe.

Ideea este că divinizez mai ales ideea de sfârșit al anului. Îmi place să miroasă a cetină, a cozonac, a tutun de pipă, a bomboane de salon, de care îmi amintesc cum în copilărie, după ce le ronțăiam, așa tari cum erau, le înlocuiam cu cocoloașe de hârtie pentru ca ai mei să nu miroasă nimic. Îmi place ideea că primim vizite la orice ore, că mereu ne găsim prietenii acasă, că a crescut probabilitatea să ningă și să fiu mințit câteva zile că orașe îmbăcsite de fum și de praf dintr-o dată se acoperă cu o husă albă. Îmi place să stau în capul patului și să mă uit la televizor. Este de fapt singura perioadă a anului când în mod normal ar trebui să îmi permit acest lux. Să văd pentru a nu știu câta oară ”Life is Beautiful” și ”A Christmas Carrol”, eventual chiar ”Home Alone” sau ”Die Hard”. Să revăd retrospectiva fotbalistică a anului. Să îmi readuc aminte de Toma Caragiu și să revăd ”Actorul și sălbaticii”. Și îmi place să împodobesc bradul (artă la care Bebe este nu numai patron spiritual dar și un copil mare).

Dincolo de aceste cutume însă, astăzi, valoarea transcendentă a Crăciunului rămâne discutabilă. Sentimentul colectiv al unității sărbătorești nu mai poate fi regăsit decât în filmele de sezon, e drept, multe la număr, dar acesta nu este viabil dincolo de rezervație. Câțiva sociologi făcuseră un sondaj acum câțiva ani și întrebaseră mai mulți subiecți din categorii sociale diferite dacă, în noaptea de 24 decembrie ar oferi găzduire unei tinere femei gravidă și răspunsul aproape unanim a fost: nu, ar trebui să se ducă la spital. De asemenea îmi amintesc că acum doar câteva luni, o minoră care a dat naștere unui copil a fost exmatriculată, generând de asemenea dezbateri încinse în societate. Ghinionul ei că nu a născut în ajunul Crăciunului, probabil cu ajutorul mediatizării, după mai multe serate OTV ar fi în cele din urmă primită în vreun liceu suburban.

Și nu în ultimul rând, să fii bun în noaptea de Crăciun uneori poate contraveni ideii de petrecere. Pentru că, la fel ca întotdeauna, în cele mai multe zile consecutiv libere din an nimeni nu și-ar dori să fie deranjat. Astăzi Crăciun înseamnă petrecere și atât. Și vânzări record la colinde. Vorba unui cunoscut alcoolic: dacă să fiu bun de Crăciun înseamnă să nu beau, nu mulțumesc!

P.S.

Acum câțiva ani, în prima zi de Crăciun, pe la prânz, am percutat la sugestia din senin a mamei de a da o fugă la biserică, să ascultăm slujba. A fost minunat, absolut senzațional.

Dar nu s-a mai repetat.

Ulterior am început să fim destul de obosiți la acea oră din zi.

Nae Caranfil - un regizor vintage

Ceea ce vedeţi mai sus datează din 2008 şi sincer, nu prea înţeleg cum mi-a scăpat atunci, dar nu trebuie să-mi fac prea multe griji, căci, dacă stau să mă gândesc bine, şi Gabriel Dorobanţu a scos mai multe discuri şi eu nu ştiu decât câteva piese, ultima obsesie fiind cea cu "să nu vii iar să mă cauţi...". Aşadar în 2008 TIFF făcea o reclamă la festival în care îi pomenea pe cei mai în vogă regizori români de film: Mungiu, Puiu, Muntean, Porumboiu şi Nae Caranfil. Toţi aceştia, vorba agentului de circulaţie: they go festival! Film Festival!

La prima vedere nu pot însă să nu observ o stranie antinomie vizuală. Primii patru din "coloana oficială" sosesc la Festival cu Mercedes-uri de ultimă generaţie iar ultimul, care nu pare a se grăbi, Nae Caranfil se târâie cu un Mercedes vintage. În 2008 trimiterea era logică: Mungiu, Puiu, Muntean şi Puiu realizaseră la ora aceea filme contemporane, în vreme ce Caranfil venea la cu "Restul e tăcere", un film de epocă, vintage. Acum însă, în 2009, şi chiar atunci, pentru un necunoscător al filmografiei celui din urmă treaba se vede altfel. Primii patru sunt greu de distins între ei în vreme ce Caranfil se distinge. O maşină de epocă nu este o rablă, de cele mai multe ori un "vintage" ajungând să coste poate cât toate cele patru Mercedes-urile moderne la un loc. Nu vreau să fiu tendenţios, însă nu mă pot abţine să nu constat că fără voia regizorului, subiectivismul subconştient a ieşit la iveală. Nae Caranfil este mai altfel. De unde trag concluzia că diacronismul uneori poate fi nociv...

”Circul nostru vă prezintă”, o carte despre îngeri clovni și acrobați

MARE ATRACȚIE!
CIRCUL NOSTRU VĂ PREZINTĂ UN CAZ UNIC:
OMUL-PASĂRE!
O ZI ZBOARĂ, O ZI NU ZBOARĂ!
AZI NU ZBOARĂ!

Există o carte pe care, în decurs de trei luni am citit-o de trei ori. ”Circul nostru vă prezintă” este cartea vinovată de fixația mea. Cu riscul de a părea neserios, sunt gata de o confesiune: romanul lui Lucian Dan Teodorovici mi-a amintit de un banc. Cu Ițic, Ștrul și Rașela. Ițic avea datorie mare la Ștrul, o datorie de care nu se putea achita. Rașela, simțind presiunea ce plana pe umerii soțului ei, care nu mai dormea cu nopțile, îl trage de limbă și află motivul neliniștii sale. Prin urmare, deschide geamul și îi strigă lui Ștrul, vecinul care locuia peste drum: ”Măi Ștrul, să știi că Ițic nu îți mai dă banii înapoi.” După ce închide geamul, Rașela se urcă în pat, lângă Ițic și îi spune: ”Ei bine, până acum n-ai dormit tu, de-acum n-o să mai doarmă el.” Eroii lui Lucian Dan Teodorovici apar în viața insomniacilor gata să le dea motiv ca, implicându-se social, extenuându-se fizic și sentimental, atunci când vor pune capul pe pernă să doarmă neîntorși.

”Circul nostru vă prezintă” este o carte care m-a făcut să râd. Sunt un om sănătos, care zâmbește pe stradă, care chiar dacă se îmbracă în negru are mereu grijă să poarte fie o cravată roșie, fie ciorapi colorați cu Snoopy sau Garfield, și care, sunt convins, nu trezește nimănui senzația că ar aștepta să fie salvat. Pentru că viața e frumoasă așa cum e, absurdă uneori până la limitele suportabilității. Așa că am râs. Pentru că am regăsit aici stereotipiile unei Lumi actuale, ale unei Lumi care nu mai crede în lacrimi, de teamă să nu fie vorba de o farsă sau de un reality show, o Lume care tinde să își piardă compasiunea, consumându-se în nimicuri sociale sau pecuniare, dar totodată o Lume diversă și colorată. Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte ”Circul nostru vă prezintă” aș alege: ”Spune-mi cum vrei să te sinucizi, ca să-ți spun cine ești!” În arenă, pentru a asista la spectacolul unic și ultim: curve, vecine romanțioase, ceferiști (români!!!) și sticle, multe sticle de whisky.

Cartea lui Lucian Dan Teodorovici este o carte despre îngeri postmoderni (care azi pur si simplu nu mai vor să zboare), cu multe chipuri, cu multe cutume și, inerent, cu multe stângăcii (uneori, apar victime colaterale). Dar îngeri. La rândul lor, fiecare dintre îngeri are îngerul său și uite-așa lanțul trofic al umanității ne dă speranțe de mai bine. Există însă și o latură fatalistă, probabil fațada publică a romanului: senzația că Lumea se abrutizează. Râdem, glumim, dar vorba unui alt banc, nu părăsim incinta. Pentru că dacă o facem, ne anulăm. Iar atunci când Lumea se va abrutiza definitiv rata sinuciderilor va crește dramatic, și prin urmare, ne-am abrutizat degeaba. Pentru că atunci când nu ne va mai păsa de aproapele nostru, când va conta mai mult back-ground-ul celui de lângă noi decât nevoia de a face bine ne vor muri îngerii.