După cum v-am spus, ieri am avut o zi mai plină, aşa explicându-se faptul că v-am cam neglijat, în schimb am reuşit să strâng două subiecte forte pe care vi le voi prezenta în următoarele posturi. Deocamdată am să mă opresc asupra unui enunţ care a ajuns la urechile mele în cadrul unei reuniuni oficiale a tinerei generaţii. S-a spus aici că: "părinţii noştri nu au avut demnitatea de a sta drepţi în faţa comunismului", ceea ce este fără îndoială fals, ca să nu spun că dă dovadă de necunoaştere a trecutului dar mai mult de atât, de lipsă de comunicare chiar cu părinţii lor, pe care acum s-au trezit să îi critice aspru. De fapt nu de critică e vorba, ci de vârsta teribilă care îi face pe aceşti tineri să simtă că ar putea răsturna munţii. Din această perspectivă aceştia îşi permit să îi acuze pe părinţii lor, ignorând faptul că de aproape 2 decenii sunt şi ei actori pe acest teatru al unei Românii dornice, însă încă incapabile de emancipare. Pe acest fond, spusele tinerilor Români îi fac să pară desueţi şi naivi până la limitele compasiunii.
Părinţii noştri au stat cum au putut în faţa istoriei, în faţa comunismului, neputând generaliza posturile corpului uman, cert este că în decembrie 89 câţiva dintre ei, care au contat enorm în ecuaţia devenirii României actuale au stat drepţi până la un anumit moment când au fost puşi la orizontal. Nici acest lucru nu trebuie generalizată. Nu trebuie generalizat nici faptul că unii dintre aceşti tineri au plecat din ţară, la studii sau la muncă, iar acum se întreabă retoric: "oare mai merită să ne întoarcem în ţară?" în timp ce alţii, nu neapărat inferiori lor au rămas în România. Avem nevoie de "ambasadori", de imagini ireproşabile în afară, pentru a face lobby, însă, să nu neglijăm "administratorii" dinăuntru. E ca şi cum ai vrea să concepi o emblemă pentru o ţară care şi-a pierdut între timp simbolurile, conştiinţa. Prin urmare, în ţară sau străinătate, orizontali sau verticali, ei, noi, suntem românii care consacră imaginea României, şi nu mi se pare corect, peste ani, copii ai celor rămaşi prin alte ţări să creadă într-adevăr că părinţii lor s-au salvat la timp dintr-o ţară exploatată de alţii.
În ceea ce priveşte convingerea multora că părinţii lor au dat dovadă de laşitate în timpul guvernării comuniste, spuneam că eu unul consider că la mijloc ar fi vorba despre o problemă de comunicare cu acuzaţii lor de astăzi, un clivaj între generaţii pe care, de pildă, noi, "ceauşeii", nu îl simţim. Noi am stat la cozi la lapte, am sperat să putem ridica raţia de ulei şi zahăr pentru a avea cozonaci fierbinţi mirosind a sărbători, ne-am ascultat unii pe alţii văitându-ne, căutând soluţii, sau pur şi simplu ascultând nostalgici Radio Europa Liberă şi zvonurile ei de libertate. Ştiam cât suferă ai noştri că nu pot face nimic, sufeream alături de cei ce au crezut că pot face ceva până li s-au tăiat aripile.
Prin urmare, un sfat simplu pentru tinerii care cred că părinţii lor nu au fost demni până în 1989: cereţi-le buletinele. Aşa-i că habar nu aveaţi când s-au născut şi unde?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu