
Vă rămăsesem dator cu multe, în special cu câteva vorbe despre concertul Nightlosers de la Budapesta, Clubul Godor, cu Claudiu (Moşu) Purcărin (SISTEM) la tobe. Incredibil, s-a dansat până în jur de 1 dimineaţa, concertor băieţilor noştri ţinând circa 90 de minute. După cum v-am spus Nightlosers au încheiat seara şi dacă la ora 23.00 lumea se rărise, ei bine, la 23.45 sala Aquarium era plină ochi şi se aştepta startul într-un maraton etno-rock'roll. Cei cinci au cântat admirabil, inclusiv "
Dragostea'i ca şi o râie", una dintre piesele de final. În bisul colectiv prezentatoarea evenimentului a încercat să trimită spectatorii la culcare, ceea ce nu i-a ieşit. Ultima piesă din concert a fost "
Blue suede shoes" şi dacă ora nu ar fi fost atât de înaintată cu siguranţă acesteia i-

ar fi urmat altele la rând.
Noua achiziţie, încă mi-e neclar statutul Naşului în Nightlosers, este admirabilă, Naşu integrându-se fenomenal într-o trupă care acum fără el ar fi clar incompletă. El Laco s-a comportat ca de obicei ca un solist veritabil iar Geza a repetat giumbuşlucurile cu care ne-a obişnuit, cântând de mai multe ori de sub claviaturi. Evident, în cele din urmă mai

puţin Naşu, toţi şi-au luat instrumentele la spinare şi au încheiat magistral un concert la care s-a dansat non stop şi s-a dansat cu frenezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu