Vasile Sensual

Cristi Brancu, omul pentru care actorii modifică scenariul

2012-02-14T10:15:00.005+01:00

Citiţi chestia asta, pe urmă comentăm:

In aceasta seara, m-am simtit in al noualea cer.
Rodica Popescu Bitanescu ne invitase de foarte multa vreme sa vedem unul dintre spectacolele scrise, jucate si regizate de ea. Abia sambata seara, am ajuns la Cinci femei in tranzitie, la Teatrul National, si am descoperit o bucata de viata, asa cum ni se poate intampla fiecareia dintre noi! Cinci femei, cinci destine, cu dramele, bucuriile si neimplinirile lor.
Am privit fermecata aceasta poveste a unei suete dintre cinci femei, care avea sa dezlantuie patimi si lacrimi, pana cand Rodica Popescu Bitanescu ne-a facut o mare surpriza!
Doamna Aimee Iacobescu avea o replica, in care spunea ca ar fi bine ca o mama si un fiu sa se impace la Surprize, surprize. Rodica a replicat – “Lasa surprize , surprize… Mai bine sa se duca la emisiunea lui Cristi Brancu!”.
Generozitatea Rodicai m-a emotionat si m-a facut sa ma simt mandra de sotul meu. Faptul ca o artista unica a vorbit despre Cristi, in fata unei sali arhipline, pe scena Teatrului National, m-a facut sa lacrimez de fericire. La momentul aplauzelor de final, Rodica a mers mai departe si a venit sa ne imbratiseze.
M-am simtit si mai fericita. Fericita ca ceea ce facem are ecou in inimile oamenilor valorosi ai Romaniei. Fericita ca iubirea mea este un om respectat de artisti unici.
“Nu stiu daca ati simtit, dar toate fetele au fost, in seara asta, emotionate ca veniti”, a spus, apoi, protagonista.
Rodica Popescu Bitanescu, esti minunata si prea inimoasa pentru aceste vremuri…

Este vorba despre un post de pe blogul Oanei Turcu, de aici. Turcu este soţia lui Cristi Brancu. Din oda de mai sus nu mă nelinişteşte grandomania doamnei Turcu, ci umilinţele la care se pretează actorii noştri din generaţia de aur, probabil unici, în măsura în care rămân din ce în ce mai puţini, pentru a îşi asigura anumite servicii. Mi-e greu să cred că Brancu este chiar Jay Leno al României, cel puţin dacă vorbim de notorietate. În ceea ce priveşte talentul său de moderator, cultura sau carisma, aceste lucruri ar fi cam argumentul de rang doi pe care l-aş invoca pentru a susţine că nu are nicio legătură cu binecunoscutul om de televiziune. Valoarea lui Brancu pe sticlă este undeva prin dreptul "indicelui duban", adică un soi de "e acolo şi el, ca să umple grila". Printre rânduri fie spus, îmi amintesc de un schimb mai vechi de corespondenţe cu dl. Brancu în care, acesta m-a convins scurt că nu are nicio legătură cu cultura, scriind de regulă după cum i se părea domniei sale că ar fi corect. Acum realitatea stă cam aşa: Brancu iese pe sticlă, prin urmare actorii noştri, mulţi dintre ei uitaţi prin teatre se simt flataţi că îi baga şi pe ei cineva în seamă. Ieşirea în public a Bităneascăi ar fi condamnabilă doar în măsura în care ar fi unică (ieşirea, că Bităneasca chiar nu e, deşi de simpatică mi-e simpatică). Dar nu este. Nu strică o linguşire mică, cine ştie când îi va servi. De aici însă şi până a ni le imagina pe cele 5 actriţe pline de trac la ideea că le va urmări din sală însuşi Brancu mai e mult. Dacă au avut emoţii că le vede Brancu, ce naiba s-ar face dacă prin absurd în sală ar fi Allan Rickman. Ba chiar împreună cu Emma Thompson, ambii actori de teatru şi iubitori ai teatrului românesc. Cred că ar refuza pur şi simplu să mai iasă pe scenă. Şi-ar spune rolurile din culise.

Şi mai e ceva, textul ăla cu "ceea ce facem are ecou..." Adică faceţi ce, mai exact? Acum îmi doresc ca Oana Turcu să dea mai multe amănunte, eventual mărturisindu-ne nouă, încuiaţilor şi neemancipaţilor profesiunea de credinţă. a ei şi a soţului său special. ...

Popii noştri la Sovata, doar Gigi dă cu lopata

2012-02-14T09:27:00.004+01:00

În week-end m-am uitat puţin la televizor, puţin însă suficient de mult dincolo de ce mi-ar fi permis. Problema este că atunci când îţi permiţi una dintre acele "guilty pleasures" te şi încarci cu o energie destructivă, pregătită la orice pas să dea pe-afară. Ceea ce se întâmplă chiar acum. Am văzut dezastrul din Vrancea, şi cum mă consider vrâncean m-a durut. Suficient de tare ca să fiu foarte atent la detalii. Şi ce am observat. Pe Becali la poarta mea, declarând că nu pleacă de aici până nu face curăţenie generală. M-am speriat puţin, apoi m-am întrebat ce ar fi dacă, la viitoarele alegeri Becali chiar şi-ar câştiga dreptul să stea la poarta mea preţ de o felioară de brânză, după care să dea buzna peste mine şi să mă ia la rost că de ce sunt rapidist, nu stelist. Am realizat însă relativ repede că nu era la poarta mea, doar mi se păruse, din cauza troienelor de zăpadă. În orice caz, Becali era în Vrancea. De aici şi până la a-l acuza că îşi pregăteşte de pe-acum campania electorală mai e mult. Un lucru însă este demn de observat. Că dincolo de fundalismul său religios, căruia mă opun cu îndârjire, există în omul ăsta o anumită deontologie creştină. Probabil că la bază stă un soi de principiu al talgerului: dumnezeu mi-a dat, acum dau şi eu. Şi nu cred să mă deranjeze foarte mult mobilul din spatele acestui heirupism becalian, câtă vreme semenii noştri sunt ajutaţi. Mi-aş dori să descopăr într-o bună zi România ca un focar de potenţiali candidaţi care se implică până la sacrificiul suprem pentru a câştiga cât mai mult credit în ochii populaţiei. Până la urmă dintre toţi unul singur va fi alesul.

În contrast cu implicarea becaliană, am prins o constatare care m-a şocat. Cineva se întreba retoric "unde ne sunt popii". Într-adevăr, ortodoxismul este minunat, dar în practică el nu prea există. Probabil că şi-au mai suflecat mâinile şi câţiva popi, dar la nivel instituţional nimeni nu a auzit de ei. Popa ăsta este până la urmă elementul de bază al societăţii româneşti şi nimeni nu vrea să îl expună. E ca în jocurile de strategie în care magul iese ultimul din cochilie. Dacă pierzi prematur magul îţi pierzi fiinţa naţională. Nu-i aşa? De aici sacrificiul suprem al populaţiei, pentru a îi proteja pe popi. Care în timpul ăsta oare ce fac? Nu v-aţi întrebat niciodată cum de se întâmplă ca în fiecare primăvară să aflăm din tabloide că încă un popă s-a călărit cu un alt popă, cu vreo măicuţă sau cu vreun tinerel enoriaş? Nu o hârjoneală simplă, ci filmuleţe în toată regula. Păi explicaţia este simplă, oamenii ăştia iarna se plictisesc. Au timp de pornoşaguri. O deszăpezire cu popi înseamnă o primăvară cu mult mai puţine dezvăluiri ale orgiilor din chilii. Aşadar, să scoatem popii la înaintare numai după ce, urcaţi pe troieni dacă am ridica mâna am atinge cu ea soarele. Atunci e momentul să iasă popa şi să stingă soarele cu apa sfinţită.

"Tyrannosaur" de Paddy Considine, un film care nu este cu dinozauri!!! - CONŢINE SPOILERE

2012-02-09T14:50:00.007+01:00

Mare câştigător la Sundance 2011, "Tyrannosaur", debutul regizoral al unuia dintre actorii mei preferaţi, Paddy Considine nu este, contrar titlului un film cu sau despre dinozauri. Spun asta tuturor celor care s-ar duce la film însufleţiţi de afiş, şi care nu au răbdare sau chef să citească restul textului, plin de spoilere. Aşadar NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! Asta îmi aminteşte de un amărât care şi-a luat pe net nickul de Dante pentru că lui îi plăcuse numele ăsta din filmul cu acelaşi nume şi cu puţin în plus: "Dante's Peak". Filmul lui Considine, poate şi unde regizorul este şi scenarist, este deosebit de personal, de aici poate şi autenticul celor trei personaje principale: Joseph, Hannah şi James. Secvenţa în care Joseph îi povesteşte Hannei despre moartea soţiei a fost scrisă de Considine urmare a propriilor trăiri alături de mama sa, Pauline (cea căreia regizorul îi şi dedică filmul), care, din cauza diabetului ajunsese să trăiască oarbă, cu ambele picioare amputate, un om pe care Considine spune că nu îl mai recunoştea. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI!

"Tyranossaur" este considerat de către Considine şi Olivia Colman un film de dragoste. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! Ei bine, nu sunt foarte de acord. Sigur, unde dragoste nu e nimic nu e, prin urmare ar trebui să opinăm că şi pe Marte sunt ceva dragoşti de-ăstea, dar în cazul filmului, să spui că dragostea este mobilul, mi se pare prea mult. Cred mai degrabă că este un film de dragoste şi ură. Am să explic puţin cum stă treaba asta. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! Iubeşti puţin şi pe urmă urăşti foarte mult, şi iar iubeşti puţin, şi iar urăşti până când vei iubi din nou. E primar, fiziologic până la urmă să trăieşti aşa nu ştiu dacă şi să îţi trăieşti intervalurile dintre iubiri urând la maxim. În film, ura, mută de altfel este de două feluri: cinică - care se diluează cu porecle de genul Tyranossaur, sau violentă, calmată prin viol, inserţie de obiecte în vagin, mutilări sau ucideri de câini, bătăi sângeroase cu toţi enervanţii. Undeva, în peisaj mai e şi dumnezeu. Memorabilă rămâne secvenţa când Hannah îi spune lui Joseph că dumnezeu e şi tatăl lui, iar acesta îi răspunde: nu, tatăl meu era un "cunt" şi ştia că e un "cunt", dumnezeu este un "cunt" şi continuă să creadă că e dumnezeu. Joseph fiind cel rămas văduv şi pentru care moartea circulând liberă printre noi nu mai are nici o logică, desfiinţându-l pe dumnezeu, ca profesie. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI!

Irlandezii şi scoţienii ăştia au un fel anume de a spune poveştile, şi cu atât mai special când spun poveşti de dragoste. Dacă la americani fericire ţine şi după sfârşitul filmului, la irlandezi şi la scoţieni nu ţine nici măcar cât filmul în sine. Ceva trebuie să ne trezească la realitate, să ne comunice cum stă treaba cu cauza şi efectul. Finalul lui "Tyrannosaur" este întrucâtva unul moralist, de tip Hardy (Thomas, nu Oliver!!!), ajuns la notorietate şi pentru mase prin "Tess". Ai comis-o, plăteşti! NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! La americani când ţi-e lumea mai dragă apare Chuck Norris şi repară nedreptatea, la irlandezi şi la scoţieni apare dumnezeu care face ghiduş cu ochiul, sau doar ţi s-a părut, el fiind mult prea ocupat în acele clipe. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI!

În încercarea de a evita spoilerele să vă mai zic două vorbe despre actori. Impecabili. Fără manierisme, cu trăiri de ajungi să-ţi fie frică să nu fi fost contagioase, cu faciesuri comune şi totuşi... Eddie Marsan este înfricoşător, patologic şi demonic, pe undeva de o excelenţă controlată care îţi va spune că filmul este ireal. Peter Mullan duce mai departe "casta Postlethwaite", prin acelaşi gen de interpretare, însă, în comparaţie cu marele Pete, se pare că faciesul său cu 5 minute mai armonios îi face pe operatori să ni-l prezinte mai mult, ceea ce ne şi dă ocazia să îl studiem mult mai bine şi să ne bucurăm de complexitatea trăirilor. Despre Olivia Colman ce să mai zic. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! Am uitat pentru două ore că e plină cinematografia de femei artificiale, cu silicoane pe te miri unde, cu buzele anormal de expresive, cu ochii retuşaţi şi cu promisiuni lascive că în curând le vom revedea nude prin pictoriale sau pe înregistrări de amatori în timpul actelor sexuale. NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! Olivia Colman este omul de lângă tine, viu şi natural expresiv. Una dintre acele actriţe care şi dacă îţi dă indicaţii în circulaţie stai câteva minute şi te întrebi dacă nu cumva în tot acest timp eşti filmat. Gata cu laudele! NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI!

"Tyrannosaur" NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! Este un film sincer, cu oameni, cei care, nu cred că vom afla vreodată, mulţi ani mai târziu au ajuns să îi înlocuiască. Şi care mai supravieţuiesc şi astăzi, cu dragoştile şi urile lor, profitând că pe pământ nimeni nu le este mai presus. Poate doar nişte marţieni. Cât despre dumnezeu? Vorba lui Joseph, el încă se crede dumnezeu! NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI! NU ESTE UN FILM CU DINOZAURI!

Boicot preselecţii Eurovision 2012 din motive de Fuego

2012-02-08T15:17:00.005+01:00

Gata, am ameninţat de mult, dar de data asta chiar nu mă voi mai uita la preselecţiile româneşti pentru Eurovision. De data aceasta am un motiv serios şi acesta este "manipularea opiniei publice" indusă de TVR. Mai jos veţi putea citi o listă de "recomandări" ale unor interpreţi sau grupuri româneşti care ne-ar putea reprezenta ţara la Eurovision 2012. Aruncaţi un ochi peste ea, după care continuăm.

Aurelian Temisan
Akcent
Alex Velea
Alexa
Alexandra Stan
Alexandra Ungureanu
Alin Vaduva
Alina Eremia
Anamarie Dancs
Anda Adam
Andra
Andreea Banica
Antonia
Blaxy Girls
Bogdan Bradu
Catalin Josan
Claudia Pavel
Connect-R
Costi Ionita
Cristian Sanda
Cristina Vasiu
Dalma
Dan Balan
Delia
Desperado
Directia 5
Dj Project
Dya
Edward Maya
Elena Gheorghe
Ellie White
Fly Project
Giulia
Holograf
Horia Brenciu
Hotel Fm
Inna
Ionut Ungureanu
Irina Popa
Jasmine
Kamelia
Keo
Laurentiu Cazan
Laurentiu Duta
Leo Iorga
Liviu Teodorescu
Lora (Wasabi)
Loredana Groza
Lucia Dumitrescu
Luminita Anghel
Mandinga
Marcel Pavel
Maria Radu
Mihai Traistariu
Miki
Monica Anghel
Mona ( feat Liviu Hodor)
Morandi
Natalia Barbu
Nico
Nicola
Noni
Ovi
Pasager
Pasha
Paula Seling
Pepe
Proconsul
Razvan Krivach
RedBlonde
Silvia Stefanescu
Simona Nae
Smiley
Stefan Banica Jr.
Tabasco
Taxi
Tavi Colen
The Marker
Tica Alexe
Tony Tomas
Tara
Voltaj
Vunk
Zero

După ce ascultă piesa, juriul poate cere compozitorului să înlocuiască artistul care o interpretează cu un nume din respectiva listă. Potrivit regulamentului, dacă acesta refuză, melodia va fi descalificată.

Nu aţi constatat nici o absenţă (una cel puţin) flagrantă din această listă? Atunci vă întreb eu. Unde este Fuego? Tot eu vă răspund. Nicăieri. Nu îl veţi putea găsi nici după numele său din acte, Paul Surugiu. Şi atunci întreb: are vreun rost să te mai uiţi la aceste preselecţii dacă marele artist român cu nume străin lipseşte? Pentru mine NU.

Unde-i Marina Voica, Mirabela Dauer, Angela Similea, Mihai Constantinescu, Ilie Micolov, Gabriel Dorobanţu, Corina Chiriac, Alexandru Jula, unde-i Iris? Unde-i Artaxerxes...

Carmen Şerban este lesbiană fiindcă este sub acoperire (undercover agent for Poliţia Română)

2012-02-08T12:19:00.003+01:00

Iată, domnul a dat un semn. Mi-a îndrumat paşii pe site-ul oficial Carmen Şerban unde am fost întâmpinat de aceste texte. Printre ele, în josul paginii avem următorul mesaj: "mesajele cu caracter nepoliticos şi obscen nu vor fi luate în considerare şi vor fi redirecţionate organelor competente ale Poliţiei Române. " Acum cel puţin mie mi-e clar că Carmen Şerban joacă un rol, pentru a da pe mâna justiţiei cât mai multe drogate sau prostituate specializate pe lesbianism. Ea este Chuck Norris al României şi comisarul Moldovan (Andrei, fireşte!!!) la un loc. Din păcate, deconspirată, de-acum încolo Carmen Şerban nu va mai putea să fie luată drept lesbiană, deci probabil că în curând vom afla că s-a măritat şi că face mulţi copii. Sinceră din fire, Carmen Şerban s-a dat de gol şi a recunoscut, printre rânduri că are buton roşu direct cu Poliţia Română.

Altfel cum vă imaginaţi acest moment? Comisarul primeşte un mail cu fwd cu mesajul "Du-te-n..., sugi..., vrei să mi-o...." şi tot aşa. În mod normal acesta ar trebui să îşi alerteze colegul, dar el, calm mută mesajul în folderul Carmen Şerban, spunându-i tânărului său ucenic care îi admiră calmul "îl pun puţin aici, e de la Carmen".

De asemenea tot din textul de mai sus aflăm că, oricât de mult şi-ar iubi Carmen Şerban fanii, "mesajele cu caracter nepoliticos şi obscen nu vor fi luate în considerare", vedeta nu va pune totuşi botul la invitaţii de genul "suge-mi ciorapii" sau ... Mă abţin cu greu, dar mă abţin să vă redau şi restul mesajelor.

Carmen Şerban nu poate fi lesbiană pentru că e bărbat!

2012-02-08T10:26:00.003+01:00

Lumea a luat-o razna clar. Aflăm pe zi ce trece că nimic nu este ce pare a fi, prin urmare da, pipa încetează să mai fie o pipă, doar Pippa va rămâne Pippa, ceea ce s-ar traduce prin: noroc cu naturelu! Înainte ca ACTA să îşi intre în drepturi, secrete ţinute cu mare stricteţe ascunse în tainiţele inimilor ies la iveală, şi nu o să ghiciţi niciodată unde, la CanCan TV de la KanalD, de unde sunt înclinat să trag concluzia că deja ACTA există în România şi că îşi face treaba, dar şi că providerii de net sunt mână în mână cu CanCanTV. Mai mult, printre angajaţii acestora câţiva sunt fani ai manelelor şi fac demersuri disperate de a scoate de la naftalină manelişti intraţi în dizgraţie.

Aseară am aflat cu stupoare că unica, inegalabila, regina manelelor şi a curelor de slăbire, Carmen Şerban ar fi gay. A căzut cerul pe mine. Toate visele mele erotice în care protagonista, Carmen Şerban cânta în momentul orgasmului "mănânc friptură la grătar fără grijă la cântar, măi" s-au năruit. Am sperat în timpul confruntării televizate între cele două ca Carmen Şerban o va face praf pe micuţa impostoare, însă nu a fost aşa. A recunoscut că a luat-o sub aripa ei protectoare. Că a tuns-o cu o forfecuţă mică, de unghii. În cap, cică. Eu unul m-aş plictisi să tund pe cineva cu forfecuţa de unghii, faptul că Carmen Şerban nu s-a plictisit mă face să cred că în paralel mai făcea ceva. Poate cu cealaltă mână îi făcea pedichiura, cine poate şti? Pe urmă a zis că micuţa nimfetă îi zicea chiar "mama", deci nici vorbă de sex, după care aflăm că Carmen Şerban îşi zice chiar ea "mamă" în relaţie cu cele mai bune prietene ale ei. Cu care doarme împreună în pat. Că sunt prietene, doar, cu prietenii împarţi şi acelaşi pat, la o adică. Noroc că nu sunt prieten cu Fuego, m-a ferit dumnezeu... Of doamne, mare şi atotputernic, scoate doamne nişte dovezi pertinente că Carmen Şerban nu a făcut secs cu micuţa şi dacă a făcut, ascunde doamne cearceaful care mai poartă şi astăzi semnele deflorării acesteia. Pentru că nu e bine. Nu e bine pentru întreaga cultură românească să ne pierdem şi puţinii artişti valoroşi.

Lumea fără Carmen Şerban va fi mult mai săracă şi lipsită de farmec. Muzica, cultura, alimentaţia sănătoasă fără dietele Carmenei Şerban sunt lucruri greu de conceput. Dacă este adevărat, eu unul nu voi mai putea să ascult manele fără să mă întreb: oare nu cumva sunt minţit? Oare nu cumva oamenii ăştia spun lucruri neadevărate. De pildă Guţă. Acum stau şi mă întreb dacă nu cumva Guţă ne minte când zice "sunt frumos ce faţă am de gigoloo0oo, mor femeile, de mine ce mişto..." Sau dacă nu cumva şi Guţă se iubeşte cu bărbaţi. .. O doamne, fă să nu fie adevărat.

Acum mă întreb - pentru că a făcut secs cu o minoră, ca profu de sport, până la urmă, nu? - oare dacă se dovedeşte că e adevărat, o să facă Carmen Şerban puşcărie? O doamne, salveaz-o pe Carmen Şerban, te conjur! Poate că aflăm că Carmen Şerban e transsexuală. E bărbat jos, înţelegeţi ce vreau să zic... Sau e marţian. Deci nu mai poate fi lesbiană. Şi poate nici fata nu era minoră în momentul actului secsual, doar că, din cochetărie feminină îşi ascundea vârsta.

Să ne fie frică, Mutu nu e Gică!

2012-02-07T15:54:00.003+01:00

Una dintre cele mai vechi şi subversive strategii de a legitima un inapt spune că este suficient să îl compari cu unul care nu are nici o legătură cu domeniul în care dobitocul excelează. Ştiu asta şi din proprie experienţă, în copilărie încercând să îmi justific anumite derapaje prin comparaţie cu alţii. Ai mei mi-o retezau spunând: tu nu eşti ei. Prin urmare, o comparaţie între babă şi mitralieră este în egală măsură absurdă dar şi jignitoare pentru babă sau pentru mitralieră, depinde cum privim lucrurile.

Prin cele scrise aici, în gsp aflăm că jurnalistul român contemporan poate scrie orice, devenind formator de opinie instantaneu doar pentru că are acces la marele public. Cu atât mai trist este că nimeni nu îşi asumă răspunderea pentru această statistică, să-i spunem aşa, neasumată. Titlul elucubrantului articol este: "ANUL BRILIANTULUI? Mutu îl surclasează pe Hagi în Italia şi se pregăteşte să-l detroneze şi de la naţională". Aţi citit bine: şi de la. Nu trebuie să citeşti şi restul articolului pentru a înţelege mesajul ce se doreşte transmis: "Hagi a fost întrecut pe toată linia". Noroc cu jurnalistul anonim, că altfel nimeni nu şi-ar mai aduce aminte de Hagi. Dacă însă te ambiţionezi să citeşti tot, iată încă o serie de enormităţi:

- "Adrian e fotbalistul român care a înscris cele mai multe goluri într-un campionat străin. Are 101 reuşite în Serie A, aproape dublu decît a izbutit Hagi în Turcia. În septembrie încep preliminariile CM 2014 şi pînă la sfîrşitul anului se vor disputa patru partide, în care Mutu poate deveni cel mai bun marcator din istoria ”naţionalei”. El are 34, iar Gică a dat 35"

Şi dacă totuşi se întâmplă minunea şi Mutu nu va mai face niciodată parte din lotul naţionalei României la fotbal? Poate îi face Piţurcă o aroganţă, cine ştie?

- "Mutu a fost clar mai important pentru Serie A decît el: are deja 101 goluri în prima ligă italiană, o competiţie în care Hagi a marcat doar de şase ori. Gică a petrecut doar un sezon cu Milan şi cu Juventus ca adversare, faţă de Adrian, care e la al 10-lea sezon în această competiţie. Dar "Regele" n-a dat 101 goluri în toate campionatele străine în care a jucat!"
Clar, Mutu e mai productiv decât Hagi. Vă rog totuşi să uitaţi că acesta s-a eternizat în Italia. La un calcul simplu, Mutu a înscris circa 10 goluri pe meci faţă de Hagi care a marcat 6. Primul fiind vârf, cel de-al doilea mijlocaş.

- "Mai rămîn suspendările pentru cocaină şi pentru sibutramină, în total 17 luni petrecute pe margine, 34 de goluri date la "naţională", cu 5 mai puţine decît are Hagi, pe care încă mai are ocazia să-l depăşească."

Până şi viciul lui Mutu pare că îl propulsează în faţa lui Hagi. Dacă nu ar fi fost suspendat, până acum probabil că îl bătea pe Gică la fundul gol...

Acum înţelegeţi mai bine titlul: Anul briliantului? Aici este vorba despre o profeţie care are şanse mari să se adeverească, mai mari decât sfârşitul lumii pronosticat pentru decembrie 2012. Vrem sau nu vrem, anul acesta Mutu îl va detrona pe Hagi. Mârlanul îl alungă pe Rege. Drogatul îi face vânt autodidactului. Risipitorul îl alungă pe "investitor". Şi mi se pare normal, pentru că Mutu îi mai este superior lui Hagi la încă câteva capitole, voi aminti aici bătaia administrată chelnerului, excluderea din lotul Naţionalei, beţii şi câteva aventuri de prost gust.

Trăim în plin new-age, băieţi. Nu trebuie decât să comparăm aiurea şi ne-am justificat. O crimă ni se iartă uşor, Manson a "efectuat mai multe". Îmi cer scuze pentru derapajul în patetic, dar constat şi eu, cu destulă surprindere, că în societatea din ce în ce mai nepăsătoare în care trăim, sunt valori la care încă sunt sensibil.

Galinofilia - secs cu femei cărora li se face pielea ca de găină

2012-02-07T15:08:00.003+01:00

Cele ce urmează mi-au dat de gândit: "Andrei i s-a făcut pielea ca de găina când a auzit-o pe ea! Puştoaica asta a făcut senzaţie la "Românii au talent" pe o melodie a lui Beyonce! O ieşeancă a făcut publicul, dar şi membrii juriului cu vocea sa incredibilă."

Mai întâi apelez la ajutorul vostru pentru a mă face să înţeleg ce înseamnă "a face publicul". Să facă oare parte expresia asta din familia celeilalte sintagme, mult mai celebre "a face la buzunar"? De ce fac atâta caz de această exprimare? Pentru că e clar ca lumina zilei că autorul articolului a scris acestea încă sub impresia dată de pielea ca de găină a Andrei.

Deşi destule decenii am trăit cu convingerea că se spune "piele de găină", înclin în ultima vreme să cred că în anumite cazuri "piele ca de găină" chiar are un sens. Adică una e să îi spui omului "ai piele de porc" şi alta "ai piele ca de porc". Ultima variantă presupune o expertiză mult mai apropiată, aş spune chiar tactilă. În cazul Andrei, ne obişnuise de ceva mai mult timp că uneori are piele de găină, numai că de această dată, lumea a început să se apropie de acest personaj mundan care este Andra, pipăindu-i pielea. Da, este ca de găină. Şi unde anume este această piele? Chiar pe ea, pe Andra, cu alte cuvinte, cum reiese şi din textul jurnalistic de mai sus: i s-a făcut pielea ca de găina când a auzit-o pe ea. Eu totuşi îmi menţin părerea că ar fi fost mai ok: i s-a făcut pielea ca de găină pe ea când a auzit-o, dar până la urmă, jurnalistul rămâne jurnalist şi nu mă bag eu în viaţa lui...

Totuşi, am o altă curiozitate, de această dată legată de Măruţă, soţul soţiei cu pielea ca de găină. Înţeleg că Andra se transformă doar în cazul emoţiilor puternice. Presupun că secsul produce şi la Andra astfel de emoţii, aşa că mă întreb dacă nu ar trebui să îl considerăm pe Măruţă "galinofil"?

Surprizele mele muzicale pe ianuarie 2012

2012-02-05T22:04:00.005+01:00

Anul ăsta o să încerc ca lunar să vă zic câte ceva despre ce m-a impresionat în fiecare lună, în muzică, și aici nu vorbesc despre noutăți, ci despre cântece care m-au surprins în premieră sau de care mi-am amintit cu multă nostalgie. Așadar 3 piese care m-au impresionat pozitiv și una care m-a scos din sărite.

1. Band of Horses - ”Ghost in my House”
pur și simplu obsedantă, poate și pentru faptul că nu face decât să repete o singură strofă. Dacă nu ar fi fost dezlănțuirea pe chitară, probabil că ar fi fost un total junk, așa cel puțin stau și mă gândesc dacă e scrisă la mișto sau pur și simplu au vrut să scoată în evidență depresia...

2. Taylor Dayne - ”Original Sin”

de o lună ascult aproape în airplay Taylor Dayne, dincolo de uzatul ei hit ”Tell it to my Heart”, care multora dintre cei care ascultau muzică în anii 80 cu siguranță le-a făcut șanț pe creier. Acum câteva luni Dayne declara că industria muzicală a fost nedreaptă în anii aceea cu vocea și talentul ei. Pe mine m-a convins. Sper că nu exagerez foarte mult dacă afirm că vocea acesteia ar trebui pusă pe picior de egalitate cu vocea Tinei Turner... Piesa care urmează, o să râdeți, dar a făcut parte din coloana sonoră a unui film de aventuri, nefiind lansată pe niciun album al solistei.

3. The Drums - ”Money”

scrântiți total, cu versuri la limita truismului cu absurdul, epigoni clar The Smiths. Nici nu știu dacă să mă întristez sau să mă bucur că The Drums s-a desființat după numai 2 albume...

Cea mai tâmpită piesa pe luna ianuarie 2012 este și un nouă. Greg Dully a ”pângărit” o bijuterie de baladă a lui Leonard Cohen, un cântecel vechi, și, poate din fericire, scăpat până acum de coverurile imbecile. Uite că solistul de la Afghan Whigs a comis-o! Până la urmă poate că îl înțelegeam dacă spunea că a luat ”Paper Thin Hotel” de la Cohen pentru că îl urăște pe veteranul baladelor, ajuns acum la 77 de ani, dar să ne explice cât de mult venerează aceste versuri și să sfârșească strivind sub tăvălug toată poezia acestui cântec, asta nu înțeleg. Ascultați ambele variante și decideți și voi! Un ou stricat pentru Greg Dully.

Noul hit Inna: "Aseară ţi-am luat chiloţi şi-acum observ că nu-i porţi"

2012-02-03T11:03:00.004+01:00

Nu, nu îmi vine să cred! Inna fără chiloţi? Aşa ceva nu am mai pomenit şi cred că nici voi. Să o vezi, să ai ocazia să o vezi pe Inna fără chiloţi este una dintre acele ocazii, nouă, celor mai în vârstă ca să spun aşa le-a fost refuzat de pildă, de Nana Mouskouri, pe care cred că nu aveai şansa să o vezi fără ochelari nici măcar sub duş.

Despre Inna oricum umblă vestea, neoficial că este cu chiloţii pe ea chiar şi atunci când îşi schimbă chiloţii, ceea ce, dincolo de orice magie s-ar traduce prin faptul că poartă de-odată două sau mai multe perechi de chiloţi, suprapuşi. Iar acum, faptul că apare fără chiloţi trebuie să reprezinte un semn, o vestire că ceva se va întâmpla. Că Bucureştiul nu se va mai dezgheţa niciodată sau că Steaua nu va trece de Twente.

Să aşteptăm, cu ochii larg deschişi răspunsul la această necunoscută!

O meserie de viitor: comisar ACTA sau IT-ist la furnizorii de Internet sub dictatura ACTA

2012-02-03T08:59:00.005+01:00

Pentru cine nu ştie ce este ACTA (de fapt nu ştie încă) iată câteva detalii:

ACTA apără interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală şi poate impune monitorizarea conţinutului online de către companii private. Acestea pot limita formele de exprimare de pe Internet şi pot împiedica utilizarea patrimoniului cultural al societăţii, în urma sporirii sancţiunilor. Tratatul va avantaja companiile mari şi poate ridica probleme celor cu o cifră de afacere mai mică.

Furnizorii de Internet ar putea supraveghea reţelele proprii, pentru a furniza deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală date ale unor presupuşi suspecţi şi poate utiliza mecanisme de identificare a unor presupuşi infractori.

1. Tratatul A.C.T.A este implementat la nivel GLOBAL
2. Tratatul A.C.T.A nu afecteaza doar continutul website-urilor si le blocheaza accesul la internet ci masurile inainteaza mai adanc penetrand si supraveghind orice trimiti/primesti oriunde pe internet.
3. Cu ajutorul tratatului A.C.T.A furnizorii de internet pot debransa abonatul daca incalca legile dreptului de autor.

Acestea sunt doar principiile de bază, enunţate cât se poate de neutru, pentru ca în realitate situaţia să stea cam aşa:

Furnizorii de Internet obţin astfel libertatea LEGALĂ de a se folosi de orice informaţie pe care abonaţii lor o deţin în calculatoare, sub acoperirea marilor companii care solicită monitorizarea "suspecţilor". Îmi poate garanta furnizorul de Internet că angajatul care îmi va monitoriza mie calculatorul legat la reţea nu este un tip instabil emoţional? Că din dorinţa de a face un ban necinstit nu îmi va fura proprietatea mea intelectuală? Să vă dau un exemplu. Sunt scriitor, am lucrări pe care aştept să le public. De unde ştiu eu că un nebun de angajat la furnizorii mai sus citaţi nu mi-l fură, schimbă pe alocuri topici şi câteva cuvinte şi nu îl publică drept al lui? Sau că un angajat nervos că tocmai a fost pus pe liber nu lansează în eter tot ce poate eu aş vrea sa rămână cât mai personal? Pot să previn toate aceste derapaje, dar pentru asta aş avea nevoie de încă un calculator pe care să nu îl leg la net, aşa că, în clipa când mă hotărăsc să îmi pun Internet ar trebui să fac un calcul financiar în care să intre şi respectivul calculator. Nu mi se pare ok. Nici dacă furnizorii mi-ar oferi pachetul Internet cu un calculator tot nu mi s-ar părea ok, pentru că îi pot bănui şi aşa că mi-au introdus un cip şi că oricum pot avea oricând acces wireless la acesta.

Ca să fie foarte clar, combaterea pirateriei mi se pare benefică şi aş încuraja-o foarte vocal, dacă aş găsi şi soluţii viabile pentru a nu transforma această măsură într-una abuzivă, care restrânge libertăţile la informare şi cultură. În prezent am abonament la câteva site-uri care îmi oferă şansa de a fi la curent cu noutăţile în ceea ce priveşte filmele sau serialele online. Nu downloadez pentru că nu mai are sens, de mult, fiind suficient să le văd. Filmele care cu adevărat mi se par importante le cumpăr în original. La cele româneşti mai ales, avantajul este că oricând am ocazia să mă întâlnesc cu regizorul sau cu actorii le pot cere autograf pe produsul lor, ceea ce şi fac, de aici valoarea în plus pe care consider că o au astfel de "produse". O astfel de implementare cu cap a vizionării online ar reduce substanţial pirateria globală. Dar nu cred că răspunsul trebuie aşteptat de la Big Brother. Nicidecum.

P.S.

Îmi amintesc că în copilărie unii vroiau să se facă poliţişti. Nu securişti sau turnători. Poliţişti. Alţii medici. Nu şpăgari. Medici. Astăzi aflu că unii copii visează să se facă IT-işti în funcţii înalte dezvoltate de luminaţii de la ACTA şi au şi un motiv. Măcar am acces la tot fără să fiu acuzat că fur. Nu IT-ist, ci "watcher". Big Brother. Nu vi se pare că ceva e în neregulă?

Monica Columbeanu crede că animalele nu trebuie tratate ca oamenii!

2012-02-03T06:51:00.003+01:00

Am citit ceva profund aici, mai concret, câte ceva despre umanismul ce o caracterizează pe Monica Columbeanu atunci când vine vorba despre animale. “Aproape toţi am crescut mâncând carne, purtând piele, mergând la grădinile zoologice şi la circ. Mulţi dintre noi am avut un animal de companie, fie un porcuşor de Guineea, fie o pasăre păstrată frumos în colivie. Nu ne-am gândit niciodată la impactul pe care îl au aceste acţiuni asupra animalelor implicate. Nu e prea târziu să facem o schimbare. Consider că animalele nu trebuie tratate precum oamenii, dar s-ar impune să fie măcar respectate, să acceptăm dreptul animalelor la o viaţă decentă, să le protejăm de abuzuri, suferinţe, asigurându- le o bună calitate a vieţii”, ne-a mai spus românca.”

Din fericire pentru neuronii noștri, care ar putea ușpr face implozie, Moni încetează să mai fie abstractă atunci când la mijloc stă o cauză demnă, ca cea de sus și ne oferă soluții pentru a nu interpreta noi aiurea. Deci animalele nu trebuie tratate precum oamenii și pe urmă vine cu explicații care duc în final la un corolar: asigurându-le o bună calitate a vieții. Cu alte cuvinte eu pricep de aici că:

- cu animalul de companie nu faci secs, de nici un fel și în niciun caz nu încerci să faci secs cu un animal încă minor. Vedeți că la animale majoratul se calculează altfel!

- animalului de companie nu trebuie să îi cumperi mașini sau accesorii scumpe, pentru că acesta este legat sufletește de stăpânul său, la nevoie printr-o lesă

- dacă animalul de companie, a fugit de acasă (în aceste momente istorice a început să se mai poarte) nu trebuie să intentezi divorț, pentru că de regulă face asta dintr-un motiv hormonal. Cum s-a reglat se întoarce!

- cu animalul de companie nu mănânci din aceeași strachină, cu aceeași furculiță și pe cât posibil nu te săruți pe gură, în orice caz, nu cu limba

- într-un mijloc de transport în comun nu ești obligat să cedezi locul unui animal, nici chiar dacă acesta este gravid

și cred că ar mai fi destule care scoată în evidență faptul că prea multă intimitate cu un animal de companie strică, ducând la deviații. Ideea este, conform behavioristei Monica Columbeanu, să le oferim animalelor o bună calitate a vieții, eventual dincolo de orice tigaie în care fierbe uleiul încins și, evident, dincolo de orice belire. Să trăiască și să îmbătrânească acolo, demn, netratate ca oamenii, firește, însă bucurându-se de un confort mediu.

Joni Mitchell sau inocenţa vs.experienţa

2012-02-01T18:05:00.003+01:00

Iat-o pe Joni Mitchell cu acelaşi cântec în concert, "Both Sides Now", la trei decenii diferenţă. Dacă aţi văzut filmul "Love Actually" cu siguranţă cu aţi trecut cu vederea minunăţia asta de piesă, cu o interpretare mai aproape de cea din 2000. Ceea ce surprinde este maniera de interpretare. Ascultaţi şi înţelegeţi singuri cum poţi să cânţi acelaşi lucru în două maniere diferite şi să transmiţi de fiecare dată altceva.

Enjoy!

Gabriela Grigoriev jurnalistă de investigaţii ale covrigilor şi primul său articol în limba română

2012-02-01T17:23:00.003+01:00

Gabriela Grigoriev este ziarista de Click care ne explică aici cum a descoperit ea gaura din covrig. Altfel spus, "jurnalista" ne expune un caz de fiţe, cu cuvintele ei, simple, "cazul Andreei Antonescu", fostă Andrea. Iată ce frumos spune, româneşte Grigoriev: "Hăinuţele de firmă, căruciorul accesorizat, marca „Juicy Couture" al cărei preţ ajunge la 400 de euro..."

Al cărei preţ? Întreb şi eu ca să mă aflu în treabă. Probabil că al firmei, aşadar avem de-a face cu o firmă de 400 euro. Dacă se referă la hăinuţe, atunci corect ar fi fost "al căror preţ" iar dacă face acordul cu căruciorul, atunci corect ar fi fost "al cărui preţ" dar în nici un caz al cărei preţ. Poate că totuşi Gabriela Grigoriev e bulgăroaică şi atunci are toate scuzele din lume, ba mai mult ar trebui să îi mulţumim că ne face onoarea să ne fi învăţat limba.

Mai absurd însă este că dincolo de necunoştinţele de limbă română jurnalista Grigoriev este paralelă cu realitatea şi încearcă să scoată fiţele de acolo de unde nu sunt. Să încerci să creezi o psihoză din faptul că bogată sau nu Andreea Antonescu îi cumpără copilului căruţ de 400 euro este un mod ce poate avea succes la marţieni. Noi am cumpărat un căruţ de aproape 1000 euro şi nu din snobism, nu pentru că ne-am fi dorit ca vecinii să întoarcă capul după noi şi să zică "ia uite-i pe chiaburii ăştia". Ca toate investiţiile, un copil este o investiţie. Prin urmare atunci când eşti în măsură să cumperi ceva iei în calcul toate variantele şi evident, nu te zgârceşti la preţ pentru că de regula fiecare produs ţine cam cât face. Un cărucior de 100 euro sigur se va defecta în scurt timp, va fi greu, mămicile atunci când trebuie să se descurce singure se vor opinti pentru a-l trece peste borduri şi tot aşa. Prin urmare, căruţul de 400 euro pe care l-a luat Andreea Antonescu este cu siguranţă unul chinezesc, contrafăcut, care chiar dacă ar avea diamante pe el cu siguranţă acestea nu ar fi svarovsky.

Mă întreb ce a vrut să spună la rubrica EXCLUSIV Gabriela Grigoriev cu vestea bombă a achiziţionării unui cărucior prost. Poate tocmai asta, doar că îi lipseşte din titlu cuvântul "doar". Andreea Antonescu îşi plimbă fetiţa în cărucior de 400 €!

Jimmy Cserkesz, un portret poate prea timpuriu, poate prea binevenit...

2012-02-01T14:51:00.004+01:00

Am fost informat la timp de existenţa acestui "portret", mai concret Akritura a aruncat cu buzduganul şi fusei instantaneu lovit în moalele cheliei de sunete dulci de chitară. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau acum să readuc la viaţă seratele muzicale ale lui Iosif Sava, departe de mine această pornire.

Încerc însă să anunţ lumii că se mai face încă muzică bună în România, cel puţin celor (şi cunosc câţiva, de altfel foarte dragi) care cred că la nivelul ăsta suntem praf şi se va alege pulberea de noi. Din păcate proasta mediatizare şi noul jurnalism a făcut ca nişa să ia locul main-stream-ului. Avem manele şi piţipoance în prime time şi muzică bună la TVR cultural. Culmea, am ajuns în sfârşit să avem jazz, rock şi blues la rubrica "portret", ceea ce spune multe. Probabil că în curând ne vom îngropa muzicile bune în sarcofage de azbest şi, ca să nu facem efect discordant vom lăsa în bibliotecă numai albumele cu Guţă, Vârciu şi Tonciu, devenită peste noapte Cher de România...

Dacă aveţi răbdare, dacă vreţi să vă convingeţi cu ochii şi urechile că România mai are încă valori, ascultaţi "portretul" Jimmy Cserkesz, alături de Petra şi Berti, senzaţionali!!!

Enjoy!

Lichidul galben care l-a supurat sânul stâng al "viespei" lui Ogică

2012-02-01T13:42:00.006+01:00

Poate că nu ar fi rău dacă, biologii români ar răspândi din când în când flyere care să educe populaţia cu privire la animalele înconjurătoare. Trăind în cercul lor cel strâmt materia îi petrece şi noi aicea pe pământ demult n-am luat un zece... O să riscăm să avem factori de decizie care vor striga pisicile cu cuţu-cuţu şi căţeii cu pisi-pisi. Alţii vor crede că taurii sunt cocoşi pentru că au şi ei ouă sau că zebrele sunt cai care şi-au tras puţin sufletul pe băncile proaspăt vopsite ale oraşului. Ogică este argumentul meu în sprijinul educării populaţiei prin mesaje simple de genul: râma nu muşcă, porcul nu se escremează trufe şi, nu în ultimul rând, viespea, dacă nu e albină nu are cum să producă miere, adică "un lichid galben din sânul stâng". Poate că nu aţi aflat la timp, dar Ogică este tutore la o viespe pe care, în urma mulgerii numitului Ogică secretă un lichid gălbior. Iată şi textul:

"Nu am purtat acea bustieră care trebuia să o port, iar Ogică mi-a desfăcut bandajele prea devreme. Mi-a curs şi un lichid din sânul stâng, dar asta este. Sper să îmi revin", a spus "viespea" lui Ogică."

Ceea ce nu pricepe Ogică este că fata cu pricina nu este nici pe de parte o viespe, ci o albină hărnicuţă, care, draga de ea, produce miere, când ţi-e lumea mai dragă. În orice, în perversiunea care mă caracterizează trebuie să recunosc că mi-l imaginez pe Ogică în frenezia anterioară mulsului, cum dă târcoale bandajelor fetei, ca un copil care vânează fundele de la cadourile de Crăciun, în orele dinaintea Ajunului!

De ce mi-a plăcut "Burta balenei" şi de ce nu o citesc pe Iulia Blaga

2012-02-01T09:57:00.004+01:00

Ieri am văzut "Burta balenei", filmul de debut al celor două Ane: Ana Lungu şi Ana Szel şi tare mi-a plăcut, cu atât mai mult cu cât în subconştient eram copleşit de certitudinea că e un film prost, cum de altfel şi zic în presă unii dintre "criticii noştri profesionişti de film". De pildă Iulia Blaga, pe care nimeni nu o contestă ca şi critic, pentru că nimeni nu îi citeşte rubricile. Eu am făcut greşeala asta şi m-am luat cu mâinile de cap la o imensă contradicţie pe care Blaga (critica de film!!!) o promovează în articolul domniei sale: "A existat un scenariu de plecare, dar s-a improvizat mult la filmari si ai mereu senzatia ca mare parte din ce vezi e real. Acest joc cu realitatea e interesant, dar faptul ca trei din cei patru interpreti nu sint actori se simte (si nu numai din dictie), filmul pierzindu-si interesul si in lipsa unei povesti mai structurate si a unei concentrari pe tema." Păi stai aşa că nu pricep! Filmul te face să uiţi că e film şi nu realitate, dar totuşi personajele nu erau actori. După ce am văzut filmul şi eu, pot spune că o mică contribuţie la succesul acestui cine-verite e chiar faptul că actorii nu sunt actori şi că manierismul firesc al absolventului de astfel de studii nu şi-a făcut simţită prezenţa. Atât despre Iulia Blaga, şi aşa, cele scrise aici au mari şanse să apară primele pe motoarele de căutare, atunci când va fi tastat numele criticei.

De ce laud filmul ăsta? Pentru că deşi se vrea un experiment este unul dintre foarte puţinele, dacă nu chiar singurul film naturalist românesc din ultimii ani. Filme naturaliste a mai făcut şi Veroiu ("Adela" de pildă) şi Malvina Urşianu la greu, acesta însă este natural naturalist prin faptul că manierismul a fost de la bun început declarat neavenit. Dincolo de explicaţiile Anei Szel, cum că balena este chiar casa în care s-a născut şi a copilărit, lucru preluat de toţi formatorii de opinie şi atât, meritul filmului este că această burtă prinde viaţă pe peliculă, devenind un actor în sine, şi asta fără nici un fel de balzacianism cinematografic, sau de detalii micro în stil Almodovar. Burta există, balena în splendoarea ei de clădire bucureşteană mâncată de vreme şi plină de farmec există poate mai puţin, şi tocmai acest lucru dă greutate întregii acţiuni (care lipseşte cu desăvârşire). Matca. Viscerele.

Vă veţi mai lăsa pătrunşi, fără nici un efort din partea realizatorilor, de discrepanţa istorică a valorilor şi de inegalitatea acestora. De contrapunctele subtile dar vizibile: un ecran pentru proiector şi un tablou de valoare, un pian şi o claviatură de laptop, cărţile cu raţionamentele lor de valoare şi drama aproape cehoviană a dispariţiei unui amărât de telefon mobil. Iar finalul filmului, despre care paradoxal nu am citit prea multe, are darul de a da un plus de sens ilogicii existenţiale, mai precis un sens lipsit de valoare. Zâmbeşti, pentru că aşa e firesc, zâmbeşti, pentru că până la urmă explicaţiile utile pentru unii sunt totalmente inutile pentru alţii, în anumite momente ale vieţii, iar acestea, repovestite au farmec. Stai şi te întrebi "ce naiba era cu dubioşii ăştia" care îmi spun lucruri atât de personale.Totul se întâmplă, nu-i aşa, pentru că pământul se învârte încă, iar văzuţi din spaţiu, noi, oamenii nu mai părem păduri sau ziduri ci pur şi simplu furnicuţe în mişcându-se în contratimp...

Voi încheia spunând că filmul este unul recomandat de Corneliu Porumboiu, şi nici nu mi-e greu să înţeleg de ce. Se întâmplă în timp real iar poanta de final seamănă mult cu vorbăria de prisos din "A fost sau n-a fost"...

Dacă aveţi o oră la dispoziţie şi un pic de curiozitate, vedeţi-l. Merită!

Iulian Canaf şi Excentric Blues Band în primul concert internaţional Miskolc, Ungaria

2012-01-20T15:14:00.005+01:00

Dragilor, dragelor,

iată marea veste promisă!

În data de 25 februarie 2012, de la ora 20.00, pe scena mare în aer liber de la Miskolc, la invitaţia ICR Budapesta, Iulian Canaf şi Excentric Blues Band vor susţine primul concert în afara României, în prezenţa unui public de minim 15.000 de oameni. După concertul grupului ieşean, de la ora 22.00 va urma concertul trupei maghiare pop-rock Republic, unul dintre cele mai apreciate grupuri din Ungaria în ultimii 20 de ani.

Iulian Canaf alături de Excentric Blues Band va susţine un concert electrizant de circa 60 minute, pentru care au fost alese preponderent piese ritmate, din dorinţa de a ţine publicul conectat la energia sa debordantă şi de a îi face pe spectatori să uite de frigul din luna februarie.

Aşadar Iulian Canaf este Vocea României, deocamdată în Ungaria.

Te-ai logat - eşti administrator de Fântânele în Mureş

2012-01-18T17:40:00.003+01:00

Cred că am descifrat enigma cu Fântânele de Mureş. Jurnaliştii nu au acces la informaţii în această comună, din cauza lipsei vreunui administrator. Probabil că anteriorii administratori au dat bir cu fugiţii tot din cauza paranormalului de Fântânele, prin urmare în prezent se caută un administrator.

Şi nici măcar nu este complicat să devii administrator într-o comună, după cum ni se şi aduce la cunoştinţă în acest anunţ: Pentru a putea fi administrator intr-o comuna trebuie sa va logati! Atâta neică, şi tot nu se învredniceşte lumea să se logheze.

Fântânele, ce mai!

Un nume pentru eternitate - Fântânele de Mureş

2012-01-18T17:12:00.009+01:00

Într-adevăr, după atâta căutat nod în papura unor ziarişti, în definitiv de ţâţe, fofo şi chiloţi, am realizat, cu ajutorul celor de la Arad City Blog că până şi jurnalismul nu este altceva decât o mare, imensă, nesfârşită deşertăciune.

Ce naiba mai poţi spune (vorba de început a lui Segal în "Love Story"...) despre un secretar care este suspendat, fie că el provine din Fântânele sau din Bengeşti Cocâdia? Nimic. Simplu, numele oraşului: Fântânele.

Spui Fântânele şi e suficient. Numele oraşului sinonim cu buricul paranormalului, Fântânele, acest Haven de România (se poartă aceste integrări în natură!!!). Jurnaliştii arădeni reuşesc astfel să facă o sinteză a energiilor şi a întâmplărilor canalizate în frumoasa lor localitate prin simpla rostire a numelui Fântânele. Prevăd de aici o minunată licenţă jurnalistică ce se va concretiza, articol de articol prin simpla rostire a cuvântului Fântânele.

O fată a fost găsită beată într-un şanţ. Fântânele.

Un cetăţean şi-a dat foc la batistă. Fântânele.

O femeie a născut doi copii, fraţi. Fântânele.

A venit primăvara. Fântânele.

Se mărită Veta. Fântânele.

Azi, mi-a curs nasul. Fântânele.

Şi povestea continuă. Nu este nevoie decât de un strop de imaginaţie. Fântânele.

Apropo,iată şi linkul pentru cei care se îndoiesc de bunele mele intenţii. Fântânele!!!

Marian Vanghelie iese din clozet cu ajutorul Oanei Niculescu Mizil

2012-01-18T15:55:00.003+01:00

În imagine: Oana Niculescu Mizil şi trei bărbaţi: soţul ei, Marian Vanghelie (amantul) şi soţul acestuia. De la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, nu mai are nicio importanţă, câtă vreme toţi o au ca numitor comun pe doamna pe care o cheamă ca pe oraş. Poate că importanbţa există doar la nivel gramatical sau lingvistic, dar chiar nu mai contează. Acum, cu acest document în faţă pot să declar mândru că am avut dreptate, da, Marian Vanghelie e gay.

Şi dacă nu mă credeţi, iată ce declară aici chiar Oana Niculescu Oraş: "Atât eu cât şi Marian ne-am separat de soţii noştri şi suntem în relaţii foarte bune cu ei ", a spus Niculescu Mizil pe blogul personal. " Adică ea de soţul ei şi el de soţul lui. Mi se confirmă aşadar bănuiala pe care am început să o am de când l-am auzit prima oară pe Vanghelie rostind chestia aia cu "google". El săracu a rostit corect şi cu mesaj, chiar "cacăl", noi însă ne-am grăbit să interpretăm ca pe "gagăl".

Mai am puţin şi mă voi bate în previziuni cu Carmen Hara! Mi-ar plăcea să o văd pe Hara, cum, la final Champions League cu Rapid, la 3-0 pentru giuleşteni aceasta pronostichează victoria Rapidului. Nu mă interesează că până acum nu a făcut decât să abereze, pentru asta sunt gata să o absolv...

Cine m-a... Gia?

2012-01-18T14:35:00.004+01:00

Nu îmi place Cinemagia, care, în cel mai bun caz ar putea fi un site mediocru de traducători engleză-română! Nu cred că în România câţiva oameni deştepţi şi iubitori de film nu ar putea pune de un website pe care să îl înnobileze cu percepţiile lor personale şi evident, originale. Dintr-un motiv sau altul uite că lucrul acesta întârzie să se întâmple, iar Cinemagia, care îmbătrâneşte sub ochii noştri devine cel mai îndrituit organ în materie. Din nefericire, Cinemagia îmbătrâneşte după ce anterior se ramolise. Oamenii cu păreri sunt cei care animează site-ul şi din când în când apare Columbeanu (Pitbull) cu câte un articolaş vitriolic în stil propriu, din care mai străluceşte, rar, dar străluceşte totuşi, adevărul.

Din dorinţa de a umple serverul şi de a fi la zi cu informaţia, redactorii de aici sunt nişte oameni repeziţi cărora dacă le-o scoţi la înaintare pe trans-secsuala Naomi şi pe trans-nas-oala
Ţonciu vor da iama în prima, pentru că e blondă. Odată pornit un articol pe Cinemagia, aşa rămâne, de parcă le-ar fi frică să le vorbească comatoşilor ca nu care cumva să îşi revină la viaţă şi să îi hărţuiască.

Aşa s-a întâmplat cu Napoleom Helmis-ul de altădată, astăzi Nap Toader şi în buletin, regizorul filmului românesc "Nuntă în Basarabia". Nici până astăzi cei de la Cinemagia nu şi-au reparat greşeala, aşa că îl veţi întâlni aici pe regizor când cu numele de Helmis, când cu cel de Toader.

La "Bela Lugosi...", filmul lui Iepan, situaţia este şi mai jenantă. În româneşte îl întâlnim pe Bela Lugosi, iar în engleză pe Bella Lugosi, un fel de Jack şi Jill la care puţini dintre noi ne-am fi gândit. Deşi dedesubt apare clar scris numele acestuia în română, redactorii site-ului s-au ambiţionat să-l feminizeze, de aici şi bănuiala mea că Naomi are pe site-ul acesta un succes nebănuit.

Sunt gata acum să fac un rămăşag cu voi. Pe cât punem pariu că nici măcar nu îi pronunţă numele [bell:lla] ci [belo]? Vreţi să ştiţi şi de ce? Pentru că în felul acesta maschează cât pot atracţia pe care o nutresc pentru trans-secsuali.

Revoluţia misoginilor: femeia, un instrument, ca şi limba

2012-01-18T10:32:00.005+01:00

Să ne înţelegem, în limba română când e vorba de persoane fizice naţionalităţile la genul feminin se fac de regulă după următoare regulă:
- adăugarea la forma de masculin a sufixului "că", cu, pe alocuri unele vocale de legătură ce le preced.

Exemple: ungur-oaică, chinez-oaică, turc-oaică, român-că (nu românoaică, please!!!), belgian-că, egipteancă, american-că, franţuz-oaică, bulgăroai-că, evrei-că, sârboai-că, nemţ-oaică, ceh-oaică, englez-oaică şi în cele din urmă, spaniol-oaică

Excepţie - adăugarea la forma de masculin a sufixului "ă", ca şi în cazul limbilor ţărilor respective.

Exemple: irlandez-ă, finlandez-ă, slovacă-ă, austriac-ă, portughez-ă, islandez-ă, albanez-ă, danez-ă,

Prin urmare, atunci când vorbim de o persoană fizică trebuie să ţinem cont de această regulă dar mai ales de excepţia care îi stă alături. Vorbim aşadar despre o "doamnă spanioloaică" şi nu despre una spaniolă. Să ne imaginăm cum ar suna: doamna chineză, doamna americană, doamna ungară, doamna română... Bleah...

Iată însă în cele ce urmează, aici, manifestul revoluţionar al celor care vor să ne înveţe că femeia este pe picior de egalitate cu limba, adică un instrument...

Au fost multe frumuseti care i-au cazut la asternut seducatorului actor roman Ion Dichiseanu, una dintre acestea fiind bomba sexy a anilor a50, spaniola Sara Montiel.

Un pupitru de montaj şi nişte americani civilizaţi...

2012-01-17T15:33:00.004+01:00

Iată mai jos un montaj absolut superb, cu vedete de la Hollywood întâlnindu-se în absolut şi cântând împreună "Hello", piesa lui Lionel Ritchie.

Enjoy!

Mihai Trăistariu primul succes în teatru la primul rol - o găină rănită în Amor

2012-01-17T13:47:00.004+01:00

Iată aici dezvăluiri cu privire la primul rol în teatru, încă student fiind, pentru Mihai Trăistariu: "Când a aflat că va interpreta rolului unui sinucigaş, i s-a făcut pielea de găină, nu de alta, dar, pe când avea 20 de ani, şi el a vrut să-şi pună capăt zilelor.

Când i s-a dat rolul pe mână, Mihai deja ştia să intre în pielea personajului, fără prea multă regie, căci, pe când avea 20 de ani, şi solistul a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţă, după ce a fost rănit în amor."

Deşi nu se dau publicităţii mai multe date cu privire la personajul interpretat de Trăistariu, din textul de mai sus am reuşit să identific că ar fi vorba nici mai mult, nici mai puţin despre o găină, dar nu una comună ci una sinucigaşă. O găină rănită în Amor. Amor este o localitate localizată în Leiria, pe litoralul Pinhal în Portugalia, la coordonatele geografice 39° 48' 0" Nord, 8° 52' 0" Vest. Evident că Trăistariu, lipsit de faţa portugheş va fi salvat de costumul de găină, pe care îl va purta cu evlavie până la sfârşitul piesei, când, fireşte, din sală publicul va arunca în el cu propriile sale ouă. Din respect şi numai din respect pentru cât de bine a intrat în pielea personajului.

Cotcotcotcotcotcodaccccc.

Bicentenar Carol Popp de Szathmáry, erou episodic şi în "Zilele regelui" de Filip Florian

2012-01-17T11:55:00.004+01:00

Bicentenar Carol Popp de Szathmáry
Marţi, 17 Ianuarie 2012 18:00
Institutul Cultural Român de la Budapesta(1146 Budapest, Izsó u. 5.)

Cu ocazia a împlinirii a 200 de ani de la naşterea artistului fotograf Carol Popp de Szathmáry Institutul Cultural Român din Budapesta, în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR), organizează o expoziţie omagială cu fotografii originale prezentate de Attila Molnar şi exponate digitalizate, realizate de AAFR. Vernisajul va avea loc în data de 17 ianuarie 2012, ora 18:00, la sediul ICR Budapesta din strada. Izsó nr. 5.

Carol Popp de Szathmáry, pictor, grafician transilvănean, pionier in arta fotografică, s-a născut pe 11 ianuarie 1812, la Cluj şi a trecut în nefiinţă pe 3 iulie 1887 la București. A fost primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român, fotograful oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi al regelui Carol I. În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar după o perioadă de cercetare a făcut şi primele tabotipii. Între 1860-1870, Carol Popp de Szathmary a publicat un volum cu 100 de fotografii care ilustrează, printre altele, întâlnirea lui cu Franz Liszt în Pisa, călătoriile lui în Turcia şi în Rusia etc. Este recunoscut de mulţi specialişti ca fiind primul fotojurnalist de război, fotografiind o perioadă îndelungată Războiul Crimeei. Carol Popp de Szathmáry este considerat ca unul dintre primii 10 fotografi din Europa. Pe lângă Războiul Crimeei, Carol Popp de Szathmáry, a fotografiat şi Războiul de Independenţă (1877-1878). Ziua naşterii sale a fost declarată Ziua Artei Fotografice în România.

Expoziţia va fi vernisată de Ştefan Tóth, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, urmată de o prelegere despre viaţa şi munca artistului, susţinută de Attila Molnár, cercetător al vieţii şi muncii lui Carol Popp de Szathmáry, care va prezenta pe lângă prelucrări digitalizate şi lucrări originale ale marelui artist fotograf.

Expoziţia va fi deschisă între 17 ianuarie şi 29 februarie 2012.

Ca şi curiozitate livrescă, legată de personalitatea şi notorietatea artistului Carol Popp de Szathmáry, mi se pare interesant să postez mai jos, un citat din "Zilele regelui", după mine unul dintre cele mai valoroase şi interesante (nu neapărat ca tramă, cât ca estetism intrinsec al textului) volume de literatură românească contemporană, de Filip Florian, unde se regăseşte portretul lui Carol Popp de Szathmáry. Inedit!

"S-a răsucit tuşind, cu palmele la gură, şi a dat de Carol, nu de prinţ, ci de-un altul, cu privirea şi tandră şi zeflemitoare.
Iar Carol, acela, purta redingotă cu revere late, jiletcă în dungi, cămaşă albă, barbă tunsă rotund, ca un fel de guler, mustaţa tăiată scurt şi ghete cu două rânduri de catarame, avea ochii umflaţi şi fără gene, pieptănătura pe spate, buzele crăpate şi, prin toate trăsăturile lui, o figură de sturz sătul."
(p. 110)

(…)

"Carol, acela, s-a ridicat, a înclinat capul şi a luat-o la fugă, oprindu-se lângă o neasemuită maşinărie fixată pe un trepied robust şi învelită cu furnir de mahon, pe lateralele căreia stătea scris „pictor şi photograf al Î.S. Domnitorului”, oscilând şi el, în alergare, între numele lui adevărat, Carol Popp de Szathmari, şi cel dat de modă şi dichis, Charles Szathmáry."
(pp. 113-114)

Filip Florian – Zilele regelui, Editura Polirom, Iaşi, 2008

Au mai rămas trei zile până la surpriza de vineri!!!

2012-01-17T10:09:00.002+01:00

Dragilor, dragelor, e bine să ştiţi că, în mod normal, vineri după orele prânzului există mari posibilităţi să vă dau o veste interesantă, dacă nu pentru toţi, cel puţin pentru unii dintre voi. Nu pot să vă spun decât că lucrul acesta pe unii îi va surprinde şi pe alţii îi va mulţumi în totalitate. Nu cred însă că va fi cineva totalmente nemulţumit de acest lucru.

Nu pot decât să vă invit să intraţi din nou vineri, după-amiază, dacă până atunci nu o veţi mai face, şi să primiţi vestea bună, prima pe acest an şi sper eu, cea care va deschide seria de surprize 2012.

Pentru că, contrar tabloidelor şi a jurnaliştilor noştri de chiloţi şi ţâţe, lumea este minunată, cu oameni decenţi şi dornici să rămână retraşi, dincolo de paginile foilor cotidiene de scandal.

Pe vineri!

Peturi goale vs. dresuri vechi

2012-01-16T14:51:00.003+01:00

Pornind de aici, de la Simona Tache, vreau să zic şi nicidecum de la specialiştii de la acasă.ro - încă stau şi mă întreb cum e să fii specialist în "dresuri vechi"... am încercat să elaborez şi eu câteva utilităţi pentru peturile de 500, consumate. De fapt, dacă iau în calcul preţul dresurilor şi al peturilor, am tras concluzia că peturile sunt mult mai folosibile decât dresurile, mai cu seamă că cea mai ieftină substanţă dintr-un pet - cred că apa pură - este cu mult mai ieftină decât cel mai ieftin dres, folosit, ba chiar cu ochiurile fugite (cele de fabrică sunt chiar mai scumpe decât cel mai scump pet plin...)

Sfaturile de mai jos sunt însoţite de indicaţii cu privire la importanţa sau neimportanţa dopului, în acest caz, deloc de neglijat.

1. Vrei să agăţi o asistentă medical? Bagăţi-o, bărbate în pet! (Nu se va întâmpla imediat dar ai ceva şanse pe termen lung - invers proporţional cu lungimea mădularului!) De recomandat coloana sonoră Madonna - My baby's got no secret. Fără dop.

2. Vrei să te autosatisfaci? Scoate-ţi mădularul din pet! Fără dop.

3. Vrei să comercializezi paradoxuri cu castraveţi maturi introduşi într-un pet? Bagă castravetele şi aşteaptă să se facă mare. Fără dop, dar merge şi cu dop dacă vrei să îi murezi.

4. Pleci într-o călătorie pe mare şi ai emoţii? Ia un pet. La nevoie introduci mesajul şi îl lansezi la apă. Cu dop.

5. Vrei să nu mai cumperi brad de Crăciun. Strânge toate peturile într-un săculeţ (depinde cât de mare doriţi să fie bradul) de cartofi şi striveşte-le. Un singur set de ghirlande, în interior, chiar la bazele acestuia vă va oferi un brad de Crăciun de neuitat. Cu dop sau fără dop.

6. Vrei să comercializezi lucruri în interiorul unui pet după modelul bărcuţelor construite din scobitori? Nimic mai simplu. Introdu o scobitoare într-un pet. Eşti unicul creator şi comerciant al produsului artizanal intitulat "scobitoarea din sticlă". Cu dop, dacă nu vrei să scapi scobitoarea.

7. Vrei să faci impresie bună, seara, la mare? Introdu-ţi petul în pantaloni. Impresia bună te ajută dar nu îţi rezolvă toate problemele, prin urmare dacă nu "te rezolvi" în seara cu pricina, e bine ca pentru plajă, a doua zi să schimbi plaja. Cu dop sau fără dop, în funcţie de ce îţi doreşti de la impresie.

8. Nu ai şi tu, ca ceilalţi, un pet? Ia petul, pune-i lesă şi ieşi cu el în lume. Acum un secol ai fi fost ridicat de nişte domni prietenoşi îmbrăcaţi în alb, astăzi s-ar putea ca în câteva zile să descoperi că ţi-au furat şi alţii ideea. Cu dop sau fără dop, depinde de natura anotimpului: secetos sau umed.

9. Te duci cu copilul la mare şi nu ai bani de colac? Înconjoară-i peturi de jur împrejurul trupuşorului său firav. Imediat vei înţelege că un colac ar fi însemnat bani aruncaţi. Cu dop, dacă doriţi să nu aruncaţi banii pe reanimare.

10. Vrei să întinzi coca şi nu ai sucitor? Foloseşte cu încredere un pet! Cu dop.

11. La pescuit ţi s-a rupt mulineta? Înfăşoară firul pe un pet şi MULINEAZĂ. Fără dop, şi mai ai nevoie de un băţ pe care să îl introduci în orificiu, dacă nu vrei să introduci altceva...

12. Eşti la prins de canguri şi nu ai lasou. Leagă două peturi pline cu lichid între ele prin intermediul unei sfori. Acum aruncă! Cu dop. Necesită lichid.

13. Eşti într-un tren de noapte, singur în compartiment şi te trece. Nu poţi părăsi cabina de teamă să nu fii furat de ciudaţii de alături. Scoate mădularul şi uşurează-te în pet. Acum ţi-ar trebui poate un pet mai mare. Cu dop dacă vrei să uiţi civilizat sticla printr-o gară, fără dop dacă eşti dispus să deşerţi conţinutul din mers, pe geam.

14. Vrei să le dăruieşti prietenilor un vin comun, de masă în sticle deosebite? După ce în prealabil înmoi petul gol într-o soluţie de aracet, învârte-l ca pe sucitor prin diverse chestii. Ai obţinut o sticlă ornamentală. Cu dop dacă nu vrei să oferi în dar sticle ornamentale cu aracet. Ulterior poate fi dăruit şi gol, pe post de vază.

15. Eşti pe stadion şi nu poţi produce un zgomot prea mare? Foloseşte petul gol pe post de vuvuzelă. Dacă te confundă lumea cu Gheorghe Zamfir ţi-ai cam luat-o, însă s-a constatat că din ce în ce mai puţini îşi mai amintesc cine este acest personaj. Fără dop. Cu dop rişti să fii confundat cu un tip cu inflamaţie gingivală acută.

16. Vrei să te faci acvarist şi nu ai bani de acvariu. Pune un pui de peşte mic gapii într-un pet. Fără dop dacă vrei să creşti un peşte viu.

17. Vrei să atenţionezi piloţii de avioane cu privire la înălţimea sârmelor telefonice? Urmează construcţia de la punctul 12 şi arunc-o spre cabluri. Dacă dobori păsări ai grijă să fie porumbei. Ciorile sunt mai nou protejate. Şi dacă e totuşi cioară, vopseşte-o. Cu dop.

Pe moment atât, suficient ca să vedeţi că petul gol bate la fundul gol dresul vechi. Dacă mai golesc câteva peturi revin.

Circul nostru vă (re)prezintă...Irinel, Sânzi sau pornoziarista?

2012-01-16T14:00:00.004+01:00

2012 începe în România ca de obicei, cu spectacolul de rigoare, garantând distracţia ce va să vie. Dacă iau în calcul faptul că ar trebui ca acest an să fie şi ultimul pământesc, atunci cu atât mai mult va trebui să lăsăm hedonismul să ne abunde şi să îi dăm curs, la orice pas. Pentru moment, mă las purtat puţin de perspectivele electorale pentru Primăria Bucureştiului, care au toate premizele să ne scoată din letargia şi apatia mersului la vot. De data asta suntem invitaţi să ne transformăm oraşul într-un reality show, lucru inedit pentru cursele electorale anterioare. Au mai încercat să ocupe scaunul cu pricina câţiva ciudaţi şi îmi vine în minte automat Mudava (mai ştie cineva ceva de el???), dar parcă o cursă mai atrăgătoare ca cea din acest an nu ne-a mai fost dată vreodată.

Pentru cei care nu ştiu, până acum şi-a anunţat candidatura, în ordinea numerelor de la chiloţi Irinel Columbeanu, Sânziana Buruiană şi Ioana Popescu - mai lesne recunoscută de mase drept "pornoziarista" - evident, ziaristă al cărei mentor este nimeni altul decât marele filozof Fofocle. Simpatici şi irezistibili, cei trei par desprinşi dintr-un sitcom cu personaje de la circ. Măscăriciul, Ţâţe şi Fofo - acestea sunt numele lor de scenă.

Măscăriciul şi-a anunţat mai întâi candidatura în faţa web-cam-ului personal, din bucătăria conacului la adăpostul căruia elaborează mari idei populare. Cine ar fi crezut că e ceva serios în clipa aceea. Eu. Pentru că Domnul Domnul, urmare a marelui meu entuziasm a deschis filmuleţul cu pricina pe android, după care, speriat s-a grăbit să închidă. Viralul Irinel însă s-a impus rapid, refuzând să se mai închidă. Deşi ieşit din program, Irinel Columbeanu continua să declame. Grav-gravisim. Mi-e teamă că la fel va fi şi în cabine de vot. Pui ştampila pe Irinel dar fugi cu ea acasă, pentru că eşti dominat şi subjugat de o iubire ieşită din comun. Apoi, cam ca maniacul ăla din mijloacele de transport în comun începi să pui ştampila aiurea, unde nimereşti. Pe sânii şi fesele doamnelor - approved by Irinel. Pe ziduri şi în zonele fără blană ale animalelor de casă. Dacă ai animale antialergenice, adică chele, peste tot. Pe mobilă, pe cărţi, pe televizoare şi monitoare. Trebuie într-un fel să consemnezi acest moment, aşa că astfel îţi poţi aminti tot anul de gestul tău nechibzuit. În orice caz, Irinel este pentru moment cel mai serios candidat, acesta neezitând să se afişeze şi în piaţă aseară alături de manifestanţi. Chiar dacă pentru moment din măscărici nu a fost scos acesta simt eu că nu se va lăsa cu una cu două. În orice caz, cred că are totuşi nevoie de un consilier de imagine care să îi explice acestuia că nu are nicio şansă să fie votat de marea majoritate a electoratului câtă vreme se afişează în mijlocul acestora în haină de blană. Poate chiar şi de un consilier de imagine facială, care să îi propună un uşor lifting total.

La Sânzi nu am prea multe de spus decât că, umblă zvonul că aceasta ar dori să candideze într-un mod inedit, luând exemplu de la neo zeelandeza Tine Beznec, de doar 23 anişori, cea care pentru 8135 dolari şi-a scos spaţiul publicitar de pe fund la licitaţie. La fel cică ar face şi Sânzi, dar cu fundul. Se zvoneşte că este gata să îşi tatueze numele electorilor pe ţâţe... Aceasta va reprezenta partidul blondelor...

Şi nu în ultimul rând Ioana Popescu, ziarista de fofo. Acesteia îi prevăd şanse realmente mari dacă va şti cum să se impună. Sunt convins că o primăriţă care îşi va satisface toţi electorii este o contracandidată puternică pentru toţi cei înscrişi în competiţie, totul stă prin urmare numai între picioarele acesteia. Este sau nu dispusă să satisfacă electoratul.

Prevăd în curând o nouă candidată, care s-ar putea spune că are ceva din toţi aceştia, ceea ce înseamnă că ar avea prima şansă. Rouge. Rouge este singura care te poate face să râzi şi să plângi concomitent. Să îţi tai mâna dreaptă cu satârul. Să te autotrepanezi. Să îi asculţi muzica la nesfârşit în air-play şi să eradichezi manelele. Rouge este cea care te poate face din om neom. Până la urmă cred că acesta este candidatul ideal, cel sau cea care reuşeşte să cunoşti mai bine animalul din tine. Cu defecaţia în public e mai rău. Cel puţin la băieţi pare puţin mai simpluţ, e suficient să ducem puţin în spate unul dintre picioare. Un fel de cumpănă, însoţită însă de un cristalin şiroit de pârâu. Cu timpul reflexele necondiţionate pot şi stăpânite. Cu timpul, adică până la următoarele alegeri când următorul candidat ne va familiariza mai mult cu figurinele modelate din mucuşi...

Mandy Patinkin - darnic şi explicit!!!

2012-01-16T10:31:00.004+01:00

Dragilor, cu scuzele de rigoare pentru zgârcenia la scris cu care am început noul an, o să vă explic pe parcurs despre ce e vorba - vă invit să vedeţi două "episoade" din Q&A la care răspunde Mandy Patinkin, unul dintre actorii mei preferaţi fanilor. Le-am descoperit de curând şi mi s-au părut superbe, aşa că m-am gândit să vi le împărtăşesc.

Enjoy!

Anul nou a început cu un mic pariu pierdut

2012-01-12T21:35:00.004+01:00

Când ați pierdut ultima oară un pariu? Când v-ați dorit ultima oară să pierdeți un pariu? Vă întreb toate lucrurile ăstea pentru că mie mi s-au întâmplat chiar astăzi. Nu am crezut o clipă că l-aș putea pierde, așa se și explică de ce am acceptat nepăsător miza.

Dar să vă spun mai bine ce aș fi câștigat eu. Doamna Doamna ar fi trebuit să facă, în apropiata noastră vacanță acasă ca o cioară, mai precis cacaaaaaaaaa ori de câte ori i-aș fi făcut semn. În public, între noi, fără nici o opreliște. Credeți-mă, știu ce spun, nu există cioară mai nostimă decât Doamna Doamna făcând cacaaaaaaaaaa.

Apoi a venit rândul ei. A avut două variante. Prima ar fi fost să port în public un tricou cu Justin Beaver... Care ar fi fost problema? Am văzut tricouri mai penibile decât unul cu Bivăr.

Cea de-a doua variantă era perversă. Trebuia să votez, la apropiatele alegeri pentru primăria Bucureștiului cu Columbeanu. Și totuși, parcă între Columbeanu și Sânzi (dacă nu știți cine e nu vă bateți capul să aflați, nu merită) parcă Irinel e mai funny, un fel de Mickey Mouse suferind de piticism și nanism hipofizar.

Am pierdut, prin urmare va trebui să execut în primăvară porunca. Nu vă spun care a fost aleasă, însă v-aș ruga să nu aruncați cu roșii într-un bărbat decent, trecut de 40 care poartă tricou cu JUSTIN BEAVER. Nu de alta, dar nimeni nu are nicio vină pentru pariul meu pierdut...

Bradul nostru leat 2011

2011-12-28T20:17:00.004+01:00

Dragilor în primul rând vreau să vă urez Sărbători Fericite și un an nou minunat. Ca în fiecare an vă prezint bradul nostru, care, deși nu e înalt, cum îmi doresc de fapt, este impecabil de simetric, nu ca cel de anul trecut, cel mai des de până acum dar totalmente diform.

Și anul acesta am avut ceva peripeții cu bradul. În comparație cu anii trecuți când în ajun de Crăciun dădeam iama în Kika să luăm globuri cât mai personalizate, anul acesta am hotărât că avem destule și nu mai are rost să investim în așa ceva. La fel am făcut și cu ghirlandele de becuri. Prin urmare, odată bradul înfipt în picior am început să ne agităm cu adusul cutiilor cu globuri. Surpriză mare, enorma cutie de pantofi care găzduia globurile cu adevărat de sticlă, și beteala, și aripile de îngerași și ciupercuțele dispăruse cu desăvârșire. Dispărută este ea până în ziua de azi. Credem că în graba mare cu mutatul, pe lângă alte lucruri pe care le-am considerat inutile și le-am ”donat” proprietăresei rapace se număra și aceasta cutie pe care chiar nu am dorit să o dăruim. La fel am făcut și cu câteva seturi de beculețe. Din ce aveam am împodobit bradul cu 5 seturi dintre care unul e perfect dar nu flicăie, altul e perfect și flicăie dar cam cum dădeau lumină lanternele acelea de buzunar din anii 80 cu agățătoare de pix, al treilea de la un moment dat este întrerupt, al patrulea și al cincilea sunt perdele și ard verde albastru, respectiv roșu portocaliu. Împreună fac o perdea perfectă. Așa se explică de ce bradul nostru de la brâu în jos este stins. De asemenea aici mai contribuie și lipsa de globuri, aceasta gândită îndelung, din dorința de a ne ține piciul cât mai departe de brad.

Anul ăsta în schimb nu lipsesc din brad saloanele (bomboanele de salon), cele pe care în copilărie după ce le mâncam le împachetam la loc spre disperarea părinților noștri în căutarea dulciurilor și artificiile.

Ca și în anii anteriori, este cel mai frumos brad pe care l-am avut vreodată.

La mulți ani, dragilor, un Crăciun luminos și un An nou plin de voie bună.

Vocea României - Papaia 2011, sub patronajul "Companiei de artişti Dorian's Art"

2011-12-22T16:58:00.006+01:00

Să vă arăt ceva din cale afară de interesant: Iată textul de prezentare de pe contul de Facebook al Companiei de artişti "Dorian's Art", condusă de nimeni alta decât Dana Dorian, sfetnica din echipa Loredanei.

In virtutea unei pregatiri profesionale desavarsite, Compania de Artisti a inclus, inca din anul 2005, in modulul principal de Canto, cursuri de teorie muzicala, improvizatie muzicala, improvizatie teatrala, miscare scenica, dictie si simulari de interviuri cu presa. Anual, Compania de Artisti organizeaza cantonamente de studii in locatii din Brasov, Fagaras sau Constanta si auditii cu public si invitati din media si show-biz.

Address Str Cuza Voda nr 100, Bucharest, Romania · Get Directions
Phone Add Telephone Number
Website http://www.companiadeartisti.ro/

Founded 2005
Adu-ti doar talentul si ambitia! De restul ne ocupam noi!
Awards In 6 ani de existenta, Compania de Artisti a oferit scenei nume implicate
deja in fenomenul romanesc muzical:
* Rocca (trupa Firma, nominalizata la MTV EMA Best Romanian Act din 2004 și MTV RMA Best Rock Band din 2005),
* Alex Vasilache (trupa JukeBox care, din 2006 trupa face parte din echipa
emisiunii “Cronica Carcotasilor” difuzata de Prima TV),
* Alin Pascal (Alin Pascal Band, trupa contractata pentru emisiunea "La strada" la B1 TV),
* Florentina Ciuna (trupa Chicanos),
* Ioana Picos (actrita, actualmente inclusa in distributia cele mai noi productii Media Pro Pictures, "Iubire si Onoare"),
* Dragos Chircu (trofeul Mamaia 2006)
Products Compania de Artisti a lansat de curand doua albume ale celor mai talentati absolventi ai sai: Classmates 1 si 2 - si am inteles ca urmeaza 3 si 4. Cum ar fi sa apari si tu cu o piesa, pe unul dintre ele? :-)
Email office@companiadeartisti.ro

Nu vi se pare ciudat că "îngeraşul" a nimerit chiar în echipa Loredanei, cea consiliată de omul care l-a lansat în 2006 pe Chircu spre Mamaia, pe care a şi câştigat-o? După cum scrie şi în prezentare, de restul se ocupă ei, Dana Dorian şi compania, şi încep să cred că o face ca o adevărată profesionistă...

And the winner is...!

Profesiunea de credinţă a unui redactor de ţâţe mari

2011-12-22T13:59:00.006+01:00

Pentru că tot am vorbit înainte despre redactorii de nişă din presa românească, m-am gândit să intru puţin în intimitatea poate a celui mai prezent jurnalist din presa noastră tabloidă: redactorul de ţâţe mari. Cum încă nu mi-am făcut timp să mă infiltrez, am raţionat pe cont propriu, şi pentru o vreme am bănuit că de fapt sunt două posturi pentru două specializări distincte: redactorul de ţâţe mari şi redactorul de ţâţe mici. Dacă sunteţi puţin atenţi pe tarabe, în piaţă, veţi observa că la alimente, în general, se pune mult preţ pe distincţia mare-mic. Ouă mari şi ouă mici cu clare diferenţe de preţ. Ceapă mare şi ceapă mică. Ca să nu mai spun de măsline: mari-mici, pe lângă faptul că marile şi fără sâmburi golesc buzunarul. Suntem genetic programaţi să catalogăm toate cele înconjurătoare după mare sau mic, vezi o replică deja devenită celebră a lui Mo: "dar ţâţe mari...?". Prin urmare ar fi fost logic să existe şi un redactor de ţâţe mici. El nu există. Dacă veţi fi încă o dată puţin atenţi în redacţiile ăstea o să găsiţi un tip, care stă de regulă izolat de ceilalţi, cu dioptrii mari, fund de sifon. El de fapt are ochii în regulă dar este obligat de angajator poarte aceşti ochelari pentru a vedea ţâţele cât mai mari. Dincolo de acest compromis el este acceptat de colectivitate, ba mai mult, este cel puţin la fel de agramat ca şi ceilalţi colegi ai săi de la Ţâţe Mari. Articolele scrise de acesta pot fi recunoscute prin tonul retoric desprins chiar din titlu: "unde îţi sunt ţâţele, Cutare?" sau "ţi-au intrat ţâţele la ocean, Cutare". Aceste articole îl legimitează pe autor în rândul clasei sale.

Aşadar vorbim aici despre redactorul de ţâţe mari. Cum îl recunoşti în societate? Cam tot la nivelul ochiului, interpelându-l. Îţi vei da imediat seama dacă vorbeşte cu femeia de tine sau cu femeia din tine sau cu ţâţele tale. De asemenea, dacă contactul vizual este imperfect, acesta mai poate fi identificat în cârciumi. Clientul care cere vin de ţâţa caprei este redactorul căutat. În comparaţie cu munca colegilor săi de redacţie, redactorul de ţâţe mari munceşte mai puţin, aparenţele asigurându-i de cele mai multe ori fondul articolelor, în comparaţie cu redactorul de cadavre, care are ceva investigaţii de făcut. Un caz similar cu al său este cel al redactorului ginecolog care înglobează aici atât pe redactorul de graşi, pe redactorul fofolog (tipul supranumit şi Fofocle, filozof vaginal), cât şi pe cel futurolog. Acesta din urmă poate fi identificat după predicţiile care îi scapă, şi care trimit presa sa într-o nouă dimensiune: a culorii, a eredităţii şi a apartenenţei... Dar despre aceştia, altă dată.

Canaf, apostolul altruist al blues-ului - acum şi în format clubbing

2011-12-22T12:53:00.006+01:00

Muzica bună este o religie. Dacă te pierzi în ea, dacă îţi laşi minţile la intrare iar atunci când ieşi la lumină realizezi că în lipsa ta lumea s-a schimbat atunci pe bună dreptate devii un apostol al ei. Aflu că Iulian Canaf s-a declarat un "apostol al blues-ului". Până la urmă, să îţi declari apartenenţa la ceva este un risc major pentru cealaltă parte, pe care din acel moment o înlături. Să fii apostol al blues-ului înseamnă prin ricoşeu că îţi vei dedica toată viaţa ta blues-ului. Nu vei fi niciodată foarte bogat, poate că nici măcar nu vei fi bogat vreodată, însă îţi vei sluji cum trebuie religia. Nici nu am prea auzit de foarte mulţi blues-mani bogaţi, cel puţin pre-mortem. Să te înrolezi în armata de îngeri a blues-ului înseamnă să renunţi, ca în orice trecere la angelism la dimensiunea ta mundană, profană. Este până la urmă un manifest pe care îl lansezi o dată pentru tine şi liniştea ta interioară iar ulterior pentru ceilalţi care ar îndrăzni să te atragă în celelalte tabere.

Iertaţi-mi confuzia, dar am aflat recent că Iulian Canaf tocmai a înregistrat un featuring pentru Ruby, mai precis 48 de secunde în care cântă, uşor funky "rock da beat/ rock da night". Ruby, pentru cei care nu ştiu, am aflat şi eu astăzi, este o "cica latina" de Dobrogea, de douăzeci şi ceva anişori, care cântă muzică de categoria bumţa-bumţa. De fapt mi-e neclar cât anume cântă Ruby, care este dezideratul muzical al acesteia, dar mi-e foarte clar că intenţia ei principală este să "bring the sexy back". Sexy, sexy şi trei frecţii. E posibil ca scopul ei în viaţă este să o depăşească prin faimă pe Inna şi la asta lucrează intens. După ce am ascultat sample-ul de studio cu Canaf m-am întrebat dacă e bine sau rău ca după prestaţia de excepţie din concurs să aleagă featuringurile timpurii, ca să nu mai zic de faptul că s-a cam dezapostolit. Nu sunt încă foarte sigur, însă un lucru e clar: se simte că Iulian Canaf nu are manager. Dacă ar fi avut altfel ar fi stat treaba, probabil că acesta ar fi aflat mai întâi de la solist care îi sunt priorităţile în viaţă. Vrea să se îmbogăţească într-un an-doi şi să dea pe dinafară de bani, dar renunţând la blues-ul pur, sau vrea să trăiască momentan binişor şi în timp să poată face ceea ce îşi doreşte cel mai mult în viaţă, la adăpost financiar? Pe urmă ar fi urmat planul pe următorii 5 ani. Aşa însă, Canaf îşi poate alege singur viitorul. Ceea ce a şi început să facă. A ales un featuring pentru cluburi.

Giastin Bivăr featuring Muddy Waters. Tila Techila featuring Nina Simone. Mailii Sairăs featuring Billie Holliday şi nu în ultimul rând Selena Găomez featuring B.B. King şi Howlin' Wolf laolaltă. Totul este doar un exerciţiu de imaginaţie, nimic mai mult. Oricum, lumea nu va fi nici mai bună, nici mai rea, va rămâne la fel... Destul de veche şi de previzibilă...În orice caz, pe 26 decembrie, seara, Canaf va cânta în Queens, în Iaşi. Dacă vine şi Ruby la concert poate se lasă şi cu jam session...

Presa românească liber(tină) faţă cu Revoluţia

2011-12-21T21:52:00.007+01:00

Astăzi 22 decembrie se împlinesc 22 de ani de la declanşarea revoluţiei. 22 cu 22, oare nu e vreun semn, ceva preapocalipsă? Evident, diseara la orele 22.22 se va produce marea catastrofă. O să am grijă să fac ceva simplu la această oră pentru a nu fi prins în offside, eventual cu pantalonii în vine. O să stau probabil în fund pe canapea sau o să-mi curăţ un pomelor, fruct exotic alintat de mine deseori cu apelativul de Pamelo. Pentru că nu ştiu însă ce îmi rezervă ziua de mâine scriu de astăzi postul despre Revoluţie, de fapt am să spun verde în faţă ce mă doare şi ce nu, lucru mult mai greu, din moment ce ne-am învăţat ca ceea ce nu ne doare să nu prea prezinte importanţă.

Se spune că tinerii români care şi-au dat viaţa în decembrie 89 ar fi făcut-o de pomană. Nu sunt de acord cu aşa ceva şi mi se pare jignitor să mai trâmbiţăm astăzi prostia asta. În schimb sunt de acord că anumiţi oameni ar trebui să treacă zilnic pe la mormintele lor şi să le mulţumească pentru că prin gestul lor i-au scos din anonimat şi le-au oferit o şansă la care nici nu puteau visa.

Teroriştii de pildă au avut atunci în decembrie şansa să iasă în faţă. Unde până atunci stăteau tacticoşi cu picioarele pe calorifer şi îşi curăţau un măr (iar eu astăzi curăţ la pamelo), dintr-o dată s-au văzut nevoiţi să uite letargia. uită letargia (uită nostalgia) nu mai lăcrima (nu mai lăcrima), cântă întotdeauna (cântă întotdeauna) primăvara ta (primăvara ta). În paranteză găsiţi refrenul Corinei Chiriac, rostul acestuia fiind să evidenţieze mai multele voci din incintă, că doar şi teroriştii au fost mai mulţi... Tot ei, teroriştii, au scris în acele zile marea carte a terorismului. Speriaţi de hotărârea tinerilor români aceştia au hotărât că "decât să ne terorizeze ei pe noi mai bine să îi terorizăm noi pe ei". Ştiţi cum stătea treaba de fapt cu teroriştii ăştia? Rolul acestei clase este unul de stand-by. Ei există, dar în mare parte nu fac nimic. Ca mucii. Trebuiau să iasă în stradă tinerii ca să îi sufle pe ăştia odată şi definitiv.

Cealaltă categorie care ar trebui să ridice câte un monument în faţa fiecărei instituţii în care lucrează este o anumită parte a presei, foarte libertină. Această categorie este compusă din: redactori de ţâţe, mici şi mari (contrar Simonei Tache care crede greşit că nu există decât redactori de ţâţe mari), redactori de chiloţi (forme, culori şi motive), redactori de fără chiloţi (aici trebuie incluşi şi câţiva esteţi pubieni), redactori de violuri, redactori de cadavre şi vomă (ăştia de regulă se transferă dintr-o parte în alta), redactori de graşi şi de slabi. Oamenii ăştia, nu mă voi mai repeta, nu aveau ce căuta în presa românească înainte de 89. Primul astfel de vizionar a apărut în zilele acelea friguroase de decembrie, când, uitându-se la televizor a înţeles că publicul îl vrea atât pe Florin Piersic cu fular alb şi steguleţ cât şi pe Victor Rebengiuc cu sulurile de hârtie H. Că de fapt vrem artişti.

Tot atunci a apărut şi categoria de redactori "demitificatori". De fapt ei au apărut prin ianuarie, când au început să ne explice cum că anumiţi tipi prezenţi la tv în decembrie nu au ce căuta mai întâi pe sticlă. Pe urmă şi-au extins teritoriul, ajungând şi în vieţile lor personale. Şi i-au rezolvat.

Tinerii noştri au murit în decembrie ca să fim liberi, nu libertini. Ca să ne cunoaştem valorile, care, sub comunism erau închise în celule de azbest şi exploatate. Astăzi am ajuns să nu le mai cunoaştem. Aproape că nu îmi vine să cred că România este o ţară în care nimeni nu mai reprezintă un simbol pentru casta sa. În afara de jurnalişti nu mai există nici o altă breaslă care respectă întru totul deontologia. Astăzi eşti erou, mâine demitificatorul îţi scoate cadavrele din dulap. Toţi medicii din România sunt pătaţi de veleitarism, toţi artiştii noştri au dereglări sexuale, toţi fotbaliştii noştri sunt nişte drogaţi sau cel puţin agramaţi, toţi popii ortodocşi sunt fie homosexuali, fie pedofili, fie foşti fotbalişti. Lucrul ăsta te face, ca român, să îţi pierzi încrederea în semenii tăi iar România tinde să devină o utopie luxuriantă, în care surprizele te aşteaptă la tot pasul.

Fiul meu creşte în străinătate, însă îl aducem cât putem de des în România. Pentru că aici este locul în care se poate petrece orice. Este locul unde îţi cunoşti vecinii şi unde, prin urmare poţi fi oricând escrocat sau furat pe faţă de aceştia, unde nu îţi trebuie programare ca să îţi vizitezi părinţii, eventual la masă, unde arbitrii de fotbal inventează penaltiuri şi nu păţesc nimic, unde dacă ai o sârmă rezolvi aproape orice defecţiune, unde poţi face oricând glumiţe rasiste sau homofobe şi iar nu ţi se întâmplă nimic. Îl vom aduce pe fiul nostru în România, ca să înţeleagă libertinajul pe care ne-au dăruit-o tinerii aceia, în decembrie, pregătit să îi explic fiecare diferenţă vizibilă de comportament pe care o va sesiza aici. Îl voi aduce în România ca în safari, ca în croazieră, ca într-o excursie pe Marte, pentruca scăzând din libertinaj rigoarea şi rigiditatea occidentului să înţeleagă mai bine ce este aceea libertate. Linia din mijloc. Linia IMAGINOT.

Nu ştiu dacă pentru asta au luptat tinerii care au plătit cu viaţa în 89, dar cam aşa arată România astăzi. Plină de jurnalişti de nişă, care îşi recunosc ca profesiune de credinţă "murdărirea". Scormoneala. Rânirea. Desfundarea. Vidanjarea. Spoiala....

Pe de altă parte, nici nu pot decreta acum că morţii noştri din decembrie ar fi urât manelele şi şi-ar fi dorit o Românie cazonă şi rigidă, lipsită de farmecul neprevăzutului...

Dumnezeu să îi odihnească măcar pe ei, că presa noastră de scandal stă trează!!!

Top 6 laic - Ia colinda neamule, de la alte neamuri, ler...

2011-12-21T17:05:00.011+01:00

Dragilor, cum vin sărbătorile şi cum, se pare, că luăm o mică pauză de la muncă m-am gândit să vă ofer topul celor câteva "colinde" profane, care an de an mă ajută să simt Crăciunul altfel.

Să începem, ler.

1. Jona Lewie - Stop the cavalry

De fapt cred că e vorba despre "stop the calvary"... E colind doar prin toba de little drummer boy şi eventual prin sentimentul ce rezultă din spleenul înstrăinării. Am zis-o pe asta. În orice caz, Astăzi am băgat în air-play Jona Lewie...

2. The Pogues şi Kirstie McCall - Fairytale of New York

Ideea principală, chiar dacă exprimată în cheie sordidă este că nimeni nu are voie să fie singur. Sunt de acord cu asta. Probabil că din acest motiv, în preajma sărbătorilor Hruşcă se întoarce în ţară. Ca să îi ţină de urât lui Fuego, ler.

3. Band Aid - Do They Know It's Christmas?

Fiindcă de fiecare dată când o ascult vibrez la textuleţul lui Bono care zice: "well tonight thank God it's them instead of you", fiindcă, n-aşa?, de Crăciun suntem cu toţii mai buni.

4. Chris Rea - Driving Home for Christmas

Pentru că o consider varianta "estivală" a unui alt şlagăr drag mie şi românesc, pe deasupra. "Plec la mare", al marelui, uriaşului blând Ilie Micolov. Ideea e aceeaşi: un tip stă la volan şi aberează.

5. Queen - Thank God It's Christmas

Pentru că e Queen...

6. Tom Waits - Christmas Card from a Hooker in Minneapolis

Pentru că avem aici un cântecel râsu-plânsu, cel mai româno-american colind, în spirit. Cineva spunea astăzi că sunt foarte triste, foarte triste colindele românești. Cele de peste ocean dimpotrivă. Iată așadar un cântecel vesel-trist. Dacă îl ascultați cu atenție auziți printre rânduri chiar și lerul...

Sărbători fericite, dragilor!

Mi-am luat în sfârşit pastile şi tu strigi de fericire...

2011-12-20T12:31:00.010+01:00

Vin aşadar sărbătorile şi ne gândim cu toţii că dacă până acum am putut să tragem mâţa de coardă, deja timpul devine inamicul nostru. Trebuie cât mai repede să luăm cadoul, ceea ce nu este deloc uşor. Măsuri, culori, memorie. Să ne amintim ce anume zicea că îi place, ca să nu o dăm în bară. Cadoul perfect pentru doamne sună a "sunt un bou", dar nu vă lasaţi derutaţi de aparenţe, pentru că până la urmă chestia asta cu animalele este mai mult decât relativă. Şi este mai mult decât o declaraţie de smerenie către femeia iubită. Până la urmă, ce dacă sunt un bou, dacă sunt unul fericit. Se rezolvă prin intermediul acestui neaşteptat dar următoarele lucruri: Îţi faci iubita să strige noaptea de fericire. Nu ştiu dacă e tocmai bine, pentru că asta ar însemna că nu prea vei dormi noaptea, dacă ea începe să urle ca disperata. Vin vecinii şi transformă totul într-un calvar. Ce le poţi spune? După care o ia pe panta religioasă şi începe să îl strige pe Dumnezeu. Asta deja e mai mult decât limita absolută a toleranţei şi miroase a horror cu paranoia hardcore. Casa ta se transformă dintr-o dată într-o adevărată casă de rugăciune. Adio somn, adio linişte de sărbători! În curând te vor invada toţi enoriaşii care vor striga în cor Dumnezeule! Îţi vine greu să crezi, dar meritul de a-ţi fi transformat iubita dintr-o intro- într-o extrovertită este numai şi numai al tău.

Şi tu, tu cu ce te alegi din treaba asta? Iată, deşi eşti nedormit devii totuşi viril. Nu dormi dar nici nu mai oboseşti. Începi să miroşi a sfinţenie, punând casa ta în slujba domnului. Cu alte cuvinte, ai devenit un bărbat perfect. Probabil pentru că i-ai făcut loc domnului în casa ta. Nopţi de iarnă, plină de dragoste şi pasiune... Adevărul e că dacă iarna asta nu o să fie plină de zăpadă, măcar de dragoste şi pasiune să dea pe dinafară...

Cumpara satibo, un produs natural 100%, un cadou care o sa o faca pe iubita ta sa strige noaptea de fericire!!!

Nu ai vrea sa iti auzi iubita strigand Dumnezeule, nu ai vrea sa ai nopti pline de pasiune si dragoste?

Nu vrei sa fii un barbat viril, sa nu obosesti?

Nu vrei sa-ti vezi iubita fericita?

SATIBO este un stimulent natural, sanatos, bazat pe plante. Iti ofera sansa sa devii un barbat perfect.

Nopti de iarna, plina de dragoste si pasiune!!!!

Primul bootleg Iulian Canaf - Vocea României 2011

2011-12-19T21:10:00.005+01:00

Liviu Tătăruș este omul zilei. Habar n-am cine e el, important pentru mine este că îl susține și el tot pe Canaf , Vocea României. Cred că lumea ar fi puțin mai altfel, sau cel puțin o parte dintre apropiații noștri ar fi diferiți dacă ar afla la un moment dat că au făcut un bine unui străin fără prea mult efort sau din dorința de a fi remarcați. E vorba despre cei care cedează locul în autobuz fără să se uite în ochii femeii în picioare sau a celor care, deși ar fi dreptul lor să gonească frânează și așteaptă ca pietonii să le taie calea, fără să aștepte o secundă să li se mulțumească în retur. Liviu Tătăruș este cel care mi-a oferit mai devreme cadoul lui Moș Crăciun, punând la bătaie un fișier rar cu toate piesele interpretate de Iulian Canaf, Vocea României, la concursul care îi poartă numele. Finalul anului m-a prins ascultând în mașină cam câte o lună de Them Crooked Vultures și de Band of Skulls, cd-uri ce ar fi urmat să se eternizeze acolo, dacă nu apărea salvarea. Mâine aștept cu optimism drumul cu mașina, numai la ideea că voi da la maxim ”primul bootleg” Canaf și porni la drum. Accentuez pe noțiunea de bootleg, pentru că de regulă acesta se referă la materialele neoficiale, înregistrate în condiții dintre cele mai suspecte și care, pentru colecționari valorează peste ani valută forte. Din bootleguri nu se îmbogățește niciodată vedeta, ci cel care e în stare de orice nelegiuire pentru a pune mâna pe înregistrări cu favoritul care, la ora aceea este doar puțin mai cunoscut decât un ilustru anonim.

Primul bootleg Iulian Canaf conține: ”Blue Moon”, ”Knockin'on Heaven's Door”, ”Guess Who”, ”I Got a Woman”, ”Merry Christmas, Baby”, ”Rock Me Baby”, ”Shake It Babe”, ”Sunny”, ”What a Wonderful World” și, de la mine citire ”Sunt vagabondul vieții mele”.

P.S.

Aflu că pe 26 decembrie Iulian Canaf va concerta în Iași. Ce cadou în cea de-a doua zi de Crăciun! Din păcate nu o să fiu acolo, dar sunt convins că un alt împătimit Canaf va produce cel de-al doilea bootleg. Asta până ce va scoate primul CD-uri oficial. Pe care deja îl aștept.

Iulian Canaf - adevărata Voce a României (după părerea mea)...

2011-12-17T00:27:00.009+01:00

Asta e la cald, de fapt la fierbinte. Tocmai ce s-a terminat semifinala de la Vocea României, singurul concurs de acest gen pe care mi-am făcut timp să îl văd. După cum observați la acest post am și pus una dintre puținele fotografii ”personalizate” din întregul meu blog. Motivul este unul singur: Iulian Canaf, vocea merită asociat cu Iulian Canaf omul. Faptul că Iulian Canaf a fost eliminat îmi confirmă previziunile logice care încă o dată au supus sentimentul. Atât Canaf cât și concurentul său direct meritau să își dispute finala. Favoritul meu însă nu avea cum să câștige din următoarele motive:

- în România industrie muzicală nu există,

- Vocea României este un concurs popular și nu unul ”de specialitate” și chiar nu îmi pasă acum dacă jignesc pe cineva.

Dacă am fi avut o industrie muzicală puternică, măcar după modelul german, dacă nu după cel american, astăzi Canaf ar fi fost votat de spectatori. Pentru că se presupune că am fi avut o puternică nișă a iubitorilor de jazz, blues, spirituals și tot fusionul care le înglobează pe acestea, care, evident și-ar fi susținut favoritul.

Argumente de genul ”Canaf e un acrobat” sau ”un măscărici muzical” au un sâmbure de adevăr, dar mistifică realitatea. Canaf este într-adevăr un acrobat al feelingului muzical și un măscărici al curții, care deține întotdeauna adevărul muzical, rostit, e drept, în cheie neobișnuită. Diferența dintre mine și cei care l-au susținut pe Dragoș Chircu este că între noi, eu m-aș duce la un concert Canaf din dorința de a-l asculta 2 ore iar ei doar pentru că îi amuză sau pentru că va cânta cele câteva hituri care i-au sensibilizat. Ei ar ieși din sală după ce și-au satisfăcut curiozitatea, eu aș sta până la capăt și tot nu m-aș declara sătul de invenitivitatea acestuia. În schimb nu se vor duce la concertele Dragoş Chircu, pentru că, până la urmă şlagărele sale pot fi chiar downloadate şi ascultate şi în casă, în timp ce fac mâncare sau secs. Eu ascult în continuare Screamin' Jay Hawkins, album după album, suporterii lui Chircu numai ”I Put a Spell On You” și asta mai ales pentru că este una dintre puținele sale piese devenită hit grație unei alte interpretări. Am făcut această comparație din dorința de a transmite un mesaj: pentru mine Iulian Canaf este ”Screamin' Jay de România” și adevărata Voce a României. Nu vorbesc acum despre voce sau disciplină vocală, ci despre nou și originalitate. Cred că Vocea României trebuie să fie un artist care aduce noul și nu unul care conservă clasicul, și care, dacă nu primește piese speciale se pierde în peisaj. Iulian Canaf este ușor recongnoscibil indiferent ce ar cânta, Dragoș Chircu este virtuos vocal, dar fără nimic care să îl scoată în evidență. Este doar un artist corect. Așadar cred că România merită o voce de novator și nu de conservator.

Acum închei. Poate că nu o să mai auzim multă vreme nimic de Canaf. Poate că acest concurs va fi câștigat de Dragoș Chircu. Poate că nu vom mai auzi niciodată de Dragoș Chircu solistul, nici măcar în România. Peste hotare îți trebuie mai mult decât o simplă voce corectă. Iar acest mai mult îi lipsește lui Dragoș Chircu. Ce văd special la Dragoș Chircu într-un concert live, dincolo de un artist care stă încremenit la microfon? Ce văd special la Canaf într-un live? O risipă de energie și cântece pe care la fiecare concert ni le va cânta altfel. Înclin însă să cred că de-abia acum Canaf este gata să spargă piața muzicală. Nu în România, însă. Sunt gata să pun pariu cu voi, pe ce vreți voi! Aștept mizele. Singura condiție e să fie mari, altfel nu mă interesează. Argumentul meu se numește Pavel Stratan! Cine cunoaște povestea mă va înțelege de ce mi s-a urcat la cap că le-aș cam avea cu previziunile de marketing muzical! ...

Pisi, pisi, pis, pis, pis în Sibiu noi te-am ucis

2011-12-16T09:48:00.004+01:00

Nu înţeleg de ce suntem atât de marcaţi de întâmplarea întâmplată cu pisi răpus de nişte vânători cibinieni zilele trecute, care, chipurile, mai întâi ar fi trebuit să îl tranchilizeze? Încercăm în felul acesta să extirpăm comoara noastră naţională arhetipală de legendă şi basm, conform căreia Făt Frumos ia gâtul balaurului. Ce era să îi facă, să îl tranchilizeze mai întâi, după care, în cazul în care adăposturile l-ar fi respins, din lipsă de locuri sau din motive de agresivitate să îi curme viaţa (nici vorbă de decapitare) şi să aleagă între a-l formoliza sau a-l împăia şi trimite la Muzeul Regatului? Ce ar fi să îi facem acum procese de intenţie lui FF că nu a prezervat trecutul, ca să afle şi moştenitorii săi - Botezatu şi Fuego se pare că ar fi chiar rude directe - că răul a existat pe lume, în formă primară? Încearcă astfel să se nege gena noastră strămoşească de ortodocşi dintr-o bucată, care, faţă în faţă cu pericolul dispecerăm la rece situaţia, fără nici o ezitare. Şi nu e corect. Se încearcă să ni se spele creierele, convingându-ne prin diverse metode că vânătorii cu pricina sunt nişte tâmpiţi. Nu sunt domne deloc tâmpiţi, sunt doar action-men. A văzut careva vânător român să tragă prin gratiile cuştiilor de la zoo în tigri? Vă spun eu: NU. Prin urmare oamenii ăştia înţeleg simbolurile aşa cum trebuie. De asemenea se mai încearcă unificarea profilului românesc cu acela al stăpânului de sclav. Românul nu încurajează sclavia, noi nu vrem grădini zoologice cu animale fel de del după gratii. Poate că acum a venit vremea să închidem toate grădinile zoologice din ţară. Mai bine mort decât sclav! Vrei să vezi fiare, te urci în avion şi pleci în Africa, că bani avem, slavă domnului.

Apropo de Africa, mi-am amintit de o anecdota pe care mi-o povestea un cunoscut, petrecută pe vremea când se lăfăia în Congo-Brazaville. La un moment dat, românaşii noştri au cumpărat un crocodil. Ajunsă la maturitate, fiara a fost eliberată în piscină, trăind ca în sânul lui Crocovram. Când românaşii noştri au plecat, fiara a rămas fără stăpân. Ce credeţi că s-a întâmplat? Credeţi oare că băşinaşii s-au grăbit să îi ofere lui croco un habitat pe măsură? Nici vorbă. Au început să se bată între ei cine va dormi la noapte sătul. Fără milă. Deci dacă ei nu au milă cu fiarele ăstea în libertate, noi de ce am avea? Să ne imaginăm în Africa o oaie în libertate. O oaie de la noi, din Românica. Credeţi că băşinaşii ar căuta puşca cu tranchilizante, dacă s-ar trezi la 2 metri de fiară cum s-au trezit vânătorii noştri cibinieni? Credeţi că ulterior nu şi-ar rânji şi ei măselele în poză cum au făcut vânătorii noştri, cu trofeul în spinare? Numai noi să facem safari, ei nu?

Cred că suntem încă o dată prea exigenţi cu noi înşine şi că ceea ce s-a întâmplat cu fiara în libertate, adică împuşcarea ar trebui să fie o lecţie pentru toate animalele similare care se hotărăsc de capul lor să se plimbe prin Românica ca printr-un sat fără câini. Aşa că ar trebui dat un ultimatum, acum pentru totdeauna:

corcodili,

panda,

maimuţe,

lei

şi alte-animăluţe

de prin ţările călduţe:

FEREA

de român şi puşca sa!

Puşca şi cureaua lată, ce cretin voi fi-ncă-o-dată!

Caganeri din toată lumea, produceţi pentru prosperitate în 2012!

2011-12-15T13:59:00.004+01:00

Mai ştiţi sper înclinaţia mea spre gadgeturi şi mai ales spre figurine şi machetuţe. Nu mai ştiu dacă v-am povestit că am o colecţie de astfel de chestii din plumb, pictate manual, cu personajele de la Marvel. Astăzi frunzărind eu netul după cadouri de Crăciun, am avut revelaţia de a constata că propria mea colecţie s-ar putea îmbogăţi - prin urmare mi-aş putea face mie însumi un cadou de Crăciun. Personajul principal al discuţiei este un caganer, cum îi spun spaniolii. Provine din zona Cataluniei şi este, pe româneşte, nici mai mult, nici mai puţin decât, pe româneşte un căcănar. Prezenţa acestuia a fost demult observată în reprezentarea naşterii domnului, respectiv în machetuţele înfăţişând acest moment. Undeva, de regulă în stânga scenei naşterii, spre fundal apare un individ care stă, cu pantalonii în vine, pe un munte de căcat proaspăt. Acesta este caganerul. Un căcănar în sens propriu.

Despre rolul căcănarului în societate:

Dincolo de alte roluri absconse care i se atribuie, căcănarul îngraşă pământul. Prin pofta sa nesăbuită de a se scăpa prin tot locul, căcănarul are o menire bine definită, aceea de fertilizator. Dacă toamna e săracă, de vină este Caganerul care a lipsit în decembriele anterior din staul, din imediata apropiere a ieslei. Acceptat de biserica catolică în decorul "natal", Caganerul a căştigat respectul universal prin rolul său fundamental în agricultură. Bogat, sărac sau Fuego, la căcare eşti la fel: cu fundul gol. Suntem egali în faţa domnului şi în budă. Nu voi face însă nicio referire la mirosurile pe care trebuie să le suporte noul născut, în ieslea sa, pentru că, până la urmă unde suportăm un miros de ce nu am suporta şi mai multe. Plus că încep să înţeleg de ce Caganerul primordial s-a ascuns în staul. Pentru că acesta era singurul loc în care mirosul său reprezentativ în acel moment nu bătea la nas. De oriunde altundeva acesta ar fi trebuit repudiat. Din staul nu.

În timp, catalanii au ajuns să exploateze această depictare a fertilităţii, aducând-o la zi. Avem Caganeri fel de fel: Mick Jagger, Obama, Shakira şi Pique, Dalai Lama, Papa (indiferent de numele său) şi chiar şi bresle: schiori, cărturari, dansatori. Evident că figurina preferată rămâne Mick Jagger. Dacă tot e să introduc în staul un individ din alt film, măcar să fie idolul meu în ale muzicii. Sunt convins că dacă am produce şi noi caganeri personalizaţi, aceştia ar avea un mare succes la vânzare. Credeţi că nu s-ar bate toţi fanii lui Fuego ca să aibă în colecţie un Fuego-căcănar? Mai ales că artistul tocmai se laudă cu proaspătul său album de colinde. Nimic mai practic şi economicos. Fuego artistul total! Fuego, artistul sincron: se cacă şi colindă în acelaşi timp!

Să mori rănit din dragoste de nani

2011-12-15T11:23:00.003+01:00

Cum vă aşezaţi în pat atunci când mergeţi la culcare? Aceasta este o întrebare simplă care, veţi vedea poate prezenta răspunsuri variate. Uneori ne culcăm pur şi simplu aruncându-ne în pat pe spate sau pe burtă. Iar alteori pur şi simplu ne aşezăm în fund, după care ne înclinăm într-o parte, făcând în aşa fel încât capul să planeze direct pe pernă. Nu e nimic eroic în a te întinde în pat.

Cât despre gestul sinuciderii prin aruncare, trebuie să recunosc că întreaga imagine mi se pare străbătută de un oarecare eroism al poziţiei căderii în vid, un soi de batmanism dar fără gadgeturile din dotare. Inamicul căderii spectaculoase este etnobotanica sau pastila hipnotică. Ea te poate face să mori comic. Iată ce declară Călin Geambaşu despre moartea Mălinei Olinescu: "Mălina Olinescu nu s-a sinucis. Ea a luat pastile hipnotice, a ieşit pe balcon şi a crezut că balustrada e patul. Există probe clare." Aşadar să reconstituim vizual căderea, pornind de la premiza că aceasta nu s-a aruncat pe burtă sau pe spate în pat, ca atunci când astfel este anticipată o bătaie serioasă cu perne. Mi se pare ridicolă vizual această moarte. Bine că nu a confundat balustrada cu closetul. Atunci totul ar fi devenit mult mai ridicol. Să ne imaginăm cum îţi cad pantalonii, chiloţii, după care te laşi pe vine. Şi cazi în gol, eventual însoţit de excrementele eliberate, care încep să zboare pe lângă tine. Dacă sunt solide. Dacă sunt lichide lumea ar putea să creadă că ar fi fosba despre o ploaie de stele...

P.S.

Unii oameni nu ar trebui să deschidă niciodată gura. Nici măcar când mănâncă!

Familia Medicii, o familie armonioasă!

2011-12-15T10:56:00.005+01:00

Ştiaţi că viaţa reală nu este altceva decât punerea în practică a principiilor lansate de jocul "The Sims"? Ca în joc şi în viaţă timpul pe care îl ai la dispoziţie pentru marile realizări este mic şi zgârcit. Pe urmă devii bătrân şi zbârcit. Viaţa nu e joc, şi asta din păcate au înţeles-o puţini dintre noi. Cineva care vrea să aibă succes în viaţă ar trebui în mod normal să parcugă măcar o dată jocul Sims, pentru a şti cum să îşi dispecereze cel mai uşor priorităţile şi timpul.

De exemplu alegi în joc să fii medic. Foarte bine. Dacă te risipeşti şi alegi să îţi petreci nopţile în cluburi, cu femei, după care, împrăştiat faci copii te vei trezi că eşti nerealizat şi că în curând mori. De pomana încerci tu la bătrâneţe să devii un medic de succes, că canci. Şi în viaţă la fel. Cel mai bine este dacă vrei cu adevărat să devii un medic de renume să faci totul în familie, că ştiţi cum e, dacă şi acasă discuţi tot de serviciu, până la urmă acasă devine un serviciu şi lucrul ăsta te ţine mereu în tensiune. Ceea ce nu e deloc rău pentru un pasionat de meseria lui. Prin urmare, familiile de medici, ingineri, biologi, filologi, fotbalişti sau porno-staruri prezintă cele mai mari şanse de reuşită. Medicii, inginerii, biologii, fotbaliştii şi porno-starurile. Câteva detalii adiţionale veţi primi aici, e drept, particularizând pe breasla medicilor: "Niccolo di Bernardo dei Machiavelli a fost istoric, scriitor şi filozof italian. Este considerat unul dintre întemeietorii ştiinţelor politice moderne. A fost secretar la Cancelaria Republicii din Florenţa, 1498-1512 în perioada în care familia Medicii se afla la putere". O mare familie de doctori...

Dacă alte familii nu s-au mai bucurat de un astfel de succes, acest lucru se datorează fracturării breslei. A încercat La Familia, nu a mers. A încercat Familia Ewing, iar nu a mers. Familia Medicii însă s-a bucurat de succes. La mai mare!

In absentia - Mălina Olinescu

2011-12-14T14:45:00.003+01:00

Cazul Mălinei Olinescu tinde să devină mult mai profund decât mă aşteptam ieri, când, e drept, am cam luat în zeflemea situaţia. Din ce în ce mai multe detalii despre această fată, că fără să vrem vom ajunge să o hulim pentru lucruri care se petrec acum, categoric fără voia ei. Glumim noi că acum în sfârşit are celebritatea pe care şi-a dorit-o o viaţă întreagă, dar în realitate nu acesta este scenariul postmortem imaginat de biata decedată. Factual, singurul şi ultimul lucru pentru care poate fi acuzată Mălina Olinescu este acela de a se fi sinucis. De aici încolo nimic nu îi mai aparţine. Circul actual este rodul unor descreieraţi, al unor însetaţi de senzaţionali şi nu în ultimul rând al unor insensibili. Plictiseală mare în Românica! Faceţi băieţi ceva, orice, numai faceţi! Ca să aibă ce să mănâncă şi gura mea.

Asta îmi aminteşte de o peripeţie de acum mulţi ani, când, după o pauză mai lungă de socializare am fost invitat la o petrecere alături de foştii vecini, cu care nu mă mai văzusem de vreo zece anişori. Evident, i-am refuzat. Câteva zile mai târziu mi se povesteşte cum au decurs ostilităţile. Plictiseală mare, cum mă şi aşteptam când am refuzat. De atâta inactivitate, au început băieţii să se dea pe net şi să caute texte unde figura numele meu. Au descoperit nu foarte greu un portal de literatură şi au început să citească. Evident că nu au priceput nimic, şi nu alcoolul ar trebui făcut responsabil pentru asta. Şi-au petrecut astfel toată seara citind textele mele şi comentându-le, fireşte, la nivelul lor de comprehensiune. In absentia. Dacă aş fi fost prezent ne-am fi plictisit împreună. Probabil că am fi ajuns să comentăm activitatea unui prieten imaginar, poate că am fi ajuns să vorbim despre revelaţii ortodoxe. Prin absenţa mea le-am făcut mai frumoasă seara.

La fel şi Mălina Olinescu. Prin absenţa sa nişte nehaliţi au prilejul să îşi pună stomacul la cale. Şi vor mânca, şi vor mânca şi vor mânca şi vor tot mânca. Până când, ca într-o nuvelă de Móricz Zsigmond se vor duce la primul copac şi vor începe să îşi verse maţele. Şi gata. Kaput. Mai devreme sau mai târziu ne prăpădim cu toţii...

Eu şi tu şi el şi ea şi Mălina-n stânga sa

2011-12-13T14:43:00.003+01:00

Mălina cică ar fi cea din stânga. Articolul acesta nu are nici o importanţă însă poza spune multe. Aşa se întâmplă şi cu cărţile. Atâtea există, groase din cale-afară pe care îmbătrâneşti citindu-le, însă dacă au poze, totul devine mult mai uşor. Te uiţi la poze şi asta spune tot. Ca la Playboy sau Hustler. Cel mai bine e să vezi poziţia, nu să ţi se povestească de ea, pentru că atunci piere tot farmecul. La Rebreanu, mai ţineţi minte secvenţa cu Petre Petre şi Nadine. Scena aceea a urmăririi după canapea şi momentul violului transformat într-o partidă toridă de sex piere în faţa unei secvenţe în care Titus Steel o urmăreşte cu ciocanul pe iubita sa (soţie). Aşa stă treaba şi cu poza asta în care doi bărbaţi se bat pe o singură femeie. E clar că e vorba despre un joc, pentru că altfel nu ne putem explica de ce au ochii acoperiţi. Un soi de: hai să vedem dacă ghiceşti a cui e fetiţa cu petic pe ochi. Ca şi la iluminatti, ochiul joacă şi aici un rol important. Fetiţa cu ochii descoperiţi clar nu are nici o treabă cu incestuoşii din preajma ei, de aceea a fost lăsată să vadă tot circul.

Şi totuşi, mă întreb acum, peste ani, nu cumva acest secret i-a marcat existenţa Mălinei, fetiţa cu ochii de neoprit, şi nu această cauză e posibil să fi stat la baza sinuciderii sale? Eu cred totuşi să fotografiile nu mint!

Florin Radu, fotograful care le-a furat sufletul Mălinei şi Mădălinei

2011-12-13T13:32:00.003+01:00

Trebuie să vedeţi chestia asta pentru că o dovadă mai clară a faptului că paranormalul este la tot pasul nu există. De fapt, cazul de care vă vorbesc este într-un fel mai aproape de miturile indienilor, care considerau fotograful un hoţ de suflete. Odată poza făcută, multe zile nu mai aveai. Această cutumă s-a perpetuat, şi astfel de "vraci" au ajuns şi pe la noi iar unul dintre ei este Florin Radu. "În acest context, şedinţele foto cu Mălina şi Mădălina, făcute în acelaşi studio foto în 2006, la distanţă de numai câteva luni, par cel puţin stranii. Florin Radu, fotograful care a realizat imaginile, a povestit pentru cancan.ro că pozele cu Mălina au fost realizate în aprilie, iar cele cu Mădălina Manole - în august. Mai mult, după cum se poate vedea în fotografii, cele două cântăreţe au pozat în ipostaze asemănătoare."

Deşi este absolut evident din poze, eu o să mai punctez câteva dintre similitudinile ieşite din comun dintre destinul Mălinei Olinescu şi a Mădălinei Manole. Mai întâi nu este de neglijat că pe ambele le cheamă asemănător. Mălina-Mădălina. O silabă lipsă chiar nu mai contează când destinul vrea să îşi facă jocul. Pe urmă, uitaţi-vă la poze ca să vedeţi că ambele pozează nu doar aceluiaşi fotograf, dar în ipostaze identice: una cu chitară, alta cu scaun, una în blugi, alta în fustă, una cu mâna în păr, alta cu chitară lovindu-se în cap. Era să uit, că mai stau şi ambele cu mâna între picioare, ceea ce iar poate fi un semn către cei care le vor urma. Poate că e vorba de indicarea direcţiei, un fel de: aici, jos! Nu în ultimul rând cred că fotograful Florin Radu ar trebui pus urgent sub observaţie. E bine să ştim cine i-a mai pozat, ca să ştim să procurăm din timp materiale cât mai compromiţătoare pentru campania post mortem. Să fim cu un pas înainte, acesta este dezideratul.

Crezi ca fetița lui Laurete e chinezoaică?

2011-12-09T18:08:00.006+01:00

Credeați că nu avem pe ce să ne consumăm neuronii zilele ăstea, mai ales că suntem și în postul Crăciunului. Să nu mai faceți greșeala asta, pentru că sesizeaza tabloidele de scandal de pe la noi și ne dau subiect de gândire pentru ceasuri bune. Cum ar fi acesta de azi, fierbinte aș zice: Crezi că fetiţa lui Laurette e mulatră? Pentru cine nu știe, numita Laurete e mulatră și nu are nicio legătură cu celebritatea, ea doar un persnaj exploatat de media noastră, din lipsă de altceva. Tatăl nu e muleatru, și de aici întreaga dilemă. Nu vă grăbiți să îi acuzați pe autorii de la cacan de cretinism, deoarece dacă vă gândiți puțin o explicație există, e drept că una puțin mai ocultă. Dacă unul din părinți e negru și celălalt alb, clar copilul va ieși mulatru. Dacă unul din părinți e mulatru și celălalt nu, copilul de asemenea va ieși mulatru. Și totuși el poate ieși alb, dacă tatăl copilului lasă să pătrundă lumina mai mult decât este cuvenit. În cazul ăsta și numai în cazul ăsta copilul iese alb ca laptele. Probabil că mesajul tabloidului este că tatăl copilului permite luminii să intre în... în cantități foarte mari.

În orice caz, indiferent de culoarea ulterioară a fetiței, aflăm că tatăl este gata să repare posibila nedreptate declarând: ”Mi-am ţinut fetiţa în braţe. Laurette nu a plâns. O să îi spun maimuţica mea".

Pentru acest altruism și pentru această bunătate sufletească ieșită din comun, permite-ne, dragă Mihai, tată de maimuțica și iubit de laurete să îți spunem și noi ”maimuțica noastră”. Măcar tu ne faci să râdem sincer!

Muș în nas, nu mouche sub nas!

2011-12-09T17:56:00.003+01:00

Azi am constatat că s-a perpetuat una dintre cele mai grave confuzii ale istoriei, și anume cea legată de ”podoaba sublabială” numită franțuzește ”mouche”. O să fiu cât mai direct pentru a nu vă mai întinde cu vorba. Ei bine, etimologia acestui termen nu este una franțuzească, cum s-ar crede. Francezii să facă bine și să își bage mințile în cap atunci când vine vorba de etimologii: nu tot ce sună ușor franțuzit este chiar franțuzesc. Termenul de ”muș” a fost furat de un francez speculant de la cuvântul pur românesc ”muci”, rostit în dialect moldovenesc: ”muș”. De aici ”mouche-ul franțuzesc.

Prin urmare, mustața lui Hitler ar trebui să se numească, logic „suș” iar pilozitatea numită în românește ”cioc” ar trebui să se numească, firesc ”juș”. De fapt și în românește ar trebui operată această corectură, mai ales când avem de-a face cu o cosmetică aferentă, foarte serioasă și minuțioasă, altfel spus ”ciocul mic”. Aici se potrivește ca o mănușă termenul de ”juș”.

Așadar să îi dăm cezarului ce îi și aparține de drept. Mușii în nas, deasupra nasului sușul și dedesubtul său jușul. Și gata, deja vorbim puțin mai corect românește.

Dinu Maxer - un vigilante cu pretenţii mici de fante

2011-12-09T14:42:00.002+01:00

Am o problemă majoră cu mitocănia. Odată reperată mă comport ciudat şi am ieşiri speciale, gen. صدر dinu ووٹ maxer پیمانے پر بلاک Cam asta se întâmplă şi acum, când citesc despre Dinu Maxer, gen, un tip ale cărui realizări,gen, îmi sunt la fel de străine ca limba urdu, gen. براہ کرم dinu maxer ہے کہ ہم ان کے انتظار میں نجی شعبے کو ہمارے کنسرٹ. Nu am auzit până acum voci care să îl omagieze pe doctorul Maxer, nici fane înlăcrimate după vocea nemaiîntâlnită a acestuia. Ştiu că a fost cu Luciu, şi atât, gen. میں سمجھتا ہوں dinu maxer ایک گائے بیل

Iată ce declară Dinu, gen, Maxer aici: "Eu ca persoană publică am tendinţa de multe ori să ameninţ când nu-mi convine ceva că fac public totul, dacă ştiu că dreptatea e de partea mea", pentru Zeus Tv. Şi cum vecinii lor vor să defrişeze zona verde de lângă bloc, lucru cu care soţii Maxer nu sunt de acord, au decis să se plângă la tv. کیا میرا pula عوام dinu شخص maxer? De ce dracu mă revolt eu, gen, acum, când reiese clar că Dinu Maxer este un iubitor de verde, un prieten al naturii şi când dialogul său cu Zeus îi asigură, gen, toată legitimitatea necesară, gen.کیا ان سے یہ ٹی وی کیا ہے ? (Asta se traduce prin: ce pizda măsii e Zeus TV ăsta?)

Mai zice Dinu, gen, Maxer că: "De curând am profitat de faptul că noi putem ajunge la tine în emisiune şi am ameninţat că dacă nu se potolesc venim la Lazarus. Cei din zona blocului nostru au vrut să defrişeze zona verde şi noua nu ne-a convenit acest lucru. Am făcut puţină ordine acolo dinu بھیجنے maxer ہے کہ وہ بہت عزیز ہے اور ہم یہ سن کر جلد از جلد اپنے ذاتی اثرات کارناموں. E tare domne Dinu Maxer ăsta, gen, mai tare ca Piedone, Cichi Cian, ca Miaghi, ca Master Yoda şi mai ceva ca Master DiYoda, eventual chiar la un loc. Eu zic să îl criogenizăm. Pe urmă, după sfârşitul lumii să îl şi clonăm. Nu de alta, dar cine ştie, de bufoni vom avea întotdeauna parte, şi dacă bufonul nu e performant, măcar de păpică pentru T-Rex...

Andrei Stăruială - clipul finalist de la "Fires" de la Band of Skulls

2011-11-30T13:15:00.001+01:00

Iată şi clipul lui Andrei Stăruială la "Fires" - Band of Skulls

Felicitări Andrei şi La mulţi ani!

Perfecţiunea imperfecţiunii absolute în imagini - Band of Skulls - "Fires"

2011-11-30T12:26:00.005+01:00

La recomandarea Doamnei Doamna am pus botul la ultima ei descoperire: "Band of Skulls". Sigur, cu maximă reticenţă, doar v-am spus că sunt destul de convins că rock actual nu mai există şi într-un fel poate ca e mai bine aşa, decât să degradăm valorile mai bine să le îngropăm la mare adâncime, în sarcofage bine izolate şi să uităm de ele până la zorii unei posibile catastrofe. Evident că vibrez ca şi alţii la aceeaşi profeţie legată de extincţia rock'n roll-ului, cu atât maimult cu cât asta aparţine tot britanicilor de la Band of Skulls, probabil cel mai important promotor al rock-ului actual: "It's the fall of rock 'n roll, That's what the news said".

Iată mai jos clipul la "Fires", după mine o minunăţie care întregeşte mesajul versurilor: perfecţiunea imperfecţiunii absolute.

Ca şi curiozitate, clipul acesta a fost ales în urma unui concurs propus de trupă, pentru alegerea celei mai bune variante video pentru piesă. In finală s-a mai calificat şi românul Andrei Stăruială - La mulţi ani, Andrei! - care a realizat un montaj având la bază rotoscopia, animaţia 2D şi peste 2000 de desene individuale. De data aceasta Andrei Stăruială nu a câştigat nu pentru că ar fi fost furat, cum ne place să ne văităm la scară mondială, ci pentru că, după mine, a realizat un montaj lipsit de conexiune ideatică şi personalitate potrivită piesei în sine. Vorbim acum despre un montaj impecabil, dar depersonalizat. În orice caz, dellcar pe propria răspundere că dacă varianta finală ar fi rămas clipul lui Andrei Stăruială "Fires" de la Band of Skulls mi-ar fi plăcut mult mai puţin. Fără supărare!

Sântandrei interpretat la vremuri de criză

2011-11-29T14:28:00.005+01:00

La noapte e Sântandrei. După cum vă puteţi da lesne seama, poartă un nume contras care multora le va aminti probabil de Fuego. Diferenţa o face diversitatea de manifestări de care se bucură această divinitate geto-dacă, peste care creştinii l-au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României. Peste Fuego creştinii nu au suprapus nimic, însă dacă eşti mai puţin fundamentalist şi religios eventual, poţi suprapune cu uşurinţă peste acesta diverse protuberanţe sau orificii - aici cercetătorii încă nu şi-au spus ultimul cuvânt... Pentru cei care nu ştiu, Sfântul Andrei a predicat chiar în Dacia, în primele decenii de la naşterea lui Iisus, fiind considerat de mulţi un adevărat martir deoarece pe vremea aceea Dacia deşi exista nu era deloc încălzită şi nici vii nu erau neam, ca să zici că măcar aduna bietu Sfântu nişte vreascuri şi încălzea automobilul. Iar iernile nu erau nici atunci, ca şi acum de altfel, uşoare. După ce l-au suprapus pe Sfântu, au suprapus peste Sfântu pe Lupu, divinitate precreştină în toată regula. probabil că aici este geneza fenomenelor paranormale care au urmat, pentru că să ne înţelegem, poţi face multe lucruri imorale pe lumea asta, dar nu pui tu lupul paznic la oi... Până prin secolul XX în Colinele Tutovei se organizau în noaptea de Sântandrei paranghelii în toată regula, comparate de mulţi cu Revelionul, mai ales că pe atunci Revelionul era aşa, un moment şters şi lipsit de opulenţă. De-abia mult mai târziu a venit Ceauşescu şi ne-a convins pe toţi că la ora 12 noaptea dacă ne uităm la televizor, îl ascultăm şi pe urmă ciocnim ce avem prin casă o să ne meargă bine tot anul. Erau şi pe atunci moroi şi strigoi, dar erau ţinuţi la respect de usturoiul cu care ungeau tot ce le ieşea în cale, inclusiv pe ei înşişi, ceea ce se pare că a stat la baza primelor obiceiuri erotice kinky din istorie. Pe urmă ateii zic că biserica a stricat tot că a introdus postul Crăciunului, dar eu zic că de la criză se trage faptul că încet încet sărbătoarea respectivă şi-a pierdut din putere. Criză acum, dar şi pe atunci au tot fost diverse crize, sciatice, biliare şi câteva dintre ele controlate. Moroii şi strigoii atâta aşteptau la cotitură. Au făcut cam ce au făcut maneliştii când vecinii de bloc au început să pună restricţii la ceaiuri. Când disco a intrat în colaps au venit manelele şi au ocupat reduta. De Sântandrei tinerii se distrau şi o babă (baba asolută), la lumina luminării Păzea Usturoiul. Ulterior s-a mai păstrat o uşoară reminiscenţă a acestei tradiţii - păzitul buzunarelor.

Alte importante tradiţii de Sântandrei :

Bocetul Andreiului
Fetele făceau din cârpă o păpuşă pe care o botezau Andreiu. Astăzi nu se mai confecţionează pentru că sunt gata făcute în comerţ. Ele se numesc după caz Ken, Justin Bieber sau Transformers. Puneau chestia asta pe laviţă şi o jeleau, substituind astfel precreştinul sacrificiu. Unii zic că migrarea de la Anul Nou Dacic la cel Contemporan ar fi adus cu sine şi metamorfozarea acestui sacrifiu de tip barbie într-unul de tip porcin, mai ales că lupului, în zilele de celebrare i se mai zicea şi gădinet. Poate că vă vine greu să credeţi, dar lupul avea un nume de porc (godin, godinet).

Noaptea strigoilor
Noaptea asta e una de haos, fiindcă spiritele morţilor ies din morminte împreună cu strigoii vii şi cu Nicolae şi Elena Ceauşescu care strigă, acoperind uneori chiar restul larmei: alo alo treceţi la locurili voastri şi sunt mă-tă bă, sunt mă-ta. De regulă monştrii ăştia se bat între ei, dar dacă le iese şi om în cale, şi-o ia ăla de numa, cam cum şi-a luat-o Galamaz de la suporterul petrolist - cu atât mai mult cu cât suporterul ăla era în tabăra lupilor (galbeni). Climaxul la strigoi e în noaptea de 29 spre 30 noiembrie când ies din corp ca Elvis din building, din casă pe horn sau pe uşă, se rostogolesc de trei ori şi se transformă în animăluţe fel de fel: lup, câine, pisică, porc, berbec, găină, broască) şi după ce încalecă pe cozi de mătură şi butoaie se fac oameni - Iurie Darie şi Anca Pandrea pot fi daţi drept exemplu, sper că vă amintiţi şpagatul Ancai Panca pe butoi!!! Pe lângă strigoi avem şi pricolicii (priculicii) care spre deosebire de vârcolaci zboară.

Aflarea ursitei
Fata de măritat prepară o "Turtucă de Andrei", care în zilele noastre poate fi cumpărată de-a gata de la Carrefour. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi, unii însă semănând cannabis.

Aşteptăm de la voi şi alte obiceiuri pentru a putea astfel să avem o imagine spectrală a cutumelor omeneşti şi nu numai!

Teme-te de ţigani chiar şi când îţi fac "daruri"

2011-11-29T09:32:00.001+01:00

Una dintre temerile românului, nu neapărat contemporan cât aş spune atemporal este "ţiganul". El se regăseşte în expresii de adâncă simţire românească precum: "nu te ţigăni", "vine ţiganu şi te ia" sau "te dau la ţigani". Aici însă este vorba doar de subconştientul nostru, şi nu de o anumită antipatie concretă pe care mulţi dintre noi nu o simţim. Nu zic că ar fi români care să nu fi interacţionat niciodată cu un ţigan, ci mai degrabă că există suficienţi români care nu au avut absolut nici un conflict cu această etnie şi totuşi folosesc mai departe aceleaşi locuri comune, din reflex. Personal eu nu fac această greşeală, mai ales că am prieteni ţigani, ba mai mult, am avut privilegiul să cunosc ţigani deosebiţi datorită cărora sunt deseori tentat chiar să apelez la discriminări pozitive. Problema asta cu "anatemizarea" e veche la români. Un exemplu clasic se regăseşte de pildă la Creangă (Povestea lui Harap-Alb), atunci când autorul vorbeşte despre sfatul împăratului cu privire la oamenii de care trebuie să se ferească fiul său în cursul călătoriei iniţiatice: omul spân şi omul roş. Aşadar, noi românii ar trebui să ne ferim cam de toţi: omul spân, omul roş, omul cu plete şi barbă (Ceauşescu dixit), omul negru, omul plajei, omul de la Minolta.

Dacă am dus într-un fel discriminarea la un nivel de artă, acest lucru este consecinţa unui neintervenţionism civic, care iarăşi ne caracterizează. Creînd distanţe am segregat, am dat naştere unui lagăr invizibil în care i-am deportat pe toţi care nu sunt ca noi. Evident, majoritari fiind aceşti a nu s-au mai putut opune. Nu le-a mai rămas decât să creeze strategii de supravieţuire, şi după ce că îi priveam cu ochii încrucişaţi am ajuns acum să îi vedem şi mai rău. Din impasul acesta tot ei sunt cei care trebuie să ne scoată, nu noi, majoritarii, care avem suficiente argumente să nu facem nici măcar un singur pas în spate. Mă revolt de fiecare dată când aud că în România sunt marginalizaţi, iar discriminarea pozitivă care se practică nu ar fi suficientă. Dacă chiar sunt marginalizaţi acest lucru se întâmplă din cauză că civic nu se implică. Există câteva "accidente" care s-au dovedit mai mult decât reuşite. regretatul Johnny Răducanu de pildă povestea că în urma unui interviu radio pe care l-a dat mai demult a primit telefon de la un semen, ţigan, care i-a comunicat că a doua zi dimineaţă le-a zis copiilor: dacă nu vă duceţi la şcoală şi nu învăţaţi bine de la mine nu mai primiţi nici un şfanţ. Există de asemenea şi piesa de teatru "Declar pe propria răspundere", în care Alina Şerban, ţigancă din Bucureşti povesteşte într-o monodramă cum şi-a depăşit propria condiţie. Nu folosesc termenul "rrom" pentru a nu duce mai departe o aberaţie de sens. Istoric vorbind în România au fost de când lumea numiţi ţigani şi nu rromi, spunându-le acum rromi nu aş face decât să îi şterg din istorie şi să le creez o nouă identitate, lipsită de legitimitate, plus că eu unul nu cred că au de ce să se ruşineze pentru că sunt mai departe denominaţi după termenul istoric. Ceea ce lipseşte din societatea noastră este tocmai implicarea civică a ţiganilor. Precedentul a fost creat. Nimeni nu l-a repudiat pe Johnny Răducanu, pe Bănel, pe Alina Şerban, pe Connect R, pe Alex Velea, pe Grigoraş Dinicu, pe Ion Voicu, pe Sile Dinicu, pe Jean Constantin şi pe mulţi alţii care acum mi-au scăpat pentru că ar fi fost ţigani. Câtă vreme însă ţiganii de succes refuză să iasă public şi să îşi îndemne semenii să profite la maxim de şansă şi să nu aleagă căile uşoare, doar pentru că pe moment acestea le oferă ceva stabilitate financiară nimic nu se va schimba în ceea ce priveşte situaţia prezentă. Campaniile antirasiste nu ajută la nimic. Este doar un paleativ de moment. E frumos să organizezi astfel de campanii, pe tine ca român poate chiar te vor face să te simţi bine, altruist şi generos pe moment, dar pe ei nu îi vor ajuta. Mulţi vor refuza cu mai multă îndârjire să iasă din anonimat, tocmai pentru a nu fi "marcaţi". E nevoie de "atacuri" civice din partea lor, de prestaţii de calitate, care să reducă la absurd prejudecăţile majorităţii.

Nu cred că vom ajunge vreodată să ne dezbărăm de prejudecăţile idiomatice la nivel lexical atunci când vine vorba de ţigani, aşa cum nu o să ne treacă niciodată aceeaşi afecţiune vizavi de "jidani". Dar bine ar fi ca doar atât să rămână, nişte glumiţe nevinovate, unele dintre ele legate de moravuri care la un moment dat vor ajunge, sper, să ne fie străine.

Jurnalistul şi subiectul, baba şi asbocimentul

2011-11-25T09:15:00.004+01:00

Cred că jurnalistul este ca frizerul. Un frizer bun îţi conferă un cap nou, unul prost ţi-l reconferă pe vechiul cap sau îţi reconferă capul pe care nu ţi-l doreşti. Scapi doar dacă ai pretenţii mici: un numero 1 sau un zero. De asemenea tot frizerul te poate ajuta să arăţi mai inteligent decât eşti sau la fel de inteligent ca Fuego. Văd interviuri moderate de Cătălin Ştefănescu, Viorel Gaiţă, Eugenia Vodă (uneori) sau de Cătălin Bordea (Jurnal de Bordea), în care invitaţii par din cale-afară de inteligenţi. Pe urmă, aceiaşi oameni, la alte interviuri mă fac să plâng. Îmi dau seama că trăim în plină industrializare mass-media, unde invitaţii noştri devin nişte copii. Oamenii din presă au puterea să îi cizeleze să îi înveţe să sugă, să muşte, să dea pârţuri şi să facă pipi de la linie până la gard. Zici că ziariştii noştri sunt John Locke (nu ăla din Lost!!!), le dai materialul şi îl şlefuiesc, ca masonu, numai că ei lucrează ziua. Dacă dai peste ziaristu lui peşte prăjit de la unul dintre aceleaşi tabloide ţi-ai cam pus-o. De fapt ideea e că ieşi oricum într-un mare fel dar pentru alţii. E ca şi cum ai trage peştişorul de aur şi îi zici dorinţa: fă-mă să mă iubească femeile! Şi pe urmă nu mai scapi de femeia cu barbă şi mustaţă şi altele ca ele. Că ai zis femei, la plural. Ziaristul deştept te vinde la deştepţi, ziaristul prost la femeia cu barbă şi mustaţă.

Alex Velea mi se părea un băiat deştept. Deştept, nu foarte deştept, un fel de negru dar nu foarte negru. Asta până am apucat să citesc o declaraţie dintr-unul din tabloide: "Imi plac foarte mult copiii. Daca as avea cum, as adopta multi copii si as avea grija chiar si de un unul bolnav. Daca as avea bani multi, multi, as adopta multi copii si nu asa, de fita, ci ca sa-i vad cum evolueaza", a declarat Alex Velea pentru Music Channel. În profunzime Alex a zis ceva de perfect bun simţ: dacă aş avea bani mulţi, mulţi, aş adopta multi copii. Mulţi ăsta îl exonerează de gândurile noastre necurate. Cu toate acestea deschide şi o portiţă către o tâmpenie de ecuaţie (am fost infect la matematică!) cu nişte chestii comune care se anihilează între ele. Adică "mulţi-toţi" şi tăiem. Şi rămâne "dacă aş avea bani i-aş cheltui pe copii". Adică Alex nu are bani? Nu are deloc? Dacă nu am bani deloc nu adopt deloc copii. Asta e ecuaţia în oglindă, cu minus... Aşa cred că e Alex, numai că dacă îi ia interviul un tip iscusit îl poate ajuta să nu mai pară ipocrit. Dacă i-l ia jurnalistul căruia dacă spui "frunză" trebuie să i-o şi araţi, atunci iese cam cum a ieşit Alex prima oară la lumină. Adevărul pur, gol-goluţ, dracu negru.

Mişto e că, parcă simţind că a dat cu mucii în piure, Alex completează: să-i văd cum evoluează. Nu mă înnebuni, măi, DarwinMic. Să vezi cum evoluează copiii? Vroiai să zici că nu eşti pedofil, sau adeptul "pisicii bonsai". Aici îl cred, nu e, dar e altceva şi mi-e frică să merg mai departe. Fie cum zici tu, poneiule mic!

Dansează băiete, dansează!

Defibrilatoare la îndemâna oricui în zonele aglomerate ale Galaţiului

2011-11-24T17:46:00.004+01:00

"Şapte defibrilatoare semiautomate publice vor fi montate în următoarele săptămâni în cele mai aglomerate zone din Galaţi. Costurile acestei investiţii ajung la 14.000 de euro." Cu alte cuvinte suntem în pas cu tehnica, şi nici măcar în capitală ci culmea, la Galaţi. Mai avem oare motive să ne alarmăm că nu evoluăm? Nu, categoric nu.

Mă alarmez însă din alt motiv. Că avem acum aceste şapte defibrilatoare în zonele cele mai aglomerate ale Galaţiului, unde, ca în orice alt oraş din România trebuie să avem şi câţiva glumeţi, cetăţeni care dintr-un motiv sau altul vor apuca padelele şi vor începe să îi mângâie pe trecători pe frunte, abdomen sau dorsal. Treci şi tu pe strasse, şi când ţi-e lumea mai dragă pune glumeţul defibrilatorul pe tine. Sau poate că au fost puse defibrilatoarele chiar în zonele cele mai aglomerate ale oraşului pentru a îl decongestiona. Zilnic, un agent defibrilează câţiva trecători, şi astfel circulaţia se fluidizează.

Ce naiba putem face când trecem prin acele zone? Sau ce nu scrie în articol este că aceste defibrilatoare vor fi păzite de "defibrilatoare" - surori medicale, gata să te resusciteze în caz de nevoie, dar dotate şi cu arme care să apere integritatea defibrilatorului, în cazul că un glumeţ îi pune gând rău.

Sau poate că pur şi simplu este vorba despre nişte defibrilatoare pentru celuloză şi hârtie. Aici cred că nu ne vom confrunta cu niciun pericol.

Them Crooked Vultures, dovada că unii vulturi nu se mănâncă între ei

2011-11-24T16:51:00.007+01:00

Azi de-abia am descoperit Them Crooked Vultures, supergrup american care sună într-un mare fel, îmi permit să spun să ar fi surpriza muzicală pe 2011 pentru mine. Avem aici de fapt un poiect auxiliar pentru John Paul Jones, legenda chitarei de la Led Zeppelin, Dave Grohl, tobarul de la Nirvana şi ulterior literul şi chitaristul celor de la Foo Fighters şi John Homme, solistul şi chitaristul celor de la Queeens of the Stone Age, care, aflăm că au şi un hobby "muzica în stare pură". Albumul omonim "Them Crooked Vultures" este, după părerea mea unul dintre cele mai perfecte albume din istoria rock şi în ceea ce priveşte supergrupurile pe picior de egalitate cu Chickenfoot (Hagar şi Michael Anthony de la Van Halen, Satriani şi Chad Smith de la RHCP). Yardbirds întotdeauna mi s-a părut modelul după care s-a inspirat Pasărea Colibri. TCV merg mai departe şi reînvie modele de cultură rock: Led Zepp, Blackk Sabbath (la nivelul percuţiei mai ales) şi Doors (unele abordări dar mai ales vocea lui Homme).

"Bandoliers" este prima piesă care m-a vrăjit de la TCV, prin urmare pe asta v-o ofer, dar, credeţi-mă exista altele mult mai speciale pe acest minunat album. Urmărind înregistrarea de mai jos ţineţi cont că în concertul acesta Jones se prezintă mult mai modest iar Grohl mult mai pregnant. Căutaţi varianta de studio a piesei şi veţi avea o mare revelaţie.

Enjoy!

Nou! Librete traduse în toate limbile străine ale lumii, chiar şi în limbajul semnelor

2011-11-24T15:55:00.003+01:00

Ieri a venit la mine Moş Crăciun. Avea o veste bună de dat şi anume că o nepoată, care a tot bătut americile în lung şi în lat actualmente trăieşte fericită în Germania, fiind distribuită în La Traviata. Rol principal în Traviata, completează Moş Crăciun. Îl felicit, sec. Nu e suficient. Se simte obligat să îmi dea mai multe amănunte. Că s-a chinuit mult, ca e din România şi că în sfârşit a reuşit. Îl mai felicit încă o dată. Evident nu e suficient. Alte şi alte amănunte. Îi transmit, cu strângere de inimă pentru gravitatea mitocăniei pe care urmează să i-o adresez că "da, mă interesează". Amănuntele despre nepoata sa pe care a descoperit-o acum pe "gugăl" alături de "actori germani" curg gârlă. După ce m-am desmeticit am verificat şi eu pe "gugălul" respectiv, adică pe "youtube" şi da, într-adevăr există o prim solistă din România pe genericul operei La Traviata, interpretată în Germania. Deci omul nu e mitoman ci doar enervant.

Şi acum vine lovitura, dovada mitocăniei mele. Nemaiputând să fac faţă acestor informaţii, îl întreb pe Moş Crăciun scrâşnind din dinţi şi stăpânindu-mă să nu râd: "dar ştie germană?" Replica sa, iute şi categorică este: "precis, păi joacă în Traviata". Realizez că am în faţa mea o vacă numai bună de muls şi avansez cu mai mult curaj următoarea întrebare: "dar italiană." "Nu, aia nu prea ştie, păi nu îi trebuie."

Mai are rost să continui? Eu zic că nu. Chiar, ştie cineva să îmi spună şi mie cum se numeşte traducătorul în franceză al operei noastre "Crai nou?" Şi cum se numeşte opera asta în franceză, eventual. Cred că ceva cu "nouveau". Dar în engleză. Dar în italiană, germană sau maghiară?

Siguranţa tinerei generaţii din România în mâinile Nicoletei Luca, procuror din Timişoara, născută Plictisită

2011-11-24T14:25:00.009+01:00

Am o întrebare, vorba lui Mo către FOCA: e sănătos să crezi în justiţie? Nu săriţi pe mine, staţi să vedeţi. Eu aş opina că nu, că este absolut periculos şi nerealist să crezi în justiţie. Că este mult mai sănătos să speri că în ziua în care procurorul va pune mâna pe dosarul tău va fi fericit: satisfăcut sexual, la o zi după ce a luat şpagă sau proaspăt posesorul unei maşini noi-nouţe, chiar cu fundiţă roz, de la cel/cea cu care speră să se însoare/mărite. Merge mai bine la femei, pentru că mă gândesc precis la o femeie. Nicoleta Luca. Ea este femeia care dacă este în toane bune face dreptate, dacă nu îmi transmite un sec: "Vă rog să contactaţi purtătorul de cuvînt al instituţiei". Nu vreau să sune fatalist, dar dacă intri sub incidenţa legii, în România actuală eşti aproape pierdut. Începi să te lupţi cu un corp străin, neidentificat deocamdată ca parametri biologici, căruia nu ştii unde să îi aplici lovitura fatală. Nu ai efectiv cui să te adresezi, nimeni nerăspunzând decât de un anumit demers, care oricum, pentru tine nu are nicio relevanţă: unul ţi-a luat dosarul de la registratură, altul ţi-a luat dosarul de acolo şi l-a dus mai departe la doamna cutare, de la doamna cutare se duce la arhivă, de acolo la procuroare, de la procuroare la şefu, pe traseu la purtătorul de cuvânt şi tot aşa. Vorbim despre un aberant telefon fără fir. Uitasem să spun că între timp, dosarul deshis ţine şi locul feţei de masă pe care procuroarea şi colegii, eventual o femeie de serviciu cu grădină mănâncă brânză cu roşii şi castraveciori.

Cazul concret care îmi trezeşte fatalismul poate fi citit în Evenimentul Zilei, aici. Pe scurt, o fată de 17 ani, violată în repetate rânduri de tatăl său este acum, când face cunoscut calvarul prin care trece, tratată cu indiferenţă (de fapt chiar cu cinism) de procurorul de caz, Nicoleta Luca, care îl şi eliberează pe părintele violator pe motiv că fata "a tăcut prea mult". Trag de aici concluzia că Nicoleta Luca este în posesia unui algoritm care ar contoariza limita acceptabilă a toleranţei". Să ne spună şi nouă cum calculează domnia sa, "limita de rupere" a fiecărui om. Nu de alta, dar poate va reuşi să calculeze şi cam când opinia publică din România se va revolta, făcând încă o dată să explodeze mămăliga, tot la Timişoara.

Se mai invocă dovezile insuficiente. Dacă doar moartea sau naşterea unui copil conceput în incest reprezintă suficienţa, atunci da, Nicoleta Luca poate să doarmă liniştită noaptea, pentru că încă nu s-a ajuns la aşa ceva. Încă.

Înclin şi eu să cred ca fata este totuşi vinovată. Vinovată ca în scrisoarea pe care o publică Georgeta Petrovici nu se regăsesc câteva cuvinte cheie, care ar fi făcut-o pe procuroarea care a citit dosarul în diagonală să se gândească de două ori: Jean Monnet, parlamentar, deputat, ministru sau măcar cămătar sau recuperator. Sau poate că fata este absolvită de vină, pentru că în declaraţia sa tatăl incestuos a avut grijă să scrie că este "ministrul de interne al familiei sale".

În concluzie, cred din ce în ce mai puţin într-o justiţie corectă, câtă vreme nimeni nu poate fi tras la răspundere. De aceea nu voi face acum un apel la corectitudine, ci la "conservare". Moare jurnalismul de investigaţii în România. Jurnalişti precum Georgeta Petrovici, care se implică, care practică profesia asta fiindcă vor ei să facă lumină sunt în plină extincţie. Ajutaţi-o pe Georgeta Petrovici şi pe semenii ei să nu ajungă să scrie despre piţipoance şi cocalari! Despre dive inexistente. Despre macho-mani de mahala. Ajutaţi România să devină un organism responsabil! Făceţi-ne să ne înfiorăm la ideea că în locul Monicăi, fata de 17 ani violată de un tată dement ar fi putut fi copilul nostru şi nu să răsuflăm uşuraţi că am scăpat de tragedie. Să ne umfle şi pe noi plânsul ca pe Bono când a avut de cântat în "Do they know it's Christmas?" versul 'Well, tonight, thank God it's them, instead of you!'...

Prietenii ţi-i alegi singuri, şoferii ţi-i dă cel de sus

2011-11-24T13:46:00.005+01:00

După cum am mai sugerat, am totuşi o fobie: de şoferi. De oamenii aceia pe care trebuie să îi accepţi şi în mâna cărora stă soarta ta, cu bune şi rele. Cu alte cuvinte, am oroare de momentul în care ar trebui să îi răspund lui BebeBebe la întrebarea: vii devreme azi. Pentru că din suflet aş putea să îi spun DA, însă practic, conjunctura mă obligă să îi dau răspunsuri de genul: dacă totul merge ok cu şoferul. Sunt câţiva astfel de oameni pe care îi iubesc şi astăzi, dar nu despre ei voi vorbi acum, ci despre cei lângă care stau mereu cu frică. Nu toţi aceştia conduc riscant, asta, câta vreme e făcută cu stăpânire de sine nici nu mă supără, o parte dintre ei mai şi vorbesc, şi asta mă exasperează. Astăzi aş vrea să îmi aplec atenţia asupra celui numit: Moş Crăciun, care, paradoxal de Crăciun nu îmi tulbură sărbătorile, în schimb îmi tulbură toate celelalte sărbători de până atunci.

Moş Crăciun are câteva clişee, mai degrabă ticuri, de care nu poate în ruptul capului să se dezbare. Două dintre acestea sunt de natură secsuală, acum nu vă aşteptaţi că îşi strecoară, atât cât poate de schimbător mâna pe bulanul meu. Nu. Face altceva. De pildă, după ce într-un târziu porneşte din loc, după ce în prealabil îşi setase 20 minute gps-ul chiar daca ar fi trebuit să ajungă doar până la colţ, pentru că, citez: "e important info traficul" scoate prima maximă. Când vocea feminină de pe gps - pe care domnia sa a botezat-o Nataliţa, după o cunoştinţă din trecut, culmea, cu care, deşi era o femeie frumoasă nu a avut nici o fericire secsuală - spune: luaţi-o la stânga! Moş Crăciun se dezlănţuie. "Te iau Nătăliţo şi la stânga şi la dreapta, în toate direcţiile!" Imaginaţi-vă asta de fiecare dată când porneşte gps-ul... Cred că e vorba de stimularea unui anumit nerv.

Cea de-a doua replică devenită celebră, pe care o ştiam mult mai demult, dar pe care o aud zilnic, cu o frecvenţă uluitoare este "asta calcă nu fute !" Şi aici sunt precis că e vorba tot de un nerv, nu departe de cel dintâi enumerat, pentru că nu dă semne să răspundă la niciun fel de tratament. În orice caz, rugăminţile de genul: "Domnul Moş Crăciun, vă rog să vorbiţi civilizat", motivate prezenţa uneori şi a altora în maşină se lovesc de un zid.

Acum mă întreb dacă trec eu printr-o fază sensibilă, de mă supără chestiile ăstea. Mă supără, dar îmi trec. Mai grav este altceva. Dimineaţă, conducându-mi singur maşina am avut la un moment dat tendinţa de a-i strica unei domnişoare de pe trecerea de pietoni textul cu călcatul din repertoriul lui Moş Crăciun. Începe să îmi fie frică chiar şi de mine...

Întrebări de coşmar pentru angajări în câmpul muncii din România

2011-11-23T11:29:00.004+01:00

Citesc aici despre întrebările de coşmar de la Google. Mă sperie faptul că există cineva pe lumea asta care se gândeşte să formuleze astfel de chestii, nu de alta, dar dacă există unul singur cu o astfel de imaginaţie, cu siguranţă că nu e doar unul singur, celălalt fiind EU.

"Gigantul american Google a renunţat la întrebările "de coşmar" pe care le punea la interviurile de angajare, conform declaraţiilor lui Gayle Laakman, fost agent de recrutări în cadrul companiei, scrie Business Insider. Site-ul a întocmit o listă cu cele mai ciudate 15 întrebări puse în cadrul procesului de angajare la Google de care cei care vor să se angajeze nu trebuie să se mai teamă.

Iată câteva dintre întrebările de coşmar:

Câte mingi de golf încap într-un autobuz şcolar? (pentru postul de product manager)

Câţi bani ar trebui să cereţi pentru a spăla toate geamurile din Seattle? (pentru postul de product manager)

Într-o ţară în care oamenii vor doar băieţi, familiile continuă să aducă pe lume copii până când unul dintre ei este băiat. Dacă se naşte o fată vor concepe încă un copil. Dacă vor avea un băiat se opresc. Care este raportul băieţi/fete în această ţară? (pentru postul de product manager)

Realizaţi un plan de evacuare pentru oraşul San Francisco (pentru postul de product manager)

De ce sunt gurile de canal rotunde? (pentru postul de inginer de software)

Câţi acordori de piane sunt în întreaga lume? (pentru postul de product manager)

De câte ori pe zi se suprapun limbile unui ceas? (pentru postul de product manager)

Explicaţi semnificaţia expresiei "dead beef". (pentru postul de inginer de software) "

Am şi eu câteva şi le voi expune mai jos:
1. Care este durata medie a unei secvenţe porno integrale cu Anca Pandrea şi Iurie Darie? (pentru postul de şef de tură la Exploatarea Minieră de la Roşia Montana)
2. Câtor copii le-ar fi putut da viaţă Adriana Iliescu, dacă ar fi fost măritată cu Titus Steel? (pentru postul de asistent planning familiar).
3. Câte maieuri albe are în dressing Costin Mărculescu (pentru postul de tâmplar-clarvăzător)
4. Explicaţi diferenţa dintre expresiile: pile şi termopile (pentru postul de broker anagajări)
5. Aveţi două surori: Raluca şi Denisa, cu aceleaşi dimensiuni şi aspect de piţipoance - femei de consum pe centura încă nedată în folosinţă din jurul Ţicleniului. Una dintre ele însă, este puţin mai grea doar pe moment. Cum puteţi găsi care dintre ele va fi în viitor mai uşoară, fără a folosi un test de sarcină? (pentru postul de dublură VIP - Dr. Ciomu în viitorul clip al Adrianei Rouge)

Canisă sau adăpost, tot un drac dacă eşti prost!

2011-11-23T10:54:00.004+01:00

Aseară încă o mostră de civism românesc cu protestatarii împotriva legii eutanasierii, din parlament. Mă aşteptam la mai multă jale românească şi patetism mioritic, la doine spontane bobiţăăăăăă, bobiţăăăăă ce ţi-au făcut mamă oamenii răi, nuţica lu mămica, ce ne facem mamăăăă, nu mai prinzi crăciunu tarzaneee, ochişorii tăi sau ce dor o să ne fie de tine puşaaaaaaaaaaaa. Cu un temperament uşor spartan am văzut amazoane vulcanice şi seniori placizi care aveau ceva de zis şi civismul acesta m-a dat pe spate.

Şi a venit momentul religios românesc, când mai ales un străin ar fi înţeles foarte bine relaţia complexă prin care românul se raportează la divinitate. O tăntică, în sughiţuri şi cu lacrimi de croco striga: "ce criminali, cum e posibil să îi omoare, că e postul Crăciunului, nenorociţii dracului!" Dincolo de râsul meu spontan, lipsit de zăgazuri, chestia asta mi-a dat de gândit. E concurenţă domne şi în sferele înalte, poate că o concurenţă mai dură decât am crede mulţi dintre noi. Adică domnul îţi pune un sechestru pe comportament, tu dacă îl încalci poţi să o faci, dar deja eşti legitimat în tabăra adversă. Ceea ce pentru noi, românii nu pare a fi un pericol, pentru că până la urmă dracu sau dumnezeu, tot superiori ne sunt. Prin urmare, imprecaţia cu pricina încetează să mai fie nocivă sau să mai emane vreun conţinut apotropaic. Pur şi simplu ni se comunică că nu jucăm pentru F.C. Raiu, ci pentru F.C. Infernul S.R.L. Fireşte că în profunzime nu e bine, dar asta până la o analiză mai atentă. Iei foaia de joc şi citeşti. Messi, Ronaldinho, Beckham, Alexa, Bozo, Cantona, Gascoigne, Mutu. La F.C. Infernu... Gata, joc cu ăştia, măcar că îl talonez pe Bănel care o vâră în aţele propriei porţi. Şi până la urmă Crăciunul vine pentru toţi. Chiar dacă simbolic pe alocuri.

The Trinity Killers - sleeping with chips, featuring Bambi şi 28 de câini... şi Oana Roman pe final

2011-11-22T16:12:00.004+01:00

Mi-a trecut prin cap o imagine şi uite, nu mai pot să scap de ea. Este vorba despre o fantezie mai veche, legată de cum dorm vedetele şi nu numai. Cum o dormi Denisa şi Raluca, de la Bambi, în ce poziţie, cu ce gadget (dacă au aşa ceva) şi cu ce vestimentaţie? Preferabil ar fi să aibă, pentru că altfel nu mai au nici un farmec, două tute goale. Asta cică ar fi fantezia mea. Akritura are altele cu: Gheorghe Zamfir, Dan Puric şi Tudor Gheorghe - (în ordinea asta) trei generaţii de bărbaţi cu harfă la cap - Sfânta Trinitate: tata, fiu, sfântu dus. The Trinity Killers. Cică: oare care doarme la perete? Eu sunt curios care doarme între ei? Până la urmă cred că sunt curios şi care dintre ei doarme şi care nu. Indiferent de fanteziile pur masculine ale Akriturii, o întrebare este comună: bumbac sau saten? Sau poate flauşel? De aici poţi duce fantezia mai departe, şi să te întrebi cum fac oamenii ăştia toţi când visează, dar să nu deviem de la subiect.

Citesc aici că, citez:“Mânâncă cu mine şi dorm în pat cu mine. Nu sunt stăpânul lor, sunt tatăl lor”, ne-a mai spus naistul de origine română. "Exact cum v-am spus eu, Gheorghe Zamfir, prima generaţia împătată. Cred că am uitat să vă spun că vorbea despre nişte câini pe care i-a pripăşit în jurul casei: "Până astăzi am 28 de căţei în curte." Permiteţi-mi acum să am o altă fantezie, dincolo de cea a Akriturii, care nu include cei 28 de câini şi anume fantezia dormitului lângă chipuri. Printre cele 28 de chipuri cu care Zamfir doarme în pat. Vă daţi seama că acesta poate fi trackuit la orice oră din zi şi din noapte? Oare nu cumva chestia asta cu câinii în pat ascunde ceva mai profund, cum ar fi un reality show pe care îl face maestrul, şi pentru a nu plăti impozit s-a înconjurat de câini?

Şi uite-aşa, de la una ajung la alta. Oare cum arată Oana Roman dormind? Printre chipsuri de pildă. Printre chipsurile revărsate din 28 de pungi. Cu smântână şi usturoi, cu chili, cu brânză şi cu slănină afumată. Şi cu pui la rotisor, de ce nu? Îmi imaginez ceva gen American Beauty, doar că din tavan cad cipsuri.

Avertisment pentru băieţii şi fetele de la Tabu. În cazul unui pictorial vă înfiinţaţi cu caşcavalul la Vasile în poartă!

Un prieten mai găseşti, însă un câine greu

2011-11-22T14:17:00.003+01:00

După o îndelungată sclavie a negrului şi a femeii, iată a venit şi vremea în care vom sclavagi câinii. Câinii fără stăpân, fireşte. După care, vor veni ani frumoşi, în care câinii se vor bucura fără măsură de drepturile care acum le sunt înstrăinate. Aşa s-a întâmplat şi cu negrii şi cu femeile... Probabil că în nomenclator va apărea jobul intitulat bouncing hunter, un amestec polifuncţional de detectiv particular, ulterior torţionar şi în cele din urmă hingher. E bine că se deschid noi locuri de muncă. Îmi imaginez că este vorba despre cineva care se infiltrează în cartiere, sub mai multe aspecte fizice: copil (orice meserie este bine să o înveţi de mic), adolescent de tip bully, domn îmbrăcat calitativ aşteptând tramvaiul, aurolac-boschetar, bătrân/bătrână pe bancă mâncând un covrig sau lucrător la cablu. Omul îşi face notiţe după care trage concluzia: câine fără stăpân, şo pă iel. E bine într-un fel pentru bătrânii din cartiere, pentru că mai are cine să le care şi lor o pâine, un lapte, să le ia un ziar sau un pachet de ţigări. E posibil să fie şi câteva babe perverse care să profite de lucrătorul din proximitate, dar cel mai sănătos pentru naţia noastră ar fi să le ignorăm.

Sunt atenţionat că nu merge aşa, de ce am merita norocul de a avea un aghiotant la fiecare cvartal de bloc. Nu. Câinele e ridicat de un hingher, şi dus la adăpost. Acolo, dacă în răstimp de nu ştiu câte zile nimeni nu îl revendică, ţac-pac, capul pe eşafod sau capul la pungă. Acum să luăm situaţia că se întâmplă să îmi fugă câinele, şi nu am timp să îl caut la adăpost în termenul acela. Şi mi-l omoară. Ce mai pot face? Vin cu scutire de la şefu, cum că am fost "în misiune"? Nu pre... Aici sper să intervină gherila urbană, formată din "oamenii de nerând", pentru că aşa am citit azi, că "majoritatea oamenilor de rând sunt de acord cu eutanasierea bietelor animale" şi să revendice bietele animale. Să se ducă pe rând pensionarii la întâmplare, în adăposturi "măi bobiţă măi, păi cine te-a pus să scapi din lesă" şi hap se ia câinele acasă. Fiind mulţi, diverşi şi prin rotaţie, hingherii nu se vor prinde. La un anumit interval de timp, se travestesc, pentru a bate şi mai puţin la ochi, oricum în intervalul ăsta numărul voluntarilor va creşte, pentru că, certamente, românul este a dog person.

Şi uite aşa, această nouă lege care prevede eutanasierea câinilor fără stăpân poate deveni un neverending story...

Cultură prin combaterea inculturii - cea mai nouă directivă CNA

2011-11-22T12:23:00.004+01:00

Vineri, 18 noiembrie 2011 CNA s-a autosesizat urmare a unui articol din presă din care reieşea că în momentul de faţă nu ai ce discuta cu un fotbalist român mai mult de zace minute. Prin urmare, ieri a fost amendată Legea 1314 - Cultură prin combaterea inculturii "susţinerea culturii româneşti prin interdicţia prezenţei fotbaliştilor români în cluburi, baruri, cămine culturale şi alte locaşuri de desfrâu". Pentru păstrarea licenţelor, proprietarii au hotărât astăzi în unanimitate să instituie un filtru sever la intrare.

Deocamdată se vehiculează trei teste eliminatorii, în urma cărora doar cei care le vor absolvi vor avea dreptul să intre în club şi să se bucure de ofertele pierzaniei.

Primul test va consta în jonglarea cu capul, posteriorul sau ţinerea pe picior a unei mingi Puna, pe care bouncer-ul de serviciu o va pune la dispoziţia bărbaţilor care îşi vor manifesta dorinţa de a intra în club. La mai mult de 3 mingi ţinute în aer, clientul va fi respins şi trimis acasă cu un upercut puternic în tâmpla dreapta, aplicat ingenios de paznic, prin intermediul unui box.

Cel de-al doilea test eliminatoriu va consta într-un mini test mini grilă. Clienţii vor trebui să bifeze căsuţa potrivită întrebării: Alina Plugaru este: un om politic român sau un pornostar. Cei care vor alege prima variantă vor avea dreptul să fie supuşi şi celui de-al treilea test, drept bonus fiind înscrişi din oficiu în partidul pe care aceasta urmează să îl înfiinţeze.

Cel de-al treilea test eliminatoriu şi ultimul va consta tot într-un mini test grilă. De data aceasta clienţii vor bifa casuţa corectă la întrebarea: Ce este Lia Manoliu? O femeia sau un stadion. Cei care vor alege ultima variantă, deşi s-au calificat până acum vor primi un pahar de apă plată, pentru efort şi o punguţă de droguri uşoare, pentru a face mai uşor drumul către casă.

Ceilalţi vor putea astfel accede în club, unde vor afla mai multe despre Alina Plugaru şi celelalte membre de partid, chiar de la acestea în persoană.

Jan Mone, Jan Mone viitorul ţării e!

2011-11-22T11:07:00.004+01:00

Pentru cei care nu ştiu, am absolvit un liceu care astăzi este implicat într-un mare scandal: cu minore, cu secs anal, cu viol şi cu destul alcool. Jean Monnet. Pe vremea mea se numea, banal, Industrial 32. Fost Mate-Fizică 2 şi 24. Gurile rele ziceau că e liceu de nomenclaturişti. Nimic mai fals! Poate fusese în anii 60-70, rivalizând fratricid cu Liceul Caragiale. Al meu îl adăpostea pe Nicu Ceauşescu, Caragiale pe Valentin. Alături de aceştia, protipendada îşi trimitea odraslele în funcţie de proximitatea liceului: Primăverii la noi, Dorobanţiul la ei. În anii 70-80 situaţia s-a schimbat, în principal datorită urbanizării. La Industrial 32 erau daţi în principal copiii celor care recent începuseră să colonizeze Otopeniul şi Băneasa, copiii celor care lucrau în proaspăt exploatabilele industrii ale locului. Aşa se face că am fost coleg cu Şumudică, pe vremea aceea habar neavând că mai târziu voi ajunge să îl adulez. Şi nu numai. De fapt ar fi trebuit să fiu coleg la Caragiale cu Vlase (ZOB) sau cu Bogdan Suceavă (matematician şi important scriitor - cu care acum câţiva ani m-am întâlnit la un Târg de Carte şi ne-am uitat unul la altul ca la deja vu). Deşi nu am fost colegi de liceu, am jucat destul fotbal la depou şi am şi băut ceva beri la Primăvara. Nu am ajuns la Caragiale pentru că alor mei li s-a părut important să învăţ la Industrial 32, unde erau profesori, zic ei, mai buni. Nu puteţi spune că acesta nu era un criteriu. Astăzi se dau copiii la Jean Monnet pentru că acolo sunt şi alţii de "familie bună". Pe vremea mea era important ca îi aveam la Sport pe Penea şi Predescu, la Fizică pe Vasile Fălie (o catastrofă de profesor, însă autor de manuale de fizică), directoare şi dirigintă pe Mănăilă (autoare de manuale de matematică o femeie senzaţională - genul acela care nu te umileşte public pentru că nu ai cap de matematician şi complimentele şi mulţumirea sper eu că i l-am întors când, la petrecerea de BAC, deşi ieşise la pensie a fost adusă cu forţa, de acasă, de mine şi de Marius (cine ştie cunoaşte), cei mai slabi "matematicieni" ai clasei - cei buni uitaseră de ea!!!), pe Stanca Chesaru la română - care mi-a fost şi dirigintă şi care a dat dovadă de o lipsă totală de delicateţe atunci când mi-a spus, sever: "măi băiete, dacă dai la medicină ai să pici!" Şi aşa a şi fost. Ulterior am sunat-o, noaptea târziu să îi comunic că am intrat... la Filologie. Pe Doris Bunaciu la Engleză, pe Vlad Nistor la Istorie şi tot aşa...

Sigur, existau şi fiii sau fiicele unor importanţi oameni de partid, niciodată însă nu a existat vreo sciziune între noi, vulgul şi aceştia. Eram prieteni la cataramă, împărţeam tot ce aveam, poşteam ţigările în spatele sălii de sport iar când apărea câte o casetă video o împărţeau cu toată lumea, de ajungea biata bandă într-un târziu vai de mama ei. Rar epata careva, ba mai mult, toamna, când se strângeau castanele noi eram primii care începeam bombardele cu castane în curtea lui Ceauşescu, de alături, de eram aduşi de urechi de soldaţi, şi "depozitaţi" în secretariat, unde Mija ne confisca cravatele şi ne ameninţa că fără părinţi, a doua zi nu le mai recuperăm. Şi a doua zi veneam cu cravate noi, fără părinţi. Că slavă domnului, cravate, epoleţi şi trese tot erau de vânzare.

Ideea este însă că s-au pierdut valorile. Astăzi nu îţi mai dai copilul la Jean Monnet pentru profesori, dovadă şi "dascălii" care au provocat acest scandal cu alcool şi secs. Să fie oare un blestem latent al lui Monnet, cel care s-a născut "în Cologne"? A blestemat liceul care îi va purta numele să fie bântuit de scandaluri pe bază de alcool. Probabil însă că pentru profesori dă bine să spună: predau la Jan Mone, ca şi cum ar spune, cu nonşalanţă şi mândrie că noaptea trecută au fost la o petrecere unde le-a cântat Jan de la Craiova.

Radu Alexandru, un ”cațavencu” numai bun de Cancan

2011-11-21T21:35:00.008+01:00

Au trecut ceva ani de când aveam ocazia să dau la tot pasul de tineri complexați însă cu mințile incandescente, dornici ca prin actul lor creaționist să șteargă cu cei vechi și să se impună ei ca forță motrice. Pamfletari de felul lor, aceștia nu înțelegeau un lucru elementar, că pamfletul se scrie destins, cu zâmbetul pe buze. Când emani vitriol zămislești fără voia ta puroi. Pentru că nu se poate altfel. Și mai e ceva, oricât ai fi tu de pamfletar nu ai voie să nu îți iubești eroii. Ca să îi ”persiflezi” trebuie să te apleci asupra lor, nu să te ridici pe Intercontinental și să verși o găleată de lături. Ca să nu zic că sunt șanse mari de tot ca până jos concentrația să se disipeze și până la urmă să îl pătezi pe tac-tu pe reverul cămășii. Ești scos în șuturi și dus așa până acasă. Jenant.

Astăzi am dat peste încă un astfel de muc, muc cel mai mic, clar, care ”persiflează” la Cațavencii. Mă jur că până astăzi ziarul ăsta era pentru mine un reper. Astăzi încep să îmi pun întrebări, cu privire la libertățile de care ”seniorii” îi lasă pe pițifelnici să se bucure. Un astfel de pițifelnic este Radu Alexandru care scrie aici un soi de pamflet, în viziunea sa, intitulat: ”Sergiu Nicolaescu, o legendă vie, momentan”. Mai înainte de a ajunge la Nicolaescu, Radu Alexandru, puștiul cu praștia la betelia pantalonilor atuncă câte o piatră în geamurile din calea sa. Pentru a ne explica lipsa totală a estetismului în filmele lui Nicolaescu, face o trimitere de rânduri bune la Chirilov: Critica de film bănuiesc că e o chestie inventată de tipii gay, ca subiect de conversaţie în timp ce şi-o trag. Că în asemenea demers trebuie să faci conversaţie ca să-ţi păcăleşti creierul, că dacă începi să te gîndeşti raţional la faptul că ori eşti în cîrca unui bărbat, ori e un bărbat în cîrca ta, ţi se taie. Aşa că mai bine dai din fese şi te gîndeşti la filme. Dar nu trebuie să fi fost familiarizat cu penisul lui Mihai Chirilov ca să recunoşti că absolut toate filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost extraordinar de proaste.” Dar de ce? Dincolo de faptul că este un foarte bun critic de fillm, ce vină are Chirilov? Pur și simplu Radu Alexandru avea o piatră de aruncat și nu știa ce să facă cu ea. Așa că poc, în geamul unui gay. Când tocmai mă așteptam să spargă la rând geamurile unui politician, și ale unei femei pierdute, fără nici o îndoială, Radu Alexandru intră în materia fierbinte. ”Mai proaste decît filmele de pe YouTube cu drogaţi care se scobesc în nas. Dacă nu eşti de acord cu asta înseamnă doar că ai peste 35 de ani, ai trăit în perioada în care se băgau pe gît cu forţa filme româneşti şi eşti doar nostalgic. Dar şi fiica lui Fritzl probabil se gîndeşte cu nostalgie că în beci nu bătea vîntul şi uneori, aşa, îi e dor puţin de o bătaie cu finalizare în viol. Nostalgia traumatizatului nu se pune.” Acum, și nu din solidaritate cu Mihai Chirilov, aș vrea să îi atrag atenția lui Radu Alexandru că am și eu un geam, numai bun de spart.

Am peste 35 de ani, am trăit în perioada când se băgau cu forța filme românești, însă foarte rar Osânda, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Mihai Viteazul, Întâlnirea sau Ciuleandra și din când filmele cu Comisarul Moldovan. Poate că sunt nostalgic, în măsura în care mă mai apucă dorul de Tarkovsky, de Eastwood, de Sergio Leone, de Kieslowsky sau de Truffaut. Să îl reduci la absurd pe Nicolaescu alături de întreaga sa operă este echivalentul așezării delicate a ștreangului în jurul gâtului. Radu Alexandru nici măcar nu e consecvent, pentru că la un moment dat, simțind parcă gheața crăpându-i sub picioare vorbește numai de ultimele filme nicolaesciene. Oricum nu mai poate drege busuiocul.

Iar ultimul geam spart este poate și cel mai dureros. Momentul când Radu Alexandru se simte important, și mândru că este încă viu, în comparație cu Sergiu Nicolaescu, cel care poate mâine va întinde bocancii. Nedreaptă raportare. Și inegală. Dureroasă. Să te lauzi că ești mai lucid și mai tânăr decât Nicolaescu. Radu Alexandru, ești mai tânăr și decât Eastwood, și lui îi dorești să moară, sau filmele cu Dirty Harry ale bătrânului Clint ți se par de un estetism eminamente fukuyamic? ”Deja are 81 de ani. Nu cred că prinde premiera. Mă bucur însă că am apucat să scriu textul ăsta cît e viu. Că nu e frumos să critici morţii.” În final, am să declar că mi-e scârbă. De Radu Alexandru și de lejeritatea cu care calcă pe trecut. Pe ”legenda Nicolaescu” la înălțimea căruia nu se va ridica niciodată. Nu știu dacă prin film, dar prin pamflet cu siguranță NU.

Multe dintre multele filme ale lui Nicolaescu sunt proaste, puerile, ireale, false etc. Pentru cele câteva însă pe care le-am enumerat la un moment dat însă, pot oricând să depun mărturie că vor rămâne în timp. Și nu sunt critic de film, pentru că ar însemna ca, conform silogismului lui Radu Alexandru să fiu gay, și dacă aș fi gay sigur nu aș fi critic de film, pentru că nu vreau să impun nimănui punctul meu de vedere. De multe ori fac tot posibilul nici să nu îl scot la iveală. De data asta am făcut-o pentru că atacul lui Radu Alexandru este toxic. Și neîntemeiat.

Fă-te frate cu francezu' până treci Dâmboviţa!

2011-11-21T11:05:00.003+01:00

V-aţi întrebat vreodată practic ce înseamnă termenul de "francofon"? De pildă eu, credeţi că sunt francofon, anglofon sau ungarofon, şi cum v-aţi dat seama? Dacă ar fi să vă răspund tot eu la întrebare v-aş spune în felul următor: sunt francofon pentru că România e francofonă, anglofon pentru că de mic m-am raportat la limba şi cultura engleză şi ungarofon pentru că de aproape douăzeci de ani asta este, pe lângă cultura română cealaltă cultură care îmi este deosebit de familiară, prin proximitatea ei. Rămâne că francofonia asta este un fel de moştenire, ca părul creţ sau părul de pe piept, sau mă rog, nu are rost să insist. Francofonia este un soi de miez, cu o importanţă majoră pentru români, miez care însă stă de cele mai multe ori ascuns. De exemplu, într-o mulţime cosmopolită e bine să nu anunţi că eşti român. Fă-te că eşti chinez. Aşa vei avea ocazia să îi surprinzi şi să îi şi înţelegi pe francezi atunci când îi bârfesc pe ceilalţi. BebeBebe de pildă povestea că la un congres s-a trezit râzând de măscările debitate de nişte francezi. Aceştia au întrebat-o de unde e, a zis, după care francezii au renunţat să mai vorbească între ei. Dacă zicea că e din Finlanda probabil că francezii ar fi considerat-o dereglată psihic şi ar fi continuat să vorbească între ei, dar aşa, din România, lucrurile deveneau clare şi pentru ei. Me biensiur vus e francofona! Nes pa? Bas pa.

Ducem francofonia după noi, la bine sau la greu şi la nevoie o scoatem la înaintare, nu că ne-ar ajuta prea tare. Ca domnul din imagine, pe care francofonia pare să îl salte în înalta societate. De acolo de sus o să spuneţi că riscul de poc la cădere este mult mai mare. După cum vedeţi nu e aşa. La nevoie, domnul scoate arsenalul nostru colocvial şi echilibrează situaţia. Ca tot românul, lucrăm cu cleştele, cu dalta, ciocanul, ciocanul de lipit chiar, dar la nevoie folosim sârma. Iar un hai sictir, la nevoie se poate dovedi mai util chiar şi decât o sârmă.

Enjoy.

Demi Moore e bisexuală, mai multe aflaţi la vară

2011-11-21T10:26:00.004+01:00

Aşadar aflăm din presa noastră minunată că Demi Moore ar fi bisexuală. Uau, asta da veste. Vă imaginaţi ce megascandal ar stârni un titlu de genul: "Liviu Vârciu e bisexual? Adelina nu îi era suficientă." Sau: "Mircea Dinescu este gurmand. Meniul nu îi era suficient." Sau: "Bănel Nicoliţă este antistelist. Golurile în poarta adversă nu îi erau suficiente." Până la proba contrarie, toate aceste speculaţii pot fi tratate drept adevăruri. Că Vârciu era beat, sau că doar s-a pupat cu un bărbat, că Mircea Dinescu a avut un moment de foame intensă şi a devalizat frigiderul, că Bănel Nicoliţă a greşit şi el, ca tot omul, lucrurile ăstea nu interesează pe nimeni, câtă vreme avem câte un sinonim pentru fiecare "abatere" şi încercăm să arătăm lumii ce bagaj bogat de cuvinte şi impresii avem, noi, ziariştii români actuali. Oricum, părerea mea este că acestea sunt adevăruri pe care nu le vom afla niciodată, şi poate că e mai bine aşa. Un echivoc bine conservat este o reţetă a succesului.

Cei de la GSP au găsit o reţetă mai bună de conservare, care probabil i-ar face invidioşi şi pe egiptenii care au căutat fără prea multe şanse de izbândă tertipuri fel de fel pentru a nu dezvălui cum îi îmbălsămau ei pe faraoni. Oamenii de la GSP bagă titlul şi atât. Nici un fel de detaliu adiţional. Adică ne dau prilej de frământare, ştiut fiind faptul că un creier liniştit şi fără griji este un creier periculos. Probabil că mâine vom afla că şi Gigi Becali este vampir. Sau că Lis Viorel este extraterestru.

La mai mare, băieţi!

Trece, rece, regimentul zece

2011-11-18T09:58:00.009+01:00

După multă vreme, revin asupra poetului meu de suflet, Aurel Botezan şi asupra volumului său de lirică, intitulat simplu, Poezii. De data asta vreau să vă supun atenţiei un poem pe cât de simplu pe atât de profund: "Ignorare". După mine, figura predominantă este "rece", deşi frigul nu rezultă din poem. Este clar o poezie scrisă după modelul "tu rămâi la toate rece", sau o reprezentaţie poetică a sintagmei: "îmi bat gura de pomană". De asemenea nu îmi poate scăpa nici imaginea deşertăciunii, eterne şi supreme. În concluzie, domnul Aurel Botezan ne transmite că putem face orice pe lumea asta până obosim. După aia natura îşi intră în drepturi.

De remarcat de asemenea că finalul poeziei este unul deschis,dovadă virgula de la sfârşit. Poate că ar trebui să îi scriu lui Botezan şi să îl întreb cam pe când partea a doua a poeziei, mai ales că au trecut 51 de ani de când a scris-o şi, paradoxal, în loc să îngheţ de frig ard de nerăbdare să aflu epilogul.

"Ridice vântul valuri

Cât munţii, pân la cer,

Că-odată oboseşte

Şi-atunci şi ele pier,"

(Ignorare, 1960)

Căpuşa odată intrată, foloseşte gura toată!

2011-11-18T09:25:00.004+01:00

Dragii mei, dimineaţă, la cafea, printre multe virale, printre care şi vreo două absolut minunate dar pe care nu vi le mai semnalez aici pentru că sunt convins că le ştiţi - e vorba despre filmări de arhivă cu cuvântările Anei Pauker, respectiv Vasile Luca - am dat peste această bijuterie de umor pilipinez (pentru cei care nu ştiau, nici eu nu ştiam până nu m-a luminat doamna, pilipinezii ăştia nu pot pronunţa sunetul F, de aici şi comicul de situaţie când îi pui să înjure în engleză: "Puck you, puck you!" Nu veţi înţelege nici voi mare lucru, cum nici eu nu am înţeles, dar terapia pe care o propune acest filmuleţ este aceea de a ne retrăi copilăria. Ca şi în copilărie, şi acum ne putem imagina orice din ceea ce nu înţelegem, devenind pentru câteva clipe scenarişti.

Eu de pildă la început am înţeles că domnul în cauză face mişto de doamna în poziţie ciuci pe considerentul: hohoho, găino! (hen, hen). Evident că ea se simte jignită şi aruncă în dumnealui cu plosca. Probabil pentru că îi arată peştele, pe car enu are de gând să i-l dea... După care tatonări, ălea-ălea, ca între tinerii porumbei - probabil că dacă ar fi făcut-o găină porumbel nu s-ar fi supărat atât de tare - şi apare şi geniul rău, dar dumneaei nu cedează. În final este căpuşată, iar dumnealui, ca un iubit destoinic, sare să o ajute. O muşcă când de fund, când de căpuşă, în hohotele de râs, stimulate prin scărpinări pe burtă ale personajului malefic, care este foarte posibil nici să nu existe şi să fie pur şi simplu o metaforă. Vindecată de căpuşă dumneaei şi dumnealui petrec fericiţi ceasurile nopţii. Urmăriţi pe la minutul 5 interpretarea actoricească a dumneaei, demnă de Shakespeare[

Ce părere aveţi de umorul din filmuleţ. Nu vi se pare că parcă nouă, europenilor, ceva a început să ne lipsească? Şi atunci dumnezeu l-a inventat pe Bendeac. Sau poate nu dumnezeu...

Brigada Diverse stă să verse - partea a IV-a

2011-11-17T11:32:00.006+01:00

Sergiu Nicolaescu este pe cale să mai câştige un proiect la CNC, este vorba despre ecranizarea părţii a patra din seria B.D., de această dacă cu un scenariu ancorat în realitatea imediată. Este vorba despre aşa-numitul "Brigada Diverse stă să verse", un lung metraj care va surprinde culisele dar şi deznodământul "cazului violului tinerei eleve a liceului Jan Mannet". Incitat de acest caz, Nicolaescu a dorit să distribuie în rolurile principale doi veterani ai scenei româneşti: Iurie Darie în rolul "profu de sport" şi Anca Pandrea în rolul "obraznica şi treningul ei Puna". Din culise aflăm însă că alţi actori au refuzat aceste roluri, pe motivul că anumite "figuri" le-ar fi viciat imaginea publică, cum ar fi fost o secvenţă în care eleva ar fi trebuit să facă şpagatul, goală, pe două balerci de vin. Anca Pandrea a răspuns prezent, declarând că un astfel de rol o va solicita la maxim. De cealaltă parte, Iurie Darie a condiţionat prezenţa sa de aceea a hainelor, fiind de acord să participe la filmări doar dacă va umbla îmbrăcat doar cel mult 5% din film. Prin urmare, se pare că singurele secvenţe cu Iura îmbrăcat vor fi pe generic, mai concret în secvenţa când acesta intră în cameră cu eleva, pentru a se dezbrăca. Secvenţele de exterior (Iura participând doar in-house, de fapt in-bed), în care personajul "profu" va fi îmbrăcat vor fi filmate cu dublura lui Iura, un alt veteran, cu perucă de această dată, Ion Dichiseanu (zis pe nedrept "Dicky"). Şi acesta a introdus în contract o clauză, aceea de a fi filmat doar cu cămaşa descheiată la piept...

Din surse oficiale mai aflăm că rolul mamei profului de sport i-a fost propus debutantei în actorie Adriana Iliescu, mama eroină a României, încântată de provocare. Aceasta a declarat că "pe lângă Lizica, fetiţa mea, să am al doilea copil, un băieţel, pe Iura îmi vine mănuşă. Mai greu va fi la alăptat, mai ales că nici pentru Lizica nu am avut suficient lapte." De asemenea, în viziunea regizorală a lui Nicolaescu, vor apărea şi două personaje fantastice, doi îngeri de sexe diferite şi totuşi atât de apropiate. Aceştia vor fi interpretaţi de Irina Loghin, zisă şi Măicuţa şi de Fuego, zis în mai multe feluri. Rolul acestora va fi să îi sfătuiască pe Iura şi pe soţia sa Anca-Panca în momentele cheie ale acţiunii.

Dublajul va fi asigurat în momentele erotice de către Irina Nistor (vocea Ancăi Pandrea) şi de Fuego (vocea lui Iura), în celelalte momente de către Sergiu Nicolaescu însuşi, atât în rol masculin cât şi feminin.

Finalul filmului va produce o surpriză de zile mari, regizorul contând mult pe acest aspect, mai ales în ceea ce priveşte prezenţa tineretului în sală. Se pare că acest deznodământ este legat direct de prezenţa în distribuţie a lui Florin Piersic, rolul acestuia însă rămânând încă secret.

Brigada Diverse stă să verse se bucură deja de interesul marelui public din România şi nu numai, făcând chiar ca adevăratul caz în sine să nu mai prezinte interes.

Am mai găsit un turnător, ce facem acum cu el? - Astăzi Nea Beni.

2011-11-17T10:10:00.004+01:00

Îmi amintesc de anii 90 în România, când se declanşase paranoia cu manelele. Toţi intelectualii, de cel mai lucid până la cel mai snob şi preţios s-au grăbit să condamne genul şi să îi bălăcărească pe manelişti. Începuse un fel de vânătoare de vrăjitoare şi unul dintre protdrapelele curentului era regretatul Pruteanu. La ce s-a ajuns? La o schizmă. Maneliştii, băieţi cu simţul banului au pus mână de la mână şi au pus-o de posturi TV, de nişă. Publicul iarăşi a pus botul şi a continuat să asculte manele cu mai mult elan la început. Sunt convins că cenzura bunului simâ ar fi funcţionat şi în acel caz, chiar dacă cu un randament mult mai scăzut decât dacă s-ar fi ajuns la o incriminare în masă. Aşa nu s-a rezolvat nimic.

Am făcut paranteza asta ca să ajung la o situaţie actuală. Deconspirarea "foştilor turnători" sau colaboraţionişti. Am aflat în decurs de un an şi ceva multe secrete ale acestui sistem, şi mă voi limita acum la "lucrătorii" din cultură. Besoiu era turnător, Szobi Cseh era turnător şi tot aşa. Azi aflu că şi Nea Beni (Benone Sinulescu) era turnător. Până la urmă, treptat va deveni public că toţi artiştii noştri din anii 60-80 colaboraseră cu securitatea, uitând că în cazul turneelor, membru sau nemembru de partid erai obligat să semnezi ca să poţi pleca. Lucrurile ăstea vor surprinde doar publicul profan, pe artişti în nici un caz. Vă daţi seama că aproape fiecare dintre ei era colaboraţionist, că realmente plecau în delegaţii oameni care trebuiau să se spioneze între ei? Paradoxul intervine în momentul când tragi o linie şi calculezi câţi artişti români au fost turnaţi. Aproape niciunul. Deci sistemul nu funcţiona. În ritmul ăsta, când CNSAS-ul va termina şi ultimul dosar, va deveni de notorietate faptul că românii au fost turnători în proporţie covârşitoare. Şi atunci, pentru că nu ne va pica bine să ne prezentăm lumii ca oi negre, vom începe să câutăm firele albe din blană. Prin urmare, de exemplu, toţi cei care au fost obligaţi să semneze pentru a putea pleca în turnee, toţi cei care semnau în masă, în cadrul grupului vor fi exoneraţi. Şi din nou, alte cercetări, alte dosare, alte reveniri şi declaraţii. Şi uite aşa trece viaţa noastră.

Să nu înţelegeţi de aici că îi apăr pe turnători. Nu, nici vorbă, refuz însă să mă revolt pe un sistem care, deşi opresiv a fost "dejucat" prin găselniţe şi improvizaţii româneşti. Sigur, cei cu adevărat vinovaţi trebuie traşi la răspundere, dar să se stabilească odată un jalon de la care vinovăţia devine nocivă. Sub comunism zice-se că muream de foame. Nu contest acest lucru, dar de asemenea ştiu că existau la tot pasul relaţii. Că trocul funcţiona poate mai bine decât în vremile medievale. Şi totuşi existau pături defavorizate care nu puteau intra în ecuaţia asta, pentru că nu aveau ce să dea la schimb. Şi aceştia chiar sufereau. Nu am merita acum toţi cei care ne-am descurcat să dăm socoteală pentru acest lucru? Nu ştiu, întreb şi eu.

Românii, mai săraci fără Bendeac

2011-11-16T22:06:00.007+01:00

Să facem un exercițiu: să presupunem că sunteți străini, prin urmare și eu o să uit că dacă ați fi străini nu ați avea cum să înțelegeți cele scrise de mine în românește, așa că voi pretinde că înțelegeți tot ce scriu. Bun. Deci sunteți străini, ajungeți în România și citiți în presa noastră că: ”Mihai Bendeac a dus foarte sus ratingurile emisiunii sale şi a dus la apariţia unui adevărat fenomen, după ce personajele interpretate de el au lansat replici memorabile.” Care e următorul pas pe care îl veți face? Veți căuta un suvenir cu Bendeac: tricou, cană, chiloți, căciulă, orice. Nu numai că nu veți găsi, dar atunci când veți întreba lumea pe stradă de Bendeac toți vor ridica din umeri, vă veți lovi de un zid de ignoranță cam cum mi s-a întâmplat mie în Varșovia căutând vechiul și prezervatul zid al ghetoului, bănănăind prin zonă. Deși eram la câțiva metri de el, localnicii habar nu aveau unde e. Cum nu sunteți români nu veți ști să întrebați de: ”nuștiude-astea”, și de aici eșecul. E ca și cum acum mulți ani ați fi cerut relații despre Mugur Mihăiescu. Dacă ați fi folosit cuvântul magic, Garcea, altfel ar fi stat treaba, dar cum nu sunteți români - eșec total. Așadar vă întoarceți acasă cu buza umflată. Vestea bună pe care v-o dau este că, ”totuşi, actorul a hotărât deja că, la un moment dat, va veni şi vremea retragerii, tocmai în America”.

Americani, vine muntele pe Tărâmul Făgăduinței! Problema voastră este ca și rezolvată, în curând memorabilia cu Bendeac va curge gârlă. V-ați scos! Puneți bani la ciorap, pentru că distracția asta nu va fi ieftină. Plus că, datorită tehnologiei moderne, totul va fi în 3 D de la bun început. Bendeac în 3D! Să moară Jim Carrey de ciudă, nu alta. Ar trebui acum să fiți fericiți că nu v-ați luat suveniruri cu Bendeac și că din banii de buzunar ați cumpărat Eugenia (chiar dacă de rit nou) și pufuleți. Vă veți bucura la ore eclectice de Bendeac în casele voastre, însă ceea ce veți vedea pe ecrane este înșelător, pentru că umorul de acum al lui Bendeac nu mai are nici o legătură cu acela care l-a făcut celebru la În puii mei.

Exercițiul s-a încheiat. Nu sunteți străini, ci români. Aveți la discreție Eugenia și pufuleți și cu puțin efort, nopțile, prin Dorobanți chiar și pe Bendeac, căruia îi puteți cere direct de la sursă un suvenir. Grăbiți-vă pentru că numărătoarea inversă a început, așa că profitați de marele artist cât mai este printre voi. Eventual rugați-l să vă semneze autografele cu nuștiude-astea. Pentru că: "peste două săptămâni începe numărătoarea inversă a show-urilor mele până la retragere. Aşa cum am anunţat, oricare ar fi ratingurile, oricât de amplu ar deveni fenomenul 'În puii mei', din 2014 show-ul îşi ia adio. Asta nu înseamnă că mă evapor. Voi continua să realizez două mari show-uri de televiziune pe an (de Revelion şi de Paşte), voi face teatru, film şi voi locui câteva luni pe an în State, pentru a mă perfecţiona. Când începem să numărăm emisiunile de la 50 în jos, aţi vrea ca fiecare show să aibă o temă?" Vă rog încă ceva, păstrați-vă calmul la faza cu cele două mari showuri, și să nu dramatizăm. Ceaușescu făcea tot două mari showuri, unul de Revelion, cînd ne ura de sănătate, de una și de alta și altul de 23 august, când ne ura de asemenea, și tot am mers mai departe. Eventual, la cererea publucului Bendeac s-ar putea să cedeze și să accepte un al treilea și poate al patrulea astfel de show monumental, pe același interval orar cu meciurile de fotbal ale naționalei noastre, sau cu X Factor de România. Eu zic totuși să nu încercați să îl opriți pe Bendeac și să îl lăsați să plece în America. Fiți siguri că se va întoarce, poate mai repede decât vă așteptați, pentru că, noi românii, facem o sărbătoare din orice.

Leapşa cu duete de la Akritura

2011-11-15T16:20:00.004+01:00

Am primit această leapşa de la domnia sa Akritura, şi mă grăbesc să îi răspund. Ideea era să o dau mai departe şi să vă provoc să postaţi duetul preferat. Cum Fuego şi Irina Loghin au tot fost propuşi, m-am gândit că nu ar fi tocmai rău să promovez şi alte nume, mai puţin cunoscute. Şi iată-ne aşadar la Shane MacGowan şi Nick Cave şi "What a Wonderful World", mai ales că vine sezonul să ne dăm mai buni şi mai altruişti. Apropo de asta, lăsaţi-mă să mă laud că am single-ul, pe CD, pe care, fiecare dintre cei doi cântă câte un hit al celuilalt. Dincolo de piesa asta mai apare şi "Rainy Night in Soho", cântată de Nick Cave şi, credeţi-mă, e o bijuterie.

Enjoy!

P.S.

Cel de-al doilea duet este pe picior de egalitate cu primul, din păcate, neexistând clip aici, l-am lăsat pe final. Merită să îl ascultaţi: Bette Midler şi Tom Waits "I Never talk To Strangers" de pe minunatul album Waits "Foreign Affairs".

Lucian Mândruţă, victimă a femeilor din vecinătate

2011-11-15T14:49:00.003+01:00

De fapt, nu ştiu câţi şi-au dat seama de faptul că Lucian Mândruţă este în realitate o victimă. O victimă a femeilor din viaţa lui. Mai întâi fuse Andreea Esca. Lucian Mândruţă era, lângă Esca o prezenţă masculină. Atât şi nimic mai mult. Apoi soţia. O doamnă doctor. Iarăşi, Lucian Mândruţă s-a lăfăit liniştit la umbra titlului de "domnul doctor". Domnul Doctor Lucian Mândruţă. Pe urmă a apărut amanta. Clar ca lumina zilei, Mândruţă a fost şi de data asta o victimă, pentru că nu şi-a înşelat benevol soţia, ci în urma hărţuirii necontenite a amantei. Pe urmă iarăşi, constrâns de împrejurări, a făcut ce ştia mai bine. A ieşit pe post şi şi-a clamat postura de sex slăbit, atunci când şi-a cerut scuze soţiei în direct, la TV. De teamă să nu mai fie încă o dată hărţuit, acceptă să facă mai departe televiziune. O emisiune în care stă la şuetă cu vedete, în cada de baie. Dar nu oricum, ci îmbrăcat. Aproape de bondage, în orice caz sado-maso fără nicio îndoială. Recent, Lucian Mândruţă nu s-a putut abţine şi a sărit la jugulara Alinei Plugaru, fostă porno-star. Motivul? Se simte hărţuit de această, acum însă pe Twitter. Iată declaraţia sa:
„Alina, mă urmăreşti degeaba. N-ai ce învăţa de la mine. Singura poziţie nouă pe care o ştiu e cu cartea pe toaletă. Dar e posibil s-o ştii şi tu, în versiunea cu revista de modă.“

Poate că a venit vremea să-i explice cineva lui Mândruţă că raţiunea acestui twitter este "să fii urmărit". Altfel de pomană mai ai cont de twitter. Este ca şi cum s-ar fi dus la un bordel pentru a avea ocazia să spună tuturor că acolo a fost abuzat sexual. La fel şi cu Twitterul. Nu ar fi exclus ca Mândruţă să umble cu Alina Plugaru, şi pentru a nu bate la ochi a introdus textul ăsta. În orice caz, ce îmi place la Mândruţă este stofa de intelectual, mai ales atunci când se laudă cum citeşte el literatură de valoare pe căcăstoare. În orice caz, din text rezultă că a descoperit-o de curând. Şi mai rezultă ceva, în completarea celor spuse de mine, anterior, când vă spuneam că Mândruţă este supus femeilor din imediata sa apropiere. Nicio femeie nu are ce învăţa de la el. Există oricum şanse ca Mândruţă să se dezvolte în continuare ca individ, ca autodidact în măsura în care va explora noi şi noi poziţii. Cum ar fi: "cu cartea de identitate sub pernă".

Go for it, Lucian!

Action is my middle name I can't waste time anymore...

2011-11-15T09:37:00.004+01:00

Morrissey a scos hit nou, contrar celor mai sceptici, foarte bun şi deosebit de transparent, comparativ cu mesajele din piesele anterioare. Iată că după "Years of Refusal", pe care părea să revină la sentimente mai bune, în sfârşit Moz avea iubit(ă) şi nu îşi mai refuză sexualitatea, vine noul şlagăr "Action Is My Middle Name", în care pare să ia cu asalt viaţa, somat de "undertaker", care nu scapă pe nimeni. Evident că dincolo de declaraţia hedonistă în sine, şi cântecul ăsta transpiră de disperare şi de inutil, însă lucrurile devin mult mai clare, remunerându-i astfel pe toţi fanii săi care au aşteptat ceva palpabil. Nu e o piesă trăsnet, dar în contextul muzical actual este fără doar şi poate un şlagăr. Plus că, ar fi fost absurd ca în mijlocul popului golit de semnificaţii care se poartă, Morrissey să îşi continue declaraţiile patetice învelite în echivoc.

Aşa că, de la The Blogger Formerly Known as Vasile Sensual: Enjoy!

Dreptul de a urî o femeie (pe lângă Elena Ceauşescu)

2011-11-14T14:58:00.003+01:00

Am avut o polemică dialectologică zilele trecute cu un amic pe tema: cum pot să urăsc o femeie. Probabil că, ştiut faptul că nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi vreodată misogin, amicul cu pricina a încercat să integreze întregul discurs în jurul unei emanări neaşteptate a subconştientului meu. Totul pornise de la o figură de stil plastică şi mai mult declarativă, eu fiind acela care i-am spus că "o urăsc pe Paula Seling". Respectivul, categoric prieten cu PS, a sărit nu să îi ia dumneaei apărarea, combătându-mi motivele, ci să mă pună pe mine la colţ pentru ieşirile mele bestiale. Aşa că de atunci m-am tot gândit dacă e ceva în neregulă cu mine şi cu oricine poate urî o anumită femeie. Una singură, nici vorbă să generalizez.

Problema mare în cazul meu este însă alta. Nu doar pe Paula Seling o urăsc, aşa că înclin să cred că întregul raţionament ar trebui să pornească de la două femei în sus. Un fel de threesome. Pentru că, pe lângă Paula Seling o mai urăsc şi pe Elena Ceauşescu. Prin urmare las deschisă întrebarea: are un bărbat dreptul să urască două femei, dintre care una, obligatoriu trebuie sa fie Lenuţa?

Vasile Sensual a murit - The Blogger Formerly Known as Vasile Sensual i-a luat locul

2011-11-14T10:30:00.004+01:00

După cum aţi citit şi în we, am hotărât să renunţ la acest domeniu dintr-un motiv deontologic: în lipsa Simonei Sensual, Vasile Sensual nu mai are nici o raţiune de a exista. Pentru cei care nu ştiu, acum câteva zile Simona Sensual a declarat: "Aş vrea să scrie la numele invitatului Simona Suhoi. Sensual mă chema când cântam, dar numele meu e Simona Cristina Ştefania Suhoi, chiar mi-ar plăcea să mă ştie lumea aşa". Prin urmare Vasile Sensual a murit, el cel puţin de astăzi nu mai există.

De astăzi încolo numele meu va fi The Blogger Formerly Known as Vasile Sensual. Din respect pentru cea care a fost, inegalabila, unica şi speciala: Simona Sensual. Deci vă rog să vă conformaţi şi să trataţi ca atare!

Decizie grea, închidere domeniu!

2011-11-11T22:49:00.008+01:00

Simona Sensual a anunțat public că va renunța să se mai numească Sensual, pentru că dorește să acceadă într-o nouă realitate. Asta cu noua realitate e de la mine. Ea zicea cu cuvinte simple că a trecut vremea trupei, când era cool să cânți și să te cheme Sensual în loc de Suhoi. Pentru mine un ucru este clar, odată cu dispariția Simonei Sensual, Vasile Sensual nu își mai are rostul. Ea era farul meu călăuzitor, luminița de la capătul tunelului, ea era Bonnie, Romina Power, surioara mea Baccara, muza și colacul meu de salvare. Fără Simona Sensual sunt mai sărac și mă simt al nimănui, de parcă pentru mine ar fi venit totuși sfârșitul lumii.

Ce urmează nu știu, dar promit să vă anunț din timp pentru că până la urmă voi, cititorii trebuie să aflați primii. E dreptul vostru. Și dacă VasileSensual se va pierde, dizolvat în eter, în următoarele câteva zile, acest lucru se va petrece din respect progund pentru Simona Sensual. Mai mult nu pot spune. Am petrecut clipe minunate împreună, însă în lipsa patroanei mele spirituale mă tem că nimic nu va mai fi ca înainte.

La revedere Simona Sensual, la revedere Vasile Sensual!

Cu noi e Administraţia de bloc!

2011-11-11T14:30:00.004+01:00

După cum remarcaţi am trecut şi de acest "sfârşit al lumii". Poate că totul se datorează enoriaşilor şi bunilor credincioşi care s-au rugat şi s-au căit îndelung, pentru a ne mai da nouă nişte zile de la ei să mai fim o zi tot cu ei. La asta nu v-aţi gândit nu, egoiştilor? Nu v-aţi gândit că cineva, prin sacrificiul de sine ne poate prelungi nouă viaţa. Cineva, altcineva decât nenea doctoru. În cazul de faţă locatarii unor blocuri. De aici ce concluzie se poate trage? Că o Administraţie riguroasă de bloc poate salva umanitatea asta ticăloşită.

Domnul să ne ocrotească!

Love and let die

2011-11-10T22:46:00.007+01:00

Mâine 11.11.11 la ora 11.11.11 vine cică sfârșitul lumii. Nu pot să cred că nu știați. De fapt nu pot să cred că mai sunt oameni care nu știau că mâine la trecute fix se dărâmă șandramaua, pentru că de câteva zile mi-e dat să mă lovesc fie de știrea asta, fie de violul de la Jean Monnet, ceea ce mă face să concluzionez că există șanse ca de la asta, mâine să ni se tragă sfârșitul lumii. Stați să vedeți cum vine asta. Fata ”violată” a trăit multă vreme în Belgia. Mâine este ziua națională a Belgiei (Ziua Armistițiului), prin urmare belgienii ies în stradă. Românii se supără crezând că belgienii au ceva de spus cu privire la soluționarea lentă a cazului și se supără pe belgieni. Asta n-ar fi nicio problemă, dar se supără și belgienii, pentru că și românii ies în stradă. De fapt, românii ieșiseră în stradă ca să se bucure pentru că, cu mulți ani în urmă, la 1918 la fix 11.11.1918 se încheiase Primul Război Mondial se termină, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918, act consfințit prin semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia încetează ostilitățile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România. Franța se supără și ea, dar și Polonia, care mâine aniversează Ziua Independenței, Germania se supără pe Franța și Polonia și Belgia și tot așa. Dacă e vineri e apocalipsa, nene. Așa să fie, mă întreb ce au de câștigat așa zișii profeți de pe urma prognozei lor, dacă cu ocazia asta încheiem bâlciul. Măcar dacă pronostichezi că mâine va fi găsit leacul împotriva cancerului și chestia asta nu se întâmplă, vă spun eu că puțini se vor supăra. Cum puțini se vor revolta că mâine nu a venit sfârșitul lumii. E ca și cum cineva ar profeți că mâine o agăți pe Pamela Anderson. Faza e că lucrul ăsta se întâmplă, numai că ”victima” este Pamela Anderson de România. Te poți supăra pe una ca asta? Hai, nu fiți ipocriți sau prețioși!

Apropo, să vă pun o întrebare. Știți cum va petrece Mircea Dinescu mâine sfârșitul lumii? Mâine, când împlinește 66 de ani? Sau eu de pildă? Chiar, și dacă tot veni vorba de aniversări, credeți că Di Caprio își va petrece mâine ziua de naștere cu noua lui iubită româncă, despre care se face atâta tamtam, sau o să aflăm că ăsta e un semn că s-au despărțit?

Dan Bittman, zis și ”rock", între Iosif Sava și Sfântul Sava

2011-11-10T21:39:00.009+01:00

"Muzica e dată de inspiraţie, dar eu am altă părere. Nu-mi doresc să ajung ca Mick Jagger, de la Rolling Stones. Aş fi preferat să fiu un Kurt Cobain, un Janis Joplin sau Jimi Hendrix decât să fiu Mick Jagger, nu e genul meu. Deşi îi admir pe cei care o fac - chiar trebuie să vină Tom Jones şi abia aştept, am luat bilete în primul rând. Am de multe ori senzaţia că muzica e legată de energie, de tinereţe, de prospeţime şi la un moment dat trebuie să mă retrag. Vin dinurmă oameni talentaţi, frumoşi, care au multe de spus. Tu ai avut şansa ta, ai spus 10, 20, 30 de ani, gata. Pot să le arăt şi în continuare drumul, dar din spatele scenei. Nu trebuie să te dai la o parte de tot, poţi să o faci şi în altfel". E declarația zilei, care completează postul anterior, cel legat de cultura muzicală a copiilor noștri, sau mai degrabă incultura lor muzicală cultivată de părinți și care îi aparține lui Dan Bittman. După acesta citire, Tom Jones este peste Mick Jagger. Peste Cobain, Joplin sau Hendrix este doar dintr-un anumit punct de vedere - este viu, îi dă prilejul să îl vadă în concert, ba mai mult, să stea chiar în primul rând. De fapt, dacă recitesc axioma Bittman, nu fărâma de viață este definitorie în alegerea modelelor. Argumentul meu este simplu: cei trei i se par revoluționari în muzică, Jagger nu! Nimic mai fals. Atunci probabil că îi venerează pe cei trei pentru prestația scenică. Mick Jagger îl sperie, îl face să realizeze că i-ar fi fost imposibil să depună energia lui Mick pe scenă, preț de 120 de minute de concert. Dacă ar fi fost altfel astăzi am fi ascultat ”Moves like Joplin” sau ”Moves like Cobain”, nu ”Moves like Jagger”. Și totuși, dacă i-a ales pe cei trei numai pentru că numele acestora sună eclectic? De ce nu a zis că îl are model pe Brian Ferry sau pe Bob Dylan, cel puțin din punctul de vedere al motricității aceștia fiind doarte apropiați de idealul scenic al lui Bittman? Pentru că sunt vii.

Așadar la următorul concert în România al lui Jagger, cu sau fără Rolling Stones, din primul rând va lipsi Dan Bittman. Tristețe mare. Promoterul concertului va simți acut la buzunar această absență. Poate că ar trebui ca cineva să îi explice lui Bittman că ceea ce face el de ani buni nu este rock. Și dacă nici măcar nu se leagănă pe scenă (”to rock”), atunci impostura este totală. Dan ”Rock” Bittman... wtf... Poate că ar trebui ca cineva să îl întrebe pe Bittman dacă el crede că Jagger sau chiar Tom Jones sunt conștienți că și el există, ceea ce mă face să mă întreb dacă extratereștrii știu că pe undeva, într-o anumită galaxie existăm și noi. Mai mult, că ni-i imaginăm în fel și chip și de câteva ori pe an (Helloween și serbări școlare de tip carnaval) chiar ne îmbrăcăm ca ei. O să vă grăbiți să îmi spuneți că bat câmpii, că sigur că extratereștrii știu de prezența noastră, doar și-au trimis spionii după noi. Vă voi combate cu un argument stupid, dar real. Nu. Cei care au venit pe pământ nu erau de-ai lor, sau altfel spus, erau de-ai lor în măsura în care și Dan ”Rock” Bittman este un cântăreț de rock!

Profeţiile unui bătrân retrograd şi nostalgic - The night they drove all music down...

2011-11-09T11:32:00.004+01:00

Am îmbătrânit, sunt un moş libidinos, cu amintiri de neuitat şi cu vicioase nostalgii. Sunt un moş periculos pentru tineretul din ziua de azi, cu porniri nesănătoase, nocive şi greu de stăpânit. Muzica este viaţa mea, vorba unor preţioşi-preţioase de pe plaiurile noastre. Îmi amintesc de casetele ORWO, de benzile de magnetofon, tot ORWO (acestea fiind cele mai ieftine). Îmi amintesc de muzicile pe care cu greu puneam mâna în anii 80, de vinilul "Born in the USA" al lui Bruce Springsteen pe care cu greu l-am returnat, de vinilul "Back in Black", pe care aş fi putut să îl înstrăinez de la un dobitoc, care, habar nu aveam, îl furase de la BebeBebe şi se dădea că e al lui, în felul ăsta făcând ca astăzi acest disc să rămână în posesia proprietarilor de drept. De Cindy Lauper, tot vinil, de fapt 2. De dublul vinil cu "Love Songs" de la Beatles sau de "Brown Sugar" de la Rolling Stones, ambele după o coadă de zile mari la magazinul Sofia. De primul meu disc cu KISS, luat de la bişniţari din faţă de la Muzica. De caseta "Flash Gordon - OST", originală, pe care am agăţat-o, ceea ce m-a făcut ca o noapte întreagă să muncesc la descarcerarea ei din cas, după care am trecut la lipit, făcând în aşa fel încât să nu se simtă diferenţa. De compilaţiile tâmpite pe care le făceau colegii din liceu, cu mult mai mult acces la muzica de peste ocean decât aveam eu, încât strângeam câte 10-12 bucăţi după care făceam de o casetă pe gustul meu. Îndepărtam Sandra şi Sam Fox şi C.C.Catch şi Modern Talking şi Cliff Richard (mă exaspera deja "Some Peooopleeeeeeeee") şi Bad Boys Blue şi BZN şi rămâneam cu Mick Jagger - "Ruthless People" sau Tina Turner - "We Don't Need Another Hero", sau rockăieli ceva mai comestibile: Guns, Motley Crue, Poison, Kiss ş.a.m.d. Dădeam năvală în cutiile de câte zece casete BASF ale lui Casi, verişoară-mea şi făceam slalom printre educaţia pe care oricât s-a străduit nu a reuşit să mi-o impună, legată de muzica negrilor, pentru a extrage câte un Pet Shop Boys, Eurythmics sau Talking Heads. Şi nu în ultimul rând erau emisiunile de radio de la miezul nopţii de la Radio Europa Liberă, unde, cu brum sau fără brum reuşeam să aflu noutăţi. Cam aşa s-a făcut cultura mea muzicală. Pe urmă, când a năvălit peste noi piaţa liberă m-am autosufocat cu metale şi rock clasic. Astfel am reconstituit din cenuşă etapele pe care le-am ars.

Aseară la Vocea României am avut un mic şoc. Mai întâi doi tineri spuneau că nu au cântat în viaţa lor o piesă a celor de la Beatles. Smiley concluzionează că un astfel de om şi-a trăit viaţa de pomană. Subscriu. Sunt fan declarat Rolling Stones, dar Beatles a existat întotdeauna alături, nu avea cum să nu existe, mai ales că era vorba despre o muzică fredonabilă şi facilă. Cum să nu fi fredonat odată în viaţa ta "Hey Jude"? Refuz să accept acest lucru ca reper actual. Că tinerii din ziua de azi nu au habar de aşa ceva. Înţeleg că în gaşca lor nu se gustă aşa ceva dar totuşi... Să trag de aici concluzia că a doua generaţie a pus stăpânire pe oraş ? Sau că suntem mai manelişti decât credem? Chiar, mă întreb dacă la recensământ s-a recenzat şi numărul celor care ascultă manele? Sau că părinţii nu mai au timp să stea de vorbă cu copiii lor pe un background de Dylan, sau Louis Armstrong sau Cohen?

Pentru sănătatea mentală a fiului meu, refuz să îi hrănesc posibila viitoare ignoranţă de grup conform căreia muzica pop a început odată cu Enrique Iglesias, Justin Bieber, Drake, Eminem, Rihanna, Maroon5 sau clubberi de doi lei. Nici nu m-aş fi supărat prea tare dacă cele două fătuci de aseară ar fi întrebat dacă nu cumva Annie Lennox e rudă cu Lennox Lewis, măcar le plăcea sportul, sau le contaminaseră părinţii. Pentru ele "Why" de la Annie Lennox era la fel de nou ca şi "Zen", jurnalul lui Cărtărescu. O să îmi spuneţi că sunt eu exagerat şi nemilos. Aşa o fi. Măcar lupt pentru ceva! Încerc să nu îmbătrânesc mut. Să uit să mai comunic, pentru că nu mai împărtăşim aceleaşi coduri de limbaj. Să mă trezesc la 70 de ani că, la un concert Rolling Stones, pe stadion, în afara mea vor mai fi cel mult zece octogenari şi paznicul care moţăie în colţul intrării, privindu-şi nervos ceasul. Când se termină mizeria asta, să pun lacătul şi să plec şi eu, ca tot omu la o bere?

Alien 5 - Margin Call

2011-11-08T12:56:00.005+01:00

Au scos americanii Alien 5, numai că, stăpâniţi de teama că s-ar putea ca publicul să nu guste încă o sechelă cu numele ăsta l-au redenumit: Margin Call. Povestea noului Alien este simplă: de data aceasta monstrul lui Geiger nu va mai putea fi vizibil, toate acţiunile fiind săvârşite de nişte "homunculi" conduşi direct de acesta. John Tuld, personajul lui Jeremy Irons, de altfel are meritul de a face legătura între Alien şi Nosferatu, ceea ce s-ar putea la fel de bine concretiza în Alien 6, cel puţin dacă ţinem cont de scena finală cu Irons la masa din restaurant, surprins parcă într-un respiro dintre mai multe orgii cu sângele poporului. Bineînţeles, toţi "lucrătorii" contractaţi de Alienul corporatist sunt lipsiţi de sentimente, mecanici şi muncitori. Am citit cronici în care se spune că brokerii în cauză sunt de fapt tipi normali, cu sentimente, remodelaţi cu puţină răceală şi detaşare prin natura meseriei. Fals. Este adevărat că Sam Rogers (Kevin Spacey) plânge, dar să fim serioşi, vorbim acum despre singura secvenţă comică din film, de fapt un comic izvorât din cinism - întrebat fiind dacă plânge pentru soarta celor disponibilizaţi acesta răspunde că nu, plânge pentru moartea iminentă a câinelui său. În rest nu ne mai rămânem decât să punem aşa zisele sentimente în spinarea unor simple curiozităţi. Nu aş interpreta o întrebare de genul: şi puştiul va fi şi el dat afară? drept emanaţia unor sentimente altruiste ci mai degrabă drept o pură curiozitate. Poate cu puţin regret, dar numai curiozitate. Regret că Nea Tase, instalatorul şi-a pierdut slujba, dar nu sufăr pentru asta. Regret preţ de o amintire. La fel şi în Margin Call. Oamenii îşi fac datoria, iar generalul lui Alien şi aghiotanţii generalului lui Alien (Demi Moore şi Simon Baker) şi generalul generalului lui Alien (Kevin Spacey) la fel. În filmul lui J.C. Chandor, debutul pe marele ecran al regizorului, răii sunt drăguţi, amabili, fără să îţi trezească nici o clipă sentimentul că îşi înfrânează arsenalul malefic. Dacă suntem surprinşi de acest lucru, asta se datorează clişeului hollywoodian care ne-a fost impus. Un angajator care disponibilizează trebuie să fie malefic. Un angajator care oferă locuri de muncă este un bonom. De parcă nu ar fi aceeaşi persoană. În cele din urmă nu îmi mai rămâne decât să concluzionez că Alien este peste tot şi că există premizele să vedem zeci de sechele cu acest personaj, mai ales prezentat din umbră, care să se bucure ca şi Margin Call de un mare succes.

Evident e lucru rar să îi strângi laolaltă pe toţi marii de la Hollywood şi să îi distribui în acelaşi film, dându-le replici colocviale pigmentate cu foarte puţine neologisme din domeniul bankingului şi cu cifre, infinit de multe cifre. Să îl ai în film pe Spacey, Irons şi Tucci cărora să le interzici să supraliciteze partiturile, şi când spun supralicitare mă limitez strict la o interpretare de bun gust, e lucru mare. Singurele momente "mundane" ale acestora sunt, citez din memorie, replici zdrobitoare de genul: deşi sunt plătit regeşte tot am nevoie de bani sau am avut miliarde în cont şi acum am ajuns să nu mai am decât 400.000 de dolari. În definitiv acesta este contrapunctul prin care Margin Call se distinge de The Social Network, ambele realizate într-un stil ce ar putea fi numit film-document. Am fost întrebat dacă cred că filmul lui Chandor s-ar putea bate la Oscar. Cred că nu. Dar mai cred că dacă intra în cursa pentru Oscarul trecut l-ar fi câştigat cu o mare detaşare în detrimentul filmului-document regizat de Fincher.

Probabil că voi revedea Margin Call. Nu mi se întâmplă des, ca într-un interval atât de scurt de timp să revăd un film, dar cred că asta spune multe despre impactul acestuia şi îmi şi scuză mie exagerarea. Reuşita filmului se datorează clar unui aspect de ansamblu, care transcede filmul în sine. Replica din scenariu: uită-te la oamenii ăştia care îşi trăiască viaţa fără să aibă habar ce lise va întâmpla poate fi generalizată. La masa de montaj, în momentul finalizării, mi-l imaginez pe Chandor spunându-şi retoric: uită-te la oamenii ăştia care îşi trăiască viaţa fără să aibă habar ce lise va întâmpla. Nimic mai mult decât o criză, de data asta una de receptare a cinematografiei actuale, de calitate.

Meciurile lui Lucian Bute = succes facil = insucces

2011-11-06T19:45:00.004+01:00

Avea mare succes la femei, la toate femeile, un succes cum nu mai avusese nici un bărbat din lume până la el. Nu era una care să îl fi refuzat vreodată. Din nefericire cu atât rămânea, pentru că un astfel de triumf nu poate fi sub nici o formă omologat, din motive, mare parte dintre ele pragmatice. De exemplu corvoada unui recensământ, care, după cum se știe reprezintă un șir nesfârșit de peripeții. Și pe urmă, una e să recenzezi la comun și alta să te adresezi numai femeilor, multe dintre ele cu soțul lângă ele. Așadar avea să țină șarmul său personal doar pentru el, și pentru femeile care i se dăruiseră fără vreun regret. Pentru toate prostituatele mai noi sau mai vechi care lucraseră în bordelurile pe care le frecventa dintotdeauna.

Păstrând proporția, cam așa văd eu personal lucrurile în ceea ce privește meciul de aseară al lui Bute cu Glen Johnson. Nu am susținut nici o clipă că valoarea lui Bute este zero, am început însă să mă îndoiesc de calitățile de ”campion” ale acestuia după meciul de aseară, și spre surprinderea mea nu sunt singurul care gândește așa. Presa de peste ocean vorbește concertat despre parteneri slabi, aleși tocmai pentru ca Bute să își păstreze centurile. Nici nu ar putea vorbi altfel după un meci în care Johnson nu a dat nici o clipă senzația că ar avea intenția să îi remodeleze chipul armonios al lui Lucian. Nu a existat nici un moment în care Johnson să încerce în ultimele runde să salveze punctele pierdute pe parcurs, parcă tot ce și-ar fi dorit fiind să piardă meciul, însă în picioare. Au apărut speculații cum că Lucian ar fi jucat accidentat. Până la urmă eroul tot erou. Nu m-am lăsat convins, tot ce am văzut aseară rămânând o confruntare de tip spare-partner.

Este posibil să fiu bănuit de rele intenții. Tot românul care se identifică prin Lucian se va simți, pe bună dreptate jignit. Avem și noi o valoare și eu, alături de alții mă trezesc să arunc cu noroi, să pierdem și șansa asta de a fi cunoscuți în lume. Una peste alta, pentru liniștea mea personală voi spune doar atât: nu sunt fanul lui Doroftei și cred că Bute este mai bun decât Leonard. Până acum însă, cu un marketing mult mai responsabil decât a avut Moșul, Bute și-a consemnat mai mult celebritatea, pentru că i s-au ales parteneri pe măsură. De la un anumit moment însă acest marketing se va întoarce împotriva sa. A venit momentul confruntării cu Froach, singurul meci care l-ar putea legitima pe Lucian.

Pe cine va alege o femeie frumoasă venită în bordel și care nu ar urma să fie plătită pentru serviciile prestate? Acesta este momentul adevărului. Când banii nu mai au nicio autoritate.

Răzvan Lucescu - un tip care vrea totul sau nimic

2011-11-03T21:11:00.005+01:00

Răzvan Lucescu vrea totul sau nimic. Pentru el, un meci nu prezintă importanță prin sine însuși, ci prin surprizele colaterale pe care le poate stârni în jurul său. S-a văzut și în seara asta, prin maniera de abordare a partidei Rapidului cu Legia. Răzvan a plecat la drum sigur pe victorie. Dar nu e totuna să câștigi pur și simplu sau să câștigi într-un mod inedit, cum ar fi în 10 oameni. Chiar și așa, parcă victorii în 10 oameni s-au mai văzut, dar victorii în 10 oameni și cu un portar debutant într-un meci oficial cu echipa mare, nu doar internațional, pur și simplu oficial, asta nu s-a mai văzut. Ăsta a fost dezideratul lui Răzvan. În loc să se scrie 2 zile în presă despre reușita sa, ia să se scrie o săptămână. Să pornească domne motoarele ruginite ale jurnalismului de investigații și să producă foiletoane întregi despre ”misterul Drăghia”.

Trebuie să fiu cârcotaș și să atrag atenția că dacă așa s-ar fi întâmplat, nu zic, ar fi vuit presa, clar, însă nu cum ar fi vuit dacă în locul lui Drăghia Răzvan ar fi jucat cu cineva care nu a pus în viața lui piciorul sau mânuța pe minge. Cum ar fi Fuego. Imaginați-vă o pagină de tabloid cu un instantaneu cu Fuego cu spatele la poartă și titlu enorm: Fuego își apără onoarea. Sau Oana Roman și titlul: Oana Roman închide poarta Rapidului. Sau cu Perversu în poartă: Pe aici nu se trece. Sau cu un portar de Minister.

Ce strateg Răzvan, ce curajos, ce mare descoperitor de talente... Să te bați pentru a-ți asigura serviciile lui Răzvan Lucescu, să-ți vină să îți vinzi casa, mașina, acvariul și chiar și nevasta, orice numai ca micul Lucescu să mai antreneze Rapidul câțiva ani. Să vrei totul sau nimic! Asta da onoare. Răzvan Lucescu este omul care ne poate reînvăța să stăm cu capul sus. Parcă prea mult am stat cu fruntea plecată, anchilozând. A venit vremea să ne flectăm gâtul, așa, de chestie...

Preţioasă chiar şi la WC...

2011-11-03T15:15:00.003+01:00

Citesc aici următoarea maximă: "Sunt obişnuită să dorm singură. Când e cald, dorm mai mult dezbăcată. În rest aleg lucruri fine. Am învăţat de la mama mea că este foarte important să fii preţioasă chiar şi atunci când dormi."

Avem de-a face cu o comoară la casa omului. Problema este ca nu care cumva să şi-o fure la un moment dat, dacă tot e atât de preţioasă (de la mz Evil Twin). De fapt nu e o comoară, pentru că o posibilă convieţuire cu duduia asta ar presupune din oficiu un apartament cu cel puţin două camere, şi în nici un caz o garsonieră. Dacă pe vremuri femei emblematice deveneau visul oricărui student, sărac sau oricum precar financiar, astăzi timpurile s-au schimbat. Nu mai poate tânărul intelectual să viseze la un concubinaj cu Lavinia Pârva (nu mă întrebaţi cine e pentru că nu v-aş putea răspunde), pentru că duduia doarme singură. Singură dar goală.

Acum se aud suspine în rândul studenţimii. Pentru că fata e preţioasă chiar şi atunci când doarme. Bănuiesc că e vorba de faptul că nu sforăie. Sau acest lucru se întâmplă numai când e frig, deseori iarna. Vara sforăie. Dar vara studenţii pleacă acasă şi o lasă pe Lavinia Pârva să dea de mâncare la pisică şi să ude florile...

People I hate... lately

2011-11-03T14:34:00.002+01:00

Da, în ciuda pacifismului meu aproape religie, iată că vă voi face o surpriză şi vă voi devoala câteva aspecte care nu îmi fac cinste. Nu îmi fac cinste deloc. Aspecte care mă retrogradează la statutul de fiară, de individ antisocial şi de nedorit în preajmă. O să mă numesc, pentru moment, Vasile Sensual Cel Care Urăşte. Iată şi persoanele pe care le urăsc:
1. Şoferii dobitoci lângă care trebuie de multe ori să mă aflu. Genul care, după ce că încalcă flagrant legile de circulaţie, tăind pe interzis o intersecţie aglomerată, la un pas de a fi tamponaţi de tramvai se trezesc vociferând, uimiţi: ăsta de unde a mai apărut.
2. Toţi cei care îl consideră pe Mihai Bendeac comic. Poate că ar trebui să îi mulţumesc totuşi lui Bendeac că datorită lui îi evit cu uşurinţă pe toţi cretinii care se declară fanii săi.
3. Băieţii care consideră că Martinovici şi Stanca meritau roşu. Lor nu le-aş dori decât să se afle într-o situaţie similară cu Galamaz. Şi eu să fiu pe acolo. Şi să mă uit la ei şi să le zic, râzând: mamă da ce v-a cârpit. Sau: de ce aţi închis ochii când v-a pocnit. Şi să nu fac nimic. Să nu mă bag. Să nu intervin. Să argumentez cu: ar însemna că comit o infracţiune.
4. Pe toţi cei care au început să bea Pepsi după ce au văzut-o pe Inna îndemnându-ne să participăm la respectiva campanie. Sunt exoneraţi cei cu capul mic, de bibilică. Ei au o scuză, speră probabil că după o cură de Pepsi vor avea un cap frumos, ca al Innei. Dar ce cap frumos răsare, e al meu, al meu e oare? Sau: şi totuşi are cap frumos...
5. Doamnele care cred că Fuego este un bărbat şi care visează că, într-un fel sau altul, într-un moment sau altul din viaţa lor ar putea avea o legătură trecătoare cu aceasta. Cu Fuego, vroiam să spun. Singura scuză pe care i-aş găsi-o femeii care m-ar refuza, şi care până în prezent nu s-a inventat ar fi să îmi spună că nu sunt "drăguţ" ca Fuego. Pe ea aş ierta-o, posibil să îi dăruiesc chiar flori, cu soţ, de ziua femeii.
6. Pe toţi cei care au pe noptieră cărţile lui Dostoievski. Chiar şi pe cei care ascund, sub coperţile cărţilor lui Dostoievski romanele roz ale Danielei Steel, rudă cu Titus.

Deocamdată atât. Pe măsură ce se mai strânge nu voi ezita să o expectorez. Despre ură era vorba.

"Woman" de la The Mono Jacks, now in video!

2011-11-02T16:24:00.002+01:00

Iată şi multaşteptatul clip de la "Woman" a celor de la The Mono Jacks. Femeia, eterna poveste!Enjoy!

turning "porno"

2011-10-27T17:07:00.004+02:00

Să ne înţelegem, voi cei care îmi citiţi blogul sunteţi nişte paria! Teoretic locul vostru nu este aici. Recunosc cu mâna pe inimă că publicul meu majoritar, deci nu voi, este compus din iubitori de "filme porno", subcategoria "filme porno cu titus". În rest din când în când cineva se mai interesează de soarta lui Ionel Stoica. Ce pot face? Să îmi închid blogul şi în cel mai bun caz să îl epurez, după care să îl redeschid, pierzându-i-se urma în rândul fanilor de porno. Sau să îl las aşa, ba mai mult, să le dau ăstora apă la moară şi să îmi fac trafic.

Într-un moment de nebunie, "a momentary lapse of reason", am ales nemărginirea. Cele ce urmează sunt pentru ei, numai pentru ei:

"porno cu Fuego, porno cu Dan Diaconescu, porno cu vedete, porno cu Toulouse Lautrec, porno cu gândaci, porno cu pitici, porno cu pisici, porno subtitrat în malgaşă, porno subtitrat în dalmată, porno subtitrat în meglenoromână, sex cu găleată, sex cu pahar, sex cu sticlă, sex cu bec, sex cu deodorant, sex cu telefonul mobil, sex cu şefu, sex cu şefa, sex cu sora lui şefu, sex cu fratele lui şefa, sex cu soţia lui şefu, sex cu soţul lui şefa, sex cu femeia de serviciu, sex cu omul de serviciu, sex cu omul păianjen, sex cu vârful Omu, sex cu necunoscut, sex fără lubrificant, sex cu lubrificant, sex cu fructe, sex cu legume, sex cu aparatură electrocasnică, sex cu Dan Diaconescu, sex cu Fuego, Fuego, Fuego, Fuego, Fuego preşedinte, Fuego fetiţă, sex în apă, sex la birou, sâni, fund, ţâţe, cur, buci, bulan, bulangiu, prezervativ spart, prezervativ cu desene animate, prezervativ cu tablouri celebre, prezervativ muzical, prezervativ inteligent, vagin, vulvă, punctul G, scrot, penis, ciocan, ciocănel, mătărângă, falus, ejaculare, erecţie, poluţie, poliţie, poluare."

Promit că mai revin. Deocamdată să vedem ce jump start i-am dat blogului.

Mă veţi mai citi oare după ziua de azi?

Alexandra Bădescu, supranumită "organismul defect"

2011-10-27T13:28:00.004+02:00

"La mine buzele ţin maxim două luni, organismul meu este un pic defect" declară cu vioiciune Alexandra Bădescu aici. Nu mă întrebaţi cine e Alexandra Bădescu, pentru că mi-ar fi imposibil să vă răspund fără a apela la termeni mai puţin ortodocşi. Ideea e că fata este mai mult sau mai puţin articulată, deci vorbeşte şi câtă vreme comunică, zic eu că nu avem de ce să ne facem griji, cel puţin vom fi anunţaţi din timp de calamităţile pe cale să le producă cu organismul său defect, devansându-l pe Mărmureanu şi chiar şi pe Hâncu. Urmează un comunicat important pentru ţară! Atenţiune atenţiune, se apropie periculos de voi organismul meu defect! Eu înţeleg că ne putem feri de organismul Alexandrei Bădescu, dar ce ne facem cu buzele ălea, care o ţin maxim două luni? Să presupunem că ai din greşeală o relaţie cu o astfel de fată pe care buzele nu o ţin decât maxim două luni. Ce facem? Trăim cu intensitate maximă două luni - când ai buze fierbinţi de ce să stea cuminţi n-o să le ţii aşa o viaţă-ntreagă, dragă - după care fugi mâncând pământul, că fata de care îţi plăcea şi care înainte te întâmpina cu buze darnice şi cărnoase acum se uită la tine cu scârbă sau de parcă tocmai şi-ar fi vărsat maţele, sau te uiţi la buze şi spui: decât să mă simt vinovat că te-au ţinut buzele doar câteva zile, sau de-acum încolo să nu mai am scăpare pentru că în relaţia cu mine buzele te-au ţinut mai mult de două luni, mai bine PA? Ce ne facem ce ne facem? Eu zic să o lăsăm pe Alexandra Bădescu.

Dar nu, nu pot. Pentru că fata declară mai departe, vorbind despre acidul hialuronic pe care urmează să şi-l injecteze: "Mă simt foarte bine, îmi era dor de senzaţia asta." Numai mie mi se pare că ori că a zis asta, ori că ar fi zis că îi era dor să îşi scoată un dinte, să facă caca după o lungă constipaţie sau să se opereze de apendicită e cam acelaşi lucru? Îmi era dor să îmi tai unghiile de la picioare. Îmi era dor să îmi storc un coş, îmi era dor fac biluţe de muci... Sunt deja convins că organismul Alexandrei Bădescu este integral defect. Mi-o imaginez pe aceasta, încă în convalescenţă după un transplant de creier. Deja vă grăbiţi să opinaţi că ar declara: "mă simt foarte bine, îmi era dor de senzaţia asta"? Greşit. Primele sale cuvinte, de-abia înţelese şi consemnate cu sfinţenie de cronicar vor fi: "vai ce mă doare capul!" Parol dacă vă mint.

Profeţiile Babei Vanga se împlinesc. Astăzi: Offending Command

2011-10-27T10:30:00.006+02:00

Aud anumite chestii şi chiar dacă aparent le uit ele rămân undeva tezaurizate pentru mai târziu. La fel s-a întâmplat şi cu previziunile Babei Vanga, o ştiţi, bulgăroaicata teribilala care pronosticatata ce şi cum despre sfârşitul iminentete al lumiitata. La un moment dat Baba Vanga zicea că oamenii se vor transforma în roboţi. Nu am râs, dar nici nu m-am implicat prea mult în subiect. Apropo, să nu uit să văd Transformers 3!!! Ieri Doamna mi-a dat apă la moară şi mi-a confirmat previziunile lui Vanga povestindu-mi şi trimiţându-mi, pentru elocvenţă printul din stânga.

Supărată că imprimanta îi dă rateuri, după a nu ştiu câta pagină care nu mai răspundea comenzilor, încăpăţânându-se să iasă şi după un puhoi de sudalme, maşinăria, triumfal îi aruncă o pagină printată. Mesajul este în conformitate cu reacţia anterioară a Doamnei. OFFENDING COMMAND. Bine că nu i-a printat şi citaţia de prezentare în instanţă... Maşinăriile au început să interacţioneze cu noi, ceea ce îmi confirmă faptul că sfârşitul lumii este la colţ. Să îi rugăm pe zugravi sau pe vecini să îi oprească scurtul drum până la noi. Cu găleţi, cu bidinele, cu ţucalul plin, cu mobile. Să îl rugăm pe vecinul care se hotărâse zilele trecute să se răzbune pe un alpinist utilitar, tăindu-i coarda. Altfel maşinile vor pune stăpânire pe noi. Ne luăm la ceas de seară, însetaţi, o cola la doză de la automat şi acesta ne va afişa pe display: nu vrei o fată? ieftină! De fapt "eftină". Iar pe ecranele stadioanelor, la scoruri fluvii echipa penibilă va fi întrebată: "nu era mai bine să pierdeţi prin neprezentare?" Până la urmă, dacă tot se confirmă un alt zvon, citit dimineaţa într-o foaie de scandal, conform căruia în curând bărbaţii se vor bate pe femei nici nu va fi foarte rău să apelăm la femei electronice. Ele vor ştii totul despre noi şi, seara târziu, uitându-ne plictisiţi la televizor ne vom trezi că suntem întrebaţi: "sper că ai baterii încărcate, să nu ni se întâmple ca ultima oară..."

"Conu Leonida faţă cu reacţiunea" sau un Caragiale anacronic

2011-10-25T13:05:00.004+02:00

S-a tot vorbit despre actualitatea pieselor lui Caragiale, până când mi-a ieşit pe nas şi pe ochi. Era momentul să apară şi reversul, să văd cu ochii mei că în sfârşit Caragiale a ajuns anacronic. Aşa stă treaba cu piesa "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", pusă în scenă la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova de Diana Dragoş. Nu am nimic cu tânăra regizoare, care din punct de vedere sociologic şi contemporanul surprinde acest personaj caragialesc într-un moment "nepotrivit". Nu ştiu câţi din voi îşi amintesc cum arătau anii 90 în România, şi în ce măsură aceştia diferă de anul 2011. Pentru pensionarul român anii 90 se regăseau în opera aceasta a lui Caragiale câtă vreme acum nimic nu mai cadrează. "Civicul" Con Leonida de după revuluţie era exact ca la Caragiale, puţin retrograd, din pură nostalgie, puţin alarmist şi în mare măsură ipocrit. Conu Leonida de astăzi nu mai are nimic cu civismul, chiar cu civismul de terariu, retrogradul din el se justifică eminamente prin ramolisment cerebral iar alarmismul politic a devenit unul social, personal. Nu se mai preocupă de puciuri şi de scenarii la nivel înalt, nevoile sale personale primând. Câtă vreme însă prezinţi un Con Leonida şi o Efimiţa "defecţi", putrezi, loviţi de benga, câteva dialoguri din piesa iniţială repetându-se ca o bandă stricată în defavoarea altora, inexistente, nimic cerebral nu se mai justifică. Piesa lui Caragiale ia o nouă turnură, într-o lume guvernată la ceas de seară sau crepuscul de fiinţe de pe alte meleaguri şi de instincte sexuale refulate. Efimiţa cu oftături languroase şi cu încercări de strip-tease nonagenar iar Conu Leonida cu refulări sexuale anale pe cadrul de bicicletă, de pe care tocmai scosese şeaua.

Imaginea asta cu Conu Leonida sodomizându-se din eroare personală nu este nouă, şi cu toate acestea continuă să mă înfioare. Am avut nenorocul să mai fiu martor la o punere în scenă a aceleiaşi piese, în care, Lonida şi Efimiţa, doi bărbaţi, dintre care unul travestit se foiau în pat. Şi din când în când lui Leonida îi intra în fund (pardon de expresie) un con. Aţi citit bine. Un CON. Clar ca lumina zilei, avem de-a face cu CONU Leonida faţă cu reacţiunea. Şi totuşi mă întreb de unde fascinaţia regizorilor pentru "spatele" Conului Leonida.

Rămân de părere că, dincolo de găselniţele vizuale şi de noua perspectivă din care sunt tratate aceste personaje textul propriu-zis al lui Caragiale se pierde. Diana Dragoş ne oferă un Stan şi Bran, cu gaguri de situaţie şi goliciune la nivelul substanţei. Trashul din fundal şi dansurile moderne justifică oarecum noua abordare, oferind fussion-ul care alibi, dar fără nici un fel de profunzime. Ne-am întors la esenţe, la acel timp universal în care comedia înseamnă umor de situaţia, pierzând definitiv marca. Ne-marcat, râdem natural şi ieşim din sală mai goi pe dinăuntru decât intraserăm...